Despre „revoluția sexualã” ca instrument al Revoluției mondiale marxist-leniniste și instrument pentru distrugerea familiei tradiționale. Traducerea eseului „Rãdãcinile istorice ale Corectitudinii Politice. Sau despre terorismul cultural” de Raymond V. Raehn

Nota personala: -De multe ori m-am intrebat: -cum si de ce gandesc ceea ce gandesc? -in ce sa cred cu adevarat? -care este adevarul? inabusit de aceste intrebari permanent prezente in capul si inima mea, am descoperit din ce in ce mai multe “adevaruri” despre ideile ce-mi veneau in cap si in care credeam, multe idei determinate de cercurile in care ma invarteam, de trendurile si influentele mediatice ce ma imprejmuiau precum un gard de puscarie. Contempland in interior, am constientizat la fiecare discutie cu “mine” cum au aparut cateva ganduri murdare care se foloseau de cele pure din interior, acele ganduri s-au eradicat in timp datorita socului ce l-am simtit odata cu aflarea adevarului, desi nu-mi venea sa cred ca sunt un om atat de slab, am fost influentat din multe parti de ideile altora, imediat o perioada mai apoi am stat trist si ingandurat: -Ale cui sunt aceste idei? -Cum au ajuns sa-mi acapareze enegia si gandirea? -Ce scop ar avea? Mai departe am aflat si raspunsurile acestor intrebari, desi este greu sa crezi ca ceea in ce ai crezut este fals si desi te poti crede un “open-minded” care intelege orice, ei bine, afla ca nu intotdeauna lucrurile stau asa cum crezi, lumea e plina de paradoxuri si nu cred ca este atat de greu sa recunoastem ca exista cativa oameni extrem de inteligenti care provoaca valuri in ani, conduc lumea doar prin strategii bine puse la punct, iar noi am putea fi influentati de valurile lor. Daca dorim sa simtim cu adevarat independenta, trebuie sa ne debarasam pentru un moment de toate ideologiile, de toate trendurile, sa judecam la rece ce e bine si ce e rau cu adevarat. Nu incerc sa spun nimanui incotro sa se indrepte ca sa nu fiu acuzat de cine stie ce prostii, ci doar cer oamenilor sa judece la rece, sa vada, sa se intrebe, sa gandeasca si sa simta, sa incerce… sunt sigur ca vor ajunge unde trebuie. Multe dintre raspunsurile intrebarilor anterior mentionate se afla in acest articol… Cine sunt acesti oameni care ne-au influentat pana azi trendurile, gandirile si valorile? cine sunt aceste genii care, practic, ne fura vietile facandu-ne sa gandim precum oile, precum au dorit domniile lor si incotro vor sa ne influenteze? de ce se folosesc de elementele primordiale ale bunatatii sufletului pentru a pacali oamenii si a-i indrepta inspre scopurile intereselor lor si care or fi acelea ? De ce a am ajuns sa am lipsa de respect si dezinteres total fata de trecutul si radacinile familiei mele si de ce am ajuns sa privesc intr-un mod urat modul lor de viata in care practic am crescut si eu, cel al familiei traditionale? unde se va ajunge daca continuam acest mers asa zis “modern”? Citind articolul putem compara si regasi ideile acestor manipulatori mondiali in timp prin toate fenomenele ce s-au intamplat de-a lungul istoriei, sau prin cuvinte auzite pe la prieteni, pe la trupe muzicale sau asa zisi artisti-moderni “originali”, prin televizor si filme sau alte canale media manipulatoare, pe la tot felul de ONG-isti “eroi” din afara si din Romania -precum Mircea Toma, Remus Cernea si alti papagali-, pe la tot felul de actiuni ale tinerimii, toate , dar absolut toate isi au originile in ideile marxiste, nu sunt decat ramuri mai micute ale unor radacini bine infiripate in mintea noastra deci, inainte ne afundam in paradoxuri de genul “Noi suntem open-minded dar nu putem intelege ce inseamna un cult traditional, o religie” – sau – “Noi nu judecam pe nimeni si acceptam pe toata lumea asa cum e dar ii cenzuram pe crestini si pe ideile lor fanatice si incuiate” – “Noi luptam pentru libertatea de exprimare dar cand cineva spune ceva ce nu e pe frecventa cu ideile noastre il atacam din toate partile cu ideologii, cuvinte marete si incercam sa-i schimbam opinia” etc.. haideti sa aflam cateva fapte istorice care ne-ar putea deschide ochii mai bine in legatura cu relatia noastra fata de ideile altora, fata de ce gandim, fata de lume si evolutia omenirii. PS: Adevarul despre viata nu vine din ideile altora, adevarul se simte in interior prin cautare si practica. Felix Roncea Multumesc, sa incepem: America este astãzi dominatã de un sistem de credinþe, atitudini ºi valori care au ajuns sã fie cunoscute sub numele de „corectitudine politicã”. Corectitudinea politicã încearcã sã impunã tuturor americanilor o uniformitate în gândire ºi comportament, fiind, prin urmare, totalitarã în esenþã. Rãdãcinile sale pornesc dintr-o versiune de marxism ce îºi propunea rãsturnarea radicalã a culturii tradiþionale cu scopul de a provoca o revoluþie socialã. Revoluþia socialã are o istorie lungã, avându-ºi originea, dupã cum se presupune, în Republica lui Platon. Însã Revoluþia francezã din 1789 a fost cea care l-a inspirat pe Karl Marx în dezvoltarea teoriilor sale în secolul al XIX-lea. În secolul XX, succesul Revoluþiei Bolºevice din Rusia anului 1917 a generat un val de optimism în rândul forþelor marxiste din Europa ºi America, acestea constatând cã noua lume proletarã a egalitãþii se fãurea, în sfârºit. Rusia, ca prima naþiune comunistã din lume, avea sã conducã forþele revoluþionare spre victorie. Forþele revoluþionare marxiste din Europa au profitat de aceastã oportunitate. În perioada urmãtoare încheierii Primului Rãzboi Mondial, au avut loc mai multe evenimente: revolta comunistã spartakistã din Berlin, condusã de Rosa Luxemburg; crearea unui Soviet în Bavaria condus de Kurt Eisner ºi a unei republici comuniste maghiare instaurate de Bela Kun în 1919. În acea vreme, exista temerea cã întreaga Europã ar putea cãdea sub dominaþia bolºevicã. Îngrijorarea cu privire la o astfel de soartã potrivnicã a fost amplificatã de invadarea Poloniei de cãtre Armata Roºie condusã de Troþki în 1919. Armata Roºie a fost însã învinsã de forþele poloneze în bãtãlia de la Vistula din 1920. Spartakiºtii, Sovietul bavarez ºi guvernul lui Bela Kun nu au reuºit sã câºtige susþinere din partea muncitorilor din Europa ºi dupã scurt timp au fost înlãturate.

Aceste evenimente i-au pus în dificultate pe revoluþionarii marxiºti din Europa. Potrivit teoriei economice marxiste, muncitorii oprimaþi urmau sã fie beneficiarii unei revoluþii sociale care îi va plasa în vârful structurilor puterii. Cu toate acestea, atunci când aceste oportunitãþi revoluþionare s-au ivit, muncitorii nu le-au dat curs. Revoluþionarii marxiºti nu au dat vina pe teorie pentru aceste eºecuri. Ei au dat vina pe muncitori. Un grup de intelectuali marxiºti a gãsit soluþia pentru iesirea din dificultate prin efectuarea unei analize care se concentra mai cu seamã asupra „suprastructurii” culturale a societãþii decât asupra substructurilor economice ca în teoria lui Marx. Marxistul italian Antonio Gramsci ºi marxistul ungur Georg Lukacs au contribuit în mod decisiv la crearea noului marxism cultural. Antonio Gramsci a lucrat pentru Internaþionala Comunistã între anii 1923 și 1924, la Moscova ºi Viena. Mai târziu, a fost întemniþat de cãtre Mussolini, timp în care ºi-a scris faimoasele „Caiete din închisoare”. Gramsci se remarcã în rândul marxiºtilor prin teoria lui despre hegemonia culturalã ca mijloc al dominaþiei de clasã. În viziunea sa, un nou om comunist trebuia creat înainte ca vreo revoluþie politicã sã fie posibilã. Aceasta a determinat o concentrare asupra eforturilor întreprinse de intelectuali în sferele educaþiei ºi culturii. Gramsci a întrezãrit un „lung marº” prin instituþiile sociale, incluzând guvernul, sistemul judecãtoresc, armata, ºcoala ºi mass-media. El a mai conchis cã atâta timp cât au un suflet creºtin, muncitorii nu vor rãspunde apelurilor revoluþionare. Georg Lukacs a fost fiul unui bancher ungur bogat. ªi-a început viaþa politicã lucrând ca agent al Internaþionalei Comuniste. Cartea sa, Istorie ºi conºtiinþã de clasã, i-a adus recunoaºterea ca al doilea teoretician marxist de frunte dupã Marx. Lukacs considera cã, pentru ca o nouã culturã marxistã sã ia fiinþã, cultura existentã trebuia sã fie desfiinþatã. Acesta afirma: „Am vãzut distrugerea revoluþionarã a societãþii ca reprezentând singura ºi unica soluþie pentru contradicþiile culturale ale epocii” ºi „O asemenea rãsturnare de proporþii mondiale a valorilor nu poate avea loc fãrã anihilarea vechilor valori ºi crearea unora noi de cãtre revoluþionari.” Devenind vicecomisar pentru culturã sub regimul bolºevic al lui Bela Kun, în Ungaria anilor 1919, Lukacs a lansat ceea ce avea sã devinã cunoscut sub numele de „Terorism cultural”. Ca parte a acestui terorism cultural, el a iniþiat un program radical de educaþie sexualã în ºcolile ungureºti. Copiii unguri erau instruiþi în teme precum „iubirea liberã”, raporturile sexuale, natura „arhaicã” a codurilor familiei burgheze, caracterul demodat al monogamiei ºi irelevanþa religiei, care priveazã omul de toate plãcerile. Femeile erau, de asemenea, instigate la revoltã împotriva normelor sexuale ale vremii. Campania „Terorismului cultural” iniþiatã de Lukacs a fost precursoarea a ceea ce „corectitudinea politicã” va genera mai târziu în ºcolile americane. În 1923, Lukacs ºi alþi intelectuali marxiºti afiliaþi Partidului Comunist german au fondat Institutul de Cercetãri Sociale la Universitatea Frankfurt, din Germania. Institutul, care a devenit cunoscut ca ªcoala de la Frankfurt, a fost plãnuit dupã Institutul Marx-Engels din Moscova. În 1933, când naziºtii au venit la putere în Germania, membrii ªcolii au luat calea exilului. Cei mai muþi au plecat în America. Membrii ªcolii de la Frankfurt au condus numeroase studii despre credinþele, atitudinile ºi valorile care, în viziunea lor, au determinat instaurarea naþional-socialismului în Germania.

Studiile ªcolii de la Frankfurt au combinat analiza marxistã cu psihanaliza freudianã pentru a contesta bazele culturii occidentale, incluzând valori precum creºtinismul, capitalismul, autoritatea, familia, patriarhalitatea, ierarhia, moralitatea, tradiþia, înfrânarea sexualã, loialitatea, patriotismul, naþionalismul, ereditatea, etnocentrismul, convenþia ºi conservatorismul. Aceste abordãri critice cunoscute, în general, sub denumirea de „teorie criticã”, sunt reflectate în lucrãri ale reprezentanþilor ªcolii de la Frankfurt, precum: Evadarea din libertate ºiDogma lui Christ, de Erich Fromm, Psihologia de masã a fascismului, de Wilhelm Reich ºi Personalitatea autoritarã,de Theodor Adorno. Personalitatea autoritarã, publicatã în 1950, a avut o influenþã substanþialã asupra psihologilor ºi sociologilor americani. Premisa de la care pornea cartea era cã prezenþa în societate a creºtinismului, a capitalismului ºi a familiei patriarhal-autoritare au creat un caracter predispus la prejudecatã rasialã ºi fascism. Personalitatea autoritarã a devenit un ghid de campanie naþionalã împotriva oricãrui gen de prejudecatã ºi discriminare, bazat pe teoria cã, dacã aceste tendinþe malefice nu vor fi eradicate, un al doilea Holocaust ar putea lua fiinþã pe continentul american. Aceastã campanie a furnizat, la rândul ei, o bazã pentru corectitudinea politicã. Teoria criticã a înglobat subteorii al cãror þel era sã desfiinþeze fãrâmã cu fãrâmã elemente definitorii ale culturii existente: teoria matriarhalã, teoria androginitãþii, a personalitãþii, a autoritãþii, a familiei, a sexualitãþii, teoria rasialã, teoria legalã ºi teoria literarã. Pusã în practicã, teoria criticã urma sã fie utilizatã în scopul rãsturnãrii ordinii sociale dominante ºi al declanºãrii revoluþiei sociale. Pentru a atinge aceste obiectiv, teoreticienii critici ai ªcolii de la Frankfurt au înþeles cã sistemul tradiþional de credinþe ºi structura socialã existentã vor trebui anihilate ºi apoi înlocuite. Structura socialã patriarhalã va fi înlocuitã cu modelul matriarhal; credinþa cã bãrbatul ºi femeia sunt diferiþi ºi au în esenþã roluri distincte va fi înlocuitã cu teoria androginiei; concepþia cã heterosexualitatea este normalã va fi schimbatã cu opinia cã homosexualitatea este, în egalã mãsurã, „normalã”. Ca o stratagemã menitã sã conteste valoarea intrinsecã a bãrbaþilor albi heterosexuali, teoreticienii critici au deschis calea antagonismelor rasiale ºi sexuale ale troþkiºtilor. Leon Troþki credea cã oamenii de culoare oprimaþi ar putea alcãtui avangarda unei revoluþii comuniste în America de Nord. El i-a acuzat pe muncitorii albi de prejudecãþi faþã de muncitorii de culoare ºi i-a instruit sã se solidarizeze cu cei din urmã în declanºarea revoluþiei. Ideile lui Troþki au fost adoptate de mulþi studenþi iniþiatori ai miºcãrii contraculturale din 1960, care au încercat sã îi avanseze pe revoluþionarii de culoare în poziþii de conducere în cadrul miºcãrii. Studenþii revoluþionari au fost, de asemenea, influenþaþi în mod hotãrâtor de ideile lui Herbert Marcuse, un alt membru al ªcolii de la Frankfurt.

Marcuse a profesat „Marele Refuz”, prin care erau negate toate conceptele occidentale de bazã, pledând pentru „eliberarea sexualã” ºi pentru meritele revoluþiei feministe ºi a oamenilor de culoare. Teza sa principalã era aceea cã studenþii, oamenii de culoare din ghetouri, alienaþii, asocialii ºi Lumea a Treia puteau prelua rolul pe care îl avusese proletariatul în revoluþia comunistã. În cartea sa, Eseu despre eliberare, Marcuse ºi-a afirmat þelurile ce vizau o transvaluare radicalã a valorilor, relaxarea tabuurilor, subversiunea culturalã, teoria criticã, precum ºi o revoltã la nivel lingvistic culminând cu o rãsturnare metodicã a sensului. Cât despre conflictul rasial, Marcuse a notat cã bãrbaþii albi sunt vinovaþi ºi cã oamenii de culoare reprezintã cea mai naturalã forþã a revoluþiei. Marcuse poate fi considerat membrul cel mai marcant al ªcolii de la Frankfurt prin teoriile sale ca surse ale ideologiei „corectitudinii politice”; ele au constituit componenta criticã a contraculturii anilor 1960. Obiectivul sãu era clar: „putem vorbi, pe drept cuvânt, de o revoluþie culturalã, întrucât protestul este îndreptat împotriva întregii culturi dominante, incluzând sistemul moral al societãþii existente…” El propunea eliberarea energiei sexuale intense, primitive de sub imperiul constrângerilor sociale, mesaj predicat în cartea sa, Eros ºi civilizaþie, publicatã în 1955. Marcuse a devenit unul dintre principalii guru ai rebeliunii sexuale adolescentine din anii ’60; el însuºi a inventat expresia „Faceþi dragoste, nu rãzboi!”. Cu acest rol al lui Marcuse, lanþul influenþei marxiste prin intermediul ªcolii de la Frankfurt se încheiase: de la activitatea lui Lukacs în postul de vicecomisar pentru culturã în guvernul bolºevic maghiar din 1919, la arderea steagului ºi preluarea clãdirilor administrative ale universitãþilor de cãtre studenþi în 1960. Multe dintre aceste universitãþi sunt astãzi bastioane ale corectitudinii politice, iar miºcãrile studenþilor de odinioarã au dus la înfiinþarea unor facultãþi existente în prezent. Unul dintre cei mai importanþi promotori ai corectitudinii politice a fost Betty Friedan, cunoscutã pentru cartea saMistica femininã, care prezintã o analizã pornind de la teoria feministã friedanianã pânã la teoria „autoactualizãrii” a lui Abraham Maslow. Maslow a fost un psiholog social care, în primii sãi ani de activitate, a efectuat cercetãri asupra dominaþiei ºi sexualitãþii feminine. A fost prieten cu Herbert Marcuse pe când profesa la Universitatea Brandies ºi l-a întâlnit pe Erich Fromm în 1936, fiind profund impresionat de ideologia promovatã de acesta în cadrul ªcolii de la Frankfurt. Maslow a publicat, în 1944, articolul „Structura caracterului autoritar”, care reflecta teoria personalitãþii derivatã din Teoria Criticã. De asemenea, Maslow a fost influenþat de lucrãrile lui Wilhelm Reich, un alt predicator al teoriei personalitãþii. Semnificaþia originilor istorice ale „corectitudinii politice” nu poate fi pe deplin înþeleasã decât dacã revoluþia iniþiatã de Betty Friedan vizând rolurile sexuale este perceputã în însemnãtatea ei realã: ca manifestare a procesului revoluþionar social demarat de Karl Marx. Faptul cã Friedan s-a bazat, în elaborarea teoriilor sale, pe lucrãrile lui Wilhelm Reich, care reflectau ideologia ªcolii de la Frankfurt, constituie un indiciu. Alte indicii sunt corespondenþa dintre revoluþia vizând rolurile sexuale promovatã de Friedan ºi teza postulatã de Georg Lukacs a anihilãrii vechilor valori ºi a creãrii unora noi sau cea a „transvaluãrii valorilor” susþinutã de Herbert Marcuse. Însã ideea transformãrii ordinii patriarhale în una matriarhalã – obiectiv pe care ºi-l propunea teoria inversãrii rolurilor sexuale – poate fi raportatã direct la cartea lui Friedrich Engels, Originea familiei, proprietatea privatã ºi statul. Publicatã pentru prima datã în 1884, cartea a popularizat concepþia cã discriminarea adânc înrãdãcinatã faþã de sexul feminin asuprit este un aspect al patriarhalitãþii. Credinþa cã modelul matriarhal constituie soluþia pentru ieºirea din ordinea patriarhalã provine din comentariile pe care le-a scris Marx în cartea sa Ideologia germanã, publicatã în 1845. În aceastã lucrare, Marx a avansat ideea cã femeile ºi copiii constituiau proprietatea principalã a bãrbatului în sistemul patriarhal. Teoria matriarhalã a reprezentanþilor ªcolii de la Frankfurt, precum ºi teoria înruditã a androginitãþii descind din aceste surse. Când se adreseazã publicului general, susþinãtorii „corectitudinii politice” – sau marxiºtii culturali, cum se numesc, de fapt – îºi prezintã concepþiile în mod atractiv. Este vorba doar despre grija de a fi „receptiv” faþã de celãlalt – spun ei. Ei utilizeazã cuvinte precum „toleranþã” ºi „diversitate”, întrebându-se „De ce nu putem trãi cu toþii în armonie?”. Realitatea este alta. „Corectitudinea politicã” nu se referã defel la „a te comporta amabil”, în afarã de cazul în care gulagurile ni s-ar pãrea locuri plãcute. „Corectitudinea politicã” reprezintã marxismul, cu tot ce comportã acesta: pierderea libertãþii de expresie, controlul gândirii, rãsturnarea ordinii sociale tradiþionale ºi, în ultimã instanþã, un stat totalitar. În fond, marxismul cultural instaurat de ªcoala de la Frankfurt este mai terifiant decât marxismul vechi, economic, care a ruinat Rusia. Cel puþin, marxismul economic nu promova perversiunea sexualã ºi nu a încercat sã impunã modelul matriarhal, aºa cum s-au strãduit sã facã membrii ªcolii de la Frankfurt ºi descendenþii lor. Acest scurt eseu a încercat sã releve o corelaþie esenþialã între marxismul clasic ºi ingredientele „revoluþiei culturale” care s-a declanºat în America în 1960. (…) Cu certitudine, acþiunea ªcolii de la Frankfurt nu se încheie în anii ’60, ea continuã ºi în prezent, cu precãdere în domeniul educaþional.

Schiþe biografice: Georg Lukacs

ªi-a început viaþa politicã lucrând ca agent al Internaþionalei Comuniste.
Cartea sa, Istorie ºi conºtiinþã de clasã, i-a adus recunoaºterea ca al doilea teoretician marxist de frunte dupã Marx.
În 1919 a devenit vicecomisar pentru culturã sub regimul bolºevic maghiar al lui Bela Kun. A iniþiat ceea ce va deveni cunoscut sub numele de „Terorism cultural”.
„Terorismul cultural” a fost precursorul a ceea ce avea sã se întâmple mai târziu în ºcolile americane.
A lansat un program exploziv de educatie sexualã. Au fost organizate cursuri speciale ºi au fost publicate ºi distribuite materiale pentru a instrui copiii despre „iubirea liberã”, raporturile sexuale, natura „arhaicã” a codurilor familiei burgheze, caracterul demodat al monogamiei ºi irelevanþa religiei, care priveazã omul de toate plãcerile. Copiii erau stimulaþi sã respingã ºi sã ridiculizeze autoritatea pãrinteascã, precum ºi autoritatea Bisericii ºi sã nu mai þinã seama de preceptele morale. Ei au fost transformaþi, cu uºurinþã ºi în mod spontan, în delincvenþi pe care doar poliþia mai putea sã-i struneascã. Aceastã chemare la revoltã adresatã copiilor a fost însoþitã de instigarea la revoltã a femeilor ungare.
Respingând ideea cã bolºevismul a condus la distrugerea civilizaþiei ºi culturii, Lukacs a afirmat: „O asemenea rãsturnare de proporþii mondiale a valorilor nu poate avea loc fãrã anihilarea vechilor valori ºi crearea unora noi de cãtre revoluþionari.”
Modul sãu de gândire este reflectat în afirmaþiile sale:
- „Toate forþele sociale pe care le-am dispreþuit din tinereþe ºi pe care mi-am propus sã le anihilez în spirit s-au reunit acum pentru a declanºa Primul Rãzboi Mondial.”
- „Am vãzut distrugerea revoluþionarã a societãþii ca reprezentând singura soluþie pentru contradicþiile culturale ale epocii.”
- „Întrebarea este: Cine ne va elibera de sub jugul civilizaþiei occidentale?”
- „Orice miºcare politicã menitã sã aducã bolºevismul în Occident va trebui sã fie «demonicã».”
- „Odatã abandonatã unicitatea sufletului, nimic nu se mai poate împotrivi «dezlãnþuirii» forþelor diabolice ce stau ascunse în toate actele violente necesare instaurãrii revoluþiei.”

Mentalitatea lui Lukacs era tipicã pentru cei care reprezintau forþele marxismului revoluþionar.
La o întrunire secretã din Germania, din anul 1923, Lukacs a propus ideea inducerii „Pesimismului Cultural” oamenilor din Vest cu scopul de a le amplifica starea de deznãdejde ºi alienare ca o precondiþie necesarã pentru înfãptuirea revoluþiei.
Aceastã întrunire a condus la înfiinþarea Institutului de Cercetãri Sociale la Universitatea Frankfurt din Germania, în 1923, o organizaþie compusã din psihologi, sociologi ºi alþi intelectuali marxiºti ºi de orientare comunistã, care a ajuns sa fie cunoscutã ca ªcoala de la Frankfurt – instituþie dedicatã implementãrii programului iniþiat de Georg Lukacs.

Antonio Gramsci

A fost un marxist italian ce a urmat aceeaºi linie de gândire ca a lui Georg Lukacs; a ajuns, în urma analizelor sale, la aceleaºi concluzii pe care le-au formulat Lukacs ºi ceilalþi membri ai ªcolii de la Frankfurt cu privire la rolul crucial al intelectualilor în declanºarea revoluþiei.
A cãlãtorit în Uniunea Sovieticã, dupã izbucnirea Revoluþiei Bolºevice din 1917 ºi unele constatãri pe care le-a fãcut l-au determinat sã conchidã cã o revoltã în manierã bolºevicã nu va putea fi înfãptuitã de cãtre muncitorii occidentali din pricina religiei lor creºtine.
Antonio Gramsci a devenit conducãtorul Partidului Comunist Italian, fiind mai târziu închis, în 1930, sub dictatura lui Mussolini, perioadã în care a scris „Caietele din închisoare” ºi alte texte.
Aceste lucrãri au fost traduse în englezã ºi au devenit accesibile americanilor.
Îndemnul sãu adresat intelectualilor a fost ca aceºtia sã înceapã un lung marº prin instituþiile educaþionale ºi culturale ale naþiunii pentru a crea un nou om sovietic înainte ca o revoluþie politicã reuºitã sã se producã.
Aceastã perspectivã reflecta constatãrile la care ajunsese în Uniunea Sovieticã, ºi anume cã oamenii din fruntea Uniunii Sovietice nu vor putea crea un astfel de om nou sovietic dupã înfãptuirea Revoluþiei Bolºevice.
Acest proiect de transformare a omului la nivel de mentalitate ºi caracter a fãcut din Gramsci un erou al marxismului revoluþionar implementat în sfera educaþionalã americanã ºi a pregãtit terenul pentru crearea Noului Copil American.
Esenþa strategiei revoluþionare a lui Gramsci este reflectatã în lucrarea lui Charles A. Reich, The Greening of America: „Va avea loc o revoluþie. Nu va fi similarã revoluþiilor din trecut. Va începe cu individul ºi cultura, iar schimbarea structurii politice va fi ultimul ei act. Nu va necesita recurgerea la violenþã pentru a avea sorþi de izbândã ºi nu va putea fi contracaratã cu succes prin violenþã. Aceasta este revoluþia Noii Generaþii.”

Wilhelm Reich

În cartea sa din 1933 intitulatã Psihologia de masã a fascismului, a evidenþiat faptul cã ªcoala de la Frankfurt s-a distanþat de sociologia marxistã care plasa burghezia împotriva proletariatului. În schimb, bãtãlia se va da între „reacþionari” ºi elementele revoluþionare.
A scris cartea Revoluþia sexualã care avea sã prefigureze ce urma sã se întãmple în 1960.
Teoria sa sociologicã a „sex-economiei” constituia o încercare de a combina psihologia freudianã cu teoria economicã a lui Marx.
Teoria lui Reich este ilustratã în aceste cuvinte ale sale: „Familia autoritarã reprezintã statul autoritar în miniaturã. Caracterul autoritar al omului rezultã, în esenþã, din sedimentarea inhibiþiilor sexuale ºi a fricii în substanþa vie a impuslurilor sexuale. Imperialismul familial este proiectat ideologic în imperialism naþional… Familia autoritarã (…) constituie o fabricã unde iau fiinþã ideologia ºi structurile reacþionare.”
Teoria lui Wilhelm Reich, ca ºi programul de educaþie sexualã iniþiat de Georg Lukacs în Ungaria pot fi considerate sursele din care provin insistenþa asupra introducerii educaþiei sexuale în învãþãmânt, începând de la grãdiniþã, precum ºi atitudinea de respingere manifestatã în cadrul sistemului educaþional faþã de familie, faþã de autoritatea externã ºi faþã de structura tradiþionalã a caracterului.
Teoria lui Reich conþine ºi alte concepþii care au pãtruns în câmpul educaþional american:

Misticismul religios organizat al creºtinismului constituie un aspect al familiei autoritare care a dus la apariþia fascismului;
Esenþa patriarhalã trebuie înlãturatã din structura interioarã a omului, precum ºi din mediul exterior.
Revoluþia sexualã va determina colapsul deplin al ideologiei autoritare;
Omul este, în esenþã, un animal stãpânit de impulsuri sexuale;
Cartea Psihologia de masã a fascismului se afla la a noua ediþie în 1991 ºi poate fi achiziþionatã de la cele mai multe librãrii unversitare.

Erich Fromm

Asemeni lui Wilhelm Reich, Erich Fromma fost un psiholog social al ªcolii de la Frankfurt, care s-a mutat în America în anii 1930.
Cartea sa Evadarea din libertate, publicatã în 1941, este înruditã ideologic cu lucrarea Psihologia de masã a fascismului a lui Wilhelm Reich.
Dupã cum susþinea Fromm, capitalismul timpuriu a dat naºtere unei ordini sociale care a condus la apariþia teoriei calviniste a predestinãrii, aceasta reflectând principiul inegalitãþii inerente dintre oameni, principiu revigorat de ideologia nazistã.
În viziunea sa, caracterul autoritar cunoaºte numai experienþa dominaþiei sau a supunerii ºi „diferenþele, fie ele sexuale sau rasiale, sunt pentru acesta definite, în mod categoric, în termeni de superioritate sau de inferioritate”.
Fromm pretindea cã „Libertatea pozitivã” implicã principiul cã nu existã o putere superioarã eului individual unic; cã omul este centrul ºi scopul vieþii; cã dezvoltarea ºi realizarea individualitãþii umane este un scop care nu poate fi subordonat unor cauze presupuse ca având o importanþã mai mare.
Fromm a clarificat mai bine semnificaþia „Libertãþii pozitive” în lucrarea Dogma lui Christ, unde se prezintã pe sine ca un caracter revoluþionar care s-a emancipat din chingile familiei ºi ale patriei, de sub autoritatea mamei ºi a tatãlui, care ºi-a declinat loialitatea faþã de stat, rasã, partid sau religie.
Fromm îºi precizeazã foarte limpede scopul revoluþionar în Dogma lui Christ: „Am putea defini revoluþia în accepþie psihologicã, spunând cã revoluþia este o miºcare politicã organizatã de oameni care au caractere revoluþionare ºi atragând oameni cu astfel de caractere.”

Herbert Marcuse

La fel ca Wilhelm Reich ºi Erich Fromm, Marcuse a fost un intelectual al ªcolii de la Frankfurt care a luat calea Americii în anii 1930.
A fost adesea prezentat ca un filozof marxist, deºi a fost un revoluþionar social pursânge, care îºi imagina dezintegrarea societãþii americane întocmai aºa cum Karl Marx ºi Georg Lukacs ºi-au imaginat dezagregarea societãþii germane: „Putem vorbi, pe drept cuvânt, de o revoluþie culturalã, întrucât protestul este îndreptat împotriva întregii culturi dominante, incluzând sistemul moral al societãþii existente… Un singur lucru putem afirma cu deplinã certitudine: ideea tradiþionalã de revoluþie ºi strategia tradiþionalã prin care poate fi declanºatã o revoluþie nu mai sunt valide. Aceste idei sunt demodate… Ceea ce trebuie sã înfãputim este un tip de dezintegrare difuzã ºi dispersivã a sistemului.”
Marcuse a publicat Eros ºi civilizaþie, în 1955, carte care a devenit documentul fondator al contraculturii din 1960 ºi care a introdus ideologia ªcolii de la Frankfurt în colegiile ºi universitãþile americane.
El afirma cã singura modalitate prin care putem evada din unidimensionalitatea societãþii industriale moderne este eliberarea componentei erotice din om, a instinctelor senzuale, ca revoltã împotriva „raþionalitãþii tehnologice”.
Aceastã eliberare eroticã avea sã se realizeze sub forma „Marelui refuz”, ca negare absolutã a „monstrului” capitalist ºi a tuturor formelor lui, incluzând raþiunea tehnologicã ºi limbajul ritual-autoritar.
El a furnizat legitimitatea intelectualã necesarã pentru realizarea revoltei sexuale adolescentine, inventând ºi sloganul „Faceþi dragoste, nu rãzboi!”.
Teoria sa includea credinþa cã Miºcarea de Eliberare a Femeilor constituie componenta cea mai de seamã a opoziþiei ºi posibil cea mai radicalã.
Eforturile sale revoluþionare vor conduce la declanºarea unui rãzboi nesfârºit purtat de revoluþionarii marxiºti împotriva bãrbaþilor albi europeni în ºcoli si universitãþi.

Theodor Adorno

A fost un alt marxist revoluþionar ºi membru al ªcolii de la Frankfurt, care s-a stabilit în America în anii 1930.
Printre alte cãrþi, Adorno a scris Personalitatea autoritarã, publicatã în 1950.
Cãrþile sale au pornit de la aceleaºi teorii expuse în lucrãrile autorilor Wilhelm Reich, Erich Fromm ºi Herbert Marcuse, bazate pe studiile analitice efectuate asupra societãþii germane începând din 1923.
Ideea centralã a lucrãrilor lui este aceeaºi: existã un astfel de element precum caracterul autoritar care este opusul modelului revoluþionar dezirabil. Caracterul autoritar este produsul capitalismului, al creºtinismului, al conservatorismului, al familiei patriarhale ºi al represiunii sexuale. În Germania, combinaþia acestor factori a generat apariþia prejudecãþilor, a antisemitismului ºi a fascismului, potrivit teoriei ªcolii de la Frankfurt.
Cum majoritatea americanilor erau produse ale capitalismului, ale creºtinismului, conservatorismului, „familiei patriarhale ºi ale represiunii sexuale”, Theodor Adorno ºi alþi membri ai ªcolii de la Frankfurt s-au bucurat de minunata oportunitate de a pune în aplicare programul proiectat de Georg Lukacs ºi de Antonio Gramsci pentru înfãptuirea revoluþiei sociale în America în loc de Germania.
Ei vor postula existenþa personalitãþii autoritare în rândul americanilor cu predispoziþii spre prejudecatã, exploatând aceastã componentã pentru a impune americanilor „reeducarea planificatã ºtiinþific”, sub pretextul cã aceastã acþiune este întreprinsã în scopul eradicãrii prejudecãþilor.
Aceastã reeducare planificatã ºtiinþific va deveni o manevrã de înlocuire a sistemului fundamental de valori american cu valorile opuse, revoluþionare, în mediul educaþional, astfel încât copiii americani sã fie formaþi dupã modelul caracterelor revoluþionare din teoria ªcolii de la Frankfurt, creându-se, în acest mod, Noul Copil American.
Nu poate fi contestat faptul cã Personalitatea autoritarã a fost utilizatã de Benjamin Bloom ca sursã principalã de inspiraþie în elaborarea taxonomiei domeniului afectiv, în lucrarea sa, Taxonomia obiectivelor educaþionale, din 1964, care a avut, ulterior, un rol determinant în cadrul sistemului educaþional.

traducere de Irina Bazon pentru rostonline.org

Sursa: Cultura Vietii ___________________________________________ Te-ar mai putea interesa:

]]>

Post Views: 13

Despre „revoluția sexualã” ca instrument al Revoluției mondiale marxist-leniniste și instrument pentru distrugerea familiei tradiționale. Traducerea eseului „Rãdãcinile istorice ale Corectitudinii Politice. Sau despre terorismul cultural” de Raymond V. Raehn

Write a comment:

Cancel reply

Limitările și condiționările karmice

Noi ”săpături” despre conștiința de sine la ChatGBT

Cum arată noile cipuri implantabile

Polonia vrea să legalizeze vaccinarea obligatorie

Israelul vrea să interzică treptat tranzacțiile cash

Noua Lume a lui Xi Jinping

Cum va arăta ”Noua Normalitate” ?!

Vine Crăciunul

Despre „revoluția sexualã” ca instrument al Revoluției mondiale marxist-leniniste și instrument pentru distrugerea familiei tradiționale. Traducerea eseului „Rãdãcinile istorice ale Corectitudinii Politice. Sau despre terorismul cultural” de Raymond V. Raehn

Write a comment:

Related Stories