Pentru ca au fost voci ce m-au acuzat ca “acaparez” audienta cu live-urile mele de pe grupurile de avocati si astfel “iau fata” candidatilor (agreati) mai… molcomi la vorbit, dar si pentru a nu mai fi cenzurat pe motiv ca ma folosesc de darul meu natural de a vorbi liber, am decis sa astern in scris cateva puncte cardinale, ce sper sa devina repere pe termen lung atat pentru alegatori, cat mai ales pentru cei alesi.

Pana la urma, ce asteptari avem de la aceste alegeri ?

Unii spera ca ele vor aduce o imbunatatire a conditiei avocaturii romanesti, dar in special a celei bucurestene.

Altii (in special o buna parte dintre candidati) spera sa patrunda in “cercul puterii”, pentru a dobandi bani, notorietate si clientela. Si cu parere de rau constat ca acestia constituie majoritatea, indiferent de intentiile “de bine” si programele afisate.

Realizezi ca un om care a facut NIMIC pentru profesie si colegi in 4 ani+ (indiferent de numarul de mandate), DAR care vine DIN NOU sa iti ceara votul cu EXACT ACELEASI PROMISIUNI ca in urma cu 4 ani, nu va face din nou NIMIC in urmatorul mandat, daca va fi ales ?!

Ba UNII CONSILIERI IN FUNCTIE nici macar nu catadicsesc sa deschida subiectul campaniei, desi sunt prezenti in mediul online si pe grupurile de socializare. Pentru ei, campania electorala este lipsita de importanta, caci au realizat ca te poti perpetua in functie fara sa faci mai nimic pentru avocatura si avocati, precum acea specie de meduze nemuritoare, lasandu-te dus de val, ne-opunand rezistenta (dar nici facand ceva!), in virtutea unei inertii bine studiate, folosind momente cheie pentru a aminti alegatorilor prezenti ca existi pe lista de candidati.

In mod paradoxal, astfel de indivizi total absenti in campanie, isi fac campanie DUPA ce campania se incheie, respectiv in ziua votului, la urme. O multime de eterni olimpieni ai Baroului Bucuresti se mentin in functie cu ajutorul unor echipe de colaboratori de maxim 5 oameni, care se misca activ printre alegatori, inca de la deschiderea urnelor, rugand in stanga si in dreapta pe cei sositi la vot sa incercuiasca pe lista pe respectivul consilier, fara a indica ce anume ii recomanda pe respectivii consilieri pentru inca un mandat.

Cu o logica rece, calculata, ei stiu ca este un efort inutil sa dezvolti idei, sa combati pe facebook subiecte, sau sa iti iei angajamente fata de electoratul online, atata timp cat marea masa a indiferentilor si nehotaratilor prefera sa faca altceva sambata sau duminica dimineata, in ziua votului, decat sa participe la alegeri.

Astfel, actul electoral democratic se transforma intr-o vanatoare de voturi prin influenta insidioasa a echipelor de campanie ce umbla in mod absolut ilegal in timpul votarii de la om la om (caci campania este considerata incheiata la acel moment !), colectand voturi doar pe baza de rugaminti mieroase si sfaturi “de bine”.

De aceea, nu trebuie sa ne mire faptul ca si in prezent, lucrurile stau asa cum stau. Pentru ca in aceasta maniera se perpetueaza in Consiliul Baroului Bucuresti si la Casa de Asigurari doar oameni specialisti in stat. Degeaba.

In concluzie, este perfect inutil sa astepti schimbari in bine de la astfel de eterni candidati-in-functie, caci ei nu fac altceva decat sa speculeze slabiciunea omeneasca a celor incapabili sa spuna “NU” unei rugaminti “colegiale”, sau pafarismul celor care se prezinta la urme fara sa se informeze in prealabil cu privire la candidati si programele lor, daca exista.

Cum poti cataloga astfel de oameni, care ne rapesc sansa unui viitor mai bun, cu un zambet si o rugaminte, odata la 4 ani ? Ne sunt prieteni sau colegi ? Ne vor binele ca profesie ? Lupta ei pentru drepturile avocatilor ?! Isi fac treaba pentru care au fost alesi ?!

Daca raspunsul la majoritatea acestor intrebari este NU, atunci trebuie sa le raspundem cu acelasi NU ferm la momentul la care vin in foaierul Salii Palatului (ei sau complicii lor), rugandu-ne sa le incercuim numele pe buletinele de vot. Si sa-i intrebam: ce au facut EI PERSONAL pentru avocatura in mandatul sau mandatele precedente ? Care a fost programul lor de campanie pentru aceste alegeri si ce si-au propus sa realizeze pentru avocatura daca vor fi realesi ? Iar daca nu au participat la campanie, de ce nu au facut-o ?

Chiar imi doresc sa vad “iepurii” de campanie ai unor prea-onorabili consilieri in functie, fugariti si pusi la colt cu astfel de intrebari de bun simt, la alegerile din 23 septembrie.

Revenind la marea masa a candidatilor ce nu au nici un mandat de consilier la activ, acestia sunt cei mai interesati de vizibilitate si notorietate in campania electorala propriu-zisa. O mica parte din ei sunt activi la instante, unde impart fluturasi si pliante de campanie, discutand direct cu colegii prezenti pe holuri, problemele avocaturii si posibilele solutii.

Altii sunt activi in mediul online, pe grupurile de facebook, postand si dezbatand felurite propuneri sau programe, cu mai mult sau mai putin succes, caci si grupurile de discutii au propriile interese oculte, dictate de administratorii acelor grupuri, care cenzureaza sau manipuleaza postarile, urcand in pagina alte subiecte prin comentarii la acestea.

Marea problema a deciziei asupra unui candidat ramane insa buna credinta a acestuia. Cum poti sa te asiguri ca un nou venit este mai bun decat un unul invechit in functie, fara teama de a gresi ?

In opinia mea, intentia reala a unui individ poate fi perceputa doar prin contactul nemijlocit cu acesta. De aceea, incurajez pe cat mai multi dintre cei ce candideaza sa isi prezinte planurile si ideile fie public, fie prin live-uri pe grupurile de avocati, pentru a putea fi analizati cu atentia de catre alegatori si astfel, pentru a putea convinge.

Personal, imi doresc sa vad in varful profesiei noastre oameni combativi, vocali, ne-dispusi la compromisuri si avantaje de ordin personal. Personalitati mature, capabile sa reziste tentatiilor puterii, putere ce tinde sa transforme pe asa-zisii “reformisti” in personaje identice sau chiar mai nefaste decat cei pe care ii critica si vor sa ii inlocuiasca.

Daca ne dorim sa rupem cercul vicios al perpetuarii in functiile de conducere ale onorabilei noastre profesii a unor eterni consilieri ce dau semne de oboseala la capitolul activitate, avem nevoie de cat mai multi alegatori bine informati si preocupati de soarta profesiei noastre, constienti de valoarea votului lor si putin dispusi sa si-l dea pe o rugaminte.

Este chiar preferabil sa dai votul tau chiar si unui singur candidat – dar in ale carui bune intentii CREZI, decat sa umpli buletinul de vot cu numarul maxim de optiuni, doar pentru ca o poti face. Pentru ca in momentul in care votezi pe baza de notorietate sau rugaminti colegiale, anulezi insasi esenta actului democratic: dorinta de A SCHIMBA CEVA prin vot. Caci in materie de vot, putin si bun se dovedeste a fi mai folositor decat mult si prost.

In momentul in care vom atinge acest nivel de maturitate democratica, lucrurile se vor schimba in bine in avocatura, iar acest lucru va fi spre folosul nostru, al tuturor avocatilor.

publicată pe  Lumea Justiţiei

]]>

CategoryJuridice

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer