Pe 13 noiembrie 2026, Ministerul Apărării Naționale a publicat discret, pe pagina Secretariatului General, un proiect de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare. Presa l-a prezentat aproape exclusiv prin prisma programului de pregătire militară voluntară: patru luni de instrucție pentru tinerii între 18 și 35 de ani, plătite cu o indemnizație generoasă. Puțini au citit însă cele 37 de pagini ale proiectului. Iar cei care le-au citit au avut de ce să se îngrijoreze.

De unde pornește povestea

Legea nr. 446/2006 a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, odată cu suspendarea serviciului militar obligatoriu. Legea obliga Guvernul să adopte normele de aplicare în 90 de zile. Nu a făcut-o niciodată. Timp de aproape douăzeci de ani, statul a funcționat pe baza unei hotărâri din 1996, HG nr. 1.194/1996, emisă în temeiul unei legi abrogate de mult.

În ianuarie 2026 a fost adoptată Legea nr. 5/2026, care a modificat legea din 2006. A introdus statutul de „soldat/gradat voluntar în termen” și a reglementat notificarea românilor plecați temporar în străinătate la mobilizare sau război. A obligat din nou Guvernul să adopte normele, tot în 90 de zile, adică până în aprilie 2026. Proiectul a apărut abia în noiembrie, cu șapte luni de întârziere. Iar cetățenilor li s-au acordat exact 10 zile pentru observații, minimul absolut permis de lege.

Așadar, un act care a așteptat două decenii trebuie acum dezbătut în zece zile. Mai mult, din documentele publicate reiese că proiectul fusese deja finalizat și pregătit pentru avizarea ministerelor înainte să fie pus în consultare publică. Nota de fundamentare spune chiar, la timpul trecut, că propunerile cetățenilor „s-au putut transmite”, ca și cum consultarea s-ar fi încheiat înainte să înceapă.

Ce aduce nou proiectul față de regulile din 1996

Ar fi fost de așteptat ca, după treizeci de ani, noile norme să fie mai moderne, mai digitale și mai protectoare pentru cetățean. Comparația cu hotărârea din 1996 arată însă contrariul.

În 1996, ordinul de chemare se înmâna personal sau, în lipsa destinatarului, unei rude care locuia cu el. Dacă nu era găsit nimeni, ordinul se preda poliției, care avea obligația să caute persoana. Afișarea pe ușă era permisă doar când destinatarul refuza să-l primească. Noul proiect permite lăsarea ordinului la orice persoană majoră de la adresă, inclusiv la un vecin. Dacă nu e nimeni acasă, ordinul se lipește pe ușă, iar de atunci curg termenele, cu amenzi pentru cine nu se prezintă. Același mecanism se aplică și notificării românilor plecați în străinătate, despre care statul știe tocmai că nu sunt acasă.

În 1996, angajatorii puteau ține evidența militară a salariaților în fișele de personal existente. Noul proiect îi obligă pe toți angajatorii, inclusiv microîntreprinderile și organizațiile neguvernamentale, să desemneze un responsabil și să completeze pentru fiecare angajat o fișă separată. Fișele se păstrează în dosare pe centre militare și pe corpuri de personal, responsabilii merg la instruiri anuale, iar angajatorul e controlat de trei autorități diferite. Totul fără nicio plată, deși statul are deja aceste date în propriile registre.

În 1996, medicii de familie nu aveau nicio obligație de a raporta armatei date medicale. Noul proiect le cere să țină evidența bolilor cronice și a invalidităților pentru toți bărbații între 18 și 35 de ani și să le transmită anual, pe timp de pace, către structurile militare. Nu se spune cine are acces la ele, cât timp sunt păstrate și dacă pacientul este măcar informat.

Proiectul obligă, de asemenea, orice bărbat între 20 și 35 de ani, precum și rezerviștii, să meargă la centrul militar înaintea fiecărei plecări din țară, ca să-și predea documentele, și din nou la întoarcere, ca să le ridice. Pe timp de pace, chiar și pentru o excursie de weekend. Dreptul Uniunii Europene interzice expres orice „viză de ieșire sau formalitate echivalentă” pentru cetățenii care călătoresc în alt stat membru.

La toate acestea se adaugă criteriile medicale care decid cine e „apt pentru serviciul militar combatant”: nu au fost publicate. Proiectul trimite la ele, dar ele nu există în dosarul pus în dezbatere. Iar nota de fundamentare afirmă, la aproape fiecare rubrică privind impactul social, financiar, asupra mediului de afaceri sau asupra drepturilor fundamentale, că „nu este cazul”.

Ce am cerut

În calitate de secretar al Asociației „Adevăr și Dreptate”, am analizat proiectul articol cu articol. Am depus la Ministerul Apărării Naționale un memoriu prin care cerem:

  • prelungirea termenului de consultare;
  • organizarea unei dezbateri publice fizice, la sediul ministerului, cu invitarea tuturor celor afectați;
  • publicarea criteriilor medicale;
  • refacerea notei de fundamentare.

Textul integral al memoriului este reprodus mai jos.

ASOCIAȚIA „ADEVĂR ȘI DREPTATE”

Sediu: Bd. Nicolae Bălcescu nr. 21, ap. 128, sector 1, București  ·  CUI: 15357177  ·  E-mail: ene.libertate@gmail.com

 

 

Către

MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE – Secretariatul General

 

În atenția persoanei responsabile pentru relația cu societatea civilă

(transparenta.decizionala@mapn.ro)

 

 

DOMNULE MINISTRU,

 

 

Subscrisa Asociația „Adevăr și Dreptate”, cu sediul în București, Bd. Nicolae Bălcescu nr. 21, ap. 128, sector 1, înregistrată în Registrul asociațiilor și fundațiilor la data de 10.04.2003, CUI 15357177, reprezentată prin președinte Ene Viorel și secretar redactor av. Mihai Rapcea cu adrese de comunicare ene.libertate@gmail.com și rapcea@gmail.com, în temeiul art. 7 alin. (1), (2), (4), (8), (9), (10) și (12) din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările ulterioare, formulăm prezentele cereri, propuneri și observații cu privire la proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare și pentru completarea art. 2 alin. (1) din Criteriile și normele de diagnostic clinic, diagnostic funcțional și de evaluare a capacității de muncă aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 56/2012, afișat în consultare publică pe pagina de internet a Secretariatului General al Ministerului Apărării Naționale, secțiunea „Proiecte de acte normative aflate în procedură de transparență decizională”, la adresa https://sg.mapn.ro/projects, la data de 13.11.2026, cu termen de transmitere a propunerilor de 10 zile de la afișare.

  1. SOLICITĂM
  2. Prelungirea termenului de primire a propunerilor, sugestiilor și opiniilor cu cel puțin 30 de zile calendaristice, calculate de la data republicării documentației complete, întrucât termenul de 10 zile prevăzut de art. 7 alin. (4) din Legea nr. 52/2003 este un termen minim, iar nu unul maxim, și este vădit insuficient pentru un act normativ care instituie obligații pentru câteva generații de cetățeni, pentru toți angajatorii din țară, pentru medicii de familie, pentru unitățile administrativ-teritoriale și pentru românii aflați temporar în străinătate.
  3. Organizarea unei dezbateri publice, pe care o solicităm în mod expres prin prezenta, în temeiul art. 7 alin. (9) din Legea nr. 52/2003 și al art. 8 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 52/2003, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 831/2022. Solicităm ca dezbaterea să aibă loc sub forma unei întâlniri publice cu prezență fizică, la sediul Ministerului Apărării Naționale din București, într-o sală cu capacitate corespunzătoare. Participarea suplimentară online poate fi asigurată pentru persoanele aflate în străinătate sau în imposibilitate de deplasare, dar nu în locul întâlnirii fizice. Solicităm, de asemenea: anunțarea datei, orei și locului cu un termen rezonabil înainte, potrivit art. 7 alin. (10) lit. a) și alin. (12) din lege și art. 8 alin. (3)–(6) din normele metodologice; participarea obligatorie a inițiatorilor și a specialiștilor care au elaborat proiectul și nota de fundamentare (art. 7 alin. (10) lit. c) din lege); invitarea specială, potrivit art. 8 alin. (5) din normele metodologice, a subscrisei și a tuturor categoriilor sociale și profesionale cărora proiectul le impune obligații sau ale căror activități le afectează, enumerate la cap. II pct. 7; înregistrarea audio-video a dezbaterii, întocmirea minutei și publicarea acestora, potrivit art. 2 lit. c) și art. 7 alin. (10) lit. d) din lege. Temeiurile și motivele acestei cereri sunt arătate la cap. II pct. 8.
  4. Republicarea documentației complete, într-un singur document coerent, în format text căutabil și accesibil, nu ca imagine scanată, însoțită de toate actele la care proiectul trimite și fără de care conținutul măsurilor nu poate fi cunoscut: baremul medical și criteriile medicale aplicabile noilor categorii introduse în Hotărârea Guvernului nr. 56/2012, criteriile de recrutare și selecție a soldaților/gradaților voluntari în termen, criteriile aplicabile femeilor, reglementările privind testarea psihologică și criteriile de repartizare pe arme, precum și un tabel comparativ cu Hotărârea Guvernului nr. 1.194/1996, pe care proiectul o abrogă.
  5. Refacerea notei de fundamentare, cu o evaluare reală, cuantificată, a impactului socioeconomic, financiar, asupra mediului de afaceri, asupra drepturilor fundamentale și asupra autorităților locale, însoțită de fișa financiară prevăzută de art. 15 din Legea nr. 500/2002, și consultarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, a Consiliului Economic și Social, a structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale și a Avocatului Poporului.
  6. Reluarea circuitului de avizare interministerială numai după definitivarea proiectului pe baza propunerilor primite, conform art. 7 alin. (8) din Legea nr. 52/2003, întrucât din documentele publicate rezultă că proiectul a fost definitivat și pregătit pentru avizare înainte de a fi supus consultării publice.
  7. Modificarea proiectului potrivit observațiilor pe articole de la cap. IV, cu eliminarea dispozițiilor care adaugă la lege, a celor care transferă asupra persoanelor private obligații proprii ale statului fără nicio contraprestație și a celor contrare dreptului Uniunii Europene și Convenției europene a drepturilor omului, precum și introducerea unor dispoziții tranzitorii pentru termenele anuale deja depășite.
  8. Publicarea registrului propunerilor primite, a minutei dezbaterii publice, a versiunilor succesive ale proiectului și a răspunsurilor motivate la observațiile formulate, conform art. 7 alin. (5) și alin. (10) lit. d) din Legea nr. 52/2003, precum și comunicarea către subscrisa a modului în care au fost soluționate cererile de mai sus.
  9. SITUAȚIA DE FAPT ȘI VICIILE PROCEDURII DE TRANSPARENȚĂ
  10. Nu există nicio urgență care să justifice un termen minim. Legea nr. 446/2006 a obligat Guvernul, prin art. 85, să adopte normele de aplicare în termen de 90 de zile de la publicarea ei, adică încă din primăvara anului 2007, obligație care nu a fost îndeplinită timp de aproape două decenii, după cum recunoaște însăși nota de fundamentare. Legea nr. 5/2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 10 din 9 ianuarie 2026 și intrată în vigoare la 12 ianuarie 2026, a reiterat obligația prin art. III, tot cu termen de 90 de zile, care s-a împlinit în aprilie 2026. Proiectul este publicat abia la 13 noiembrie 2026, cu întârziere de aproximativ șapte luni față de termenul legal. Întârzierea este imputabilă exclusiv inițiatorului și nu poate fi transformată, prin comprimarea consultării publice la minimul legal, într-o povară pentru cetățeni și pentru societatea civilă. Nu sunt îndeplinite nici condițiile excepției de la art. 7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003, care privește situațiile urgente sau excepționale ce impun soluții imediate pentru evitarea unei grave atingeri aduse interesului public. Un act lăsat neadoptat douăzeci de ani nu poate deveni dintr-odată atât de urgent încât să nu suporte o consultare reală de 30 de zile.
  11. Avizarea a precedat consultarea publică. Potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 52/2003, anunțul privind elaborarea proiectului trebuie adus la cunoștința publicului cu cel puțin 30 de zile lucrătoare înainte de supunerea spre avizare de către autoritățile publice, iar potrivit alin. (8) proiectul se transmite spre avizare numai după definitivare, pe baza observațiilor primite. Din documentele publicate rezultă că nota de fundamentare a fost înregistrată la 27.10.2026. Fiecare pagină a proiectului, a normelor și a anexelor poartă ștampila „AVIZAT D.G.J. M.Ap.N.”, iar ultima pagină a notei poartă mențiunea „Anexa nr. SG 8231/04.11.2026”. Nota cuprinde deja pagina de avizare cu formula „Avizăm favorabil” și numele miniștrilor finanțelor, afacerilor externe, muncii, educației, justiției, sănătății și dezvoltării, ale conducătorilor Serviciului Român de Informații, Serviciului de Telecomunicații Speciale, Serviciului de Protecție și Pază și Serviciului de Informații Externe, ale președintelui Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale și ale secretarului de stat pentru culte. Așadar, proiectul a fost definitivat, avizat juridic intern și pregătit pentru circuitul de avizare interministerială înainte de a fi afișat, la 13.11.2026. Solicităm să ni se comunice dacă proiectul a fost deja transmis spre avizare celorlalte autorități. Dacă da, procedura încalcă direct art. 7 alin. (2) și (8) din Legea nr. 52/2003. Consultarea publică organizată după ce textul a fost definitivat și trimis la avizare nu mai poate influența conținutul actului și devine o simplă formalitate, ceea ce lipsește de efect însuși scopul legii. Același caracter formal reiese și din secțiunea 7.1 a notei de fundamentare, care afirmă la timpul trecut că recomandările scrise „s-au putut transmite” în termen de 10 zile. Textul a fost redactat înainte să înceapă consultarea, ca și cum rezultatul ei ar fi fost cunoscut dinainte.
  12. Documentația publicată este fragmentată, greu de folosit și incompletă. Proiectul a fost publicat sub forma a trei fișiere PDF scanate cu un multifuncțional Xerox, fără strat de text. Textul nu poate fi căutat, copiat sau citit de programele folosite de persoanele cu deficiențe de vedere. Fișierul intitulat „hg_norme_lege_446” cuprinde hotărârea și normele, iar paginile sale sunt numerotate „1 din 37” până la „14 din 37”, fără nicio mențiune despre locul în care se găsesc celelalte 23 de pagini. Paginile 15–37, care cuprind anexele nr. 1–8 la norme (notificarea, ordinele de chemare, certificatul militar, fișa de evidență a angajatului, carnetul de serviciu, livretul militar și adeverința de recrutare), au fost publicate separat, într-un fișier cu denumirea eronată „anxxa_hg_nomre_l446”. Pe pagina de transparență nu există nicio explicație că acesta ar fi continuarea proiectului. Cele trei fișiere sunt accesibile la adresele https://sg.mapn.ro/proiecte/hg_norme_lege_446_6af72a6a168db.pdf (proiectul și normele), https://sg.mapn.ro/proiecte/anxxa_hg_nomre_l446_6af72a6a16dd1.pdf (anexele nr. 1–8 la norme) și https://sg.mapn.ro/proiecte/note_de_fundamentare_hg_norme_l446_6af72a6a16d20.pdf (nota de fundamentare). Un cetățean care deschide proiectul vede, așadar, un act numerotat din 37 de pagini, din care are în față doar 14. O asemenea modalitate de publicare nu satisface cerința art. 7 alin. (2) din Legea nr. 52/2003 de a fi pus la dispoziția publicului „textul complet al proiectului”. Ea contravine și obligațiilor de accesibilitate a site-urilor și documentelor organismelor din sectorul public, prevăzute de Directiva (UE) 2016/2102, transpusă în dreptul intern.
  13. Anexele cu criteriile medicale lipsesc cu desăvârșire. Articolul 2 din proiectul de hotărâre extinde aplicarea Criteriilor și normelor aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 56/2012 la „soldat/gradat voluntar în termen” și la „soldat/gradat în rezervă”. Normele trimit, la rândul lor, la „baremul medical” (art. 35), la criteriile generale și specifice de recrutare și selecție stabilite prin ordin al ministrului (art. 11 alin. (2)), la criteriile stabilite pentru femei prin ordin comun (art. 5 alin. (1)), la reglementările interne privind testarea psihologică (art. 25 alin. (3)) și la criteriile de repartizare pe arme aprobate prin dispoziție a șefului Statului Major al Apărării (art. 26). Niciunul dintre aceste acte nu este atașat documentației. Nu se arată nici cum se vor aplica unor civili rezerviști criterii concepute pentru cadre militare profesioniste și pentru încadrarea în grade de invaliditate. Conținutul efectiv al măsurilor care decid cine este „apt” și cine nu se află, așadar, în acte pe care publicul nu le poate vedea. Dezbaterea publică a proiectului devine imposibilă tocmai în privința aspectului cu cel mai mare impact asupra vieții cetățenilor.
  14. Lipsesc studiul de impact și fundamentarea financiară. Art. 7 alin. (2) din Legea nr. 52/2003 cere ca anunțul să cuprindă, după caz, un studiu de impact, iar art. 6 și 7 din Legea nr. 24/2000 impun fundamentarea temeinică a proiectelor și evaluarea preliminară a impactului lor. Tabelul financiar din secțiunea 4 a notei de fundamentare este lăsat necompletat, iar fișa financiară prevăzută de art. 15 din Legea nr. 500/2002 lipsește. Secțiunile 3, 5 și 6 cuprind aproape exclusiv mențiunea „Nu este cazul”. Confruntarea mențiunilor din nota de fundamentare cu textul proiectului relevă următoarele contradicții:
  15. a) Grupurile-țintă (secț. 2.2 lit. c)). Nota indică drept beneficiare și afectate numai „instituțiile cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale”. Proiectul se adresează însă, cu obligații directe, cetățenilor încorporabili, recruților, rezerviștilor, femeilor care optează pentru serviciul militar, tinerilor de 15–20 de ani, angajatorilor de orice formă de proprietate și organizațiilor neguvernamentale (art. 39), medicilor de familie (art. 44), medicilor, psihologilor și personalului sanitar din unitățile publice și private (art. 24 și 28), direcțiilor de sănătate publică, serviciilor de asistență socială, inspectoratelor școlare, autorităților locale și prefecților (art. 20, 21, 45, 52, 53), Autorității Naționale pentru Cetățenie și Ministerului Afacerilor Externe (art. 6), precum și terților aflați la domiciliul celor chemați (art. 8 și 18). Niciuna dintre aceste categorii nu apare în secțiunea dedicată grupurilor-țintă.
  16. b) Costurile (secț. 3.1, secț. 4 și pct. 4.7). Nota afirmă că „nu există costuri suplimentare”, lasă necompletat tabelul impactului asupra bugetului general consolidat și declară „nu este cazul” la fișa financiară. Proiectul prevede însă: plata, de către autoritățile locale, a personalului din afara centrelor militare care lucrează în comisiile de recrutare-încorporare și de analiză a contestațiilor (art. 53); asigurarea spațiilor, a echipamentelor de comunicații și informatică, a mijloacelor auto și a personalului auxiliar pentru comisii (art. 20 alin. (5) lit. b)); decontarea transportului din bugetele instituțiilor, din fondul de rezervă al Guvernului și din bugetul de stat pentru război (art. 19); drepturile soldaților/gradaților voluntari în termen, asigurate de unitățile militare (art. 12 alin. (3)), adică indemnizația de trei câștiguri salariale medii brute, cazarea, hrana, echipamentul și asistența medicală prevăzute de art. 13^1 alin. (4) și (5) din Contradicția apare chiar în cuprinsul notei: la pct. 4.8 se arată că aplicarea actului se va face „în limita fondurilor aprobate” prin legile bugetare anuale. Inițiatorul recunoaște, așadar, că actul presupune cheltuieli, dar refuză să le cuantifice.
  17. c) Impactul social (secț. 3.2). Nota reține doar că proiectul „contribuie la înțelegerea și executarea obligațiilor”. Proiectul impune însă cetățenilor sarcini personale și costuri concrete. Ei trebuie să se prezinte la centrul militar înaintea fiecărei plecări din țară și după fiecare întoarcere (art. 46). Riscă amenzi pe baza unor ordine de chemare lăsate la membrii familiei sau la vecini ori afișate la ușă (art. 8 și 18). Plătesc declarații notariale autentificate (art. 29 alin. (2)) și traduceri autentificate (art. 7 alin. (2) lit. b)). Sunt excluși de la programul voluntar dacă au orice boală cronică sau domiciliul în străinătate (art. 11). Iar familiile și vecinii lor capătă obligații noi (art. 8 alin. (2) și art. 18 alin. (1)).
  18. d) Drepturile și libertățile fundamentale (secț. 3.3). Nota afirmă că proiectul „nu aduce atingeri ale drepturilor și libertăților fundamentale”. Proiectul organizează însă transmiterea către structurile militare a datelor despre bolile cronice și invaliditățile tuturor bărbaților de 18–35 de ani (art. 44) și a certificatelor de handicap (art. 45). Restrânge libertatea de circulație prin obligația de predare a documentelor la fiecare plecare din țară (art. 46). Expune public datele personale prin afișarea ordinelor de chemare la domiciliu (art. 8 alin. (3) și art. 18 alin. (2)). Impune prestații personale obligatorii medicilor și personalului sanitar, inclusiv din sectorul privat (art. 24 și 28). Exclude persoane pe criteriul apartenenței la culte sau organizații definite vag (art. 11 alin. (1) lit. i) și j)). Și implică minori de la 15 ani în pregătirea premilitară fără acordul părinților (art. 49). Fiecare dintre aceste dispoziții este o ingerință în drepturi fundamentale și trebuia analizată ca atare.
  19. e) Mediul de afaceri (secț. 3.5) și avizul Consiliului Economic și Social (pct. 6.5 lit. c)). Nota spune „nu este cazul”, respectiv „nu este necesar”. Art. 39–43 obligă însă orice angajator, „indiferent de forma de proprietate”, să organizeze evidența militară a salariaților: să desemneze un compartiment sau un responsabil, să completeze fișa din anexa nr. 5, să păstreze fișele în dosare separate pe centre militare și să comunice datele la cerere. Responsabilul trebuie instruit anual (art. 41), iar angajatorul se supune controlului a trei autorități (art. 42–43), sub sancțiunea amenzii de 16–20 de puncte prevăzute de art. 81 alin. (2) lit. a) din lege. Art. 24 alin. (2) și art. 28 alin. (2) fac deciziile direcțiilor de sănătate publică obligatorii și pentru angajatorii medicilor și ai personalului sanitar, inclusiv pentru unitățile sanitare private. Toate acestea sunt obligații care privesc direct raporturile de muncă și activitatea agenților economici.
  20. f) Organizațiile neguvernamentale (pct. 6.2). Nota consideră că nu era cazul consultării organizațiilor n Art. 39 alin. (1) din norme include însă expres „orice organizație neguvernamentală” printre angajatorii obligați să țină evidența militară. Sectorul neguvernamental este, așadar, destinatar direct al obligațiilor, dar nu a fost consultat.
  21. g) Autoritățile locale (pct. 6.3). Nota recunoaște că este „necesară” consultarea autorităților locale, fără să arate că aceasta a avut loc. Proiectul le impune însă plăți (art. 53), dotări și personal (art. 20 alin. (5)), desemnări prin decizie administrativă cu termen fix (art. 20 alin. (6) și (7)), eliberarea dovezilor de forță majoră în cel mult 5 zile (art. 21) și restricții privind propriile imobile (art. 52).
  22. h) Inovare și digitalizare (secț. 3.7). Nota spune „nu este cazul”. Proiectul reglementează însă exclusiv proceduri pe hârtie și cu prezență fizică: fișele angajaților (art. 40), înmânarea și afișarea ordinelor (art. 8 și 18), predarea și ridicarea documentelor la fiecare călătorie (art. 46). În același timp, statul folosește pentru propriile nevoi baze de date electronice: planul de recrutare se păstrează „în format electronic” (art. 20 alin. (4)), iar datele din Registrul național de evidență a persoanelor se preiau automat (art. 33). Digitalizarea este folosită, așadar, numai în beneficiul administrației, nu și pentru a reduce sarcinile cetățenilor și angajatorilor.
  23. i) Conformitatea cu dreptul Uniunii (pct. 5.3). Nota spune „nu este cazul”. Art. 39–45 organizează însă prelucrări de date cu caracter personal, inclusiv de date privind sănătatea, de către angajatori, medici și servicii publice, operațiuni supuse Regulamentului (UE) 2016/679. Art. 46 condiționează plecarea din țară de o formalitate prealabilă, ceea ce intră sub incidența art. 4 din Directiva 2004/38/CE. Iar art. 8 vizează tocmai cetățenii aflați temporar în alte state, inclusiv în state membre ale Uniunii.
  24. j) Măsurile de punere în aplicare (pct. 8.1). Nota spune că „nu este cazul”, deși la pct. 5.1 enumeră chiar ea actele normative care trebuie emise pentru aplicarea proiectului (ordinele prevăzute la art. 17, art. 19 alin. (2) și art. 50). La acestea se adaugă ordinele și dispozițiile la care trimit art. 5, 11 alin. (2), 25 alin. (3) și 26. Nota se contrazice, așadar, pe ea însăși.
  25. Lipsesc consultările obligatorii. Nota de fundamentare nu menționează consultarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Art. 36 alin. (4) din Regulamentul (UE) 2016/679 obligă însă statele membre să consulte autoritatea de supraveghere la elaborarea oricărei măsuri de reglementare care privește prelucrarea datelor, iar proiectul organizează prelucrări masive de date, inclusiv de date privind sănătatea. Nota consideră „nu este necesar” avizul Consiliului Economic și Social, deși proiectul instituie obligații pentru toți angajatorii și intervine în raporturile de muncă. Consultarea organizațiilor neguvernamentale este trecută drept „nu este cazul” deși se impune și în sarcina acestora obligații de ținere a evidenței recruților, iar consultarea autorităților locale este declarată „necesară”, fără să se arate că ar fi avut loc, când, cum și care a fost rezultatul acestor consultări.
  26. Categoriile care trebuie invitate la dezbaterea publică. Proiectul afectează direct: bărbații cetățeni români cu vârsta între 18 și 35 de ani, adică toți cetățenii încorporabili, chiar dacă nu au fost niciodată recrutați; rezerviștii de toate categoriile; femeile care optează pentru serviciul militar; tinerii între 15 și 20 de ani și părinții lor (pregătirea premilitară); românii cu domiciliul în țară aflați temporar în străinătate; angajatorii de orice fel, inclusiv organizațiile neguvernamentale; medicii de familie și medicii, psihologii și personalul auxiliar din unitățile sanitare publice și private; direcțiile de sănătate publică; serviciile publice de asistență socială și persoanele cu handicap; inspectoratele școlare și elevii; autoritățile administrației publice locale; notarii publici; cultele religioase. Solicităm, în consecință, invitarea cel puțin a confederațiilor patronale și sindicale reprezentative, a Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii, a Camerei de Comerț și Industrie a României, a Colegiului Medicilor din România, a asociațiilor profesionale ale medicilor de familie, a Colegiului Psihologilor din România, a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali, a Asociației Comunelor, Asociației Orașelor, Asociației Municipiilor și Uniunii Naționale a Consiliilor Județene, a Uniunii Naționale a Notarilor Publici, a Consiliului Național al Elevilor și a federațiilor studențești, a organizațiilor de tineret și a celor ale românilor din diaspora, a asociațiilor rezerviștilor și ale cadrelor militare în rezervă, a organizațiilor persoanelor cu dizabilități, a Secretariatului de Stat pentru Culte și a cultelor recunoscute, a organizațiilor pentru apărarea drepturilor omului și a protecției datelor, a Avocatului Poporului, a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și a Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
  27. Dezbaterea publică cu prezență fizică este obligatorie, iar cererea noastră este întemeiată și făcută în termen. Formulăm cererea expresă de organizare a dezbaterii publice pentru următoarele motive de drept și de fapt:
  28. a) Organizarea dezbaterii este o obligație, nu o opțiune a autorității. Potrivit art. 7 alin. (9) din Legea nr. 52/2003, autoritatea publică „este obligată să decidă organizarea unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ”, dacă acest lucru a fost cerut în scris de o asociație legal constituită. Subscrisa este o asociație legal constituită în sensul art. 3 lit. f) din aceeași lege, care include „orice organizație civică… sau orice alt grup asociativ de reprezentare civică”. Prin prezenta, formulăm în scris această cerere. Art. 8 (1) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 831/2022 reia aceeași obligație. Ministerul nu are, așadar, o putere de apreciere asupra oportunității dezbaterii, ci doar obligația de a o organiza cu respectarea regulilor legale.
  29. b) Legea definește dezbaterea publică drept o întâlnire publică. 3 lit. k) din Legea nr. 52/2003 definește dezbaterea publică drept „întâlnirea publică, organizată conform art. 7”. Art. 2 lit. c) pct. 1–3 consacră principiile potrivit cărora dezbaterile sunt publice, se consemnează și se fac publice, iar minutele se înregistrează, se arhivează și se publică. Art. 7 alin. (10) lit. c) impune participarea obligatorie, la dezbatere, a inițiatorilor și a experților care au elaborat proiectul, nota de fundamentare și studiul de impact. Este adevărat că art. 8 alin. (7) din normele metodologice permite și organizarea online, cu indicarea mijloacelor tehnice și a eventualelor limitări de participare. Aceasta este însă o simplă posibilitate, pe care autoritatea o poate folosi atunci când natura proiectului și a celor interesați o permite, nu o regulă care să înlăture caracterul de „întâlnire publică” prevăzut de lege.
  30. c) Motivele pentru care solicităm prezența fizică. Dimensiunea și natura proiectului impun o dezbatere cu prezență fizică. Proiectul privește obligații militare care pot merge, în stare de mobilizare și de război, până la punerea vieții în pericol. Afectează, după cum am arătat la pct. 7, câteva generații de cetățeni, toți angajatorii, profesiile medicale, autoritățile locale și categorii vulnerabile (minori, persoane cu dizabilități, rezerviști în vârstă, locuitori din mediul rural fără acces facil la mijloace electronice). Formatul online permite autorității să limiteze numărul participanților și durata intervențiilor, să controleze accesul la cuvânt și să reducă dialogul cu inițiatorii la un schimb formal de mesaje. Toate acestea sunt incompatibile cu obligația de a asculta „toți solicitanții înscriși la cuvânt” până la încheierea dezbaterii (art. 7 alin. (10) lit. b) din lege). Confruntarea directă a argumentelor cu inițiatorii și experții care au redactat proiectul, voită de legiuitor la art. 7 alin. (10) lit. c), este efectivă numai în cadrul unei întâlniri fizice. Sediul Ministerului Apărării Naționale este locul firesc al dezbaterii, fiind sediul inițiatorului. Participarea online, ca mijloc suplimentar, rămâne utilă pentru românii aflați în străinătate, care sunt direct vizați de art. 8 din norme.
  31. d) Cererea este făcută în termen. Potrivit art. 8 alin. (2) din normele metodologice, dezbaterea poate fi cerută până în ultima zi dinaintea transmiterii proiectului spre avizare, în condițiile art. 7 alin. (2) din lege. Prezenta cerere este formulată în termenul de consultare stabilit chiar de minister prin anunțul din 13.11.2026. Dacă proiectul ar fi fost deja transmis spre avizare înainte de această dată, așa cum sugerează mențiunile de pe documentele publicate (a se vedea pct. 2), situația ar fi rezultatul încălcării de către inițiator a art. 7 alin. (2) și (8) din lege. Inițiatorul nu se poate prevala de propria nelegalitate pentru a refuza o dezbatere cerută în termenul anunțat de el însuși. Într-o asemenea situație, solicităm suspendarea circuitului de avizare până la finalizarea dezbaterii publice și reluarea lui ulterior, potrivit art. 7 alin. (8) din lege.
  32. e) Excepția privind apărarea națională nu este aplicabilă. 6 lit. a) din Legea nr. 52/2003 exceptează de la procedura de transparență doar elaborarea actelor normative în care sunt prezentate informații privind apărarea națională „dacă fac parte din categoria informațiilor clasificate, potrivit legii”. Proiectul de hotărâre, normele și anexele sunt publice, iar anexele poartă mențiunea „NECLASIFICAT”. Ministerul însuși a supus proiectul procedurii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 52/2003, iar nota de fundamentare (secț. 7.1) invocă expres aplicarea acestei legi. Odată ce a deschis procedura de transparență, autoritatea este obligată să o parcurgă integral, inclusiv în privința dezbaterii publice, și nu o poate aplica selectiv. Dacă la dezbatere ar urma să fie discutate aspecte punctuale care țin de informații clasificate, acestea pot fi tratate separat, fără a afecta dezbaterea publică a textului public al proiectului.
  33. f) Invitarea categoriilor interesate. 8 alin. (5) din normele metodologice impune invitarea specială a inițiatorilor și experților, a cetățenilor și asociațiilor care au transmis propuneri în scris, a persoanelor care au solicitat informații despre procedură și a organizațiilor înscrise în evidența autorității. Art. 7 alin. (3) din lege impune transmiterea anunțului către asociațiile de afaceri și celelalte asociații legal constituite pe domeniile de activitate vizate de proiectele cu relevanță asupra mediului de afaceri. Față de impactul proiectului, solicităm ca invitațiile să fie adresate nominal tuturor entităților enumerate la pct. 7, cu cel puțin 10 zile înainte de data dezbaterii, iar anunțul să fie publicat pe site-ul ministerului, afișat la sediul său și transmis presei centrale, potrivit art. 7 alin. (1) din lege.
  34. g) Consecințele refuzului. Potrivit art. 14 din Legea nr. 52/2003, orice persoană vătămată în drepturile prevăzute de această lege se poate adresa instanței de contencios administrativ, potrivit Legii nr. 554/2004, iar plângerea și recursul se judecă în procedură de urgență și sunt scutite de taxă de timbru. Art. 15 califică drept abatere disciplinară fapta funcționarului care împiedică, contrar legii, implicarea persoanelor interesate în procesul de elaborare a actelor normative. Ne rezervăm dreptul de a folosi aceste căi în cazul în care cererea de organizare a dezbaterii publice va fi refuzată sau ignorată.

III. IMPACTUL MAJOR AL PROIECTULUI A FOST IGNORAT, NU ANALIZAT

  1. Impactul financiar (secț. 3.1 și 4). Nota afirmă că „nu există costuri suplimentare”, iar tabelul cu impactul asupra bugetului general consolidat este lăsat necompletat. Proiectul generează însă cheltuieli certe. Potrivit art. 53 din norme, autoritățile locale plătesc personalul din afara centrelor militare care lucrează în comisiile locale de recrutare-încorporare și în comisiile de analiză a contestațiilor. Potrivit art. 20 alin. (5) lit. b), aceleași autorități asigură spațiile, echipamentele de comunicații și informatică, mijloacele auto și personalul auxiliar. Art. 24 și 28 îndepărtează de la locul de muncă medici, psihologi și personal sanitar auxiliar, cu cost pentru angajatori. Art. 41 impune instruirea anuală a responsabililor cu evidența militară din fiecare angajator. Art. 44 cere medicilor de familie o evidență și o raportare anuală nefinanțate. Art. 19 trimite decontarea transportului la bugetele instituțiilor și la fondul de rezervă al Guvernului. Programul de pregătire militară de bază pe care proiectul îl operaționalizează presupune, potrivit art. 13^1 alin. (5) din lege, o indemnizație egală cu trei câștiguri salariale medii brute pentru fiecare participant, la care se adaugă cazarea, hrana, echipamentul și asistența medicală, toate gratuite. A afirma că un asemenea ansamblu de măsuri nu costă nimic încalcă art. 138 alin. (5) din Constituție, potrivit căruia nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare. Încalcă și art. 15 din Legea nr. 500/2002, iar față de autoritățile locale încalcă principiul proporționalității resurselor cu competențele, consacrat de art. 9 alin. (2) din Carta europeană a autonomiei locale, ratificată prin Legea nr. 199/1997.
  2. Impactul social (secț. 3.2). Nota prezintă doar un efect pozitiv: înțelegerea obligațiilor de către cetățeni. Ignoră că proiectul se aplică tuturor bărbaților între 18 și 35 de ani și tuturor rezerviștilor, că le impune prezentări la centrul militar la fiecare plecare și întoarcere din străinătate (art. 46), că îi expune la amenzi pe baza unor ordine de chemare afișate la ușă (art. 8 și 18) și că transformă membrii familiei și vecinii în intermediari ai unor obligații militare. Ignoră și că un număr foarte mare de români trăiesc și muncesc temporar în alte state ale Uniunii Europene păstrându-și domiciliul în România, iar regimul notificării îi afectează direct. Nu există nicio estimare a numărului de persoane afectate, a timpului pe care îl vor pierde sau a costurilor pe care le vor suporta, de exemplu deplasările la centrul militar sau declarațiile notariale de la art. 29 alin. (2).
  3. Impactul asupra drepturilor fundamentale (secț. 3.3). Nota afirmă că proiectul „nu aduce atingeri ale drepturilor și libertăților fundamentale” pentru că ar fi „în deplin acord” cu legea. Afirmația este doar formală, fiindcă tocmai conformitatea cu legea este contestată mai jos. Proiectul intervine efectiv în dreptul la liberă circulație (art. 25 din Constituție, art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție, art. 21 TFUE și art. 4 din Directiva 2004/38/CE), în dreptul la viață privată și la protecția datelor medicale (art. 26 din Constituție, art. 8 din Convenție, art. 7 și 8 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Regulamentul (UE) 2016/679), în libertatea conștiinței (art. 29 din Constituție, art. 9 din Convenție), în interdicția muncii forțate (art. 42 din Constituție, art. 4 din Convenție) și în protecția copiilor (art. 49 din Constituție). Toate aceste ingerințe ar fi trebuit identificate și justificate printr-o analiză de necesitate și proporționalitate, care lipsește complet.
  4. Impactul asupra mediului de afaceri (secț. 3.5). Nota spune „nu este cazul”. Art. 39–43 din norme obligă însă orice angajator, inclusiv microîntreprinderile, persoanele fizice autorizate cu salariați și organizațiile neguvernamentale, să organizeze evidența militară a salariaților. Angajatorul trebuie să desemneze un compartiment sau un responsabil, să completeze pentru fiecare angajat o fișă cu 14 rubrici, să păstreze fișele în dosare separate pe centre militare și pe corpuri de personal și să comunice datele la cerere. Responsabilul trebuie să participe la instruiri anuale, iar angajatorul se supune controlului a trei categorii de autorități. Nerespectarea obligațiilor se sancționează, potrivit art. 80 alin. (2) și art. 81 alin. (2) lit. a) din lege, cu amendă de la 16 la 20 de puncte, punctul fiind egal cu 20% din salariul minim brut. Sarcina este reală, generală și recurentă și ar fi impus, potrivit legislației privind întreprinderile mici și mijlocii, efectuarea testului IMM și transmiterea anunțului către asociațiile de afaceri, conform art. 7 alin. (3) din Legea nr. 52/2003. Niciuna dintre aceste proceduri nu a fost îndeplinită.
  5. Inovare și digitalizare (secț. 3.7). Nota spune „nu este cazul”. Proiectul reglementează în 2026 un sistem integral pe hârtie: fișe completate de mână, ordine de chemare înmânate fizic sau afișate pe ușă, livrete predate la ghișeu înaintea fiecărei călătorii. Nu folosește niciun mijloc electronic de comunicare cu cetățeanul, deși statul dispune de Registrul național de evidență a persoanelor (art. 33 din norme), de identitatea electronică și de rețeaua consulară. Tocmai pentru românii aflați în străinătate, notificarea electronică sau consulară ar fi singura modalitate efectivă de comunicare. Lipsa oricărei analize în această privință este o omisiune majoră.
  6. Conformitatea cu dreptul Uniunii Europene (secț. 5.3). Secțiunea 5 a notei răspunde cu „nu este cazul” la toate rubricile privind dreptul Uniunii: conformitatea cu legislația Uniunii, hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene și angajamentele internaționale. Inițiatorul pornește, aparent, de la ideea că apărarea națională este o competență exclusivă a statelor membre, potrivit art. 4 alin. (2) TUE, și că, prin urmare, dreptul Uniunii nu s-ar aplica. Premisa este greșită. Curtea de Justiție a statuat în mod constant că deciziile statelor membre privind organizarea forțelor armate nu sunt excluse în bloc din sfera dreptului Uniunii. În cauzele C-273/97, Sirdar (1999), și C-285/98, Kreil (2000), a aplicat directiva privind egalitatea de tratament accesului femeilor la funcțiile din armată. Este adevărat că, în cauza C-186/01, Dory (2003), Curtea a recunoscut statelor libertatea de a opta pentru serviciul militar obligatoriu. Proiectul de față nu se limitează însă la organizarea forțelor armate, ci impune obligații unor persoane private și autorități civile, reglementează prelucrări de date și condiționează exercitarea liberei circulații. Toate acestea intră în domeniul dreptului Uniunii, iar statul trebuie să respecte, potrivit art. 51 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, drepturile garantate de Cartă. Concret, proiectul ridică următoarele probleme de conformitate:
  7. a) Aplicabilitatea Regulamentului (UE) 2016/679. Excepția privind securitatea națională de la art. 2 alin. (2) lit. a) din Regulament se interpretează strict. În cauza C-439/19, Latvijas Republikas Saeima (Marea Cameră, 22 iunie 2021), Curtea a statuat că excepția vizează exclusiv prelucrările efectuate de autoritățile statului în cadrul unei activități destinate apărării securității naționale. Iar în cauza C-623/17, Privacy International (Marea Cameră, 6 octombrie 2020), a arătat că o reglementare națională care impune operatorilor privați să prelucreze și să transmită date în scopuri de securitate națională intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii. Proiectul îi face operatori de date, în sensul Regulamentului, pe: angajatori, inclusiv organizațiile neguvernamentale (art. 39–40 și anexa nr. 5); medicii de familie (art. 44); direcțiile de sănătate publică (art. 24, 28 și 44); serviciile publice de asistență socială (art. 45); inspectoratele școlare și instituțiile de învățământ (art. 9, 30 și 31); Autoritatea Națională pentru Cetățenie (art. 6 și 36). Toate aceste prelucrări sunt supuse integral Regulamentului.
  8. b) Lipsa unui temei juridic conform art. 6 alin. (3) din Regulament. Atunci când prelucrarea se întemeiază pe o obligație legală sau pe o sarcină de interes public (art. 6 alin. (1) lit. c) și e)), dreptul intern care o instituie trebuie să stabilească scopul prelucrării, categoriile de date, persoanele vizate, entitățile cărora le pot fi comunicate datele, limitările legate de scop și perioadele de stocare, iar măsura trebuie să fie proporțională cu scopul urmărit. Proiectul nu stabilește niciunul dintre aceste elemente. Nu spune ce face centrul militar, pe timp de pace, cu datele despre starea civilă, studiile sau permisul de conducere ale fiecărui salariat, cât timp le păstrează angajatorul după încetarea contractului și cine are acces la ele.
  9. c) Încălcarea principiilor de la art. 5 alin. (1) din Regulament. Principiul limitării scopului (lit. b)) este încălcat, întrucât scopul nu este definit. Principiul reducerii la minimum a datelor (lit. c)) este încălcat de trei ori: fișa din anexa nr. 5 colectează date fără legătură cu evidența militară; art. 44 extinde raportarea la toate bolile cronice, deși art. 47 din lege vizează numai afecțiunile incompatibile cu serviciul militar; art. 45 cere copii ale certificatelor de handicap și ale deciziilor de expertiză, deși art. 48 din lege cere doar tabele cu rezultatele examinărilor. Principiul limitării stocării (lit. e)) este încălcat prin lipsa oricărui termen de păstrare. Principiul integrității și confidențialității (lit. f)) și art. 32 din Regulament sunt încălcate prin lipsa oricărei măsuri de securitate pentru fișele păstrate pe hârtie, la sute de mii de angajatori.
  10. d) Datele privind sănătatea (art. 9 din Regulament și art. 8 din Cartă). Datele privind sănătatea fac parte din categoriile speciale, a căror prelucrare este interzisă de principiu. Excepțiile de la art. 9 alin. (2) lit. b), g) sau h) se aplică numai dacă dreptul intern prevede „măsuri adecvate și specifice” pentru protejarea drepturilor persoanei vizate. Art. 44 și 45 din norme organizează transmiterea anuală către structurile militare a datelor medicale ale tuturor bărbaților între 18 și 35 de ani înregistrați cu boli cronice sau invalidități, fără să prevadă vreo garanție specifică. Nu se prevede pseudonimizarea, restricționarea accesului, durata păstrării sau ștergerea la împlinirea vârstei de 35 de ani. Nici informarea pacientului nu este prevăzută.
  11. e) Datele privind condamnările penale (art. 10 din Regulament). 11 alin. (1) lit. h) din norme presupune verificarea antecedentelor penale ale candidaților la programul voluntar. Potrivit art. 10 din Regulament, prelucrarea unor asemenea date este permisă numai sub controlul unei autorități oficiale sau dacă este autorizată de dreptul intern care prevede garanții adecvate. Normele nu prevăd nicio garanție.
  12. f) Dezvăluirea publică a datelor prin afișare. Afișarea notificărilor și a ordinelor de chemare pe ușa locuinței (art. 8 alin. (3) și art. 18 alin. (2), anexele nr. 1–3) expune oricărui trecător numele, data nașterii, domiciliul și situația militară a persoanei. Înmânarea către vecini sau colocatari (anexa nr. 2) comunică aceleași date unor terți. Este o comunicare de date fără temei legal, contrară art. 5 și 6 din Regulament și art. 7 și 8 din Cartă.
  13. g) Lipsa evaluării impactului și a consultării autorității de supraveghere (art. 35 și 36 alin. (4) din Regulament). Prelucrarea pe scară largă a categoriilor speciale de date face obligatorie evaluarea impactului asupra protecției datelor (art. 35 alin. (3) lit. b)). Potrivit art. 35 alin. (10), această evaluare se poate face chiar la adoptarea actului normativ care stabilește prelucrarea, iar art. 36 alin. (4) obligă statul să consulte autoritatea de supraveghere la elaborarea unei asemenea măsuri de reglementare. Nota de fundamentare nu menționează nici evaluarea, nici consultarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
  14. h) Libera circulație (art. 20–21 și 45 TFUE, art. 45 din Cartă și Directiva 2004/38/CE). 4 alin. (1) din Directiva 2004/38/CE garantează oricărui cetățean al Uniunii care deține o carte de identitate sau un pașaport valabil dreptul de a părăsi teritoriul unui stat membru pentru a călători în alt stat membru. Alin. (2) interzice expres impunerea unei „vize de ieșire sau a unei formalități echivalente”. Art. 46 din norme impune exact o asemenea formalitate: prezentarea la centrul militar și predarea documentelor înaintea oricărei plecări din țară, pe timp de pace și în stare de alertă, inclusiv pentru cetățenii încorporabili, adică toți bărbații de 20–35 de ani, fără prag de durată a șederii și sub sancțiunea amenzii. Regimul notificării prevăzut de art. 8 din norme afectează, la rândul său, exercitarea dreptului lucrătorilor la liberă circulație (art. 45 TFUE). Termenul de prezentare curge de la o notificare afișată la domiciliul din România, pe care lucrătorul aflat în alt stat membru nu o poate cunoaște. Nu se prevede nici comunicarea prin consulat sau prin mijloace electronice, singurele care ar face măsura proporțională.
  15. i) Egalitatea de tratament între femei și bărbați (Directiva 2006/54/CE). Potrivit hotărârilor Sirdar și Kreil, accesul femeilor la funcțiile militare rămâne supus principiului egalității de tratament, iar derogările trebuie justificate concret și proporțional. 5 alin. (1) din norme trimite criteriile aplicabile femeilor la un ordin comun nepublicat, astfel că nu se poate verifica dacă acestea sunt diferite de cele aplicabile bărbaților și, dacă da, dacă diferența este justificată. Art. 5 alin. (2) nu exclude obligația de restituire a indemnizației și a cheltuielilor în cazul întreruperii programului din cauza sarcinii. Or, potrivit art. 2 alin. (2) lit. c) din Directiva 2006/54/CE, orice tratament mai puțin favorabil legat de sarcină constituie discriminare.
  16. j) Nediscriminarea și drepturile persoanelor cu dizabilități (art. 21 și 26 din Cartă). Excluderea automată de la programul voluntar și de la pregătirea premilitară a oricărei persoane cu o boală cronică, pe baza unei simple adeverințe a medicului de familie (art. 11 alin. (1) lit. f) și art. 49 alin. (2)), fără evaluare individuală după criterii medicale publice, contravine art. 21 și 26 din Cartă. Contravine și Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, la care Uniunea Europeană și România sunt părți și care impune evaluarea individuală și acomodarea rezonabilă.
  17. k) Drepturile copilului (art. 24 din Cartă). 49 din norme include în pregătirea premilitară minori de la 15 ani fără să prevadă acordul părinților, informarea acestora sau o evaluare a interesului superior al copilului, care, potrivit art. 24 alin. (2) din Cartă, trebuie să primeze în toate acțiunile care îi privesc pe copii.
  18. l) Libertatea religioasă și de asociere (art. 10 și 12 din Cartă). Excluderea candidaților care aparțin unor culte sau organizații definite prin formule vagi (art. 11 alin. (1) lit. i) și j)) nu are un criteriu verificabil și nici o autoritate competentă să constate incompatibilitatea. Este, de aceea, incompatibilă cu exigența ca orice limitare a drepturilor din Cartă să fie prevăzută de lege și proporțională (art. 52 alin. (1) din Cartă).
  19. m) Accesibilitatea documentelor publice (Directiva (UE) 2016/2102). Directiva obligă organismele din sectorul public să-și facă site-urile și documentele publicate perceptibile, operabile, inteligibile și robuste pentru persoanele cu dizabilități. Excepția pentru documentele de birou publicate înainte de 23 septembrie 2018 nu se aplică documentelor de față, publicate în noiembrie 2026. Publicarea proiectului exclusiv ca imagine scanată, fără strat de text, face documentația inaccesibilă persoanelor cu deficiențe de vedere și încalcă directiva.
  20. n) Dreptul la o cale de atac eficientă (art. 47 din Cartă). În măsura în care deciziile medico-militare, trecerea în rezerva operațională și sancțiunile întemeiate pe notificările afișate afectează drepturi garantate de dreptul Uniunii, cum ar fi libera circulație sau protecția datelor, persoana trebuie să dispună de o cale de atac efectivă. Termenul de 2 zile pentru contestarea hotărârilor comisiilor de recrutare, lipsa oricărei căi de atac împotriva trecerii în rezerva operațională (art. 15) și curgerea termenelor de la o comunicare prin afișare golesc de conținut acest drept.

Așadar, mențiunea „nu este cazul” de la secțiunea 5 a notei de fundamentare ignoră cel puțin cinci acte ale Uniunii direct aplicabile: Regulamentul (UE) 2016/679 și directivele 2004/38/CE, 2006/54/CE și (UE) 2016/2102, precum și Carta drepturilor fundamentale. Ignoră totodată jurisprudența relevantă a Curții de Justiție, deși rubrica 5.4 cere expres indicarea ei. Adoptarea proiectului în forma actuală ar expune România unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, iar dispozițiile contrare ar putea fi lăsate neaplicate de instanțele naționale, în virtutea priorității dreptului Uniunii (art. 148 alin. (2) din Constituție).

  1. Impactul asupra autorităților locale. Nota recunoaște că este necesară consultarea autorităților locale, dar nu arată că aceasta ar fi avut loc. Proiectul le atribuie sarcini noi și costuri. Pe lângă cele de la pct. 1, le revin eliberarea, în cel mult 5 zile, a dovezilor de forță majoră (art. 21) și restricții privind propriile imobile (art. 52). Toate acestea sunt stabilite fără resurse și fără consultare, contrar art. 4 alin. (6) și art. 9 din Carta europeană a autonomiei locale.
  2. OBSERVAȚII PE ARTICOLE
  3. Proiectul de hotărâre

Art. 1 (aprobarea normelor). Temeiul invocat este art. 108 din Constituție și art. III din Legea nr. 5/2026. Potrivit art. 108 alin. (2) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor și numai în limitele și potrivit normelor care le ordonă. Observațiile de mai jos arată că numeroase dispoziții ale normelor adaugă la lege, instituind obligații, condiții și sancțiuni pe care legea nu le prevede. Aceste dispoziții sunt nelegale și vor putea fi anulate de instanța de contencios administrativ, ceea ce compromite chiar scopul invocat de inițiator, anume stabilitatea și predictibilitatea.

Art. 2 (completarea HG nr. 56/2012). Criteriile aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 56/2012 sunt concepute pentru evaluarea capacității de muncă și pentru încadrarea în grade de invaliditate a cadrelor militare, polițiștilor și polițiștilor de penitenciare, adică a unor profesioniști care au optat pentru cariera în forțele de apărare și ordine publică. Proiectul le extinde, fără nicio analiză, la soldații/gradații voluntari în termen și la toți soldații/gradații în rezervă, adică la civili care au făcut cândva serviciul militar și care își desfășoară viața în meserii civile. Nota de fundamentare justifică măsura printr-o singură frază, potrivit căreia antrenamentele de mobilizare „au evidențiat” necesitatea ei, fără să indice ce anume au evidențiat. În plus, nici după completare criteriile nu se aplică tinerilor la recrutare, recruților și cetățenilor încorporabili. Comisiile locale de recrutare-încorporare sunt totuși obligate de art. 28 alin. (1) lit. a) din lege să stabilească aptitudinea „în conformitate cu prevederile baremului medical”, iar art. 6^1 din lege definește baremul ca fiind chiar criteriile stabilite prin hotărâre a Guvernului. Rezultatul este că pentru categoria cea mai numeroasă, cea a încorporabililor, baremul aplicabil rămâne neprecizat.

Regulamentul comisiilor de expertiză medico-militară, aprobat prin ordinul comun nr. M.66/98/3005/8966/2016, folosește patru categorii: „APT – apt pentru serviciul militar combatant în timp de pace și război”, „apt limitat”, „inapt pace, apt limitat la război” și „inapt cu scoatere din evidență”. Proiectul nu definește aceste categorii și nici nu precizează ce înseamnă „combatant”. Nu arată care sunt cerințele fizice și psihice ale unui rezervist combatant, prin ce diferă de cele ale unui militar profesionist și cum se stabilește aptitudinea pentru funcțiile necombatante: logistice, medicale, de transport, de comunicații. Nu diferențiază pe arme și specialități și nici nu explică ce efect are „aptitudinea limitată” asupra încadrării în planurile de mobilizare. Pentru un act care hotărăște dacă un cetățean poate fi trimis pe câmpul de luptă, lipsa unor criterii publice, clare și previzibile este incompatibilă cu exigențele calității legii consacrate de art. 1 alin. (5) din Constituție și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Sunday Times c. Regatului Unit, 1979).

Art. 3 (abrogarea HG nr. 1.194/1996). Abrogarea produce efecte la data intrării în vigoare a noii hotărâri, fără nicio dispoziție tranzitorie, deși normele noi stabilesc termene anuale (1 septembrie, 1 octombrie, 1 noiembrie, 15 decembrie) care, pentru ciclul în curs, sunt deja depășite. Hotărârea Guvernului nr. 1.194/1996 a fost emisă în temeiul Legii nr. 46/1996, abrogată de la 1 ianuarie 2007, aspect recunoscut de nota de fundamentare. Comparația dintre cele două acte arată că noile norme preiau aproape cuvânt cu cuvânt regimul din 1996, dar cu garanții mai slabe pentru cetățean și cu obligații mai grele pentru angajatori (a se vedea observațiile la art. 8, 18 și 39–43 din norme).

  1. Normele de aplicare

Art. 1. Alin. (3) atribuie Statului Major al Apărării și centrelor militare recrutarea și selecția „pe timpul stărilor de asediu, de mobilizare și de război”, dar alte dispoziții ale normelor (art. 20, 24, 28) organizează anual, pe timp de pace, comisii de recrutare-încorporare, cu desemnarea obligatorie de medici, psihologi și personal sanitar. Din text nu rezultă dacă aceste comisii funcționează efectiv în timp de pace, deși serviciul militar obligatoriu este suspendat prin Legea nr. 395/2005, sau doar se constituie scriptic. Cetățenii și instituțiile vizate nu pot ști ce obligații concrete au în fiecare an.

Art. 2. Reia art. 3 alin. (5^1) din lege, inclusiv concentrarea rezerviștilor la instituirea stării de urgență. Starea de urgență se instituie însă și pentru situații civile (calamități, epidemii). Normele ar fi trebuit să precizeze condițiile, durata și garanțiile concentrării în astfel de situații, nu doar să repete legea.

Art. 3. Nu ridică obiecții de fond, dar trimiterea la „documentele de evidență militară” trebuie corelată cu obligația instituțiilor de a elibera aceste adeverințe gratuit și într-un termen determinat.

Art. 4. Trimite atestarea calității de personal hirotonit sau ordinat la „normele stabilite de Secretariatul de Stat pentru Culte”, norme care nu sunt indicate, nu sunt publicate și nu au fost supuse consultării. Rezultă o delegare în alb către un act necunoscut.

Art. 5. Alin. (1) trimite criteriile aplicabile femeilor la un ordin comun nepublicat. Dacă aceste criterii diferă de cele aplicabile bărbaților, ele trebuie justificate obiectiv, conform principiului egalității de tratament (art. 16 din Constituție). Alin. (2) cere femeilor gravide care solicită întreruperea serviciului militar să dovedească starea „cu documente medicale”. Art. 7 alin. (2) din lege prevede însă întreruperea și la recomandarea medicului, nu numai la cerere. Normele trebuie să precizeze că întreruperea nu atrage obligația de restituire a indemnizației și a cheltuielilor prevăzută de art. 13^1 alin. (6) din lege pentru cei care nu finalizează programul. Altfel, sarcina ar deveni o cauză de sancțiune patrimonială, contrar protecției maternității.

Art. 6. Alin. (1) creează o obligație nouă, neprevăzută de lege, de a prezenta din proprie inițiativă documente privind împlinirea termenului de 6 luni de la stabilirea domiciliului. Datele există deja în Registrul național de evidență a persoanelor. Alin. (2) și (4) obligă Autoritatea Națională pentru Cetățenie și Ministerul Afacerilor Externe să comunice anual date „până la data de 1 noiembrie”. Proiectul este publicat după această dată, iar hotărârea va fi adoptată, în cel mai bun caz, la sfârșitul anului. Termenul pentru anul 2026 este, așadar, deja expirat, iar actul nu cuprinde nicio dispoziție tranzitorie. Este exact tipul de normă care nu poate fi respectată de destinatarii săi.

Art. 7. Alin. (1) lit. b) îi ia în evidență ca încorporabili pe cei care dobândesc cetățenia între 20 și 35 de ani, fără să distingă între cei cu cetățenie multiplă și cei cu domiciliul în străinătate, pentru care art. 8 alin. (2) și (3) din lege trimite la acordurile internaționale. Alin. (2) lit. b) cere documente „traduse și autentificate”, cu costuri pentru cetățean, fără să prevadă posibilitatea verificării pe cale administrativă între statele membre NATO și ale Uniunii Europene.

Art. 8 și Anexa nr. 1 (notificarea celor plecați temporar). Este una dintre cele mai grave dispoziții ale proiectului. Art. 8^1 alin. (2) și (3) din lege permit notificarea cetățenilor plecați temporar în străinătate numai „la instituirea stării de asediu sau la declararea stării de mobilizare sau a stării de război”. Nici art. 8 din norme, nici formularul de notificare nu reiau această condiție. Formularul arată ca un act utilizabil oricând, cu obligația de prezentare „până la data de…” și cu amenda de 2–6 puncte. Mai mult, normele introduc două mecanisme pe care legea nu le prevede:

  1. a) înmânarea notificării oricărei persoane aflate la adresa de domiciliu, căreia i se impune obligația de a-l anunța pe destinatar (alin. (2)). Legea nu creează nicio obligație pentru terți, iar o hotărâre a Guvernului nu poate institui obligații pentru persoane care nu sunt subiecte ale raportului juridic militar;
  2. b) afișarea notificării la domiciliu atunci când nu se găsește nimeni, consemnată într-un proces-verbal semnat de un martor sau doar înregistrată audio-video (alin. (3) și (4)).

Efectul este o prezumție de cunoaștere aplicată tocmai persoanelor despre care statul știe că nu se află la domiciliu, fiind plecate din țară. Termenul de 15 zile de la art. 8^1 alin. (2) din lege ar curge de la o „notificare” pe care destinatarul nu o poate cunoaște, cu consecințe contravenționale și, în stare de război, penale. Mecanismul este mai puțin protector decât cel din Hotărârea Guvernului nr. 1.194/1996, care permitea afișarea numai în caz de refuz. Când nu era găsit nimeni, ordinul se preda poliției, care avea obligația să caute persoana și să i-l înmâneze. Este mai puțin protector și decât procedura afișării din art. 163 C.proc.civ. sau procedura comunicării proceselor-verbale de contravenție din O.G. nr. 2/2001. Notificarea prin afișare încalcă cerințele de accesibilitate și previzibilitate și dreptul la un proces echitabil în materia sancțiunilor (art. 6 din Convenție). Lipsesc garanții minime: comunicarea prin consulat, prin poștă electronică sau prin mijloace electronice de identificare, un termen care să curgă de la cunoașterea efectivă, decontarea cheltuielilor de întoarcere în țară și posibilitatea de a lămuri situația militară la o misiune diplomatică.

Art. 9. Articolul reglementează schimbul de date și documente dintre instituțiile de învățământ militar și centrele militare, dar redactarea lui este contradictorie și lasă fără răspuns întrebări esențiale pentru aplicare:

  1. a) Excepția nu este o excepție. (3) prevede că „corespondențele” dintre instituțiile de învățământ militar și centrele militare se realizează prin intermediul Statului Major al Apărării. Alin. (4) prevede apoi, „prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2)”, că Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” transmite și primește informațiile tot prin Statul Major al Apărării. Excepția reproduce, așadar, regula. Fie alin. (3) a vrut să privească numai instituțiile din subordinea Ministerului Apărării Naționale, caz în care textul trebuie să o spună, fie alin. (4) este de prisos. În forma actuală, interpretul nu poate stabili care este regula și care este excepția.
  2. b) Alin. (3) nu acoperă și fluxul invers. (3) se referă numai la comunicările „prevăzute la alin. (1)”, adică de la instituția de învățământ către centrul militar. Pentru transmiterea documentelor de către centrul militar către instituția de învățământ (alin. (2)), nu se știe dacă se trece tot prin Statul Major al Apărării sau se face direct. În schimb, alin. (4) menționează pentru Academia Națională de Informații ambele sensuri.
  3. c) Termenele devin iluzorii. Termenele de 30 de zile (alin. (1)) și de 15 zile (alin. (2)) curg de la începerea programului, respectiv de la primirea datelor. Pentru tranzitul prin Statul Major al Apărării nu este prevăzut însă niciun termen. Nici nu se arată dacă termenul de 15 zile curge de la primirea datelor de către Statul Major al Apărării sau de către centrul militar. Practic, durata totală a procedurii nu poate fi determinată.
  4. d) Sfera instituțiilor vizate este neclară. Potrivit art. 3 alin. (3) lit. c) din lege, „instituții de învățământ militar” sunt toate instituțiile de învățământ din cadrul instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, inclusiv cele ale Ministerului Afacerilor Interne și ale Administrației Naționale a Penitenciarelor. Nu se justifică de ce comunicările acestora cu centrele militare ar trebui să tranziteze o structură a Ministerului Apărării Naționale, ca intermediar suplimentar care nu adaugă nimic procedurii, dar prelungește durata și multiplică numărul celor care au acces la date. Articolul nu se referă nici la studenții din instituțiile civile școlarizați pentru nevoile apărării (art. 3 alin. (3) lit. c^1) din lege), deși aceștia îndeplinesc tot serviciul militar activ.
  5. e) Suprapunerea cu art. 31 din norme. 9 alin. (1) lit. b) și art. 31 reglementează, fiecare, comunicarea către centrul militar, în 30 de zile, a documentelor celor care încetează studiile. Art. 31 vorbește însă de „instituțiile de învățământ” (nu de cele militare), cuprinde și studenții de la lit. c^1) și nu prevede tranzitul prin Statul Major al Apărării. Două texte care reglementează aceeași operațiune diferit creează o dublă obligație și riscul unor comunicări contradictorii.
  6. f) Lipsesc garanțiile privind datele. Nu se definesc „datele de identificare” transmise, nu se prevede informarea elevului, studentului sau cursantului și nici mijlocul de comunicare (electronic securizat sau pe hârtie), deși prin acest circuit circulă și documente cu date medicale (fișa de evidență, carnetul de serviciu).

Pentru înlăturarea acestor deficiențe propunem două variante de redactare, între care inițiatorul să aleagă în funcție de opțiunea de principiu privind rolul Statului Major al Apărării.

Varianta I (comunicare directă, cu excepție reală pentru instituțiile care gestionează informații clasificate):

„Art. 9. – (1) În scopul actualizării evidenței militare, instituțiile de învățământ militar, precum și instituțiile civile de învățământ superior pentru studenții prevăzuți la art. 3 alin. (3) lit. c^1) din Legea nr. 446/2006, transmit centrului militar în a cărui evidență se află elevul, studentul sau cursantul:

  1. a) numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul, denumirea programului de studii și data începerii acestuia, în termen de cel mult 30 de zile de la începerea programului;
  2. b) documentele de evidență militară ale celor care încetează studiile, însoțite de actul care atestă încetarea și de mențiunea dacă cel în cauză a absolvit cel puțin anul I de studii, în termen de cel mult 30 de zile de la data încetării.

(2) În termen de cel mult 15 zile de la primirea datelor prevăzute la alin. (1) lit. a), centrul militar transmite instituției de învățământ documentele de evidență militară pe care le deține privind persoana în cauză.

(3) Comunicările prevăzute la alin. (1) și (2) se realizează direct între instituția de învățământ și centrul militar, prin mijloace electronice care asigură confidențialitatea și integritatea datelor, sau, în lipsa acestora, prin corespondență oficială cu confirmare de primire.

(4) Prin excepție de la alin. (3), instituțiile de învățământ din subordinea instituțiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 51/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, transmit și primesc datele și documentele prevăzute la alin. (1) și (2) prin intermediul Statului Major al Apărării, care le redirecționează destinatarului în cel mult 5 zile lucrătoare de la primire, cu respectarea regimului informațiilor clasificate.

(5) Instituția de învățământ informează în scris persoana în cauză, la înmatriculare și la încetarea studiilor, cu privire la datele transmise centrului militar, la scopul transmiterii și la drepturile pe care le are potrivit Regulamentului (UE) 2016/679.”

Varianta a II-a (dacă inițiatorul consideră necesară centralizarea prin Statul Major al Apărării pentru toate instituțiile): se păstrează alin. (1) și (2), iar alin. (3) și (4) se înlocuiesc cu un singur alineat, cu următorul cuprins:

„(3) Comunicările prevăzute la alin. (1) și (2) se realizează prin intermediul Statului Major al Apărării, care redirecționează datele și documentele către destinatar în cel mult 5 zile lucrătoare de la primire. Termenul prevăzut la alin. (2) curge de la data primirii datelor de către centrul militar.”

În ambele variante, art. 31 din norme trebuie corelat cu art. 9: fie se abrogă, iar obligația se reglementează unitar la art. 9 alin. (1) lit. b), fie se precizează expres că art. 31 se aplică numai pentru trimiterea la completarea serviciului militar în calitate de militar în termen, în situațiile prevăzute la art. 3 alin. (5) din lege, și că documentele se comunică o singură dată, pe circuitul prevăzut la art. 9.

Art. 10–13 (soldatul/gradatul voluntar în termen). Art. 13^1 din lege acordă dreptul de a solicita participarea la program tuturor cetățenilor români între 18 și 35 de ani care nu au îndeplinit serviciul militar. Art. 11 din norme adaugă însă condiții restrictive neprevăzute de lege. Lit. d), domiciliul stabil în România de cel puțin 6 luni, îi exclude pe toți cetățenii români cu domiciliul în străinătate, deși tocmai pentru aceștia programul ar putea fi un instrument de legătură cu țara. Lit. f) cere o adeverință a medicului de familie cu mențiunea „clinic sănătos și nu este în evidență cu boli cronice”. Legea prevede la art. 13^1 alin. (2) că solicitantul este „declarat apt în urma procesului de selecție efectuat în unitățile nominalizate”, iar la alin. (8) că medicul de familie eliberează doar documentul privind antecedentele patologice. Proiectul transformă astfel medicul de familie, care nu are competență în expertiza medico-militară, într-un filtru eliminatoriu. Orice boală cronică, oricât de bine controlată (astm ușor, hipotiroidie tratată, miopie corectată, alergie), ar exclude persoana, fără evaluare după barem și fără cale de contestare. Măsura este disproporționată și posibil discriminatorie față de persoanele cu afecțiuni cronice compatibile cu serviciul militar. Lit. g) cere declararea „admis” din punct de vedere psihologic, fără să arate cine evaluează, după ce criterii și cu ce cale de atac. Lit. h) exclude orice persoană condamnată definitiv, inclusiv pentru infracțiuni din culpă sau sancționate cu amendă penală. Lit. i) și j) folosesc noțiuni vagi, precum „organizații incompatibile cu regulile… profesiei militare” sau culte care „contravin normelor de păstrare a ordinii publice… bunelor moravuri”, fără să indice autoritatea care constată incompatibilitatea și fără un criteriu juridic verificabil. Formulările contravin libertății conștiinței și dreptului de asociere (art. 29 și 40 din Constituție, art. 9 și 11 din Convenție) și permit decizii arbitrare.

Art. 12 copiază îndatoririle din statutul cadrelor militare, inclusiv devotamentul față de „instituția militară”, pentru tineri aflați într-un program de cel mult 4 luni. Alin. (2) le extinde răspunderea materială și disciplinară „în aceleași condiții” cu soldații profesioniști. Normele trebuie însă să reglementeze aspectul pe care legea îl lasă deschis și care îi afectează cel mai mult pe participanți: situațiile în care neterminarea programului nu atrage restituirea indemnizației și a cheltuielilor (art. 13^1 alin. (6) din lege). Este vorba de inaptitudinea medicală survenită pe parcurs, accidentul în timpul instruirii, sarcina, decesul unui membru al familiei, forța majoră și excluderea din motive neimputabile participantului. În lipsa lor, un tânăr rănit în timpul instruirii ar putea fi obligat să restituie tot ce a primit. Art. 13 îi introduce automat în rezerva operațională, fără informarea lor prealabilă și scrisă asupra obligațiilor ce decurg de aici: chemarea anuală la instruire de până la 15 zile (art. 17 din lege), participarea la exerciții și noul regim de evaluare medicală după Hotărârea Guvernului nr. 56/2012.

Art. 14. Nu ridică obiecții de fond. Trebuie însă precizată obligația unităților de a comunica titularului, nu doar centrului militar, datele cu care este luat în evidență.

Art. 15 (trecerea din rezerva generală în rezerva operațională). Trecerea se face „în funcție de nevoile și la cererea scrisă” a instituțiilor, după o „selecție” efectuată de centrele militare împreună cu unitățile, fără niciun criteriu public: vârstă, stare de sănătate, situație familială, profesie critică pentru comunitate (medic, pompier, operator de infrastructură), întreținători unici. Rezervistul nu este informat, nu este ascultat și nu are cale de atac. Totuși, trecerea în rezerva operațională schimbă radical statutul juridic al persoanei, care devine obligată la instruiri anuale, exerciții și mobilizare prioritară. O asemenea decizie individuală trebuie să fie un act administrativ comunicat, motivat și supus controlului judecătoresc, potrivit art. 21 și 52 din Constituție și Legii nr. 554/2004.

Art. 16 și Anexa nr. 2. Normele nu reglementează procedura de amânare a concentrării pe timp de pace pentru motive temeinice (examene, intervenții medicale programate, îngrijirea copiilor sau a persoanelor dependente, activitate independentă a cărei întrerupere produce pagube) și nici obligațiile angajatorului privind salariul, concediul și păstrarea locului de muncă. Instrucțiunile de pe verso îi cer rezervistului să-și anunțe angajatorul, dar nu stabilesc nicio garanție corelativă. Procesul-verbal din anexă permite transmiterea ordinului unui „vecin” sau „colocatar”, adică dezvăluirea statutului militar al persoanei către terți, contrar dreptului la viață privată.

Art. 17. Modul de executare a instruirii se stabilește prin ordine interne ale conducătorilor instituțiilor, nepublicate. Cetățeanul nu poate cunoaște durata, condițiile și drepturile sale decât după ce a fost chemat.

Art. 18 și Anexa nr. 3 (ordinele de chemare). Și aici normele permit înmânarea ordinului „altor persoane majore” de la adresă, cărora li se impune obligația de a-l înștiința de îndată pe destinatar, precum și afișarea la domiciliu cu trimitere la art. 8. Mecanismul se aplică pe timp de pace, pentru clarificarea situației militare, cu amenzi de 2–6 puncte pentru neprezentare și de 8–16 puncte pentru refuzul primirii. Legea (art. 20 alin. (3) și art. 67 alin. (1) lit. a)) obligă destinatarul să primească ordinul, dar nu prevede înmânarea prin terți, afișarea sau obligații în sarcina membrilor familiei ori a vecinilor. Formularul permite chiar sancționarea pe loc a refuzului de către delegat, ca agent constatator. Faptul că pe ușa unei locuințe se afișează un ordin cu numele, data nașterii și obligațiile militare ale unei persoane constituie o dezvăluire publică de date cu caracter personal fără temei legal. Soluția este regresivă și față de Hotărârea Guvernului nr. 1.194/1996, care trimitea la garanțiile procedurii penale și obliga poliția să caute efectiv persoana.

Art. 19. Articolul stabilește din ce bugete se suportă cheltuielile de transport ale celor chemați, dar nu reglementează efectiv dreptul la transport gratuit. Lasă descoperite tocmai situațiile cele mai frecvente pe timp de pace și pe cele mai costisitoare pentru cetățean:

  1. a) Legea acordă documente de transport, normele vorbesc doar de decontare. 70 alin. (1) și (2) din lege acordă dreptul „gratuit” la „documente militare de transport”, adică titluri de călătorie puse la dispoziție înainte de deplasare. Art. 19 din norme vorbește numai de „sume necesare decontării”, iar verso-ul ordinului de chemare la concentrare (anexa nr. 2) îi cere rezervistului să prezinte „documente justificative pentru decontul cheltuielilor aferente transportului”. Cetățeanul este astfel obligat să avanseze din bani proprii costul unei deplasări impuse de stat și să aștepte o rambursare pentru care normele nu stabilesc nici procedura, nici termenul. Regula legală, documentul de transport emis în prealabil, devine excepție, iar excepția devine regulă.
  2. b) Categorii de persoane chemate pentru care nu există nicio sursă de finanțare. Enumerarea de la alin. (1) nu cuprinde: rezerviștii concentrați pe timp de pace pentru instruire, timp de până la 15 zile pe an, sau pentru misiuni (art. 17 alin. (1) lit. a) din lege), deoarece lit. a) se referă doar la exerciții și antrenamente de mobilizare, iar lit. b) doar la starea de urgență și de asediu; cetățenii chemați pentru clarificarea situației militare, de până la trei ori pe an (art. 51 din lege și art. 18 și 47 din norme), inclusiv la sediul altor instituții decât centrul militar; persoanele trimise la comisiile de expertiză medico-militară pentru stabilirea sau reevaluarea aptitudinii (art. 25 alin. (4) și art. 35 din norme), care sunt adesea în alt județ decât cel de domiciliu; soldații/gradații voluntari în termen, la prezentarea la program și la întoarcere, deși art. 13^1 alin. (4) din lege le recunoaște drepturile militarilor în termen; persoanele notificate potrivit art. 8^1 alin. (2) din lege, care trebuie să revină din străinătate în 15 zile.
  3. c) Românii aflați în străinătate suportă singuri costul întoarcerii. Pentru cei notificați la instituirea stării de asediu, la mobilizare sau la război, întoarcerea în țară poate presupune un bilet de avion, cazare pe parcurs și pierderea locului de muncă din statul de reședință. Normele nu prevăd nici decontarea acestor cheltuieli, nici o eventuală asistență consulară sau organizarea transportului de către stat. Obligația legală de prezentare în 15 zile devine, pentru o parte însemnată dintre ei, imposibil de executat din motive pur financiare. Neprezentarea este totuși sancționată contravențional, iar în stare de război poate avea consecințe penale.
  4. d) Lipsesc regulile de decontare. Normele nu stabilesc ce mijloace de transport se decontează (tren, autobuz, avion, autoturism propriu), la ce clasă sau la ce tarif, cum se calculează consumul de carburant pentru autoturismul propriu, ce documente justificative se cer, cui se depun, în ce termen se plătesc și ce se întâmplă dacă deplasarea durează mai mult de o zi și necesită cazare și masă. Alin. (2) trimite procedura la ordine ale conducătorilor instituțiilor, și numai pentru concentrarea din starea de urgență și de asediu. Celelalte situații rămân complet nereglementate, iar ordinele respective nu sunt publicate.
  5. e) Pierderea de venit a celor care nu sunt salariați. 75 din lege acordă concediu suplimentar plătit de cel mult 5 zile numai salariaților. Persoanele fizice autorizate, liber-profesioniștii, agricultorii, șomerii și studenții chemați la centrul militar sau la exerciții suportă integral pierderea zilelor de activitate. Normele nu tratează această situație și nici nu semnalează necesitatea completării legii.
  6. f) Contradicția cu nota de fundamentare. b) și c) ale alin. (1) trimit la fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului și la bugetul de stat pentru război, adică recunosc cheltuieli bugetare certe. Nota de fundamentare afirmă însă că proiectul nu generează costuri suplimentare (a se vedea cap. II pct. 5 lit. b) din prezenta).

Propunem reformularea art. 19 după cum urmează:

„Art. 19. – (1) Tinerii chemați la recrutare, recruții chemați la încorporare, soldații/gradații voluntari în termen, rezerviștii chemați la concentrare pe timp de pace sau la instituirea stării de urgență ori a stării de asediu, la exerciții și antrenamente de mobilizare, la mobilizare și la război, cetățenii chemați pentru clarificarea situației militare sau pentru stabilirea ori reevaluarea aptitudinii medicale, precum și persoanele notificate potrivit art. 8^1 alin. (2) din Legea nr. 446/2006 beneficiază gratuit de transport dus-întors între localitatea de domiciliu sau, după caz, localitatea în care se află la data primirii ordinului de chemare ori a notificării și locul prezentării.

(2) Dreptul prevăzut la alin. (1) se asigură, de regulă, prin documente militare de transport, care se transmit odată cu ordinul de chemare. Când documentele nu au fost transmise, când deplasarea se face din străinătate sau când se folosește autoturismul propriu, cheltuielile se decontează pe baza documentelor justificative, în condițiile prevăzute pentru personalul din instituțiile publice aflat în delegare, în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la depunerea cererii. La cerere, pentru deplasările din străinătate, se acordă un avans.

(3) Când prezentarea presupune o deplasare mai lungă de o zi, persoanele prevăzute la alin. (1) beneficiază gratuit de cazare și hrană sau, după caz, de indemnizația de delegare prevăzută pentru personalul din instituțiile publice.

(4) Sumele necesare se suportă din bugetul instituției cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale care a emis ordinul de chemare sau notificarea, respectiv în a cărei unitate se efectuează instruirea, concentrarea sau încorporarea. La instituirea stării de urgență sau a stării de asediu, sumele se suportă din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, iar la mobilizare și la război, din bugetul de stat pentru război.

(5) Procedura de acordare a documentelor militare de transport și de decontare se aprobă prin ordin comun al conducătorilor instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.”

Totodată, propunem ca inițiatorul să analizeze, în nota de fundamentare, costul estimat al acestor drepturi. Propunem, de asemenea, să inițieze completarea art. 75 din lege, astfel încât persoanele chemate care nu au calitatea de salariat să primească o compensație pentru zilele de prezentare, pentru a elimina discriminarea dintre salariați și celelalte categorii de cetățeni cu obligații militare.

Art. 20 (planul de recrutare-încorporare și ordinul prefectului). Termenele de 1 octombrie (alin. (6)), 1 noiembrie (alin. (2) și (7)) și 15 decembrie (alin. (1)) sunt, pentru anul în curs, deja depășite sau imposibil de respectat. Lipsa dispozițiilor tranzitorii, coroborată cu abrogarea imediată a Hotărârii Guvernului nr. 1.194/1996, creează un vid normativ pentru ciclul 2027. Alin. (5) lit. b) și c) impune autorităților locale, direcțiilor de sănătate publică și inspectoratelor școlare sarcini, spații, dotări și personal fără nicio sursă de finanțare. Alin. (7) obligă structurile civile să emită decizii administrative de desemnare a personalului, ceea ce transferă asupra lor răspunderea pentru o activitate militară.

Art. 21. Forța majoră se dovedește exclusiv prin documentul eliberat de autoritățile locale. Autoritatea locală din România nu poate atesta însă o forță majoră produsă în străinătate (anularea zborului, închiderea frontierei, o calamitate în statul de reședință). Normele trebuie să admită orice mijloc de probă, așa cum permite și dreptul comun al contravențiilor.

Art. 22. Nu ridică obiecții.

Art. 23. Încorporabilitatea depinde de posibilitatea executării a „cel puțin jumătate din perioada stabilită” pentru serviciul militar în termen. Perioada se stabilește însă prin ordine ale șefilor instituțiilor (art. 24 din lege), nepublicate. Cetățeanul nu poate ști, așadar, până la ce vârstă rămâne încorporabil.

Art. 24 și 28 (rechiziționarea personalului medical civil). Direcțiile de sănătate publică desemnează prin decizie, obligatorie „atât pentru personalul desemnat, cât și pentru angajatorul acestuia”, medici și psihologi din unitățile sanitare publice și private, precum și personal sanitar auxiliar. Art. 27 alin. (6) din lege prevede doar că medicii sunt „desemnați” de direcția de sănătate publică. Legea nu instituie obligativitatea pentru angajatorii privați și nici nu stabilește o contraprestație. Normele creează astfel, prin hotărâre a Guvernului, o prestație personală obligatorie impusă unor profesioniști privați și angajatorilor lor. Potrivit art. 42 alin. (2) lit. d) din Constituție, nu constituie muncă forțată doar prestațiile care fac parte din obligațiile civile normale „stabilite de lege”. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, în cauza Van der Mussele c. Belgiei (1983), că o prestație impusă profesioniștilor fără remunerație este compatibilă cu art. 4 din Convenție numai dacă nu le impune o sarcină disproporționată. Proiectul nu stabilește durata activității, remunerația, compensarea angajatorului sau garanțiile pentru pacienții rămași fără medic, iar art. 53 lasă plata la discreția pontajelor întocmite de centrele militare.

Art. 25 (examinarea medicală la recrutare). Examinarea constă doar în „verificarea antecedentelor patologice și efectuarea examenului clinic general”, fără examene paraclinice, fără consult de specialitate (oftalmologic, ORL, psihiatric, cardiologic) și fără trimitere la barem. Pe baza acestui examen sumar comisia poate declara un tânăr „apt”. Cei „nedeclarați apți” sunt trimiși la comisiile medico-militare (alin. (4)), dar normele nu prevăd nicio situație în care comisia locală să constate inaptitudinea. Rezultă o prezumție de aptitudine: concluzia favorabilă recrutării se ia pe baza unui examen superficial, iar orice îndoială se mută în sistemul medico-militar. Nu se reglementează dreptul tânărului de a prezenta propriile documente medicale, de a fi însoțit de un medic ales, de a avea acces la fișă și de a fi informat asupra căii de atac. Contestația are un termen de 2 zile potrivit art. 29 alin. (2) din lege, în timp ce regulamentul comisiilor de expertiză medico-militară stabilește un termen de 30 de zile pentru contestarea deciziilor acestora. Art. 30 alin. (4) din lege declară hotărârile comisiei centrale „definitive”, iar același regulament permite atacarea lor în instanță în 30 de zile. Normele de aplicare ar fi trebuit să armonizeze aceste regimuri contradictorii, dar le ignoră. Alin. (3) trimite testarea psihologică la „reglementări emise la nivelul Ministerului Apărării Naționale”, nepublicate.

Art. 26. Repartizarea pe arme se face după „criterii specifice aprobate prin dispoziție a șefului Statului Major al Apărării”, adică după un act intern, nepublicat, deși repartizarea determină dacă cetățeanul va servi într-o unitate combatantă sau într-una de sprijin.

Art. 27. Comunicarea hotărârii prin „transmiterea la adresa de domiciliu” nu asigură dovada primirii. Pentru că de la comunicare curge termenul de contestație de 2 zile, comunicarea trebuie făcută cu confirmare de primire, iar extrasul trebuie să menționeze calea de atac, termenul și organul competent.

Art. 29. Alin. (1) impune obligația de a anunța „de îndată” orice modificare, fără termen determinat, deși alte obligații similare au termene precise. Alin. (2) cere recrutului o declarație notarială autentificată, cu costuri, pentru a dovedi situația de unic susținător. Cere și „alte documente justificative solicitate de comisie”, fără limitare, ceea ce lasă comisiei o putere discreționară. Legea nu prevede forma autentică.

Art. 30–31. Transmiterea tabelelor nominale cu elevii (art. 30 alin. (1)) și a documentelor celor care încetează studiile (art. 31) trebuie însoțită de garanții privind protecția datelor minorilor: scopul, categoriile de date, durata păstrării și informarea elevilor și a părinților.

Art. 32–34 și 36. Nu ridică obiecții de fond. Certificatul militar de la art. 34 este o măsură utilă și ar trebui eliberat din oficiu, nu doar la cerere.

Art. 35. Rezervistul care a dobândit afecțiuni incompatibile trebuie să solicite reevaluarea „conform baremului medical”. Baremul nu este publicat, iar normele nu prevăd termenul de soluționare, gratuitatea examinărilor, suspendarea obligațiilor militare până la soluționare și calea de atac. Sarcina inițiativei și a costurilor revine în întregime cetățeanului.

Art. 37. Alin. (2) obligă structurile Ministerului Afacerilor Interne să pună la dispoziție datele „la termenele stabilite”, fără ca termenele să fie stabilite undeva.

Art. 38. Centrele militare planifică „convocări de instruire și controale” la structurile din art. 43 alin. (6) din lege, adică la angajatori, instanțe, parchete și direcții de sănătate publică, fără frecvență, durată și obiect determinat. Obligația de participare a personalului angajatorilor privați nu este prevăzută de lege.

Art. 39–43 și Anexa nr. 5 (evidența militară la angajatori). Aici transferul obligațiilor statului asupra persoanelor private este cel mai evident. Statul deține deja toate datele necesare: Registrul național de evidență a persoanelor, pe care îl accesează potrivit art. 33 din norme și art. 84 din lege, baza proprie de date a centrelor militare și datele privind contractele de muncă din registrul general de evidență a salariaților. Cu toate acestea, proiectul obligă fiecare angajator, inclusiv organizațiile neguvernamentale (art. 39 alin. (1)), să dubleze aceste evidențe pe hârtie. Angajatorul trebuie să desemneze un responsabil, să întocmească o fișă de evidență pentru fiecare salariat cu obligații militare și să o păstreze în dosare separate pe centre militare, ordonate alfabetic și pe corpuri de personal. Responsabilul participă anual la instruiri, iar angajatorul se supune controlului Statului Major al Apărării, al centrelor militare și al Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, cu consemnarea constatărilor în registrul unic de control. Pentru toate acestea, angajatorul nu primește nicio compensație. Dispozițiile ridică următoarele probleme:

  1. a) art. 46 lit. a) din lege obligă angajatorii doar să țină evidența și să comunice datele „la solicitarea centrelor militare”. Forma, conținutul, modul de arhivare, desemnarea unui responsabil, instruirea anuală și controlul Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale sunt adăugate prin hotărâre. Art. 44 lit. c) din lege atribuie coordonarea și verificarea exclusiv centrelor militare;
  2. b) noțiunea de „cetățean încorporabil” cuprinde toți bărbații de 20–35 de ani care „îndeplinesc criteriile”. Angajatorul nu are cum să știe cine îndeplinește criteriile, iar după suspendarea serviciului militar obligatoriu cei mai mulți tineri nu au fost recrutați și nu dețin adeverință de rec Obligația de a completa rubrici precum „gradul”, „arma și specialitatea militară” sau „seria adeverinței de recrutare” este, pentru majoritatea salariaților, imposibil de executat, deși nerespectarea ei se sancționează cu amendă de 16–20 de puncte;
  3. c) fișa cuprinde date care nu sunt necesare scopului declarat, cum ar fi starea civilă, studiile, reședința și permisul de conducere, iar normele nu stabilesc durata păstrării, măsurile de securitate, accesul salariatului la propriile date și obligația de informare. Sunt încălcate principiile reducerii la minimum a datelor și limitării stocării (art. 5 alin. (1) lit. c) și e) din Regulamentul (UE) 2016/679) și cerința ca temeiul juridic al prelucrării să definească scopul și garanțiile (art. 6 alin. (3) din Regulament);
  4. d) față de Hotărârea Guvernului nr. 1.194/1996, care permitea ținerea evidenței pe fișele de personal existente (art. 13), noile norme elimină această simplificare și impun o fișă separată obligatorie. Ele extind obligațiile la organizațiile neguvernamentale și adaugă instruirea anuală și un al treilea organ de control. Proiectul este, așadar, mai împovărător decât reglementarea din 1996, deși argumentul inițiatorului este modernizarea.

Obligația de a ține, gratuit, evidențe pentru stat reprezintă un transfer al unei sarcini administrative în regim de putere publică care, generalizată la toți angajatorii, are un cost economic semnificativ și presupune prerogative și atribuții specifice funcționarului public. Nota de fundamentare nu-l estimează, deși datele pot fi obținute de stat din propriile registre.

Art. 44 (evidența bolilor cronice la medicii de familie). Medicii de familie sunt obligați să țină evidența „invalidităților confirmate ireversibil și a bolilor cronice” pentru toți bărbații de 18–35 de ani și să o transmită anual direcțiilor de sănătate publică, care o trimit centrelor militare. Art. 47 din lege se referă doar la tabelele întocmite de direcțiile de sănătate publică cu persoanele „înregistrate cu afecțiuni medicale incompatibile cu îndeplinirea serviciului militar”. Normele extind obligația la toate bolile cronice, indiferent dacă sunt sau nu incompatibile, și o mută asupra medicilor de familie. Se ajunge la transmiterea către structurile militare, pe timp de pace, a datelor medicale ale unor generații întregi, fără informarea pacienților, fără analiză de impact asupra protecției datelor (art. 35 din Regulamentul (UE) 2016/679), fără garanțiile cerute de art. 9 alin. (2) din Regulament pentru datele privind sănătatea și cu încălcarea secretului medical și a dreptului la confidențialitate prevăzut de Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat, în cauza Z c. Finlandei (1997), importanța fundamentală a confidențialității datelor medicale. Medicii de familie primesc o sarcină suplimentară, nefinanțată prin contractul cu casa de asigurări de sănătate. Proiectul nu precizează nici ce anume va face statul cu aceste date în timp de pace, lista terților care au acces la aceste date și cât timp le va păstra.

Art. 45. Serviciile de asistență socială trebuie să transmită tabelele „însoțite de certificatele de handicap și/sau de deciziile comisiilor de expertiză”. Art. 48 alin. (1) din lege cere doar tabele nominale cu rezultatele examinărilor, nu copii ale actelor medicale. Și aici datele colectate depășesc ceea ce prevede legea.

Art. 46 (predarea documentelor la fiecare plecare din țară). Recruții, cetățenii încorporabili și rezerviștii sunt obligați ca, înaintea oricărei plecări din țară pe timp de pace, să se prezinte la centrul militar pentru a preda adeverința sau livretul, iar la întoarcere să se prezinte din nou pentru a le ridica. Art. 67 alin. (1) lit. b) din lege privește doar „tinerii chemați la recrutare, recruții și rezerviștii”. Normele adaugă „cetățenii încorporabili”, adică toți bărbații de 20–35 de ani, care de regulă nici nu dețin asemenea documente. Normele nu prevăd nicio durată minimă a șederii în străinătate, deși art. 50 din lege leagă regimul special de evidență de șederile mai lungi de 45 de zile. Rezultă că o excursie de un weekend într-un stat membru al Uniunii presupune două deplasări la centrul militar, în zilele și orele de program ale acestuia. Obligația constituie o „formalitate echivalentă vizei de ieșire”, interzisă expres de art. 4 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE pentru cetățenii Uniunii care călătoresc în alt stat membru. Contravine și art. 21 TFUE, art. 45 din Carta drepturilor fundamentale, art. 2 alin. (2) din Protocolul nr. 4 la Convenție („orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa”) și art. 25 din Constituție. Extinderea obligației la starea de alertă, care se instituie pentru situații civile, accentuează caracterul disproporționat al măsurii. Considerăm că dispoziția trebuie eliminată sau limitată la starea de asediu, mobilizare și război. Pe timp de pace, actualizarea evidenței se poate face electronic, pe baza datelor de trecere a frontierei de care statul dispune deja.

Art. 47. Trebuie să reamintească limita de cel mult trei chemări pe an prevăzută de art. 51 din lege și să precizeze că prezentarea la sediul altei instituții nu poate depăși această limită.

Art. 48 și Anexele nr. 6–8. Modelele livretului militar și ale carnetului de serviciu cuprind rubrici medicale (rezultate ale vizitelor medicale, depistări biologice, vaccinări, diagnostice și recomandări). Normele nu stabilesc cine are acces la aceste date și cum sunt protejate, deși livretul se prezintă și altor autorități. Pe versoul adeverinței de recrutare se afirmă că responsabilitatea pentru pierderea sau distrugerea documentului revine titularului „indiferent de circumstanțele în care s-a produs”. Formularea instituie o răspundere contravențională obiectivă, inclusiv pentru furt sau calamitate. Art. 80 alin. (1) lit. g) din lege sancționează pierderea, deteriorarea sau înstrăinarea documentelor, dar, potrivit O.G. nr. 2/2001, contravenția presupune vinovăție, iar un formular nu poate înlătura această condiție.

Art. 49–50 (pregătirea premilitară). Pregătirea premilitară privește tineri începând cu vârsta de 15 ani, deci și minori, dar normele nu prevăd acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali, informarea lor și garanțiile specifice. Aceste garanții sunt cerute de capacitatea de exercițiu restrânsă a minorului (Codul civil), de art. 49 din Constituție și de standardele internaționale privind implicarea copiilor în activități militare (Protocolul opțional la Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, privind implicarea copiilor în conflicte armate). Condiția certificatului „Clinic sănătos. Nu este în evidență cu boli cronice” exclude de plano orice copil cu o boală cronică, fără evaluare individuală, ceea ce este discriminatoriu. Art. 50 trimite organizarea la un ordin al conducătorilor instituțiilor de apărare. Art. 60 alin. (2) din lege cere însă ordin comun cu ministrul educației. Normele omit, așadar, un coemitent impus de lege.

Art. 51. Nu ridică obiecții de fond, dar trebuie corelat cu drepturile salariale și de concediu ale participanților (art. 75 din lege).

Art. 52. Adaugă la condițiile art. 78 din lege o notificare prealabilă de 6 luni. Restrânge astfel dreptul autorităților locale de a dispune de propriul patrimoniu, fără consultarea acestora și contrar art. 4 din Carta europeană a autonomiei locale.

Art. 53. Art. 79 din lege obligă autoritățile locale să plătească numai personalul din afara centrelor militare care lucrează în comisiile locale de recrutare-încorporare. Normele extind obligația și la comisiile de analiză a contestațiilor, care sunt constituite la nivel județean. Cuantumul nu este stabilit, iar baza de plată o constituie pontajele întocmite unilateral de centrele militare. Autoritatea locală plătește, așadar, sume pe care nu le stabilește și nu le controlează, fără sursă de finanțare.

Art. 54. Nu ridică obiecții, sub rezerva publicării anexelor într-o formă lizibilă și accesibilă.

Dispoziții care lipsesc. Normele nu reglementează nicio procedură pentru cetățenii care, din motive religioase sau de conștiință, refuză serviciul militar sub arme, deși art. 4 din lege le recunoaște dreptul la serviciul alternativ și sancționează neprezentarea pentru executarea acestuia (art. 80 alin. (1) lit. i)). În lipsa legii speciale cerute de art. 4 alin. (2) din lege, normele ar trebui cel puțin să prevadă cum se declară obiecția de conștiință la recrutare sau la concentrare și ce efecte produce. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut, în cauza Bayatyan c. Armeniei (Marea Cameră, 2011), că obiecția de conștiință față de serviciul militar este protejată de art. 9 din Convenție. Lipsesc, de asemenea, un capitol privind protecția datelor cu caracter personal (operatori, scopuri, termene de păstrare, drepturile persoanelor vizate), dispozițiile tranzitorii pentru termenele anuale și pentru documentele emise în baza Hotărârii Guvernului nr. 1.194/1996 și o reglementare a comunicării electronice cu cetățenii, mai ales cu cei aflați în străinătate.

  1. ARMONIZAREA CU LEGISLAȚIA ÎN VIGOARE ȘI CU LEGISLAȚIA EUROPEANĂ

Rezumând observațiile de mai sus, proiectul nu este armonizat cu: art. 1 alin. (5), art. 16, 21, 25, 26, 29, 42, 49, 53, 108 alin. (2), 120–121, 138 alin. (5) și 148 din Constituție; Legea nr. 446/2006, căreia îi adaugă obligații și condiții (art. 6, 8, 11, 18, 24, 28, 39–46, 50, 52, 53 din norme); Legea nr. 24/2000 (art. 4 alin. (3), 6 și 7); Legea nr. 52/2003 (art. 7 alin. (2), (3) și (8)); Legea nr. 500/2002 (art. 15); Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului; Legea nr. 190/2018 și Regulamentul (UE) 2016/679 (art. 5, 6 alin. (3), 9, 35 și 36 alin. (4)); Directiva 2004/38/CE (art. 4 alin. (2)); art. 21 și 45 TFUE și art. 7, 8, 21, 24 și 45 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene; Directiva (UE) 2016/2102 privind accesibilitatea; Convenția europeană a drepturilor omului (art. 4, 6, 8, 9, 14 și art. 2 din Protocolul nr. 4) și Carta europeană a autonomiei locale (art. 4 și 9). Potrivit art. 20 și 148 din Constituție, tratatele privind drepturile omului și dreptul Uniunii au prioritate față de reglementările interne contrare. O hotărâre a Guvernului adoptată cu asemenea vicii ar expune statul la acțiuni în anulare, la cauze în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Curții Europene a Drepturilor Omului și, în final, la blocarea aplicării ei, adică exact la rezultatul pe care inițiatorul afirmă că vrea să-l evite.

Asociația noastră nu contestă necesitatea pregătirii populației pentru apărare și nici nevoia unei rezerve operaționale pregătite. Considerăm însă că un act care va reglementa pentru următoarele decenii raportul dintre cetățean și obligațiile sale militare trebuie elaborat cu transparență reală, cu publicarea integrală a criteriilor medicale și a tuturor actelor la care trimite, cu analiza onestă a costurilor și a sarcinilor impuse cetățenilor, angajatorilor, medicilor și comunităților locale și cu respectarea strictă a limitelor legii și a drepturilor fundamentale. Pentru aceste motive vă solicităm să admiteți cererile formulate la cap. I, să prelungiți termenul de consultare, să organizați dezbaterea publică, cu prezență fizică, la sediul Ministerului Apărării Naționale, cu invitarea tuturor categoriilor afectate enumerate la cap. II pct. 7, și să ne comunicați data, ora și locul acesteia, precum și răspunsul motivat la prezentele observații, la adresa de e-mail ene.libertate@gmail.com și la sediul asociației.

 

 

Asociația „Adevăr și Dreptate”

prin președinte Secretar

Ene Viorel                                                        av. Rapcea Mihai

18.11.2026

 

De ce ar trebui să ne pese tuturor

Nimeni de bună-credință nu contestă că România are nevoie de o rezervă pregătită și de o armată capabilă să apere țara. Tocmai de aceea, regulile prin care statul îi cheamă pe cetățeni sub arme trebuie să fie clare, publice, proporționale și adoptate la vedere. Un act care hotărăște cine poate fi trimis pe front, cum se comunică un ordin de chemare și ce date despre sănătatea noastră ajung în arhivele militare privește fiecare familie din țară. Nu poate fi tratat ca o formalitate administrativă, cu zece zile de consultare și cu „nu este cazul” la rubrica drepturilor fundamentale.

Ce găsim în acest proiect nu este o simplă neglijență de redactare. Este o filozofie: cetățeanul e prezumat disponibil, notificat și vinovat dacă nu se prezintă, chiar și atunci când statul știe că nu are cum să afle. Angajatorul, medicul, primăria și chiar vecinul devin, fără plată și fără să fie întrebați, prelungiri ale administrației militare. Iar acolo unde ar trebui să existe criterii publice, există trimiteri la ordine interne pe care nimeni nu le poate citi.

Drepturile nu se pierd doar prin legi spectaculoase, ci și prin norme tehnice adoptate în liniște, pe care nu le citește nimeni până în ziua în care cineva găsește un ordin lipit pe ușă.

Ce puteți face

Termenul pentru observații expiră pe 23 noiembrie 2026. Oricine poate trimite propuneri la adresa transparenta.decizionala@mapn.ro, cu mențiunea articolului la care se referă. Proiectul poate fi consultat la sg.mapn.ro/projects.

Mai mult, potrivit art. 7 alin. (9) din Legea nr. 52/2003, orice asociație legal constituită poate cere organizarea unei dezbateri publice, iar ministerul este obligat să o organizeze. Dacă faceți parte dintr-o asociație, un sindicat, o organizație patronală, un colegiu profesional sau o organizație a românilor din diaspora, cereți dezbaterea în scris. Cu cât vor fi mai multe cereri, cu atât va fi mai greu de ignorat.

Medici, antreprenori, primari, părinți, rezerviști, români din străinătate: acest proiect vă privește direct. Citiți-l, spuneți ce credeți despre el și cereți să fiți ascultați. Participarea civică nu e un gest de opoziție față de armată. E singura garanție că apărarea țării nu se face împotriva propriilor cetățeni.

Mihai Rapcea

Loading

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer