În perioada 18-22 septembrie 2023 Baroul București are adunare electivă. Alegem nu doar noul decan, noul consiliu al baroului, comisie de disciplină și cenzori, ci și consilierii Casei de Asigurări a Avocaților – Filiala București.
La insistențele colegilor care mă bat de mult vreme la cap să candidez, mi-am depus candidatura pentru Consiliul Baroului și Casa de Asigurări.
Am întocmit și câte un proiect electoral, pe scurt, că știu că lumea nu are răbdare să citească mult.
-
Conceptul de razboinic si om al cunoasterii al lui Don Juan descris de Carlos Castaneda in cartile sale este despre lupta cu toate acele lucruri interioare si exterioare care ni se opun in calea invatarii si perfectionarii.
Iar armele pentru a le infrunta erau auto controlul, disciplina, rabdarea si retinerea, asteptarea intodeauna pentru timpul potrivit si vointa astfel luptatorul incepe sa aiba mai mult control asupra vietii sale si isi conserva energia care altfel ii era furata de nimicuri si o foloseste pe calea spirituala.
In Bhagavad Gita razboiul este unul intern, Arjuna este sinele iar Krhisna sinele superior care il ghideaza, carul este corpul iar rudele sunt acele vicii, defecte care ne conduc viata de care suntem atasati si fie nu le vedem fie ne complacem cu ele ca Arjuna si pe care trebuie sa le invingem.
In alchimie se vorbese de transformarea plumbului fara valoare in aur valoros printr-un proces de purificare.
In multe cai spirituale si chiar new age se vorbeste de distrugerea ego-ului mic fals pentru a face loc celui real autentic si asta nu se face pasiv de la sine ci doar prin lupta constienta cu toate acele maruntisuri, banalitati, atasamente si vicii care il hranesc si ii plac ego-ului mic.
In toate caile autentice spirituale se vorbeste despre auto perfectionare pana si psihologia moderna prin Carl Jung a descoperit ca sinele este intr-un proces de perfectionare denumit individualizare iar acest proces daca este constientizat si ajutat este rapid daca este inconstient si nu stii de el sa contribui sa il ajuti este extrem de lent.
Inca un motiv de a suspecta ca budismul ca majoritatea religilor si-au pierdut esenta si au ajuns doar o forma goala, pentru ca se concentreza in mare parte doar pe lucruri externe si nu pun accent pe cel mai important lucru perfectionarea sinelui.
De ce compasiune putem vorbi la un om care nu e stapan pe sine care e plin de vicii si defecte care nu e in stare sa faca ordine in propria viata, daca nu poate sa faca nimic sa se ajute pe sine sa se lupte cu proprile probleme cum poate sa ajute pe altcineva?
E doar un mod de a-ti distrage atentia de la proprile probleme, mai pe romaneste un fel de nu vezi barna din ochiul tau dar te uiti la aschile altora, un fel de consolare ca “ajuti” pe altii pentru ca nu esti in stare sa faci ce trebuie pentru tine.
Si ce ajutor poti tu sa dai altora cand nu stii ce le trebuie? unui om nu ii trebuie vorba frumoasa sau painea pe care i-o dai ocazional ii trebuie sa devina puternic sa nu se mai complaca in neajutorat si sa isi castige singur painea, cu astfel de “ajutor” doar il faci sa se complaca in victima si sa nu se ridice niciodata.
Si nu e indeajuns sa fie pe picioarele lui si sa descurce singur trebuie sa inteleagea si care e menirea unui om adevarat dar cum poate sa il ajute cu asta cineva care nu stie nici macar el?
Fara a parea o critica sau atac personal ci doar o remarca obiectiva critica si putin dura as spune ca asta se vede cel mai bine la tine unde prin manifestarea ta exterioara se vede ca iti lipseste acea lupta interioara si culmea e ca declari ca pentru tine spiritualitatea e cel mai important lucru in viata.
Acest ego fals “Mihai” caruia ii place sa faca live-uri sa se uite la filme si netflix, sa isi piarda timpul cu discutii “filozofice”, sa comenteze cancan-uri si politica in loc sa isi foloseasca putinul timp in lumea asta eficient.
Si sa citeasca, sa caute o cale autentica si mai ales sa se auto observe cat mai des pentru a isi identifica dusmanii reali asa cum a facut Arjuna si pentru a lupta cu ei pentru scapa de tot ce fals si nedorit si a scoate la lumina realul, armoniosul, ce este adevarat, aurul alchimistilor.
Fii un luptator care iubeste razboiul cu falsul, dezarmonia, uratul si mizeria mai ales cele interne, nu un filozof care iubeste vorbele goale.
Poate ca ar trebui sa recitesti cu mai multa atentie acele carti scrise de Vyasa, Carlos Castaneda, Ouspensky, Gurdjieff si sa le vezi si dintr-o perspectiva interioara, alegorica asa ai sanse sa intelegi care este scopul acestei existente si ce este cu adevarat spiritualitatea.
Nu te mai complace, incepe sa lucrezi pentru sine, boala “maine” e cea mai grea boala a omenirii.
-
Vorbești despre un ”Mihai” din mintea ta, o reprezentare subiectivă a propriei tale percepții despre mine. Faptul că mă preocupă multe lucruri și sunt plurivalent nu e sinonim cu imaginea cu care mă portretizezi (”filozof care iubește vorbele goale”).
-
Atat timp cat nu practici observarea de sine cat de des posibil ca sa vezi diferenta dintre esenta si personalitate ca sa vezi diferenta dintre cine esti cu adevarat si aceasta masca sociala acest ego mic care isi spune Eu si caruia ii place sa creada ca stie atat de multe si ca face si ca “evolueaza spiritual” nu ai nici o sansa pe adevarata cale spirituala.
Stii atat de mult budism, hinduism si alte filozofeli ca nu mai incape nimic real, nu stii mai nimic despre lucruri reale, ai prea putine experiente spirituale ca sa poti sa legi ceva sa intelegi ceva important.
Pe templul de la Apollo scrie “Cunoaste-te pe sine” asta e cel mai important lucru pe care ar trebui sa il cunosti. piatra de temelie a oricarui cai spirituale adevarate.
Cat timp te complaci doar cu vorbe si filozofeli si le dai atata importanta nemeritata si nu practici in fiecare moment al zilei nu o sa realizezi nimic.
Iti spun asta cu toata sinceritatea si compasiunea, nu fac asta sa atac sau sa critic gratuit.
Inainte sa tragi concluzii ca are cineva ceva cu tine incearca sa fii cat de sincer poti cu tine insuti cat mai obiectiv stiu ca e greu dar incearca poate o sa vezi macar putin din ce iti spun.
-
Iți mulțumesc pentru gândurile bune. Există și acel spațiu între minte și Observator, ce permite observarea fără un observator.
-
-
-
-
Iti multumesc pentru explicatii, incercam doar sa iti atrag atentia ca practica e cea mai importanta si nu e nevoie de meditatie sau excercitii de respiratie sau altele care au nevoie de un anumit spatiu sau ora.
Parea ca activitatile cotidiene nu iti lasa prea mult loc pentru activitati spirituale si chiar daca e greu trebuie facut un efort pentru ca nimic nu e mai important.
Practica auto observarii si opririi gandurilor se poate face in timpul activitatilor cotidiene obisnuite.
Lucrurile sunt destul de concrete.
Omul poate sa aiba 4 stari de constiinta, prima este somnul, a doua este stare obisnuita in care ne aflam, a treia stare este constiinta de sine si a patra este constiinta obiectiva.
Din pacate omul obisnuit traieste doar in primele doua.
In budism, hinduism si in alte invataturi se practica oprirea gandurilor si observarea starii.
Dar din pacate nu se merge mai departe pentru a ajunge la a 3a stare de constiina.
Oprirea gandurilor este doar o etapa premergatoare, urmatorul pas care lipseste este divizarea atentiei intre obiectul perceptiei si sinele.
Exercitiul se numeste amintirea de sine.
Data viitoare cand reusesti sa ajungi la starea fara ganduri in mijlocul activitatilor cotidiende incearca sa iti divizezi atentia pentru a percepe simultan si sinele si a ajunge la a3a stare.
Amintirea de sine nu necesita repaus sau inactivitate nu se realizeaza in somn, intins in pat sau in “meditatie”.
Se poate realiza doar treaz in orice conditii dar la inceput e mai usor intr-un loc mai putin zgomotos unde nu iti este distrasa atentia dar nu neaparat singur intr-o camera chiar e preferabil si mai usor afara in activitatea cotidiana.
Incearca, cu perseverenta ai sansa sa ajungi la urmatoarea stare de constiinta.
Mult succes.
-
Mai jos redau experienta amintirii de sine a lui Ouspensy din cartea sa pe care o poti gasi aici
https://archive.org/details/ouspensky-p.-d.-fragmente-dintr-o-invatatura-necunoscuta-ctrl/mode/2up
daca doresti sa citesti mai mult.
—
Prima mea impresie a fost că încercările de amintire a sinelui sau de a fi conştient de sine, de a zice: “Eu merg, sunt eu cel care face aceasta”, urmărind în continuu să trăiesc senzaţia acestui Eu – opreau gândurile.
Atunci când aveam senzaţia de eu, nu mai puteam nici să gândesc, nici să vorbesc; însăşi senzațiile deveneau obscure.
Din cauza aceasta nu putem să ne amintim de noi înşine în acest fel, decât câteva momente.
Făcusem deja câteva experienţe de “oprire a gândirii” de genul acelora care sunt menţionate în cărțile de YOGA, de exemplu în cartea lui Edward Carpenter From Adam ‘s peak to Elephanta, în care însă era vorba doar de o descriere foarte generală.
Şi primele încercări de “amintire a sinelui” mi-au readus în memorie tentativele mele anterioare.
Într-adevăr, aceste două experienţe sunt aproape identice, cu singura deosebire că, oprind gândurile, atenţia este îndreptată în întregime către efortul de a nu admite gânduri, în timp ce în actul de “a-mi aminti de mine”, atenţia se divizează: o parte este dirijată către acelaşi efort, alta către percepţia sinelui.
Această ultimă experienţă mi-a permis să ajung la o anumită definire, poate foarte incompletă, a “conştiinţei de sine”, dar care se va dovedi foarte utilă în practică.
Vorbesc de amintirea de sine din punctul de vedere al disrtibuirii atenţiei: aceasta este trăsătura ei caracteristică.
Atunci când observ ceva, atenţia mea este orientată spre ceea ce observ.
Eu ——- > fenomenul observat.
Atunci când, în acelaşi timp, încerc să-mi amintesc de mine însumi, atenţia mea este îndreptată în acelaşi timp către obiectul observat şi către mine însumi.
Eu fenomenul observat.
Aceasta fiind definiţia, am văzut că problema rămânea în a-mi orienta atenţia asupra mea, fără a lăsa să slăbească sau să dispară atenţia asupra fenomenului observat.
Mai mult, acest “fenomen” poate la fel de bine să fie în mine sau în afara mea.
Primele tentative pe care le-am făcut pentru a obţine o asemenea distribuire a atenţiei mi-au demonstrat că este posibil.
In acelaşi timp, am făcut alte două constatări.
In primul rând, am văzut că starea de conştiinţă obținută astfel nu avea nimic comun cu “introspecţia” sau cu “analiza”.
Era vorba de o stare nouă şi absolut fascinantă, a cărei savoare era, în mod straniu, familiară.
In al doilea rând, am înţeles că momentele de amintire a sinelui apar de fapt în cursul vieţii, dar rar, şi că doar producerea deliberată a acestor momente creează senzaţia de noutate.
Aveam, de altfel, experienţa unor asemenea momente din timpul copilăriei; se întâmplă, în circumstanţe noi sau neaşteptate, într-un loc neobişnuit, printre persoane străine, în cursul unei călătorii, de exemplu; privim în jurul nostru şi spunem: “Cât este de ciudat! Eu, şi în acest loc!”; sau în momente de emoție, de pericol, in care nu trebuie să ne pierdem luciditatea, în care ne auzim propria voce, în care ne vedem şi ne auzim din afară.
Am văzut cu perfectă claritate că amintirile mele cele mai vechi – şi în cazul meu aceste amintiri ajungeau până la vârste foarte mici – fuseseră momente de “amintire a sinelui”.
Şi, în acelaşi timp, am avut revelaţia a o mulțime de alte lucruri.
Am putut să-mi dau seama, în acest fel, că nu-mi aminteam de fapt decât momentele în care mi-am adus aminte de mine însumi.
Altfel, ştiam doar că avuseseră loc.
Nu eram capabil să le evoc în întregime, nici să le retrăiesc.
Dar momentele în care “imi aminteam de mine însumi” erau încă vii şi nu se deosebeau cu nimic de prezent.
Credeam că trag concluzii prea repede.
Dar îmi dădeam seama că mă găseam în pragul unei mari descoperiri.
Acestea erau experienţele mele din primele zile.
Mai târziu, învățând să-mi divizez atenţia, am văzut că “amintirea sinelui” dădea senzaţii minunate, care nu apăreau spontan decât foarte rar şi în condiţii excepţionale.
-
Explicatia mai clara legata de cele patru stari de constiinta din cartea lui Ouspensky.
—-
Există patru stări de conştiinţă accesibile omului (a accentuat cuvântul “om”).
Dar omul maşină nu trăieşte decât în cele două stări de conştiinţă cele mai joase.
Celelalte două stări de conştiinţă superioare îi sunt inaccesibile şi, deşi le-ar putea cunoaşte prin străfulgerări, el este incapabil să le înțeleagă şi le judecă prin prisma celor două stări de conştiinţă inferioare cu care este familiarizat.
Prima, somnul, este starea pasivă în care oamenii petrec o treime, uneori chiar şi o jumătate din viaţă. Şi a doua, în care îşi petrec cealaltă jumătate a vieţii, este acea stare în care ei circulă pe străzi, scriu cărți, discută diferite subiecte considerate de ei de “extremă” importanţă, fac politică, se ucid între ei: este starea pe care ei o consideră ca activă şi o numesc “conştiinţă lucidă” sau “stare de veghe”.
Aceste expresii “conştiinţă lucidă” sau “stare de veghe” par a fi date în bătaie de joc, mai ales dacă se înţelege ceea ce trebuie să fie “conştiinţa lucidă” şi ce este în realitate această stare în care oamenii trăiesc şi acţionează.
A treia stare de conştiinţă este conştiinţa de sine, conştiinţa eului propriu.
Este în general acceptat că noi avem această stare de conştiinţă sau că putem să o avem la voinţă.
Ştiinţa şi filozofia noastră nu au văzut că noi nu posedăm această stare de conştiinţă şi că doar dorinţa noastră nu este capabilă să o creeze în noi, oricât de hotărâți am fi.
A patra stare de conştiinţă este conştiinţa obiectivă. În această stare omul poate vedea lucrurile așa cum sunt ele.
Câteodată, în stările sale inferioare de conştiinţă, el poate avea străfulgerări ale acestei conştiinţe superioare.
Religiile tuturor popoarelor conţin mărturii asupra posibilităţii atingerii unei asemenea stări de conştiinţă, pe care o numesc “iluminare” sau în diverse alte moduri, spunând despre ea că este idealul către care trebuie să aspire orice ființă.
Dar singura cale corectă către conştiinţa obiectivă trece prin trezirea conştiinţei de sine.
Un om obişnuit, ridicat în mod artificial la o stare de conştiinţă obiectivă şi readus apoi în starea sa obişnuită, nu îşi va mai aminti nimic şi va gândi pur şi simplu că şi-a pierdut conştiența un anumit timp.
Dar în starea de trezire a conştiinţei de sine omul poate avea străfulgerări ale conştiinţei obiective şi îşi poate aminti de ele.
A patra stare de conştiinţă reprezintă o stare cu totul deosebită de cea precedentă; ea este rezultatul unei transformări interioare şi al unei munci îndelungate şi dificile asupra propriei fiinţe.
Totuşi, a treia stare de conştiinţă constituie starea naturală a omului aşa cum este el.
Şi dacă omul nu o are, este doar din cauza acţiunilor sale trecute şi prezente.
Fără nici o exagerare, se poate spune că în epoca actuală a treia stare de conştiinţă nu apare în om decât ca foarte scurte şi foarte rare străfulgerări şi că este imposibil să o menţii mai mult sau mai puţin fără un antrenament special.
Pentru marea majoritate a oamenilor, chiar cultivați şi inteligenţi, principalul obstacol pe calea obţinerii conştiinţei de sine este că ei cred că o posedă; alttel spus, sunt cu totul convinşi că au deja conştiinţa de sine, şi că posedă tot ceea ce le aduce această tare: individualităţile, în sensul unui
“eu” permanent şi imuabil, voinţă, capacitate de a face şi aşa mai departe.Ori, este absolut evident că un om nu va vedea nici un interes în a obţine printr-o muncă lungă şi dificilă un lucru pe care, în opinia sa, îl are deja.
Dimpotrivă, dacă îi veţi spune că se înşeală, el se va gândi fie că sunteţi nebun, fie că încercaţi să-i exploataţi credulitatea pentru profitul vostru personal.
