Mai multi istorici ne semnealaza un nou grav atentat la Istoria Nationala, care vine in completarea Raportului Tismaneanu. Este vorba de “Raportul Patapievici” asupra istoriei Romaniei, in care se afirma, printre alte enormitati: “Aceasta pentru cã România, unul dintre cele mai tinere state ale Europei actuale, nãscut din Unirea de la 1859 (a Moldovei ºi Tãrii Româneºti) ºi din Marea Unire de la 1918 (realizatã prin aderarea Transilvaniei), nu fusese niciodatã pânã atunci o Naþiune, ci mai degrabã un mozaic de civilizaþii, de populaþii, de culturi ºi de etnii care au învãþat sã trãiascã împreunã, sã dialogheze, sã facã comerþ, ºi, mai presus de toate, sã îºi construiascã o limbã ºi o conºtiinþã comune în timp ce erau supuse, de-a lungul secolelor, predominanþei politice a uneia sau alteia dintre marile puteri vecine.” Personajul caruia Institutul Cultural Roman i-a incredintat falsificarea istoriei Romaniei la nivel international este un elvetian de origine poloneza, pe numele sau Laurent Chrzanovski (foto dreapta – sursa: Rotary Club). Afacerea rescrierii istoriei nationale in stil maghiaro-bolsevic este impachetata intre copertile unui volum de lux cu titlul “Romania Medievala” si a costat pana acum circa un milioan de euro (1.000.000 Euro). Costurile se vor ridica insa la 7 milioane de euro (ati citit bine) pentru ca implica si o serie de expozitii internationale, realizate de MAE si ICR sub patronajul Presedintiei Romaniei. Sau cel putin asa isi propun Baconsky si Patapievici. Mai mult, suntem amenintati de fizicianul de renume mondial din fruntea ICR ca exista si o continuare: Dintre proiectele noi pe care ICR le pregãteºte, Patapievici a menþionat pentru Mediafax o expoziþie pe tema “România medievalã”, care sã fie prezentatã în strãinãtate. Acest proiect face parte dintr-un ciclu care mai cuprinde ºi “România neoliticã”, expoziþie prezentatã cu un an în urmã în Elveþia ºi Belgia, ºi“România modernã”, proiect ce ar putea fi realizat peste doi ani. Cristian Negrea, unul dintre istoricii portalului Ziaristi Online afirma: “Trebuie sa ia atitudine in primul rand istoricii si comunitatea stiintifica, care ar trebui sa desfiinteze aceasta brosura de prezentare. Ceea ce mi se pare mai grav este faptul ca toate aceste lucruri sunt scrise pe banii contribuabilului roman, este ca si cum romanul plateste sa i se desfiinteze si mutileze istoria. Iar referitor la cliseul cu vechimea Romaniei, cum ca nu ar exista decat de la 1859, chiar aplicand aceasta falsa teorie conform careia vechimea este data de denumirea statului, Romania ar fi mai veche decat Italia (denumire aparuta la 1861) sau Germania (1871), fara a mai vorbi de alte state ca si Cehia sau Belgia.” Va prezentam mai jos atat prefetele “lucrarii”, semnate de Patapievici si seful M.A.E. Baconsky, cat si o recenzie a volumului in patru limbi care continua “opera” “Raportului Tismaneanu” de mistificare a istoriei Romaniei. Toate aceste grozavii se petrec “sub înaltul patronaj al Preºedintelui României”, dupa cum sta inscris pe “Raportul Patapievici” asupr anatiunii romane. Istoricul Emilia Corbu: ,,ROMÂNIA MEDIEVALÃ,,- UN SCANDAL ÎN DEVENIRE Vestea bunã Institutul Cultural Român deruleazã un proiect preþios (estimat la 7 milioane euro) considerat proiect de prioritate naþionalã ºi chiar necesar de vreme ce vizeazã imaginea României în strãinãtate prin valorile istoriei sale. ,,România Medievalã,, se doreºte a fi o expoziþie itinerantã de circa 1300 de piese din secolele V-XV, un chip istoric, o carte de vizitã destinatã Europei. Directorul proiectului este un elveþian, prieten al României, Laurent Chrzanovski. Vestea proastã Anul trecut s-a publicat, într-o ediþie de lux, prezentarea proiectului, în douã volume. Primul cuprinde, tradus în trei limbi de circulaþie, un text de 30 de pagini prezentând partea teoreticã a proiectului, ideile, teoriile, conceptele care stau la baza lui. Al doilea volum prezintã planuri, fotografii, piese arheologice, adicã partea graficã, realizatã cu sprijinul mai multor instituþii din þarã care au trimis materiale grafice ºi cãrora li se aduce mulþumiri, etc. Aceastã carte a apãrut astfel cu trei ani înaintea deschiderii expoziþiei care va avea loc în 2013. Deci, pânã una-alta, proiectul are un text de 30 de pagini ºi niºte imagini adunate din toatã þara. Textuleþul e prefaþat de Theodor Baconsky, ministru de externe ºi Horia Roman Patapievici, director ICR. Ei bine, dragii mei, trebuie sã vã spun cã textul de prezentare a proiectului realizeazã o performanþã incredibilã, aceea de a scoate din coºul de gunoi al istoriei teoria lui Roesler publicatã în Tratatul de istorie din 1960, de a o ambala în istoria migraþiilor ºi de a o prezenta drept istorie a românilor, din care, aþi ghicit, românii lipsesc. ªi fãcãtura asta a fost publicatã în trei limbi de circulaþie, în ediþie de lux, sub înaltul patronaj al preºedintelui României. Unde e scandalul? In prezentarea evului mediu-timpuriu, mai precis, secolele V-XI. In tot, dar mai ales în partea teoreticã, un amestec Molotov de doar patru pagini (p. 9-13) care aruncã în aer prin imposturã ºi amatorism un mileniu de istorie. ªi ca sã ne intre bine în cap, textul se repetã într-o formã detaliatã ºi la pag. 17-23. Pe scurt, acuz: 1) Perspectivã unilateralã ºi tendenþioasã. Istoria medievalã a României desfãºuratã pe parcursul a mai mult de o mie de ani, poate fi privitã plenar (adicã social, economic, cultural, politic) sau unilateral. Istoricii români o trateazã plenar, racordându-ºi întotdeauna studiile la context ºi la întreg. Autorii proiectului ,,România medievalã, au ales o perspectivã unilateralã, doar politicã, ºi nici aceea în totalitate ci doar migraþiile, colonizãrile ºi ocupaþiile temporare. Aºa cã, au înºirat 17 populaþii ca participante la istoria medievalã a României: sarmaþi, alani, avari, huni, goþi, vizigoþi, ostrogoþi, gepizi, lombarzi, maghiari, bulgari, pecenegi, cumani, mongoli, saxoni, secui, otomani. Pentru fiecare se face o scurtã descriere. Aºa cã pentru elementul românesc nu mai este loc. Despre dacii liberi se spune foarte puþin ºi doar despre migraþia unora în Europa. Despre geþi nu se scoate o vorbã, deºi teritoriile locuite de ei au rãmas în mare parte libere, neincluse în provincia romanã. 2) Nu se face precizarea cã aceste migraþii au afectat doar anumite segmente de timp ºi doar anumite regiuni, unele aflate în afara României de azi ºi cã au avut doar un efect colateral. 3) Deºi o bunã parte din piesele viitoarei expoziþii provin din cercetãri arheologice, nu se face nici o referire la cele câteva sute de aºezãri ºi necropole medieval-timpurii cartate în România, dintre care 200 cercetate parþial sau integral. Sunt promovate însã opinii ºi teorii din anii 1960, lipsite azi de orice fundament ºtiinþific cum ar fi: a) Extinderea Primului Þarat Bulgar pânã la Carpaþi, de o parte ºi alta a Dunãrii. b)Sinteza româno-slavã din secolele IX-XI. c) Creºtinarea regiunilor nord-dunãrene de cãtre bulgari. Aceste baliverne lansate prin 1960 sunt azi de râsul specialiºtilor. Din nefericire, ei nu au fost consultaþi ºi europenii le vor lua de bune. ,,Sângele apã nu se face ,, aºa cã Chrzanovsky l-a promovat pe Roesler. 4)Textul abundã în confuzii istorice din care unele grave. De pildã: a) Se confundã termenul de,, naþiune,, sinonim cu cel de etnie sau popor cu acela de ,,stat naþional,,. ªi un copil de gimnaziu ºtie cã statele naþionale europene au fost constituite la începutul secolului XX, deci sunt tinere, însã naþiunile lor au o vechime milenarã. Chiar de aceea se numesc naþionale, cã sunt constituite pe baza principiului naþional. Nu statul a creat naþiunea, ci naþiunea creeazã statul. Doar cã autorul proiectului scrie negru pe alb: ,,La toate acestea se adaugã o enigmã filologicã ºi istoricã de anvergurã, care constã în faptul cã aceastã þarã, care nu s-a constituit decât foarte recent ca naþiune… a reuºit sã îºi fãureascã o limbã ºi o identitate proprie.,,(p.9). Aþi citit bine! ªi nerozia e scrisã sub patronajul preºedintelui României. Se confundã Dunãrea de Jos cu Nordul Mãrii Negre. b) Se mai scrie la p. 19 cã maghiarii au migrat cãtre Pannonia din apropierea Dunãrii de Jos. In accepþiunea europeanã Dunãrea de Jos sau Inferioarã þine de la Baziaº la Sulina. Adicã, ungurii au migrat din Þara Româneascã? A auzit vreodatã autorul de Atelkuz, aflat la Nordul Mãrii Negre? c) Gãsim datãri greºite ºi teritorii atribuite aiurea. Scrie cã la sf. secolului al VII-lea teritoriul actualei Românii era împãrþit între pecenegi, bulgari ºi maghiari. Este o minciunã sfruntatã. La acea vreme cele trei popoare erau antrenate în Imperiul Khazar de care autorul nu scoate o vorbuliþã. Un trib bulgar de 20000 oameni ajunge d-abia la 684 în Onglos, trece în Imperiul Bizantin ºi se aºeazã în Tracia. Atâta tot! Spune cã avarii au primit de la bizantini sarcina de a supune ,,întregul spaþiu balcano-danubian ºi Balcanii,,. O mare bãlãrie! A auzit vreodatã impostorul de rãzboaiele bizantino-avare? ªi cã una dintre bãtãlii a fost pierdutã tocmai datoritã strigãtului ,,Torna, torna, fratre,, interpretat ca o retragere, în sensul ,,Intoarcete, intoarcete, frate!,, primele cuvinte româneºti menþionate de istorie. Cine erau cei din armata bizantinã care vorbeau ºi înþelegeau româneºte ºi luptau împotriva avarilor, domnule Chrzanovsky? Care din cei 17 migratori cu care umpli tu istoria medievalã a României? d) Nu se cunosc termeni consacraþi în literatura de specialitate. Astfel Scaunul patriarhal al Constantinopolului, unul din pilonii importanþi ai Ordodoxiei devine Marea Bisericã din Constantinopol. (p.23). Transilvania e prezentatã drept provincie politicã a regatului Ungariei. Aþi auzit vreodatã termenul de ,,provincie politicã,,? Eu îl aud prima datã acum.Provincia este fie o regiune determinatã istoric,fie una delimitatã administrativ. Ce înseamnã provincie politicã? Mã opresc aici cu criticile. In defintiv, greºelile, erorile, confuziile sunt mult mai multe, inclusiv dezacorduri gramaticale. Textul cuprins în acest volum nu se ridicã nici mãcar la nivelul unui referat de seminar din timpul studenþiei mele. Nu are nici o bazã ºtiinþificã. E o viziune personalã a cuiva, din nenorocire, prezentatã lumii întregi. Un rãspuns adecvat la o aºa nerozie ar însemna zeci de pagini. Nu am timp de aºa ceva. Le pun autorilor o singurã întrebare. Migratorii pe care îi vânturã ei ca fiind ,,România medievalã,, aveau o culturã de stepã. România are doar 30% stepã. Restul de 70% sunt munþi ºi dealuri. Unde este populaþia care a locuit 70 % din teritoriul României? Elveþianul Chrzanovsky ale cãrei legãturi cu Moscova sunt cunoscute ar fi trebuit sã ºtie cã acolo existã un departament de studiere a culturii stepelor. Dacã literatura de specialitate româneascã îi picã greu, îi recomand sã parcurgã bogata ºi documentata bibliografie rusã care, îl asigur eu, a depãºit de mult viziunile înguste ale anilor 60.Aºa cum cercetãrile arheologice din ultimii 50 de ani au dovedit de mult falsitatea teoriilor istorice aduse de tancurile de ocupaþie sovieticã. Concluzie 1) ICR continuã sã arunce sume fabuloase în proiecte pãduchioase. Cred cã doar demiterea grabnicã a lui Patapievici ne mai poate scãpa de proiectele scandaloase alese parcã sã ne compromitã definitiv ca naþiune, culturã, stat. In definitiv, cine este acest individ? 2) Aºtept opiniile voastre dupã ce veþi citi, mai jos, prima parte a textului de prezentare de care am fãcut vorbire. In definitiv, e publicat de banii noºtri. Citiþi ºi vã îngroziþi! Un extras de groaza din preambulul lucrarii si prefetele celor doi colegi de GDS:

CITIÞI ªI VÃ ÎNGROZIÞI!

EUROPA VÃZUTà ÎN OGLINDà SAU COMORILE MEDIEVALE ALE ROMÂNIEI Marea expoziþie internaþionalã aflatã în curs de pregãtire la iniþiativa Institutului Cultural Român, care a declarat-o proiect naþional prioritar, îºi propune sã ofere publicului european mai mult decât prezentarea unei naþiuni prin intermediul patrimoniului sãu cultural. Ea îºi propune sã dezvãluie, prin prisma descoperirilor realizate pe teritoriul actualei Românii, bogãþia arheologicã ºi istoricã a întregului nostru continent. Puþine þãri au un trecut istoric atât de complex ºi diversificat ca acela al României. Aceasta pentru cã România, unul dintre cele mai tinere state ale Europei actuale, nãscut din Unirea de la 1859 (a Moldovei ºi Tãrii Româneºti) ºi din Marea Unire de la 1918 (realizatã prin aderarea Transilvaniei), nu fusese niciodatã pânã atunci o Naþiune, ci mai degrabã un mozaic de civilizaþii, de populaþii, de culturi ºi de etnii care au învãþat sã trãiascã împreunã, sã dialogheze, sã facã comerþ, ºi, mai presus de toate, sã îºi construiascã o limbã ºi o conºtiinþã comune în timp ce erau supuse, de-a lungul secolelor, predominanþei politice a uneia sau alteia dintre marile puteri vecine. In timp ce numeroºi istorici se strãduiesc în zadar sã gãseascã „leagãnele” sau „pãrinþii fondatori” ai Europei post-romane, România este cu siguranþã spaþiul în care poate fi detectatã, cu cea mai mare claritate, prezenþa suprapusã a aproape tuturor straturilor umane care constituie istoria continentalã sau chiar euro-asiaticã. Fie aflate în trecere peste teritoriul României, fie aºezate într-o manierã mai durabilã, cea mai mare parte a culturilor post-romane ale continentului nostru au lãsat aici urme vizibile, aceleaºi care pot fi detectate în regiunile lor de provenienþã, de tranzit sau de destinaþie finalã. Suprapuse populaþiilor indigene ºi culturii greco-romane, care, împreunã cu creºtinismul, au pus bazele „teritoriu¬lui/pãmântului european”, aceste culturi, împreunã cu patrimoniul lor, sunt purtãtoarele germenilor fondatori a ceea ce Georges Duby definea ca fiind „civilizaþia Europei medievale”. Secol dupã secol, teritoriul românesc a devenit, mutatis mutandis, un mozaic viu, aflat într-o continuã miºcare; orice european, mult dincolo de aria Balcanilor ºi de „Mitteleuropa”, va putea gãsi aici urme ale propriului sãu patrimoniu istoric. La toate acestea se adaugã o enigmã filologicã ºi istoricã de anvergurã, care constã în faptul cã aceastã þarã, care nu s-a constituit decât foarte recent ca naþiune, a reuºit, în pofida suzeranitãþii strãine la care pãrþile sale compo¬nente au fost supuse timp îndelungat, sã îºi fãureascã o limbã ºi o identitate proprie, de „insulã de latinitate” în mijlocul unei lumi slave, ea însãºi supusã dominaþiei germane ºi maghiare în nord, bizantine ºi otomane în sud. Colegii noºtri, în capitolele care vor urma, vor face o sintezã a istoriei teritoriilor româneºti ºi a diversitãþii lor culturale. In ceea ce ne priveºte, vom preciza argumentele noastre iniþiale evocând, cu riscul de a surprinde, orizonturi dintre cele mai îndepãrtate: din China în Peninsula Ibericã ºi Africa de Nord, din Scandinavia în Europa centralã ºi balcanicã, din Rusia ºi Polonia în Franþa ºi Imperiul german, fãrã a uita, desigur, eterna dominantã a Bosforului. Pentru aceasta, ne vom întoarce în timp pânã la cel de-al treilea secol al erei noastre. Ne aflãm la începutul anilor 270: prin decizia împãratului Aurelian, cel din urmã soldat roman pãrãseºte provincia Dacia. Administraþia, trupele, dar ºi cetãþenii romani care îºi doreau acest lucru sunt transferaþi la sud de Dunãre, în Moesia, care ia cu aceastã ocazie numele de Provincia Dacia Aureliana. Mult prea expusã atacurilor neîncetate ale dacilor liberi, sarmaþilor, carpilor ºi apoi goþilor, cea mai târziu înfiinþatã dintre provinciile romane devenise un avanpost imposibil de apãrat în absenþa legiunilor mobilizate pe fronturile germanic ºi oriental. Dar scurta perioadã de romanizare de un secol ºi jumãtate, inauguratã prin cucerirea lui Traian, reuºise, în mod uimitor, sã impregneze atât de profund un teritoriu atât de îndepãrtat de Urbs [Roma], încât limba românã vorbitã astãzi este în multe privinþe una dintre cele mai apropiate de latina de ieri. In faþa acestei arii de culturã romanã: o veritabilã maree a popoarelor migratoare venite dinspre nord ºi est. Cei dintâi – ºi singurii care au fost învinºi în Dacia de cãtre legiuni — au fost marcomanii, originari din Boemia ºi Moravia. îndelungatul lor periplu, dupã aceastã înfrângere, îi va conduce mai întâi în Galia, apoi în Calicia ºi Portugalia, unde se vor stabili definitiv ca parte constitutivã a Regatului Suev. Dacii liberi ºi sarmaþii au constituit, în acest timp, o federaþie eterogenã de triburi care se întindea de la Urali pânã în actuala Moldovã, uneori aliate cu Roma, iar alteori inamice ale ei. împreunã cu sciþii, nucleul cel mai consistent al acestor etnii va constitui substratul care va domina câmpiile Ucrainei meridionale pânã în cursul secolului al IX-lea. în schimb, numeroase grupuri mai mici de sarmaþi se vor pune în serviciul Imperiului sau a altor regate puternice ale epocii. Faimoºii cataphractari, cãlãreþi puternic înarmaþi care rãspundeau, între altele, de securitatea întregii axe maritime Roma-Lyon-Boulogne, se vor stabili cu familiile lor în numeroase pãrþi ale Europei, din Polonia pânã în Italia, unde se vor integra perfect în masa populaþiilor locale, nelãsând urme decât în toponimie: satele Sermaise sau Sermoise în Franþa, ºi mai ales Sarmatia, marea câmpie din centrul Poloniei. înrudiþi prin alianþã cu sciþii ºi sarmaþii, alanii au dominat de-alungul istoriei lor vaste teritorii între China, Bactriana, Transoxiana ºi Regatul Part, înainte de a se stabili în Caucaz ºi de a încorpora, mai apoi, întinsa arie populatã de triburile sarmate. în secolul al IV-lea, o parte a acestei arii culturale se întindea pânã în Pannonia ºi Dacia, în timp ce alte mari grupuri alane se vor afirma în istoria Evului Mediu timpuriu. Primul dintre acestea va constitui, alãturi de vandali, marele Regat al Africii. Pe parcursul acestei lungi migraþii, numeroase triburi alane vor alege sã îºi opreascã marºul cãtre vest ºi sã se stabileascã în Franþa, Spania ºi Portugalia. Celãlalt grup îºi va concentra segmentul cel mai bogat de populaþie în Caucaz, în particular în Osetia, unde, în veacul al X-lea, va întemeia Regatul Creºtin al Alaniei. Pe aceºtia, mai târziu aliaþi ai Hoardei de Aur, îi vom regãsi alãturi de mongoli, în incursiunile lor europene, ajungând pânã la Pekin, în garda imperialã a dinastiei Yuan, a cãrei coloanã vertebralã, potrivit lui Marco Polo, era constituitã din 30.000 de alani. Originari de asemenea din Asia Centralã, avarii au dominat un vast teritoriu ce cuprindea aproape întreaga stepã sino-kazahã, înainte de a fi înglobaþi în Imperiul Gotiirk, în veacul al V-lea. Respingând orice dominaþie, aceºtia vor începe o lungã migraþie care îi va conduce pânã în Caucaz, de unde, în anul 557, vor obþine din partea Constantinopolului statutul de federaþi. Acestora, alãturi de longobarzi, Roma Orientului le va încredinþa dificila sarcinã de a supune întregul spaþiu carpato-danubian ºi Balcanii. Ei îºi vor îndeplini aceastã misiune cu un asemenea succes, încât vor ajunge sã se întoarcã împotriva stãpânilor lor bizantini, se vor alia cu sassanizii ºi vor asedia fãrã succes, în anul 626, capitala de pe Bosfor. Deºi slãbiþi de aceastã înfrângere, ei au reuºit sã conserve existenþa unui regat independent propriu, pe aproape întreg teritoriul Ungariei actuale ºi în Banat, pânã în anul 804. Hunii, populaþie originarã din Mongolia, au devenit celebri prin incursiunile lor europene, pe cât de rapide, pe atât de efemere. In fapt, doar o micã parte a acestei popu¬laþii va ajunge pânã la Volgograd ºi Saratov în secolul al IV-lea, urmând apoi ruta spre Crimeea, Moldova ºi Do-brogea. Rãzboinici redutabili, aceºtia au devenit pentru scurt timp federaþi ai Constantinopolului, unde Attila îºi va petrece întreaga adolescenþã, ca ostatic princiar. Devenit rege, acesta va avea inteligenþa de a constitui cea mai mare armatã a timpului sãu, formatã din toate populaþiile turco-mongole ºi germanice motivate de mirajul viselor de cucerire a Occidentului. Dacã el va reuºi sã cucereascã pe parcursul a câtorva ani aproape întreaga Europã Centralã ºi Galia, retragerea sa, dupã zdrobitoarea înfrângere de la Câmpiile Catalaunice (Châlon-en-Champagne), va fi aproape la fel de rapidã. La moartea sa, ‘imperiul4 sãu, pe cât de uriaº, pe atât de eterogen, va intra imediat în colaps, iar poporul sãu se va diviza în douã hoarde rivale care se vor stabili în apropiere de Volga. Printre populaþiile originare din Europa centralã ºi septentrionalã, goþii au fost primii care au râvnit la teritoriul provinciei Dacia ºi la bogãþiile subsolului acesteia. Grup eterogen de triburi mai degrabã decât un popor propriu-zis, goþii s-au stabilit în Suedia meridionalã, în nordul Germaniei ºi în Polonia. Foarte curând, îi vom regãsi mult mai la sud, aliaþi, apoi amestecaþi cu sciþii. Ei au fost cei care vor pune stãpânire, dupã anul 270, peste ceea ce a fost provincia Dacia, formând miticul Regat Guthiuda. De acolo va începe formidabila lor epopee, reuºind acolo unde atâþia alþii au eºuat: sã punã stãpânire pe întreg Imperiul Roman Occidental. Unul dintre cele mai mari grupuri ale acestora, al vizigoþilor, va fi cel dintâi care se va lansa în cucerirea Occidentului. Mai multe grupuri vizigote, precum acela al taifalilor, vor deveni iniþial, sub Constantin, federaþi ai Imperiului. Acesta îi va stabili iniþial în Oltenia, apoi, la presiunea hunilor, îi va evacua, oferindu-le teritorii vaste în apropiere de Bourges. Majoritatea triburilor vizigote vor constitui un regat din ce în ce mai omogen ºi mai puternic, care se va extinde pânã în Italia, unde vor prãda Roma în anul 410, înainte de a se stabili defmitv în Aquitania ºi Spania. In ceea ce-i priveºte pe ostrogoþi, aceºtia se vor debarasa de tutela hunilor odatã cu moartea lui Attila ºi vor urma, în parte, destinul triburilor înrudite ale vizigoþilor. Ei vor lua în stãpânire definitiv întreaga Peninsulã Italicã, iar în epoca lui Theodoric cel Mare vor revendica moºtenirea Romei, oferind Italiei septentrionale prima sa epocã de aur post-romanã, înainte de sosirea longobarzilor. Odatã cu goþii au sosit în Dacia gepizii, o altã populaþie originarã, conform miturilor, din Scandinavia, dar bine atestatã în Polonia meridionalã înainte de migraþia sa spre sud. Aceºtia sunt singurii migratori care, odatã ajunºi în Transilvania, nu îºi vor continua deplasarea spre alte destinaþii. Aliaþi ai goþilor, îi vor succeda pe aceºtia dupã moartea lui Attila ºi plecarea acestora spre Occident, creând, între anii 454 ºi 567, un important regat pe teritoriul întregii Transilvanii actuale, al Banatului românesc ºi al celui sârbesc, înainte de a cãdea în mâinile coaliþiei avaro-longobarde. Longobarzii (lombarzii) erau atestaþi în regiunea Elbei înainte de a migra, în secolul al II-lea, în Pannonia. Federaþi ai Imperiului din vremea lui Justinian, aceºtia vor forma o coaliþie împreunã cu avarii pentru a distruge Regatul Gepid. Intrând în posesia unor prãzi însemnate, ei vor constitui o redutabilã armatã de aliaþi ºi mercenari, împreunã cu care, un an mai târziu, vor trece Alpii ºi vor supune Friulia. Cu începere din anul 586, în mai puþin de zece ani, aproape întreaga peninsulã va cãdea în mâinile lor. Pentru majoritatea istoricilor, acest moment a reprezentat veritabila intrare a Italiei în Evul Mediu. Regat prosper, bine guvernat, acesta îºi va datora sfârºitul doar inteligenþei lui Carol cel Mare care, în urma victoriei de la Pavia (774), îºi va însuºi titlul de “rege al lombarzilor”, reuºind sã înglobeze, fãrã violentã, întreaga Italie în Imperiul Carolingian. In perioada care începe odatã cu sfârºitul secolului al Vll-lea asistãm la împãrþirea teritoriului actualei Românii între trei nou veniþi: pecenegii, bulgarii ºi maghiarii. Ultimele douã popoare sunt, într-o anumitã mãsurã, strãmoºii a douã naþiuni vecine cu România de astãzi. Pecenegii sunt un trib turcofon venit din stepele Asiei Centrale. In secolul al VlII-lea, aceºtia au luat în stãpânire un teritoriu enorm, care se întindea din nordul Mãrii Caspice pânã în Transilvania. Bravura de care aceºtia au dat dovadã nu a întârziat sã le aducã o alianþã avantajoasã cu Constantinopolul, care îi va plãti pentru a þine la distanþã duºmanii pe care nu dorea sã îi înfrunte direct: slavii din Rusia Kievianã ºi maghiarii. Prea ataºaþi de obiceiurile lor nomade ºi de modul lor violent ºi sporadic de a îºi controla teritoriul, ei au pierdut sprijinul Constantinopolului. Acesta îi va anihila graþie alianþei încheiate cu cumanii, încredinþând teritoriile lor acestora din urmã. Bulgarii sunt un alt trib turcofon stabilit, în secolul al V-lea, la nordul Mãrii Negre. Ei sunt întâlniþi în triburi dispersate, în principal între Marea de Azov ºi cursul inferior al Donului. In anul 670, reuniþi în jurul legendarului rege Asparukh, ei au nãvãlit în Basarabia, cucerind, în detrimentul triburilor slave, un larg teritoriu la nord de Dunãre ºi intrând în posesia întregii pãrþi nordice a Bulgariei actuale. Aceste evenimente au marcat naºterea Primului Tarat Bulgar. In anul 865, taratul a adoptat creºtinismul, devenind ulterior unul dintre principalii promotori ai monoteismului în regiune. Acest stat se va slaviza progresiv, spre deosebire de cel al rudelor lor stabilite pe malurile fluviului Volga, care a rãmas turcofon ºi a adoptat religia islamicã. Maghiarii, originari din Urali ºi stabiliþi timp îndelun¬gat în regiunea Perm (Rusia), au iniþiat în secolul al VlII-lea o lungã migraþie spre vest, care va culmina prin traversarea Carpaþilor ºi cucerirea Pannoniei, pânã la Pressburg (Bratislava), de cãtre conducãtorul lor Arpad (între anii 895 ºi 900). Rãzboinici redutabili, puþine þãri europene nu au fost confruntate cu incursiunile lor, care au afectat Danemarca, centrul ºi sudul Franþei, întreaga Italie pânã în Calabria, Aragonul, întreaga Germanie ºi toatã Peninsula Balcanicã. Una dintre rugãciunile cele mai rãspândite în Europa acelei epoci spunea: Sagittis hungarorum libera nos Domine. Cãtre anul 1000, Ungaria era de trei ori mai mare decât Regatul Franc, iar dupã convertirea la creºtinism (datoratã regelui ªtefan I, în anul 1001), ea a devenit cea mai râvnitã aliatã a marilor curþi ale Europei în lupta împotriva turcilor. In secolul al X-lea s-a produs apariþia în regiune a cumanilor, originari din câmpiile din sudul Siberiei ºi din Kazahstan. Ei au preluat în scurt timp controlul întregului spaþiu cuprins între Bulgaria ºi Marea Arai. Datoritã lor, Constantinopolul a reuºit sã îi anihileze pe pecenegi. Insã, prea puþin recunoscãtor, acesta a ajuns sã ºi-i transforme pe cumani în duºmanii care, în alianþã cu bulgarii ºi vlahii, vor pune capãt definitiv prezenþei Bizanþului la nord de Grecia. Ultima culturã din lista noastrã, originarã din stepele asiatice, este cea a mongolilor. Gengis Han le-a lãsat moºtenire un imperiu gigantic, care se întindea la moartea sa de la Pacific la Marea Caspicã. Fiul acestuia, Ogedei, iar apoi succesorii lui, vor anexa spre est toate þãrile cuprinse între Marea Caspicã ºi Bielorusia, România, Turcia non-egeeanã, Siria ºi Persia. Dar aceste cuceriri nu au fost decât efemere: prea puþin numeroºi, mongolii se vor mulþumi treptat sã perceapã doar un tribut hanatelor vasale, concentrându-ºi puterea directã asupra Chinei de nord ºi a stepelor Asiei Centrale. In ceea ce priveºte ultimele patru culturi paneuropene din lista noastrã, acestea provin din nord ºi est. Cronologic, este vorba despre bizantini, slavii din Rusia Kievianã, saxoni ºi otomani. Dupã cãderea provinciei Dacia, bizantinii vor fi prezenþi, sporadic, în România continentalã, mai ales prin aliaþi in¬terpuºi. Fortificaþiile de pe cursul inferior al Dunãrii ºi porturile din Dobrogea vor rãmâne, în schimb, bizantine pânã în secolul al XII-lea, cu excepþia unei perioade de dominaþie bulgarã, între anii 681 ºi 971. Asemeni bizantinilor, slavii din Rusia Kievianã au controlat sporadic zone din România actualã, în principal estul Moldovei. Concentraþi asupra expansiunii lor spre nord, ei au administrat aceste teritorii prin intermediul relaþiilor de vasalitate. Migraþiile pecenege, iar apoi cele cumane, vor reduce substanþial prezenþa lor în aceastã regiune a Europei. Saxonii, în contextul migraþiei lor spre “toate azimuturile”, începutã dupã cãderea Imperiului Roman de Apus -migraþie care i-a condus pânã în Irlanda sau Polonia — s-au reorientat, la ordinul lui Carol cel Mare, spre teritoriul actualei Saxonii. O micã parte a acestora, datoritã în principal condiþiilor grele de viaþã din zonele lor de origine, vor pleca sã-ºi gãseascã norocul în Transilvania. Aceastã migraþie, databilã în secolele XII-XIII, va duce la naºterea aici a unei comunitãþi germanofone foarte prospere, care va atinge aproximativ 250.000 de persoane la începutul secolului trecut, constituitã în mod tradiþional în jurul a ºapte burguri/oraºe principale care formau “Siebenbiirgen”. Trib originar din Anatolia, otomanii vor ajunge pentru prima oarã pe continentul european în anul 1347, atunci când vor reuºi sã cucereascã Gallipoli. Imediat dupã cãderea Constantinopolului (1453), aceºtia vor supune întreg Regatul Serbiei, iar apoi restul Balcanilor. De aici, expansiunea acestora va continua pânã în Crimeea, pentru ca în final sã anexeze întreg litoralul Mãrii Negre, devenitã acum Mare Nostrum a unui nou imperiu. Destinele teritoriilor româneºti subcarpatice vor fi prin urmare intrinsec legate de rapoartele pe care suveranii valahi ºi moldoveni le vor întreþine cu Sublima Poartã. Dominaþia otomanã asupra acestei pãrþi de continent nu va slãbi decât în anul 1782, odatã cu preluarea peninsulei, astãzi ucrainiene, de cãtre trupele Ecaterinei cea Mare. Acest moment va marca debutul unei serii accelerate de înfrângeri care îi vor determina pe stãpânitorii rezidenþi la Topkapi sã abandoneze progresiv întreaga zonã de nord a Mãrii Negre. România Medievalã, Monitorul Oficial, 2010, lucrare apãrutã sub înaltul patronaj al Preºedintelui României Prefetele lui Patapievici si Baconsky mai jos: Respectul, cunoaºterea ºi recunoaºterea pe care locuitorii Europei de astãzi ºi le poartã unii altora nu depind decât într-o foarte micã mãsurã de instantaneele reprezentate de relaþiile la nivel înalt, de campaniile de presã sau de programele internaþionale comune. Câte dintre aceste acþiuni vor înscrie fie ºi un rând, mãcar, în manualele de istorie de mâine? Dacã existã, însã, un factor universal de înþelegere a tuturor acestor niveluri, el este reprezentat de istorie ºi de mãrturiile sale culturale. Dacã Italia ºi Franþa sunt considerate, pe bunã dreptate, ca fãcând parte din categoria marilor naþiuni, dacã ele se numãrã printre þãrile cele mai vizitate din lume, aceasta se datoreazã faptului cã moºtenirea lor istoricã ºi patrimoniul lor multimilenar sunt promovate prin intermediul programelor educaþionale secundare din aproape toate þãrile globului. Cu riscul de a-i surprinde pe mulþi, credem cã România noastrã cea atât de puþin cunoscutã posedã, totuºi, o moºtenire istoricã de o importanþã asemãnãtoare. Patrimoniul care va fi prezentat publicului internaþional prin aceastã iniþiativã dezvãluie un teritoriu care a fost atât o poartã a Orientului, cât ºi una a Occidentului, care a reuºit sã îºi dezvolte o identitate culturalã proprie, rezultatã din interacþiunea cu alte culturi ºi civilizaþii. Ministerul Afacerilor Externe a decis sã acorde întregul sãu sprijin ambiþiosului proiect al unei expoziþii destinate prezentãrii evului mediu românesc. Dacã Europa a putut descoperi în 2007, când Sibiul a fost Capitala Europeanã a Culturii, farmecul amprentei saxone asupra Transilvaniei, proiectul aflat astãzi în discuþie va dezvãlui, sperãm, zeci de alte tezaure ascunse prin intermediul cãrora întreaga Europã va recunoaºte, surprinsã, o parte a propriilor sale rãdãcini în acest veritabil „melting-pot” românesc cu realizãri artistice ºi culturale unice. Teodor Baconschi Ministrul Afacerilor Externe Strategia Institutului Cultural Român este, de mai mulþi ani, aceea de a promova atât valorile culturale contemporane ale þãrii noastre, cât ºi bogãþia patrimoniului istoric ºi multietnic de pe teritoriul României de astãzi. Acest patrimoniu a fost însã puþin exploatat pânã acum, în comparaþie cu efortul exemplar al unora dintre vecinii noºtri, care au oferit publicului european mari expoziþii tematice referitoare la cele mai frumoase perioade ale istoriei lor. România se mândreºte, în plus, cu un trecut care a fãcut din ea, adeseori, o prismã idealã prin intermediul cãreia poate fi descifratã o bunã parte a fenomenelor istorice care au afectat ansamblul continentului european. In acest sens, Institutul Cultural Român a susþinut reali­zarea unei prime expoziþii de mare anvergurã, dedicatã artei neolitice ºi prezentatã în Elveþia în 2008. Prin intermediul acestei arte poate fi înþeleasã calitatea de punte între orient ºi occident al regiunii carpatice, rolul acesteia de vector al noilor idei ºi al noilor forme artistice, dar, în acelaºi timp, ºi admirabila sa capacitate de a sintetiza diversele genuri ºi culturi într-o civilizaþie proprie. Evul mediu, în sensul sãu cel mai larg larg – de la plecarea din Dacia a ultimului legionar roman pânã la marile rãsturnãri social-politice de la începutul secolului al XVIII-lea – este astãzi acela din care dorim sã aducem în atenþia publicului internaþional multietnicitatea, dialogul civilizaþiilor, mozaicul de popoare care a trãit, de-a lungul acestor secole, pe teritoriul actual al României. Ceea ce ne propunem sã realizãm este departe de a fi o expoziþie hagiograficã ºi naþionalistã, ci o poartã deschisã, atât spre Occident, cât ºi spre Orient, care, sperãm, va reuºi sã atragã un larg public european, care va recunoaºte, ici ºi colo, fragmente ale propriului sãu trecut ºi ale propriilor sale rãdãcini. Admirând atâtea comori care fac parte integrantã din patrimoniul lumii slave, al lumii maghiare, al lumii germanice, al lumii bizantine, al lumii otomane, care dintre cetãþenii continentului nostru se va putea simþi în continuare strãin din punctul de vedere al unei astfel de retrospective? Dacã acest proiect va reuºi, se va deschide o mare poartã cãtre cultura româneascã în general, aducând cunoaºterea ºi re-cunoaºterea bogãþiilor milenare ale unei þãri atât de frecvent uitate de marile retrospective istorice europene. A readuce România în inima Europei este, cu siguranþã, dorinþa noastrã cea mai puternicã. Aºa cum cântãreþul din Hamelin i-a condus, dupã cum afirmã tradiþia, pe saºi pânã în Transilvania, aceastã lucrare de prezentare îºi propune sã aducã România în þara voastrã ºi, mai mult decât atât, în inima voastrã. Horia-Roman Patapievici Preºedintele Institutului Cultural Român INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN Descrierea CIP a Bibliotecii Naþionale a României CHRZANOVSKI, LAURENT Romanian medieval = Medieval România / Laurent Chrzanovski, Cosmin Rusu, Tudor Sãlãgean ; pref: Teodor Baconschi, Horia Roman-Patapievici ; trad.: Ursula Fernoled, Cosmin Rusu (Ib. germ.), Samuel Onn (Ib. engl.), Laurent Chrzanovski (Ib. fr.). – Bucureºti: Editura Institutului Cultural Român, 2010 2 voi. ISBN 978-973-577-618-3 Voi. i. – Bibliogr. – Index. – ISBN 978-973-577-620-6 I. Rusu, Cosmin II. Sãlãgean, Tudor II. Baconsky, Teodor (1963) (pref.) III. Patapievici, Horia-Roman (pref.) IV. Fernolend, Ursula (trad.) V. Rusu, Cosmin (trad.) VI. Onn, Samuel (trad) VII. Chrzanovski, Laurent (trad.) 94(498) Sursa: ZiaristiOnline]]>

CategoryCauze Naţionale
Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer

                

Share via
Copy link
Powered by Social Snap