Hristos a înviat bucuria mea!

Dragi oameni de bună credință, frati creștini de pretutindeni:

Vă iubesc și vă mulțumesc pentru rugăciuni și vă aștept în număr cât mai mare în prima săptămână a postului Sfintelor Paști să luați parte la acest marș al credinței atât de important pentru existența noastră.
Tot raul care ni se întâmplă este consecință a păcatelor noastre, milioanelor de avorturi, zeci de ani de trăit în curvie, goana după plăceri și înavuțire, trăirea noastră departe de Dumnezeu și de legile sale.
În timp ce noi oamenii simpli ne făceam de cap prin falsa iluzie ca suntem liberi, alții lucrau de zor puțin câte puțin la destrămarea familiei, la controlul asupra copiilor noștri, la juguri și biruri puse pe spinarea noastră și câștigau teren datorită nepăsării și tolerantei noastre.
Astea ne sunt păcatele și multe altele știute doar de noi care le am făcut și Bunul Dumnezeu care le știe și ne așteaptă să ne pocăim și să trăim după legile Lui sfinte.
Avem ocazia acum să nu mai tolerăm păcatul și nici apartenenta la el prin dezicere de păcat și de cei ce îl promovează. Cei care îl tolerează, promovează din plăcere sau din atragerea de foloase să rămână sub incidenta lui, iar cei care se dezic de păcat vor ieși de sub incidenta lui și vor fi liberi în fata Lui Dumnezeu.
De aceea prin acest marș ne dezicem de politicienii corupți care nu ne reprezinta și de anomaliile impuse de ei.
Dăm un semnal și mesaj Europei și întregii lumi că în România încă trăiesc urmași ai Sfinților Domnutori iubitori de țară și de Dumnezeu creatorul cerului și pământului și doresc sa trăiască după poruncile lui Dumnezeu nefăcând pact cu diavolul.
Ii arătăm lui Dumnezeu iubire și supunere.
Astfel vom cere:
-Interzicerea manifestațiilor publice ale oamenilor cu anomalii sexuale pe teritoriul României.
-Interzicerea aprobării căsătoriilor și înfierii de copii de către oamenii cu anomalii sexuale pe teritoriul României.
-Revenirea la cuvântul “viol” și nu “sex cu un minor” cum este denumit în prezent orice abuz sexual la adresa copiilor, și pedepsirea ca atare cu minim 7 ani de închisoare.
-Interzicerea pedofiliei, zoofiliei, necrofiliei pe teritoriul României.
-Interzicerea producerii și comercializării a alimentelor pe baza de insecte, animale spurcate, carne artificială din celule umane, pe teritoriul României.
-Interzicerea semințelor fructelor, legumelor, animalelor, modificate genetic pe teritoriul României, care este baza cancerului la vârste atât de fragede și înlocuirea cu semințe si animale naturale.
-Schimbarea însemnelor satanice de pe ambulante și spitale și înlocuirea lor cu cruci roșii ca în forma de inceput pe teritoriul României.
-Schimbarea jurământului medical dintr-un jurământ către zei păgâni într-un jurământ către Bunul Dumnezeu ca la preoți și militari, pe teritoriul României.
-Interzicerea fiintarii și functionarii organizațiilor păgâne și sataniste pe teritoriul României .
-Demolarea statuilor sataniste si abstracte de pe teritoriul României.
-Interzicerea avortului pe teritoriul României.
-Interzicerea lucrului în zilele de Duminici și sărbători naționale cu cruce roșie cu excepția celor care lucrează în folosul comunității (spitale și armată)
-Interzicerea jocurilor de noroc și a cazinourilor pe teritoriul României.
-Interzicerea drogurilor pe teritoriul României.
-Interzicerea documentelor biometrice sau cu cip ca forma obligatorie și lăsarea lor la alegerea fiecărui om pe teritoriul României.
-Interzicerea trecerii la moneda digitala și lăsarea circulației banilor fizici și a trocului, la alegerea fiecărui om pe teritoriul României.
-Interzicerea vaccinării și a dictaturii militare pe baza unor pandemii false și pedepsirea inițiatorilor.
-Deshumarea celor omorâți în pandemie ptr aflarea cauzei decesului ,înmormântarea creștinească și pedepsirea vinovatilor pe teritoriul României.
-Pedepsirea promotorilor falsei pandemii pe teritoriul României.
-Interzicerea accesului în funcția de președinte al țării și alte funcții importante de conducere a celor care nu sunt născuți pe teritoriul României nu au părinți români și nu sunt creștini ortodocși.
-Canonizarea Sfinților martiri,mucenici, mărturisitori din perioada comunista și cinstirea lor de către cler și credincioși.
-Introducerea icoanelor și crucilor în instituții și pe drapelul țării.
– Cerem programe de catehizare a tinerilor în parcuri și locuri publice
Toate aceste cereri țin de o moralitate creștină lăsată de Bunul Dumnezeu oamenilor prin legi și porunci care au fost încălcate și schimbate prin neascultare.
Ca și creștini ortodocși într-o țară ortodoxă având ajutor pe strămoșii noștri sfinți și constituția noi creștinii ortodocși și oameni ne cerem drepturile la viață, primite prin naștere de la Dumnezeu, cerem iertare Prea Sfintei Treimi și chemam Duhul Cel Sfânt sa ne călăuzească viețile, familiile țara și neamul nostru românesc ca să trăim liberi în credință strămoșească cu sfânta noastră tradiție cu sfintele noastre mâncăruri, cu traiul și obiceiul nostru românesc păstrat de peste 2000 de ani.
Asa sa ne ajute Bunul Dumnezeu și Maica Iubirii!
Hristos în mijlocul nostru pentru biruința neamului creștinesc!

Cu mult drag și iubire frățească al vostru frate creștin Lucian Tudor .

  1. March 26, 2024

    Nu mai minti atat!
    In Istoria Romanilor din Dacia Traiana de A.D.Xenopol nu apare nici-un ‘Blidaru’.
    Ai urmatoarea secventa la index, vol 1:
    “Blacia, v. Valahia
    Blandiana, 161, 313
    Blanquie, v. Valahia
    Bocarul, 294 ..”
    Dupa cum se observa, nu apare nici-un ‘Bildaru’ mentionat ca mare urbe in Estul Europei.
    Dar iata ca scrie in Wiki: Xenopol l-a avut elev pe Nicolae Iorga asasinat de miscarea de legionari umbland cu arme pe sub haine si marsand sa ‘ia maul’ oricui se opunea stupiditatii lor.

    Stii cum vad masculi umflandu-si muschii si expunandu-si-i in public?
    Precum ratoii de pe lac pe care IL nu-i suferea. Patrulau si trageau de o biata rata mama cu 8 pui sa le satisfaca poftele. Rand pe rand i-au eliminat puii ei pentru ca le erau in cale.
    De ce nu s-ar reproduce astfel de minunatii din lumea animala in societate?

    Asta inteleg eu prin ‘toxic masculinity’, un drive originat in aDN care face pana si ratoii sa aiba impulsul de a-si trece neaparat genele mai departe. Dar ca oameni care au ratiune sa nu poata sa-si stapaneasca impulsurile… parca e prea de tot!
    De aceea abandonez acest site. Ai inceput sa minti sa-ti acoperi urmele. Ai pulsiuni pe care nu ti le poti controla pentru ca nu e nimeni sa te invete autocontrolul. Si cum ai putea sa auzi tu de autocontrol cand esti zodie de pamant si ridici energii ale pamantului cand le ridici? Tu nu ai buton de mijloc. Nu ai decat ‘on’ sau ‘off’.
    Nu asa functionam in lume!
    Razi de Titulescu pentru ca a fost diplomat. Da, a fost si a avut un drive spre bine nu spre ‘hai sa-i omoram pe toti care nu sunt ca noi’!
    Tie iti displac termeni precum toleranta, diversitate, etc. Ii numesti neo-marxisti pe cei care ti-i mentioneaza. Tu crezi ca te-ai nascut sa stai degeaba si sa-ti vina sau sa-ti ploua banii din tavan.
    Nu trebuie mereu si mereu sa-ti cauti sabia sa vezi pe cine mai tai azi.
    Dar tu daca nu te legi de aceleasi trasaturi in subsidiar, nu te simti bine. Acelasi si acelasi BS expui. Nu poti sa stai naibii linistit ca te apuca logoreea. Nu poti sa lasi si pe celalalt sa vorbeasca pentru ca iti pare ca ti-e mai usor daca il ameninti sau ii tragi presul de sub picioare. Asta e faza cu tine: iti place sa inspiri teama. De-aia nu sta nimeni langa tine.
    Sa vezi ce repede o sa te lase fie-ta!
    Iar Sosoaca s-a folosit de tine ca ingenua sa o rasfeti. Si ai rasfatat-o pana te-a dat afara din partid. Pe bune ca o meritai. Te-ai dus cu gatul intins la ea iar ea si-a ales ce a vrut ea din teoriile conspiratiei.
    Daca n-a fost la curs, nu stie ce drama traiesti sau ai trait tu. Profita pentru ca la dona e mobile.
    In schimb celor care te ajutam, ne faci cum iti vine la gura.
    In seara aceasta de ploua marunt ca in vremea lui Milarepa, tu esti papugiul caci eu dovada in cartea lui Xenopol.
    q.e.d
    si am terminat fara sa scot vreo sabie!

    Daca este Blidaru in vol II, e intuneric si nu-i scol pe ceilalti umbland brambura prin casa ca sa-ti fac tie pe plac.
    Si da, iti recomand sa citesti Istoria cap-coada… Macar sa ajungi tu la nivelul lui Iorga… asa usor eliminat doar ca sa imprastie legionarii tai teroare in tara.
    Teroristii nu sunt persoane de incredere. Nu sunt normali la cap. Au ceva stricat in el. Nici valori nu devin vreodata.

      • March 26, 2024

        Duh, sigur ca am auzit de Blidaru! Dar nu in contextul lui A.D. Xenopol.
        Tot tragi sa auresti ceva ce nu este de aurit. aurari, caldarari, speculanti…
        htt ps://telegra.ph/Blidaru-in-Istoria-Dacia-Traiana-vol-I-03-26
        Aici dovada! Te descurci cu foto sucite. Intorci ecranul si citesti eventual.
        Si n-am nevoie sa-mi postezi indarat pdf-uri din academia cand link-ul il ai de la mine. Te duci si citesti pe nu stiu pe unde in urma mea si vii si mi-l pui mie in fata?? Asta-i culmea! Citeam cartea lui A.D. Xenopol inca de cand asteptam sa inceapa scoala. Era recreativ pentru mine…
        Acum recreativ este sa gasesc materiale sa fac diorame decorative, un fel de lucrez decoratii de Craciun ca sa nu-mi ies din mana si eventual sa le fac cadou altora, na!

        Si e pentru ca vreau sa ajung in rai si nu in iad ca tine!

        Casti ochii la podul care a cazut azi noapte,
        “SOBOLANII se manaca intre ei ! ,,… ONU a adoptat cu 14 voturi o rezoluție care cere un armistițiu umanitar „imediat” în Gaza, până la sfârșitul lunii Ramadanului, pe 9 aprilie. În ciuda opoziției Israelului, Statele Unite nu și-au exercitat dreptul de veto, permițând rezoluției sprijinite de Rusia și China să treacă… Documentul cere o „încetare imediată și ”
        Nici nu stii cine a fost Francis Scott Key. Aveti o cultura generala greu de urnit din loc, prea ruginita.
        Deja tu traiesti in iad. Vezi numai sobolani, iar asta de aici, adica eu nu-ti da nota de trecere la istorie. Pe de-a moca te-ai invatat.
        De cate ori te-ai apucat tu sa faci o strachina din lut? Nici altar nu ai acasa! N-ai nici-o preocupare serioasa de recreere dupa clienti. Faci live-uri inutile. Unde ti-e ascutisul inteligentei? Nu se vede!
        Imi dai cu academia pe la nas… hahaha, dar ce sunt? exmisa?

  2. March 27, 2024

    “Păi ei i-au plătit, antrenat și înarmat pe teroriștii ucraineni care au comis atacul. Rezultatul ?! 70 de morți, 120 de răniți doar pentru a spăla rușinea înfrângerii Occidentului colectiv în Ucraina”

    Tu meriti sa fii scuturat de alarme zi si noapte. Emotional si cognitiv esti la nivel de 2 ani, adica de cresa. Trebuie sa fii continuu supravegheat ca daca te arzi si faci buba.

    Ce ‘rezultatul’? Dovada! Ziarele scriu ca Putin a fost avertizat inca de anul trecut de un posibil atac. Deci stia, dar cum e el diliu, s-a contrazis cu americanii ca el e ala santajatul cand ei il informau.
    De asta nu stiai, nu?

    Deci care e faza cu tine? Ai crezut ca americanii se lasa dusi de vorbe in gura puse de un avocatel care zboara cu carpeta lui fermecata prin Bucurestii prafuiti?
    Daca Putin nu s-a deranjat pentru rusi, de ce te deranjezi tu? Adica ce ai in tine de iesi in fata sa dai vina pe altii si sa spargi geamuri? Esti huligan cumva? Cu copil, licenta si familie dupa tine, inca iti permiti sa iesi in fata sa ti-i expui pe ai tai. N-ai nici mintea viermelui taiat in bucati.
    D-aia ba, dau cu site-ul asta dupa tine. E pentru ca n-ai curaj macar sa te arati cum iesind din intuneric esti plin de iluzii in timp ce iti scoti buggerii din nas cu mult zgomot in batista de ca si cum m-ar interesa covideii tai. Ii am pe ai mei, nu-i vreau si pe ai tai!
    Cu modul tau de a te purta o sa ajungi la tocator. Esti atat de insensibil la suferinta altora incat pentru tine ceea ce vezi e prilej de a iesi in fata pentru a fi grosier.
    Pana si un cal e mai nobil ca tine.
    Mi-am zis ca ma abtin si nu spun, dar iata ca e nevoie.
    https://www.youtube.com/watch?v=T_9JzbanR3w
    Invata de la cal cum sa fii spiritual! N-ai ureche muzicala, nu stii sa dansezi, nu ai arta in tine, nu ai simtire, ci iesi sa dai cu bata sa spargi, atat stii sa faci. Ia si invata de la baiatu’ cum sa fii simtitor! Zici ca zboara, nu ca danseaza. Si inca el are 4 picioare de coordonat, tu doua ai si nu poti.

  3. April 4, 2024

    Toate bune și frumoase dar de ce ecce Cristian Homobuci mascota evenimentului… Pentru că împăratul tare în pix a declarat că poponautul ecce super normal, normalitatea întruchipată de fapt 😉 Ce interes să fi avut împăratul oare să facă asta, să fi primit oare ceva garanții de la specimenele Homo Superior… Întrebuceri peste întrebuceri…

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer