Gregorian who !?

Mã iritã insistenþa presei în a ventila acelaºi subiect fâsâit de ani de zile: cazul Gregorian Bivolaru. Bivolaru e un non-subiect. Când l-au adus în România, mã aºteptam sã þinã prima paginã a revistelor de scandal. Când colo, nici pomenealã. Mai mulþi prieteni din presã mi-au spus cã subiectul e mort, cã nu face rating/trafic/vânzare, din simplul motiv cã e vorba despre un individ despre care 99% dintre români îºi aduc aminte doar în mod vag, datoritã unui scandal sexual de acum 13 ani. Cine naiba þine minte un scandal de acu 13 ani !?

 ªi totuºi televiziunile se încãpãþâneazã sã facã ºtiri despre el, de parcã ar fi cine ºtie ce vedetã sau personaj important. Nici chestia asta nu m-ar deranja, cãci oricum nu mã prea uit la jurnalele de ºtiri, însã mã deranjeazã faptul cã diverºi reporteri îºi amintesc (încã !) de faptul cã am fost avocatul lui ºi mã cautã pentru interviuri sau opinii juridice pe cazul Bivolaru, de parcã eu n-am altã treabã decât sã îmi asociez imaginea cu cel mai mare pervers sexual român de la Terente încoace.

Perversiunea lui Bivolaru nu este doar una fizicã – sexualmente vorbind. Întreaga lui mentalitate este una freudianã, dominatã de ochelarii de cal ai sexualitãþii. Omul trãieþºte practic din sex (trimiþând femei la muncã în sex business gen video-chat, telefon erotic, dans la barã, filme erotice sau porno, tabere de sexualiatte, saloane de masaj erotic, etc.) ºi pentru sex (iniþierile sexuale pe care le acordã cu “mãrinimie” miilor de cursante MISA pe care le invitã la el în dormitor). Problema este cã aceastã veritabilã obsesie sexualã i-a molipsit ºi pe adepþii sãi, care l-au luat drept model bun de urmat. Sexul de dragul sexului, la care mai adaugi ºi continenþa sexualã, duce la un efect de acumulare a dorinþei ºi poftei de sex, care subjugã individul, sexualitatea devenind centrul preocupãrilor ºi al existenþei sale. Cunosc acest lucru, cãci am fost ºi eu aºa. Apare o dependenþã de sex similarã dependenþei de droguri, iar restul (yoga, spiritualitatea, iubirea) sunt doar motive pentru a-þi proteja viciul. Gregorian Bivolaru ºi cei ce practicã cu ardoare continenþa la MISA sunt doar niºte ipocriþi obsedaþi sexual care se mint în primul rând pe ei înºiºi cã fac asta de dragul spiritualitãþii. În realitate, ei sunt dependenþi de sex.

De aceea, cred cã cel mai greu lucru pentru Gregorian Bivolaru este sã îndure regimul de detenþie fãrã femei ºi sexul cu ele – dar hei, Dumnezeu nu bate cu parul, nu-i aºa ?! ba chiar ne ºi face semne (semnificative !) din când în când, pentru a ne arãta când am luat-o pe arãturã.

În fine, revin la presã, de data asta la obsesia unora din presã pentru Bivolaru. În spatele acestei preocupãri pentru el, se simte ceva, un soi de ranchiunã personalã a cuiva foarte puternic – împotriva lui Bivolaru ºi a ceea ce reprezintã el.

Iar chestia asta se simte ºi la aparatul de justiþie, care a reacþionat complet atipic în cazul Bivolaru spre deosebire de alte cazuri similare.

Gregorian Bivolaru nu este singurul fugar readus de justiþie în România. Aduºi în cãtuºe au fost mulþi devalizatori ai banilor românilor, care chiar au afectat societatea româneascã la modul negativ: Ioana Maria Vlas, Mihai Necolaiciuc, Alexandru Dinulescu, Omar Hayssam, Florian Walter – sunt doar câteva nume ale fugarilor aduºi înapoi în cãtuºe în þarã.

Însã nici unuia dintre aceºti fugari nu i s-a mai fãcut un dosar penal pentru modul în care a pãrãsit România, deºi nici unul dintre respectivii nu a fãcut-o legal.

ªi atunci, stau ºi mã întreb, dincolo de nebunia lui Bivolaru cu sexul, dacã nu cumva a deranjat pe cineva: sã fie oare masoneria ? Ori poate Biserica ? Sau amândouã, cã tot se întrepãtrund, mai nou ?! Adevãrul va ieºi într-un final la luminã.