O discuție în parc

Eram azi în parc cu fiimea. Ea se alerga cu un puști în timp ce eu stăteam pe bancă, citind pe telefon ultimele știri de pe marile agenții de presă.
Era ora aceea de acalmie, între 2 și 3, când parcul se golește de copiii mici duși de părinți acasă pentru masa și somnul de prânz, iar tura de după-amiază nu sosise încă.
Pe o bancă alăturată se așează un stol de puști între 14 și 18 ani, băieți și fete. Spun că s-au așezat ca un stol deoarece unii s-au urcat cu fundul pe spătar și cu picioarele pe bancă, alții normal, alții în picioare, în fața băncii. Unul dintre ei avea prinsă la rucsac, cu o carabină metalică, o boxă Bluetooth cu bas bun, din care se auzea o voce afro povestind ritmat un cântec, într-un acompaniament sincopat de bași. Nu înțelegeam ce spune cântărețul, era ceva într-un slang pe care puștii păreau să-l înțeleagă, căci rosteau apăsat unele cuvinte de refren, odată cu cântăciosul.
Unul dintre ei m-au văzut că mă uit curios la ei și m-a întrebat respectuos dacă pot să fumeze, dacă mă deranjează. Am răspuns că nu mă deranjează și am continuat cu navigatul pe canalele de știri.
La un moment dat, mi-a atras atenția mirosul inconfundabil de iarbă ce venea dinspre banca învecinată, dar mi-am văzut de treabă, căci nu sunt genul ipocrit, care să facă pe lupul moralist cu necunoscuți.
Totuși, după câteva minute, am devenit atent la discuția dintre ei:
– Coaie, ai văzut ce-a ieșit la americani ?
– Daaa, ai văzut clipul ăla, cu ăia care le-au dat-o la gabori ?!
– e plin ebay-ul acum de ceasuri și haine de firmă ieftine, la cât s-a furat perioada asta acolo. – zise altul, cu aer de cunoscător.
– dacă se iese și la noi, mergem și noi ?! Au ieșit ăștia în toată lumea, sigur o să fie și la noi ceva – zise un puștan deșirat, cu fața plină de coșuri.
Și cum dezbăteau ei aprins problema, am rămas surprins să-i aud la un moment dat pe doi dintre ei, că discută despre Dumnezeu:
– Nu există băi, nici un moș cu triunghi în cap, în ceruri. Au trimis ăștia sonde spațiale și nu l-au găsit. – zicea unul
– Băi fraiere, normal că nu l-au găsit, că nu e vorba de cerul ăsta fizic. E spiritual, n-ai cum să-l vezi cu telescopul.
– Religia e o vrajeală inventată de popi să ia banii la fraieri – a conchis primul. Nu s-a întors nimeni după lumea ailaltă să spună că există ceva după moarte. Ai murit și gata ! zise el, ritos.
La momentul ăla am simțit așa, o mâncărime pe limbă să mă bag și eu în discuție:
– mă scuzați că intervin, dar sunt curios, dumnevoastră in ce credeți ?!
Mândru că e bagat in seamă de un adult, dar și ușor nervos, respectivul declară cu mândrie:
– eu sunt la fel ca părinții mei: agnostic.
S-a lăsat un moment de tăcere, căci era clar că ceilalți nu cunoșteau termenul. Interesat, l-am încurajat:
– explică ce înțelegi tu prin agnostic.
– adică nu cred până nu văd. Nu spun că nu e posibil să existe ceva, o forță universală, ca în Star Wars, dar până nu văd, nu cred.
– așa, deci nu ești ateu – zise altul, care până atunci ascultase. Eu nu cred în Dumnezeu – sunt ateu. Bunicul era și el ateu. Tata mi-a povestit că atunci când a murit, a fost în comă 20 de minute. Când și-a revenit, puțin înainte să moară de tot, a zis că nu e nimic după moarte. Doar dispari și atât. Încetezi să mai existi.
O puștoaică cu blugii rupți in genunchi spuse atunci:
– Ba eu cred că Dumnezeu există. Uite, sora mamei a fost bolnavă de cancer și a fost la mormântul lui Arsenie Boca. În noaptea aia l-a visat pe sfânt că a venit la patul ei și a certat-o pentru niște păcate. Ea a început să plângă în vis iar atunci el i-a spus să meargă să îmbrace 10 copii săraci și să dea de pomană un an de zile tot ce le trebuie la o familie cu mulți copii. A făcut ce i-a zis și uite că trăiește și acum.
Ateul a început să râdă disprețuitor și spuse:
– nu e băi nici un sfânt. E doar subconstientul ei care se simțea vinovat pentru niste chestii. S-a vindecat prin autosugestie.
– și atunci cum explici că mai mulți oameni care au fost la Arsenie Boca s-au vindecat ?! Totuși, e ceva acolo.
– autohipnoză in masă, asta e. Oamenii vor să creadă și mintea convinge corpul să se vindece. – răspunse ateul.
– bine bine, și ce e rau in asta ?! întrebă puștoaica ? Dacă pe unii treaba asta îi ajută, foarte bine.
– pe unii îi ajută, dar tot vrăjeală este iar popii câștigă o grămadă de bani din prosteala asta. – se băgă și agnosticul.

Când am plecat de pe bancă să o urmăresc pe fiimea, care o luase brambura la picior, prin parc, conciliul ecumenic de sub salcia umbroasă nu ajunsese la o concluzie clară cu privire la existența divinității și probabil că discuția a mai continuat încă mult și mi-ar fi plăcut să asist la ea.
Faptul că tinerii își mai pun încă, marile întrebări ale vieții, m-a reconfortat teribil. Dincolo de aparențele neserioase ale adolescenților zilelor noastre, există undeva în străfunduri, vocile convingerile și crezurile din familie.
Gândindu-mă totuși cum vor fi cei ce se vor naște și vor crește fără familii (monoparentali), în societatea multiculturală a viitorului, m-a trecut un presentiment neplăcut. Viitorul nu sună prea bine, după cum îl (pre)vestesc unii…