Vã mai amintiți (cei care ați prins vremurile acelea) emisiunile de noapte de la bulgari, la care trãgeam cu ochiul înainte de 1989 ? Despre cum așteptam vineri seara, la ora 12 noaptea, sã înceapã ”Studio X” cu serialele acelea polițiste americane ? Un mare impact asupra mea a avut în acea vreme – în care pe TVR aveai doar 2 ore de program – serialul ” Philip Marlowe, private eye ” cu cele douã serii (cea alb negru din 1959, și cea color, din 1986). Atmosfera aceea de mister, cu bãrbați frumoși și femei rafinate era o noutate absolutã pentru România acelor vremuri.
Cred cã a fost unul dintre puținele seriale ale vremii care nu era dublat în bolovãnoasa limbã bulgarã, astfel cã puteam savura pe deplin aerul de libertate americanã, cu pistoale și mașini mari.
Probabil cã acest serial, dar și alte filme vãzute în aceeași perioadã – cum ar fi ”Șoimul maltez” au catalizat în mine un fel de a fi, o anumitã atitudine masculinã, poate chiar o formã de mentalizare inconștientã… Cert este cã, dupã 30 de ani de la acele filme, mã regãsesc în propria mea poveste, propriul roman polițist în care îmi joc rolul de avocat ”detectiv de suflete”, ce seamãnã izbitor cu povestea lui Marlowe.
Pânã și biroul meu este un fel de camerã strâmtã, organizatã în stilul din film, diferã doar faptul cã nu am ușa cu geamuri pe care scrie numele meu, în rest… nici o diferențã.
Uneori, zilele îmi încep ca un episod din Marlowe. O damã disperatã, dar frumoasã și elegant îmbrãcatã, îmi bate la ușã. O primesc cu acea atitudine masculinã din film, de control, reținutã și totuși lejerã, ce denotã forțã. Evident, e vorba despre soț, iar femeia cautã protecție, ajutor, soluții la problema cu soțul. Nu, nu-mi aprind o țigarã, dar mã lãțesc confortabil pe scaunul de birou, punând întrebãri abile, intrând în problemã, în intimitatea vieții clientei.
Pe fondul minții mele, vocea lui Marlowe, partea de detectiv a personalitãții mele, își spune monologul, concluziile exact ca în film, în timp ce eu trec la treabã, acționând investigând, cercetând la arhive, autoritãți, etc.
Inclusiv partea cu statul la birou cu picioarele pe el, am moștenit-o inconștient tot din aceste filme, iar treaba asta îmi dã o anumitã stare de relaxare, un je m’en fiche dobândit din acele vremuri.
Este felul meu de a face avocaturã, cãutând adevãrul, urmãrind povestea, luptând pentru dreptate – atunci când ea este de partea clientului – și refuzând cazuri atunci când intuiția îmi spune sã o fac.
]]>
