Cea mai mare dificultate a vremurilor actuale nu este de ordin material. Paradoxal, de bine de rău o ducem bine, vorba unui ilustru necunoscut. Sau, altfel spus, mai bine decât cei de acum 30 de ani. Sau, poate doar unii dintre noi.
Și tocmai aici este esența problemei. Cea mai mare dificultate cu care ne confruntăm este aceea de a înțelege cu adevărat cum funcționează ceilalți, ceilalți oameni din jurul nostru care alcătuiesc societatea. Și aici nu mă refer la capacitatea noastră de a empatiza, de a-i simți pe cei din jur, cu tristețile, necazurile și problemele lor – asta e relativ simplu, trebuie doar pur și simplu să-ți permiți să simți suferința, să ai curajul de a empatiza.
Problema noastră reală la nivel de societate este aceea că suntem fiecare dintre noi, prizonierii propriului punct de vedere, al propriului univers lăuntric, pe care îl proiectăm asupra lumii, având credința oarbă și nedovedită prin nimic că și ceilalți gândesc exact la fel ca noi.
Din păcate, la această orbire de tip subiectiv contribuie și internetul, social media care din dorința de monetizare, creează un fals mimetism social, reflectă către noi postări și persoane cu preocupări sau atitudini similare, care să ne valideze și valorizeze propriile convingeri, întărindu-le. Și astfel, societatea se polarizează la nivel digital, oamenii se închid în bule de convingeri ermetice, în care pierd timpul validându-și și amplificându-și reciproc opiniile, până la obsesie. De ce face asta internetul? Pentru că cei ce îl controlează monetizează timpul nostru petrecut în aceste rețele. Însă efectul asupra pierderii stării de obiectivitate al indivizilor este uriaș. Dând piept cu lumea reală, realizezi că ceilalți nu gândesc ca tine, ba dimpotrivă, pot avea multe păreri variate sau chiar opuse.
Și de aici calculele greșite despre rezultatele alegerilor, despre direcția în care merge lumea, despre multe alte evenimente care nu fac decât să acumuleze frustrări și dezamăgiri, care toate se traduc într-o singură concluzie: suntem tot mai incapabili să înțelegem NU DOAR LUMEA ÎN CARE TRĂIM, ci și OAMENII DIN JURUL NOSTRU.
Acesta este motivul pentru care mi se pare mult mai interesant să discut cu cineva care are valori sau convingeri opuse, pentru că pot studia modul în care gândește, de ce gândește așa, cum și-a fundamentat acele convingeri diferite de ale mele, fără să proiectez aprioric asupra respectivului anatema relei credințe, a opiniei că e trădător, securist, vândut, etc.
În realitate, 99,9% dintre oameni, chiar dintre cei de opinii diferite de ale noastre, sunt absolut normali și de bună credință, dintr-un simplu motiv, și anume acela că interior, toți oamenii sunt construiți la fel: tuturor ne place să ne considerăm oameni buni, asta fiind baza respectului de sine, ca valoare esențială a oricărui individ.
Problema este însă că actualul Sistem, care controlează acest fenomen de polarizare și divizare al populațiilor pe tabere cu idei opuse care se ceartă și se luptă între ele, deci actualul Sistem nu creează această polarizare doar pentru a o monetiza, pentru a ne ține captivi în bulele noastre de opinii. Scopul ocult al acestei polarizări îl constituie de fapt aplicarea principiului ”divide et impera” – dezbină și stăpânește. Segregarea, fragmentarea forțelor unei societăți, asmuțirea unor categorii ale populației să lupte cu celelalte, anulându-se astfel reciproc, permite Sistemului – încă slab, să controleze societatea. Căci, în mod ironic, deși Occidentul colectiv impune în mod habotnic diversitatea, toleranța și multiculturalismul ca și valori supreme în societate, în realitate controlorii Sistemului le subminează activ, cu scopul de a menține divizată și polarizată artificial societatea.
Tocmai de aceea, oamenii de bună credință, indiferent de tabăra de convingeri din care fac parte, trebuie să recunoască acest fenomen, să-și înțeleagă gradul mare de subiectivitate în modul în care îi judecă pe cei din jur, și să spargă aceste bariere mentale bazate pe convingeri și tabere. Această ieșire din propria bulă se poate face într-un singur mod, anume, pornind de la recunoașterea faptului că aprioric, imensa mare majoritate a oamenilor, SUNTEM OAMENI BUNI, DE BUNĂ CREDINȚĂ, care căutăm să fie bine, însă paradoxal, găsim în mare majoritate, lucruri rele.
Trebuie să restaurăm cultura dialogului în contradictoriu, nu cu scopul de a face să triumfe propriul punct de vedere, ci cu scopul de a înțelege de ce ceilalți gândesc diferit și ce anume i-a făcut să gândească diferit.Din fiecare discuție cu cineva cu valori sau convingeri opuse, trebuie să ieșim îmbogățiți, cu înțelegerea mai amplă a punctului de vedere al celuilalt și implict asupra lumii
Asta presupune să ne învingem repulsia, teama, prejudecățile negative despre ceilalți. Să facem un efort titanic de a-i credita pe ceilalți cu buna credință, datorită faptului că cu toții suntem copii lui Dumnezeu și prin urmare avem o orientare benefică, datorită scânteii divine din fiecare, numită suflet. Căci toți fugim de suferință și căutăm fericirea. Toți ne dorim binele și evităm răul, însă de cele mai multe ori poate că o facem în mod greșit, căci rezultatele nu ne împlinesc așteptările, de cele mai multe ori.
Din acest motiv refuz radicalizarea celor care se auto-inflamează în bula de convingeri proprii, indiferent care ar fi aceea. De aceea ironizez, deschid teme pe subiecte sensibile, pe limita dintre teritoriile ideologice – nu pentru a-i dărâma de pe socluri pe idolii momentului, ci pentru a-i provoca pe oameni să gândească, privind realitate și prin ochii altora.
Dictonul meu favorit, aplicabil acestei situații, este – ”sunt om, și nimic din ceea ce este omenesc nu-mi este străin”. Vreau să înțeleg și cum gândește useristul, și cum gândește pesedistul, penelistul sau auristul, sionistul sau naționalistul, heterosexualul sau homosexualul. Asta nu înseamnă că-i judec opțiunile, sistemul de valori sau modul în care s-a adaptat la provocările societății pentru a reuși în viață. În momentul în care aplici judecăți de valoare morale, pierzi punctul de referință obiectiv. Ce vreau eu să înțeleg este de fapt calea de vindecare a acestei societăți, unde este punctul în care ne putem înțelege cu toții.
Doar așa îmi pot depăși condiția, devenind universal, complet. Însă pentru asta trebuie să ai curaj că învățând despre ceilalți, nu-ți vei pierde identitatea și valorile. Asta înseamnă să ai încredere în binele din tine, în natura ta divină.
Căci vindecarea noastră durabilă, ca societate, nu poate veni dinspre politică, ci doar din vindecarea divergențelor dintre noi, capabilă să ne unească, să ne facă să înțelegem că indiferent de convingeri sau opinii, cu toții ne dorim să ne fie bine. Tuturor.
