Mii de evrei ultraortodocºi au manifestat în seara de joi, 16 mai, la Ierusalim împotriva proiectelor care urmãresc sã îi constrângã sã efectueze serviciului militar. “Cel puþin 15.000 de haredim (ultraortodocºi) s-au adunat în faþa biroului de recrutare al armatei de la Ierusalim”, a declarat un purtãtor de cuvânt al poliþiei, conform mediafax, adãugând cã protestatarii au aruncat cu pietre ºi alte obiecte înspre forþele de ordine, însã nu au fost fãcute arestãri. În timpul protestelor, evreii-ultradocºi au scandatTora este deasupra tuturor lucrurilor, sau “armata nu va lua elevii din Yeshivot”, seminariile talmudice. Purtãtorul de cuvânt al poliþiei, Micky Rosenfeld, a afirmat cã la faþa locului au fost mobilizate forþe de poliþie importante, pentru a încerca sã opreascã asaltul asupra biroului de recrutare. Serviciul militar obligatoriu este de trei ani pentru bãrbaþi ºi doi ani pentru femei în Israel. Cu toate acestea, ultraortodocºii sunt aproape în totalitate scutiþi de aceastã obligaþie. Existã mai multe proiecte care le impun efectuarea cel puþin a unui serviciu civil, în pofida opoziþiei venite din partea majoritãþii rabinilor ultraortodocºi, care apreciazã cã studiile religioase ar trebui sã fie prioritare. O treime dintre copiii nãscuți anul trecut în Israel fac parte din familii ultra-ortodoxe, relevã o statisticã despre care analiștii spun cã ridicã probleme de ordin economic pentru țarã. Refuzul de a munci este una dintre cele mai grave probleme ale comunitãții ultra-ortodoxe, cunoscute sub numele evreiesc de „Haredim”. Aproximativ jumãtate dintre membrii comunitãții nu muncesc. Mare parte dintre bãrbați refuzã sã munceascã, sub pretextul cã sunt dedicați în totalitate studiului Torei, primind pentru aceasta indemnizații de la stat, mãsurã care a atras dezaprobarea majoritãții seculare. Lipsa implicãrii în serviciul militar este un alt reproș adus comunitãții Haredim. Pe mãsurã ce populația ultra-ortodoxã crește, crește și numãrul membrilor ei care cer statului scutiri de la efectuarea serviciului militar. Potrivit unei mãsuri instituite de stat pentru sprijinirea seminariilor teologice, bãrbații pot fi scutiți de serviciul militar, dacã nu lucreazã, ci se dedicã studiului full-time.]]>

CategoryUncategorized
Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer