Odiseea marțiană

Expediția Space X către Marte  se afla în ultima sa etapă, amartizarea. Întreaga lume privea cu răsuflarea tăiată cum miliardarul Elon Musk împreună cu un echipaj NASA părăseau orbita lui Marte într-un avion orbital, capabil să îi readucă după încheierea misiunii la nava mamă, pentru întoarcerea pe Pământ.

A urmat apoi cea mai lungă oră, egală în emoție cu transmisia lui Apollo 11 din iulie 1969. Un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru umanitate ! Primul om care a pus oficial piciorul pe Marte a fost Elon Musk. Imaginile au făcut înconjurul planetei, comentatori în toate limbile Pământului analizau și dezbăteau importanța momentului, semnificația lui. Se deschideau orizonturi noi, se discuta deja cu lejeritate despre stabilirea unor colonii permanente, marile puteri injectau deja sume importante în propriile programe spațiale. Poluarea sau sărăcia endemică trecuseră pe plan secund, începuse cursa pentru colonizarea planetei roșii. Marile universități lansau concursuri pentru teraformarea lui Marte, fizicienii dezbăteau aprins ipoteza construirii unui câmp magnetic artificial, capabil să susțină ionosfera și implicit o atmosferă respirabilă pe Marte.

Apoi, a urmat descoperirea primei creaturi marțiene. Un soi de scarabeu cu aspect pietros, ce trăia în crevasele aride de pe Marte. Fiziologia sa era un mister pentru cercetători, întreaga lume științifică de pe Pământ aștepta cu sufletul la gură analiza detaliată a primului exemplar capturat. A fost denumit în termeni populari, crab de stâncă marțian.

Disecția primului exemplar a născut controverse de ordin etic. Dacă Umanitatea a întâlnit prima specie extraterestră inteligentă și a săvârșit un act de cruzime, ce putea fi interpretat drept agresiune ?!

Apoi totul a luat-o razna pe Marte. Un astronaut cercetător s-a îmbolnăvit inexplicabil. Deși nu luase contact fizic direct cu creatura marțiană, acesta manifesta simptomele unei contaminări. După câteva săptămâni, astronautul a intrat în convulsii, iar din abdomenul său au ieșit, spre oroarea celorlalți membrii ai echipajului, sute de crabi de stâncă – într-o scenă parcă desprinsă din filmul Alien.

S-a făcut o analiză a activității respectivului astronaut, secundă cu secundă, căutându-se momentul contaminării. Rezultatul a fost stupefiant: respectivul nu avusese contact fizic cu creatura. În schimb… psihologul navei a pus la dispoziție înregistrarea ședinței de terapie cu respectivul astronaut:

“Am visat că acel crab de stâncă, capturat de noi, a ieșit din recipientul închis în care se afla, s-a târât până la patul meu și mi-a intrat în abdomen scufundându-se în el, parcă lichefiindu-se. Am simțit o durere puternică în locul de contact, dar fiind în vis, eram incapabil să mă mișc, să țip, să cer ajutor. Eram conștient că e doar un vis, însă simteam fizic cum organele interne îmi sunt modificate, transformate în hrană pentru creatura marțiană. Când m-am trezit, aveam dureri de stomac, dar le-am pus pe seama stresului.”

Din autopsia astronautului, s-a constatat că țesutul din zona stomacului acestuia suferise mutații genetice aberante, întregul stomac căpătând aspectul unui chist monstruos, cu caracteristici genetice asemănătoare crabului de stâncă marțian.

Din verificarea anatomiei crabului de stâncă a reieșit că acesta avea un sistem nervos extrem de evoluat, ce făcea posibilă ipoteza unei infestări telepatice.

Când al doilea astronaut a fost infestat, deja cazul a fost studiat și analizat cu atenție, fără a se putea stopa deznodământul funest. Crabul de stâncă, rebotezat între timp păianjen telepatic marțian, nu avea nevoie de contact fizic sau vizual cu persoana pe care urma să o infesteze. Nu se cunoșteau date despre raza sa de acțiune sau distanța de la care își putea parazita telepatic victima.

Din analiza spectrală a câmpurilor electromangnetice din cazul celei de-a doua victime, a reieșit că păianjenul marțian era capabil să modifice biocâmpul victimei, inserând un nou set informațional, transmițând de la distanță caracteristicile genetice ale progeniturilor, direct în corpul victimelor, un soi de imaculată concepție extraterestră.

Așa se face că în a treia lună de la debarcarea pe Marte, întreg echipajul, mai puțin cei doi astronauți decedați, au părăsit Marte, petrecând o perioadă de carantină pe nava mamă, în drumul spre casă. Nici un exemplar de păianjen telepatic marțian nu a fost adus pe Pământ.

Proiectul marțian a rămas pe lista de așteptare.