Occidentul colectiv, sclav îndatorat la Imperiul Rotschild, plătește peste 3,5 trilioane de dolari în dobânzi anuale aferente emisiunilor de obligațiuni, mai mult decât cheltuielile globale pentru apărare sau inteligența artificială, conform ultimului raport Global Debt Monitor, de la Institute of International Finance.
Incapabile să mai finanțeze simultan programele sociale și să plătească în același timp factura uriașă a dobânzilor, guvernele occidentale au intrat pe o traiectorie de coliziune directă cu cetățenii proprii.
Cetățenii sunt prinși între inflația ridicată, care le erodează puterea de cumpărare, și serviciul datoriei publice, care împiedică guvernele să ofere ajutoare sociale sau subvenții.
Directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, a avertizat recent că diminuarea spațiului fiscal va împiedica statele să sprijine populația afectată de inflație și deschide calea pentru amplificarea tensiunilor sociale: “Ar trebui să ne pregătim pentru o populație tot mai nefericită, care ar putea să-și manifeste nemulțumirea chiar în stradă”.
Țările cu cel mai ridicat risc din Europa sunt Germania, Franța, Spania, Italia și Marea Britanie, conform ultimului raport Political Risk Outlook de la Verisk Maplecroft.
În Franța, valurile de proteste au mobilizat peste 265.000 de studenți și manifestanți care cer fonduri pentru educație și servicii publice, într-un moment în care guvernul de la Paris încearcă să treacă măsuri de consolidare fiscală de 43 miliarde de euro pentru a calma piețele financiare.
Creșterea masivă a dobânzilor este susținută și de șocul energetic persistent generat de alimentarea de către Uniunea Europeană a războiului cu Rusia dar și de atacarea Iranului de către Statele Unite și Israel.
În România, pare că toți factorii decizionali conlucrează la falimentarea și blocarea sistemică a instituțiilor. Spre exemplu, o orice înregistrare sau modificare a unei societăți comerciale la Oficiul Registrului Comerțului durează peste 30 de zile, ”datorită lipsei de personal”. În lipsa acestui mecanism, firmele rămân blocate, incapabile să funcționeze normal, fapt ce se reflectă în marja lor de profit și implicit în taxele și impozitele plătite Statului.
Pe piața muncii, din luna aprilie importul forței de muncă ieftină, non-europeană stagnează din cauză blocării sistemului de avize al Oficiului pentru Imigrări, sub pretextul schimbărilor legislative. În prezent, noua platformă online pentru înregistrarea lucrătorilor străini este blocată de Curtea de Apel București până la soluționarea unor litigii care se pot judeca ani de zile.
Fără forța de muncă străină necesară finalizării proiectelor, lucrările la marile tronsoane cu fonduri din PNRR stagnează iar banii se pierd.
În tot acest timp, asistăm parcă la o competiție a imbecililor, în care politicienii corupți se întrec în a pune la conducerea instituțiilor și regiilor Statului tot felul de incompetenți a căror unică sarcină este să încaseze salarii uriașe în timp ce falimentează înrtregi ramuri economice sau domenii de activitate profitabile prin definiție, deoarece ele reprezintă monopolul Statului în acele domenii. Energia (Hidroelectrica, Nuclear Electrica), Transporturile (CFR călători, CFR marfă), Poșta Română, fabricile de armament, sunt toate falimentate metodic, cu scopul de a fi vândute capitalului străin, pe nimic.
Ce ne așteaptă? Nimic bun, pentru că nici un politician nu iese din acest plan diabolic de falimentare totală a societății moderne.
Și nu mă pot împiedica să citez un text de la 1890, intitulat Protocoalele Înțelepților Sionului – din Protocolul XV:
”În cele mai importante și fundamentale chestiuni, judecătorii decid așa cum le dictăm noi și privesc lucrurile prin prisma pe care le-o impunem pentru administrarea neevreilor, desigur, prin intermediul unor persoane care ne sunt instrumente, deși noi nu părem să avem vreo legătură cu ele; facem aceasta prin intermediul opiniei exprimate în ziare sau prin alte mijloace. Chiar și senatorii și administrația superioară acceptă sfaturile noastre.
Mintea pur brută a neevreilor este incapabilă de analiză și observație și, cu atât mai mult, de a prevedea unde ar putea conduce un anumit mod de a pune o problemă. În această diferență dintre capacitatea lor de gândire și a noastră se poate discerne limpede pecetea poziției noastre de popor ales și a calității noastre superioare de oameni, în contrast cu mintea brută a neevreilor.
Ochii lor sunt deschiși, dar nu văd nimic din ceea ce se află în fața lor și nu inventează nimic, cu excepția, poate, a lucrurilor materiale. De aici rezultă limpede că însăși natura ne-a destinat să îndrumăm și să conducem lumea. Când va veni vremea stăpânirii noastre fățișe, când va trebui să-i arătăm binefacerile, vom reface toate legislativele, iar toate legile noastre vor fi scurte, clare și stabile, fără niciun fel de interpretări, astfel încât oricine să le poată cunoaște în mod deplin.
Trăsătura principală care le va străbate va fi supunerea față de ordine, iar acest principiu va fi ridicat la un nivel grandios. Orice abuz va dispărea ca urmare a răspunderii fiecăruia, până la cel mai neînsemnat funcționar, în fața autorității superioare reprezentate de putere. Abuzurile de putere ale subordonaților acestei autorități vor fi pedepsite atât de necruțător, încât nimeni nu va mai dori să experimenteze limitele propriei autorități.
Vom supraveghea cu gelozie fiecare acțiune a administrației de care depinde funcționarea fără probleme a mecanismului statului, deoarece orice neglijență la acest nivel produce neglijență pretutindeni. Niciun caz de ilegalitate sau de abuz de putere nu va rămâne fără o pedeapsă exemplară. Ascunderea vinovăției și complicitatea dintre cei aflați în serviciul administrației — toate aceste forme de rău — vor dispărea după primele exemple de pedepse severe.
Aureola puterii noastre cere pedepse corespunzătoare, adică crude, chiar și pentru cea mai mică încălcare săvârșită în scopul obținerii unui câștig, pentru a-i proteja prestigiul suprem. Cel care suferă, chiar dacă pedeapsa sa depășește gravitatea greșelii, va fi considerat un soldat căzut pe câmpul de luptă administrativ, în interesul autorității, al principiului și al legii, care nu permit niciunuia dintre cei aflați la cârma carului public să părăsească drumul comun pentru a apuca pe căi personale.
De exemplu, judecătorii noștri vor ști că, ori de câte ori sunt tentați să se împodobească cu laude pentru o clemență nesăbuită, încalcă legea dreptății, instituită pentru instruirea exemplară a oamenilor prin pedepsirea abaterilor, nu pentru etalarea calităților spirituale ale judecătorului. Asemenea calități trebuie arătate în viața privată, nu în spațiul public, care constituie temelia educativă a vieții omenești.
Personalul nostru juridic nu va rămâne în funcție după vârsta de 55 de ani, în primul rând pentru că oamenii în vârstă se agață mai încăpățânat de opiniile preconcepute și sunt mai puțin capabili să se supună unor noi directive; în al doilea rând, pentru că această măsură ne va permite să asigurăm flexibilitatea prin schimbarea personalului, care va deveni astfel mai ușor de îndoit sub presiunea noastră. Cel care dorește să-și păstreze postul va trebui să dea dovadă de supunere oarbă.
În general, îi vom alege pe judecătorii noștri numai dintre cei care înțeleg pe deplin că rolul lor este să pedepsească și să aplice legile, nu să viseze la manifestări de liberalism în detrimentul programului educativ al statului, așa cum își imaginează neevreii în zilele noastre.
Această metodă de schimbare a personalului va servi și la distrugerea oricărei solidarități colective între cei care ocupă aceeași funcție și îi va lega pe toți de interesele guvernului, de care va depinde soarta lor. Noua generație de judecători va fi instruită în anumite concepții referitoare la inadmisibilitatea oricărui abuz care ar putea tulbura ordinea stabilită între supușii noștri.
În zilele noastre, judecătorii neevreilor manifestă indulgență față de tot felul de infracțiuni, deoarece nu înțeleg în mod corect funcția lor. Conducătorii epocii actuale, atunci când numesc judecători, nu au grijă să le insufle simțul datoriei și conștiința responsabilităților cerute de funcția lor. Așa cum o fiară își lasă puii să plece în căutarea prăzii, tot astfel neevreii le oferă supușilor lor posturi profitabile fără să se gândească să le explice scopul pentru care au fost create.
Acesta este motivul pentru care guvernele lor sunt ruinate chiar de propriile forțe, prin acțiunile propriei administrații. Să tragem încă o învățătură din rezultatele acestor acțiuni pentru guvernul nostru. Vom elimina liberalismul din toate posturile strategice importante ale guvernului nostru, de care depinde formarea subordonaților pentru structura statului nostru. Asemenea posturi vor reveni exclusiv celor pe care i-am pregătit pentru conducerea administrativă.
La posibila obiecție că pensionarea vechilor funcționari va împovăra foarte mult vistieria statului, răspund, în primul rând, că li se va oferi un serviciu privat în locul celui pierdut și, în al doilea rând, trebuie să observ că toți banii lumii se vor concentra în mâinile noastre; prin urmare, guvernul nostru nu are de ce să se teamă de cheltuieli.
Absolutismul nostru va fi consecvent din punct de vedere logic în toate privințele și, în fiecare decret al său, voința noastră supremă va fi respectată și îndeplinită fără nicio îndoială. Vom ignora toate murmurele și nemulțumirile, de orice fel ar fi, și vom distruge din rădăcină orice manifestare concretă a acestora, prin pedepse exemplare.
Vom desființa dreptul de casare, care va fi transferat exclusiv în competența noastră, adică a celui care conduce, deoarece nu trebuie să permitem ca în mintea poporului să se nască ideea că ar putea exista o hotărâre greșită a judecătorilor numiți de noi.
Dacă totuși s-ar produce ceva de acest fel, noi înșine vom casa hotărârea și îl vom pedepsi în mod exemplar pe judecător pentru că nu și-a înțeles datoria și scopul numirii sale, astfel încât asemenea situații să nu se mai repete. Repet: trebuie să se țină seama de faptul că vom cunoaște fiecare pas al administrației noastre, care trebuie doar supravegheată îndeaproape pentru ca poporul să fie mulțumit de noi, întrucât are dreptul să ceară unui guvern bun funcționari buni.
Guvernul nostru va avea aparența unei tutele patriarhale, a unei ocrotiri părintești exercitate de conducătorul nostru. Atât poporul nostru, cât și supușii noștri îl vor vedea în persoana sa pe un tată care se îngrijește de toate nevoile lor, de fiecare dintre acțiunile lor și de toate relațiile dintre ei, precum și de relațiile lor cu conducătorul.
Ei vor fi atât de profund pătrunși de ideea că nu se pot lipsi de această tutelă și de această îndrumare dacă doresc să trăiască în pace și liniște, încât vor recunoaște autocrația conducătorului nostru cu o devoțiune care se apropie de apoteoză, mai ales atunci când vor fi convinși că persoanele numite de noi nu își substituie propria autoritate celei a conducătorului, ci doar îi execută orbește ordinele.
Se vor bucura că am reglementat toate aspectele vieții lor, așa cum fac părinții înțelepți care doresc să-și educe copiii în spiritul datoriei și al supunerii. Căci popoarele lumii, în ceea ce privește secretele sistemului nostru de guvernare, au fost de-a lungul veacurilor doar niște copii minori, la fel ca și guvernele lor. După cum vedeți, îmi întemeiez despotismul pe drept și pe datorie: dreptul de a constrânge la îndeplinirea datoriei reprezintă obligația directă a unui guvern care este un tată pentru supușii săi.
El are dreptul celui puternic, pentru a-l folosi în scopul îndrumării omenirii către ordinea definită de natură, și anume supunerea. Totul în lume se află într-o stare de supunere: dacă nu față de om, atunci față de împrejurări sau față de propriul său caracter lăuntric; în toate cazurile, față de ceea ce este mai puternic. Și astfel vom deveni noi această forță mai puternică, în numele binelui.
Suntem obligați să sacrificăm fără ezitare indivizii care încalcă ordinea stabilită, deoarece pedepsirea exemplară a răului constituie o importantă problemă educativă. Când Regele Israelului își va așeza pe capul său sacru coroana oferită de Europa, el va deveni patriarhul lumii.
Victimele indispensabile pe care le va oferi, în funcție de ceea ce va considera potrivit, nu vor ajunge niciodată la numărul victimelor produse de-a lungul secolelor de mania grandorii și de rivalitatea dintre guvernele neevreilor. Regele nostru va fi în permanentă comuniune cu popoarele, ținându-le discursuri de la tribună, iar faima acestora le va răspândi în aceeași oră în întreaga lume.”
