Cauza emoțională a bolilor – noua medicină germană

Dr. Ryke Hamer era în anii ‘70 Cercetător şi Şef al Clincii de Oncologie din Munchen unde trata cancerul folosind, la fel ca ceilalţi doctori, tratamentele clasice de tratarea cancerului, care se dovedeau a fi mai mult sau mai puţin eficiente.

Însă cursul vieţii doctorului Dr. Hamer avea să se schimbe radical, în luna decembrie a anului 1978, când a primit teribilă veste că fiul său DIRK , de doar 19 ani, a fost împuşcat mortal. Mai mult decât atât, la câteva luni de la eveniment a murit soţia lui. Aceste şocuri l-au rănit la un nivel profund, şi, ca şi cum n-ar fi fost destul, peste câteva luni s-a îmbolnăvit de CANCER la TESTICULE. Avea doar 43 de ani.

Dr. Hamer tratase pana atunci mii de pacienti bolnavi de cancer, prin metodele traditionale: interventii chirurgicale, radioterapie, chimioterapie.

Era un medic de succes, avea bani, faima, o familie fericita, nu-i lipsea nimic. A fost socul vietii lui si un mare semn de intrebare a aparut: de unde acest cancer ?

Ajunsese un doctor care trata pancientii de cancer, iar în paralel trebuia să se trateze pe el însuşi de cancer. Era însă speriat de rata mare de insucces a tratamentelor clasice, pe care ar fi trebuit să le urmeze şi el, astfel că ajunsese să nu mai aibă încredere în ele . Deşi pare descurajator, acest context urma să-l ajute pe Dr. Hamer să revoluţioneze lumea medicală.

Din moment ce nu fusese niciodată grav bolnav, a suspectat imediat că dezvoltarea cancerului sau poate avea legătură directă cu tragica pierdere a fiului său.

Moartea lui Dirk şi propria sa experienţă cu cancerul l-au făcut pe Dr. Hamer să investigheze istoricul pacienţilor săi de cancer. A aflat foarte curând că, la fel ca el, toţi au trecut prin experienţe extrem de stresante, înainte că boala să se instaleze şi să se dezvolte. Observarea conexiunii dintre minte şi organism nu a fost surprinzătoare. Numeroase studii arătaseră deja că atât cancerul, cât şi alte bolii sunt foarte des precedate de un eveniment traumatizant.

Intre anii 1979 si 1981, dr. Hamer a studiat dosarele a 6500 de pacienti diagnosticati cu cancer si a vorbit cu fiecare dintre ei. Ce a descoperit i-a dat peste cap intreaga sa credinta medicala. Ca si in cazul sau, toti pacientii au suferi un soc emotional puternic inainte de aparitia cancerului. Ba mai mult, acelasi tip de soc emotional, a declansat acelasi tip de cancer.

Si mai mult !

In scanarile facute pe creier (CT-uri), la acelasi tip de cancer, apareau aceleasi semne in exact aceleasi zone ale creierului, la toti pacientii. Si asta nu e totul. Dupa ce oamenii au rezolvat conflictul interior, au disparut mai intai acele semne de pe creier, apoi si boala, fara absolut nici o interventie medicala din exterior.

Dr. Hamer a ajuns la concluzia că fiecare cancer sau alta afecţiune gravă, are drept cauză un CONFLICT care generează UN ŞOC EMOŢIONAL: numit DHS (Sindromul Dirk Hamer – denumit astfel în onoarea fiului său) care îmbolnăveşte omul mai întâi la nivel mental, când apar dereglări în creier, iar în final boala se răsfrânge asupra unui organ.

Dr. Hamer a concluzionat ca „orice boală este cauzată de un şoc emoţional (numit DHS) care surprinde individul total nepregătit”.

Psihologic vorbind, DHS este un incident foarte personal, condiţionat şi determinat de experienţele noastre trecute, de vulnerabilităţi, de percepţiile personale, de valorile şi credinţele personale. Cu toate acestea, DHS nu este doar un conflict emoţional, ci şi biologic, care trebuie înţeles în contextul evoluţiei noastre personale.

Animalele experimentează aceste şocuri biologice în urma pierderii bruşte a cuibului său teritoriului, a pierderii unui pui, a separării de partener sau de grup, a unei ameninţări nesteptate, a unei perioade de nemâncare sau a unei ameninţări de moarte.

Un bărbat, de exemplu, poate suferi un şoc conflictual de „pierdere a teritoriului” , când îşi pierde casa sau locul de muncă, pe neaşteptate; pentru o femeie, un şoc conflictual „în cămin” poate fi o grijă pentru binele unuia dintre membrii familiei; un şoc conflictual de tipul „abandonului” poate fi declanşat de un divorţ neprevăzut sau de o spitalizare de urgenţă; copii suferă deseori un şoc conflictual „de separare”, când mama se decide să se întoarcă la muncă sau când se despart părinţii.

Analizând mii de tomografii (CT) în relaţie cu istoricul pacientului, Dr. Hamer a descoperit că, atunci când are loc DHS, şocul impacteaza o zonă specifică, predeterminata din creier.

El cauzeaza o leziune care este vizibilă pe tomografie, ca un set clar de inele concentrice (În 1989, Siemens, producătorul german de aparate tomografice, a confirmat că aceste inele nu provin de la o proastă funcţionare a aparaturii).

După impact, celulele cerebrale transmit şocul impactului către organul corespondent care, la rândul lui, răspunde cu o modificare specifică, ce poate fi anticipată. Motivul pentru care diferitele conflicte sunt legate indisolubil de anumite zone ale creierului este acela că, de-a lungul evoluţiei noastre, fiecare parte a creierului a fost programată să răspundă instantaneu la posibile conflicte sau ameninţări.

În timp ce „vechiul creier” (cerebelul, zona amigdaliană) este programat cu instuctiuni de bază legate de supravieţuire, care corespund respiraţiei, hrănirii sau reproducerii, „noul creier” (creierul mare) este codat cu teme mult mai av ansate, precum cele legate de conflictele teritoriale, conflictele de separare, conflictele de identitate şi cele legate de autoapreciere, încrederea şi respectul de sine.

În baza acestor informații, dr. Hamer a elaborat ceea ce a denumit Noua Medicina Germană.

În 1981, Dr. Hamer a prezentat rezultatele descoperirilor sale la Facultatea de Medicină a Universităţii din Tübingen, sub forma unei teze post-doctorat, sperand astfel ca va pune capat suferintei a milioane de bolnavi de cancer din intreaga lume, prin impartasirea descoperirilor sale revolutionare.

Totuşi, până astăzi, Universitatea a refuzat să testeze cercetările Dr. Hamer, în ciuda obligativităţii legale de a o face. Acesta este un caz fără precedent în istoria universitară. În mod similar, medicina oficială a refuzat să aprobe descoperirile sale, în ciuda a 30 de verificări ştiinţifice diferite, făcute atât de medici independenţi, cât şi de asociaţii profesionale.

Ca efect al demersurilor sale care amenințau o industrie farmaceutică în valoare de miliarde de dolari, doctorului Hamer i-a fost reziliat contractul de muncă, fiind practic dat afara de la spitalul pe care il conducea. A fost ridiculizat si acuzat de colegi, au fost tentative de a fi internat in spitale psihiatrice.

Intr-un final, in 1986, pentru ca nu s-a dezis de convingerile sale, i-a fost retras dreptul de a practica medicina. Totusi, multi medici din intreaga Europa au verificat ca principiile Noii Medicine sunt valabile 100 % si au inceput sa le aplice cu succes in tratarea pacientilor lor.

In 1992 un avocat al Dr. Hamer obtine dreptul de a verifica dosarele medicale ale celor 6500 de pacienti tratati dupa noua medicina. Dupa 5 ani, rata de supravituire a fost de 92 % !

In cele mai optimiste cazuri, prin metode traditionale, rata nu ar fi depasit 30 %. Pentru ca ar fi acordat consultatii fara drept de practica, Dr. Hamer a fost condamnat la 2 ani de inchisoare in 1996.

In 2004 a fost inchis din nou, pentru un an si jumatate. Intr-un final, a fost interzis in Franta si Germania, alungat din Spania, decedand in 2017 in exil in Norvegia.

Acesta este destinul unui om care a revolutionat medicina si a crezut pana in ultima clipa ca poate salva vietile a milioane de oameni prin descoperirile sale.

A demonstrat stiintific ca toate bolile apar in urma unor emotii, ca un raspuns natural de aparare si supravituire a organismului. A demonstrat stiintific ca toti oamenii se pot vindeca singuri, rezolvand acele emotii, fara medicamente, fara interventii chirurgicale.

Indiferent de felul în care organul răspunde unui conflict, fie prin dezvoltarea unei tumori, prin deteriorarea ţesutului său prin dereglarea funcţionarii, toate acestea sunt determinate de stratul embrionic al germenului din care provin atât organul, cât şi ţesutul cerebral corespondent.

GNM “Ontogenetic System of Tumors” (Sistemul Ortogenetic al tumorilor) ilustreza ca organele controlate de „vechiul creier” care derivă din endoderm sau vechiul creier mesoderm, precum plămânii, ficatul, colonul, prostata, uterul, pielea în profunzimea ei, pleura, peritoneul, pericardul, glandele mamare, etc., generează întotdeauna proliferare celulară, imediat ce conflictul corespondent are loc la nivelul creierului.
Tumorile acestor organe se dezvolta exclusiv pe durata fazei active a conflictului (iniţiată de DHS).

EXEMPLE

Cancerul de plămân

Să luăm exemplul cancerului de plămân: conflictul biologic asociat cu cancerul de plămân este un şoc de tipul „frică de moarte”, deoarece, în termeni biologici, panica de moarte este echivalentă cu incapacitatea de a respira. Odată cu şocul datorat fricii de moarte, celulele pulmonare alveolare care reglează respiraţia încep instantaneu să se multiplice, formând o tumoare pulmonară.

Contrar părerilor convenţionale, aceasta multiplicare a celulelor pulmonare nu este un proces fără rost, ci serveşte unui scop biologic foarte bine definit, şi anume să crească capacitatea pulmonară, optimizând astfel şansele de supravieţuire ale organismului.

Analizele tomografiilor întreprinse de Dr. Hamer demonstrează că fiecare persoană bolnavă de cancer de plămân prezintă o configuraţie clară de tip inele concentrice în zona corespondenta din creier şi că fiecare pacient a suferit un şoc conflictual emoţional total neaşteptat, de tipul „frică de moarte”, înaintea declanşării cancerului. În majoritatea cazurilor teamă de moarte a fost declanşată de şocul unui diagnostic de cancer, ce a fost resimţit ca o sentinţă la moarte.

Cancerul de sân

Cancerul de san, potrivit cercetărilor Dr. Hamer, este rezultatul grijilor provocate de un conflict de tipul “mamă-copil” sau “probleme cu partenerul”. Aceste tipuri de conflicte impacteaza întotdeauna vechiul creier, în zonă care controlează glandele producătoare de lapte. O femeie poate suferi un conflict de tipul mamă-copil, întrucât îşi face foarte multe griji, atunci când copilul ei este rănit sau se îmbolnăveşte grav, foarte brusc. Pe durata fazei de stres, cât conflictul este activ, celulele glandei mamare continua să se multiplice, formând o tumoră.

Scopul biologic al proliferării celulare este acela de a mări capacitatea de lactaţie pentru copilul suferind, grăbind astfel procesul de vindecare al acestuia. Fiecare femeie şi fiecare femelă din lumea animală se naşte cu acest program de reacţie biologică pentru creştere şi dezvoltare.

Numeroasele studii ale Dr. Hamer arata ca femeile, chiar şi atunci când nu alăptează, dezvolta tumori ale glandelor mamare, din cauza grjilor obsesive pentru binele celor dragi (a copilului care are probleme, a unui părinte bolnav, sau de grija unui prieten cu probleme).

Ceea ce a fost spus despre cancerul de plămân sau de san este valabil pentru orice alt tip de cancer ce îşi are originea în „vechiul creier”. Fiecare tip de cancer este declanşat de un conflict şoc specific, care activează un „program biologic precis” (A Cincea Lege Biologică), ce permite organismului să depăşească obişnuinţele funcţionarii zilnice şi să se confrunte fizic cu situaţia urgenţă. Pentru fiecare tip de conflict există o zonă cerebrală specifică, de unde este coordonat acest program de urgenţă.

În vreme ce organele controlate de vechiul creier dezvolta tumori pe durata fazei active a conflictului- şoc, situaţia este opusă în cazul organelor controlate de noul creier. Toate organele şi ţesuturile ce corespund şi sunt coordonate de noul creier (ovarele, testiculele, oasele, nodulii limfatici, epidermă, mucoasa colului uterin, bronhiile, vasele coronariene, canalele de alăptare etc.) îşi au originea în ectoderm sau mesoderm-ul noului creier.

În momentul producerii conflictului- şoc, ţesuturile organelor corespondente acestei zone a creierului răspund prin degenerare celulară.

Necrozarea ovarelor sau a testiculelor, osteoporoza, cancerul osos sau ulcerul stomacal, de exemplu, sunt situaţii care apar doar atunci când persoana se afla într-o stare emoţională de stres relaţionata cu conflictele- şoc corespondente. Aşa cum este de aşteptat, distrugerile ţesuturilor respective au o semnificaţie biologică precisă.

Să luăm exemplul ţesuturilor canalelor de lactaţie.

Ele se dezvolta mult mai târziu decât glanda mamară, acest ţesut fiind controlat de o zonă mai tânără a creierului, cortexul cerebral. Conflictul biologic ce corespunde ţesutului canalelor de lactaţie este unul de tip conflict de separare, rezultat al unei experienţe de tipul copilul meu (sau partenerul meu) mi-a fost luat de la sân. O femelă din lumea animală suferă un astfel de conflict, atunci când puiul ei se pierde sau este omorât. Ca un reflex natural la acest conflict-soc, ţesutul canalelor de lactaţie începe să ulcereze. Scopul acestei reacţii este mărirea diametrului canalelor de lactaţie, astfel încât laptele nefolosit să se poată drena mai uşor şi să nu se congestioneze în interiorul sanului. Creierul fiecărei femei este programat cu acest gen de reactie-raspuns biologic.

Din moment ce sânul femeii este asociat, biologic vorbind, cu grijă şi hrănirea, femeile suferă un conflict-soc cauzat de separarea bruscă de o persoană iubită. Pe durata fazei active a conflictului- şoc nu există practic nici un simptom, cu excepţia unor ocazionale puseuri uşoare în interiorul sanului.

Faza de îmbonăvire (de conflict) şi Faza de vindecare (post conflict)

Dr. Hamer a descoperit de asemenea că orice conflict şi orice boală are şi o rezolvare, iar desfăşurarea oricei boli are loc în două faze. (A Doua Lege Biologică).

În timpul primei faze, a conflictului activ (şi anume atâta timp cât acesta există) întregul organsim este orientat către a face faţă conflictului. În timp ce, la nivel fizic, au loc dereglări celulare specifice, psihicul şi sistemul nervos vegetativ autonom se confruntă de asemenea cu situaţii neaşteptate.

Comutata într-o fază de stres (sympathicotonia) , mintea devine total preocupată de conţinutul conflictului. Tulburări ale somnului şi lipsa apetitului sunt simptome specifice. Biologic vorbind, acest lucru este vital, deoarece focalizarea atenţiei asupra conflictului şi orele de activitate în plus constituie condiţiile propice pentru rezolvarea conflictului.

Faza activă a conflictului este denumită şi „faza rece”. 

Deoarece pe perioada stresului se produce constricţia vaselor de sânge, simptomele specifice ale activităţii conflictuale sunt extremităţile reci (în special mâinile), tremurul şi transpiraţia rece. Intensitatea simptomelor depinde, în mod natural, de intesitatea şi impactul şocului conflictual. Dacă o persoană rămâne în această stare prea mult timp, urmările pot fi fatale.

Dr. Hamer a demonstrat, fără nici o îndoială, ca organismul nu poate muri niciodată de cancer, în sine. O persoană poate muri ca rezultat al complicaţiilor mecanice produse de tumori, de exemplu blocarea unui organ vital precum colonul sau bila, dar în nici un caz celulele canceroase, în sine, nu pot provoca moartea. În German New Medicine distincţia dintre cancerul malign sau benign nu are nici o valoare. Termenul malign este o construcţie artificială (la fel ca marcării tumorali) care, pur şi simplu, indică o activitate de reproducere celulară ce a depăşit o anumită limita complet arbitrară.

Dacă o persoană moare pe durata fazei iniţiale active a conflictului, este de obicei din cauza pierderii de energie, a slăbirii exagerate, a lipsei de somn şi a epuizării mentale şi emoţionale.

De cele mai multe ori este vorba de impactul emoţional devastator al unui diagnostic sau a unei prognoze negative, de genul “Mai ai doar şase luni de trăit!”, impact ce aruncă pacienţii de cancer şi pe cei apropiaţi lor într-o stare de disperare. Cu foarte mică speranţă sau chiar deloc, sunt privaţi de forţa lor vitală, îşi consuma inutil energia şi, în cele din urmă, mor în urma unui proces agonizant pentru pacienţii de cancer pe care tratamentele convenţionale de cancer nu fac decât să îl accelereze.

Dacă pacientul nu a făcut nici un tratament convenţional de cancer (în special chimioterapie sau radioterapie) , GNM are o rată de succes de 95 până la 98 %. Este o ironie că aceste statistici ale succeselor remarcabile ale Dr. Hamer au fost date chiar de autorităţi.

Când Dr. Hamer a fost arestat, în 1997, pentru acordarea de sfaturi medicale, fără a avea licenţa medicală, pentru trei persoane, poliţia a confiscat fişele pacienţilor săi şi le-a analizat. Un procuror public a fost nevoit să recunoască în timpul procesului, ca după 5 ani, 6000 din 6500 de pacienţi cu cancer în faza terminală erau încă în viaţă. În cazul tratamentelor convenţionale, cifra aceasta este inversa.

Conform declaraţiilor epidemiologului şi biostatisticianului Dr. Ulrich Abel (Germania), succesul majorităţii chimioterapiilor este jalnic…

Nu există nici o dovadă ştiinţifică referitoare la abilitatea de a extinde în mod apreciabil viaţa pacienţilor care suferă de cele mai comune forme de cancer organic…Chimioterapiile pentru cancerele maligne prea avansate pentru operaţie, care reprezintă 80% din totalul cancerelor, reprezintă un “pustiu ştiinţific” (“scientific wasteland” – Lancet 1991).

Corpul se vindecă singur

Rezolvarea conflictului generat de semnalele iniţiale reprezintă începerea fazei a doua a programului biologic. Emoţiile şi organismul nostru se comută imediat în modul de reparare, programul de vindecare fiind asistat în mod direct de sistemul nervos vegetativ. Pe perioada fazei de vindecare, apetitul revine, dar suntem foarte obosiţi (putem chiar să nu avem puterea de a ne ridica din pat). Odihnă şi furnizarea tuturor nutrienţilor necesari organismului sunt esenţiale pe perioada de vindecare. A doua fază este denumită faza caldă şi, în această perioadă, vasele de sânge se măresc, încălzind extremităţile şi pielea.

Odată cu rezolvarea conflictului se produce o schimbare la nivelul organelor, proliferarea celulară (vechiul creier – controlul creşterii tumorale) şi distrugerea celulară (creierul nou – controlul degradării ţesuturilor) se opresc imediat şi este declanşat procesul de reparare specific.

O zonă care s-a necrozat sau a prezentat ulceraţii în timpul fazei active a conflictului este acum regenerată şi refăcută cu celule noi. Acest proces este însoţit, de regulă, de inflamaţii potenţial dureroase cauzate de edeme care protejează ţesutul pe durata vindecării.

Alte simptome tipice regenerării sunt:

hipersensibilitate, mâncărimi, spasme (dacă ţesuturile musculare sunt implicate) şi inflamaţii. Exemple de boli care apar doar în procesele de vindecare sunt: diferite probleme de piele, hemoroizi, laringita, brosita, artrită, ateroscleroza, disfuncţii ale rinichilor şi vezicii urinare, anumite boli ale ficatului şi infecţii.

Bazându-se pe observarea multiplicării celulare (mitoza) şi pe distincţia standard dintre tumoare benignă şi malignă, medicina convenţională interpretează procesul natural de producere celulară a ţesutului care se vindecă drept tumoare malignă.

În GNM distingem la fel două tipuri de tumori.

Dar tumorile nu sunt împărţite în bune sau rele, ci mai degrabă sunt clasificate după tipul de ţesut şi zona cerebrală din care provin şi de unde sunt controlate. Există acele tumori care se dezvoltă, în mod exclusiv, în faza activă a conflictului- şoc (tumorile pulmonare, tumorile de colon, tumorile la ficat, tumorile uterului, tumorile la prostată etc.) şi cele care apar în timpul procesului natural de vindecare.

În felul în care creierul vechi controlează cancerul, creşterea tumorală nu este nici accidentală şi nici fără sens, din moment ce proliferarea celulară se opreşte, de îndată ce ţesutul este reparat. Cancerul testicular, cancerul ovarian, limfomul, limfomul non-Hodgkin, diferitele tipuri de sarcom, carcinomul bronhial şi laringial şi cancerul cervical, toate sunt de natură curativă şi fenomene exclusive ale fazei de vindecare. Cu condiţia ca procesul de vindecare să nu fie întrerupt de medicamente sau de o revenire a conflictului şoc, aceste tumori dispar până la urmă, până la sfârşitul procesului de vindecare.

Principiile pentru VINDECARE

A. În primul rând: Pacientul devine ’stapanul absolut’ al tratamentului. E 100% responsabil pentru condiţia lui şi nu-şi pune speranţele în numeni mai mult decât în el însuşi.

B. Apoi pacientul va lucra la înţelegerea CAUZEI care a provocat conflictul şi implicit boala.

C. În final va colabora constructiv cu doctorul pentru a crea un plan eficient de de rezolvare a conflictului atât MENTAL cât şi PRACTIC.

Dar cine ar avea interesul ca oamenii sa nu mai fie bolnavi, sa nu mai cumpere medicamente ?

Va rog acordati-va cateva minute din timpul dvs sa urmariti filmuletul urmator. Poate aceste cateva minute va vor ajuta foarte mult candva.