Povestea teroriștilor maghiari din Târgul Secuiesc

În cele ce urmează voi prezenta cazul celor doi lideri ai organizației maghiare “Mişcarea de Tineret 64 de Comitate”, István Beke și Zoltán Szőcs și – în premieră, voi face publică hotărârea de condamnare a acestora, pentru activități teroriste pe teritoriul României.

Beke Istvan Attila şi Zoltan Szocs au fost acuzaţi că au încercat să fabrice un dispozitiv exploziv artizanal, realizat din materiale pirotehnice provenite din petarde și artificii achiziționate din comerț, în vederea detonării de la distanță a acestuia, în timpul manifestaţiei din 2015 de Ziua Naţională a României, organizate la Târgu Secuiesc.

Aceștia fuseseră condamnați în dosarul nr. 3542/2/2016 de Curtea de Apel București la 11 luni şi, respectiv, 10 luni pentru operațiuni cu articole pirotehnice şi achitați pentru acuzațiile de tentativă şi instigare la atentat contra unei colectivități și interzicerea dreptului de a alege și de a fi aleși în funcții publice pe o durată de un an după executarea pedepsei.

Totodată, prin sentința de condamnare, instanța de fond a constatat caracterul fascist, rasist şi xenofob al organizaţiei Mişcarea de Tineret 64 de Comitate – HVIM şi a Asociaţiei ”Szent Laszlo Serege”.

Ulterior, prin decizia penală nr. 172/4.07.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție i-a achitat pe cei doi inculpați de tentativă la infracţiunea de nerespectarea regimului materiilor explozive, condamnându-i în schimb pentru infracţiunea mult mai severă de tentativă de atentat contra unei colectivităţi la o pedeapsă de 5 ani cu executare pe fiecare dintre ei, precum și la interzicerea dreptului de a alege și de a fi aleși în funcții publice pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei cu închisoarea.

Cei doi teroriști au beneficiat pe tot parcursul procesului penal de interpreți în limba maghiară, refuzând să comunice în limba română, deși au cetățenia statului român.

Hotărârea instanței de recurs a fost dificil de găsit, întrucât nici dosarul de fond și nici cel de apel nu figurează înregistrate pe portalurile instanțelor de judecată, fiind trecute la ”secret” din motive obscure.

Astfel, pe portalul Curții de Apel București, singurul dosar înregistrat pe numele István Beke este cel privind o contestație la executarea pedepsei, nu însă și dosarul de fond.

La fel stau lucrurile și pe portalul Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde interogarea bazei de date privind dosarele și părțile nu returnează nici un răspuns la numele István Beke sau la numărul de dosar în care acesta a fost judecat.

Hotărârile mai sus arătate nu apar nici pe portalul rolii.ro unde se pot găsi în forma anonimizată toate hotărârile instanțelor de judecată, fapt ce confirmă susținerile celor de la atlatszo.ro , că hotărârea de condamnare a celor doi teroriști a fost ținută în toți acești ani la secret.

Cu toate acestea, probabil dintr-o eroare de sistem, hotărârea din apel apare publicată pe site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție, de unde am copiat-o și eu, pentru a v-o pune la dispoziție.

Decizie recurs Istvan Beke

După ce am citit atât hotărârea de condamnare, cât și hotărârea prin care unuia dintre teroriști i s-a respins cererea de liberare condiționată, am ajuns la următoarele concluzii:

Pedeapsa primită de respectivii a fost una blândă. Probabil ca urmare a acestui dosar, legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului a fost modificată în sensul că limitele de pedeapsă s-au dublat, tocmai pentru a descuraja pe viitor astfel de isprăvi.

În al doilea rând, cred că dacă s-ar fi lucrat mai atent în dosar, condamnări s-ar fi putut da și pe alte capete de acuzare, cel mai important fiind cel prevăzut de disp. art. 397 alin 2 Cod Penal constând în ”Întreprinderea de acţiuni violente împotriva persoanelor sau bunurilor săvârşite de mai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituţionale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, dacă se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.”

Cei doi inculpați au fost achitați față de această acuzație pe motiv că infracțiunea de “Acţiuni împotriva ordinii constituţionale” ar implica o pluralitate de subiecți activi, adică minim 3. Deși din interceptările aflate la dosar rezultă că la planificarea atentatului au participat 5 persoane, s-a trecut peste acest lucru, 3 dintre participanți fiind aduși în dosar în calitate de martori.

Toate aceste lucruri indică faptul că nu s-a dorit o condamnare grea, exemplară, apreciindu-se că pedeapsa de 5 ani este suficientă pentru a-i liniști pe toți cei ce visează la comitate și regate ungurești.

Ca naționalist, eu îi înțeleg pe acești maghiari. Unul dintre ei este chiar de-o vârstă cu mine. Punându-mă în locul lui, îi înțeleg năzuințele, neputința și frustrarea, chiar dacă nu le pot accepta, având în vedere că trăim cu toții în aceeași Românie disfuncțională, condusă și sărăcită de politicieni corupți (români și maghiari deopotrivă).

Cei doi condamnați sunt oameni obișnuiți, muncitori (unul dintre ei vindea varză !), gospodari, cu familii, fără antecedente penale. Însă simpatia mea se oprește aici, căci analizând calitatea umană a acestor naționaliști maghiari, îi găsesc meschini și lași.

Meschinăria reiese chiar din convorbirile interceptate de SRI, prezentate în decizia de condamnare. Cei 5 conspiratori discută despre cum să detoneze de la distanță dispozitivul exploziv, iar unul dintre ei vine cu ideea de a comanda prin curier un temporizator, însă la o altă adresă și pe un nume fictiv, pentru a nu fi prinși ulterior.

Citez:

” Domn 5: – Nici n-ar fi bine să poţi, că s-ar ştii de unde sunt. Mai bine comanzi.

Domn 3: – Întrebarea e cui să vină comanda. Dar se poate să zici o localitate din apropiere.

Domn 4: – Nu. Dai o adresa şi numărul de telefon, curierul oricum te sună înainte să aducă comanda, iar tu îi spui că nu vă întâlniţi la adresa respectivă, ci să îl aducă la Târgu Secuiesc.

Domn 1: – Te sună să nu rişte să nu te găsească acasă.

Domn 4: – Şi dai o adresă.

Domn 2: – Nu contează nici numele, nici adresa.

Domn 4: – Eu am comandat mâncare de câini pe un nume fictiv. Le-am dat un alt număr de telefon şi … N-am putut să comand pe numele meu, deoarece data trecută le-am făcut figura. De fapt s-au tras în piept singuri. În loc de 170 de RON am plătit 1,70 RON. Au greşit la facturare. M-au sunat după două ore că s-a greşit şi să plătesc. Am zis că regret, dar am plătit cât era pe factură…”

Un om care se bucură de greșeala celui de la care a cumpărat un bun și dă țeapă pentru 170 de lei, este un om meschin și lipsit de caracter în opinia mea, iar dacă era camarad cu noi la Noua Dreaptă, l-am fi dat afară cu dezgust. Poate că totuși ”camarazii” noștri unguri au câte ceva de învățat de la omologii lor ”opincari”, față de care manifestă atâta superioritate și aroganță habsburgică.

Nu vreau să fac comparații, însă bazele creștine ale mișcării naționaliste românești, îndeosebi cele legionare, impun o anumită moralitate pe care nu am regăsit-o la oponenții noștri. ”Mergi numai pe căile indicate de onoare. Luptă și nu fi niciodată mișel. Lasă pentru alții căile infamiei. Decât să învingi printr-o infamie, mai bine cazi luptând pe drumul onoarei.” – îndemna Corneliu Zelea Codreanu, liderul Mișcării Legionare.

Apoi, modul în care acești ”naționaliști” și-au formulat apărarea pe parcursul procesului, indică o abdicare – pe parcursul procesului – de la idealul pentru care pretind că luptă – anume obținerea autonomiei Ținutului Secuiesc.

În mod penibil, aceștia au încercat să acrediteze idei ridicole și contradictorii, susținând pe de-o parte că ideea de a plasa bombele în Târgul Secuiesc de Ziua Națională a României a fost spusă ”în glumă”, pentru ca apoi, pe de altă parte, să susțină  ideea că bombele pe care totuși au recunoscut că plănuiau să le fabrice (10 la număr !) nu urmau să fie amplasate pe traseul manifestării de 1 decembrie, ci urmau să fie folosite în partidele de paintball.

Această dezicere lașă de responsabilitatea acțiunii lor, denotă atât lipsă de curaj, cât și de asumare a sloganurilor pe care le proferau în restul activității lor. Spre exemplu, în calculatoarele ridicate la perchezițiile domiciliare, s-au găsit texte destinate membrilor grupării “Mişcarea de Tineret 64 de Comitate – HVIM”, în care se afirma că, pentru atingerea obiectivelor autonomist-separatiste promovate în Transilvania, “trebuie să se păşească pe drumul faptelor, totul trebuie cucerit fizic, fără sânge nu se poate”.

Să ne amintim că, spre deosebire de această nouă specie de naționalism neasumat și fricos, înclinat să execute acțiuni teroriste anonime, din umbră, de la distanță, prin telecomandă, legionarii care au comis crime (asasinarea lui Mihai Stelescu sau a lui Ion Gheorghe Duca) au fost asumate cu curaj, respectivii predându-se imediat autorităților și fiind uciși.

Este evident faptul că autoritățile române nu au vrut să creeze eroi prin aplicarea unor pedepse corecte, mari, ci au aplicat măsuri proporționale cu comportamentul inculpaților. Aceștia din urmă, chiar dacă nu și-au recunoscut faptele (deși poate că astfel ar fi avut mai mult de câștigat – cel puțin ca imagine demnă în rândul adepților lor), s-au descalificat si prin apărări lipsite de onestitate, prin care au demonstrat că s-au lepădat – precum Petru s-a lepădat de Hristos până la cântatul cocoșilor – de idealul sacrificiului pentru cauza autonomiei maghiare.

În prezent, în mod penibil cei doi condamnați procesați de sistemul penitenciar românesc, încearcă rejudecarea procesului, cerere ce tocmai a fost respinsă ca tardiv formulată de către instanță.

ÎN CONCLUZIE, pot afirma fără teama că greșesc prea mult, că mișcarea iredentist-șovină a maghiarilor din Covasna și Harghita, ascunsă sub pulpana secuiască, nu va avea sorți de izbândă cu astfel de ”eroi”, în ciuda eforturilor lăudabile (demne de o cauză mai bună !) ale Guvernului Ungariei de a sprijini astfel de proiecte  nostalgice.

Singura mea temere este ca nu cumva, printr-un nou capriciu al istoriei, Rusia să se pună în mișcare – din nou – spre est și să își gratifice impotentul aliat maghiar, cu teritorii pe care nu le-au stăpânit în realitate niciodată.