Noi în România nu avem un istoric al extremismului. Extremiștii din istoria noastrã au fost mereu alogeni. Primul atentat cu bombã – comis de un evreu anarhist. La fel și primul jaf armat. Așa-zisele crime sau asasinate legionare, au fost doar rãbufniri ale unor oameni care și-au pierdut rãbdarea, duși la exasperare de abuzurile opresorilor, acțiunile lor spontane, sporadice, ne-putându-se compara cu crima sistematicã a comuniștilor, implementatã metodic de la nivel de stat.

 Românul este prin natura sa o fire blândã, împãciuitoare, ce iubește calea de mijloc și cãruia îi repugnã exagerãrile. Așa ne-a modelat Istoria acestui pãmânt. Supraviețuirea românului a fost posibilã doar prin adoptarea înțelepciunii apei: adaptare, fluiditate, mulare pe orice tip de situație sau obstacol întâlnit, acumulare și în final distrugerea oricãrui obstacol prin forța puhoiului. Suntem poporul mãmãligii care explodeazã atunci când situația devine insuportabilã, nu avem (încã) vocația schimbãrii inteligente, în avans fațã de obstacol, ca alte popoare, ci numai atunci când situația devine de neândurat.

Având aceastã mentalitate de rumegãtoare blânde, suntem relativ ușor de pãstorit, cu condiția ca pãstorii sã cunoascã limitele suportabilitãții noastre. Periodic, tensiunile și nemulțumirile acumulate în mentalul nostru colectiv se ridicã din noi, prin milioane de guri, de mâini care își tasteazã rãbufnirile pe rețelele de socializare și foarte rar, prin faptele unora dintre noi – ce vizeazã o schimbare concretã în bine a stãrii de lucruri care ne nemulțumește.

Simțim nevoia sã luãm atitudine mãcar simbolic, pe facebook, fațã de toate nedreptãțile și lucrurile rele pe care le trãim sau le vedem în societatea româneascã. Iar aici bine-gânditul facebook ne oferã 4 nivele de manifestare a nemulțumirilor.

Sã spunem cã întâlnesc în medie o știre care mã revoltã: ex. – a mai murit un bebeluș din Argeș.

Dacã știrea mã atinge prea puțin, dau doar un like, sã îmi arãt adeziunea, interesul, îngrijorarea fațã de subiect, la fel ca alte sute de cititori care au vãzut știrea, în speranța subconștientã cã cineva va vedea interesul public manifestat fațã de subiect și va face ceva în direcția asta.

 Dacã am și o opinie, eventual o postez sub formã de comentariu și gata, cu asta m-am rãcorit, mi-am fãcut datoria de cetãțean care se manifestã preocupat de problemele societãții.

 Însã poate cã sunt mai implicat. Poate am și eu un copil și mã tem pentru viața lui, empatizez deci cu situația copilului respectiv și a familiei lui. Atunci dau și share pe propria paginã de facebook sau în grupuri, respectivului articol. Iar dacã sunt revoltat, însoțesc postarea de propriile comentarii pe subiect.

Acum, imaginați-vã cã nu ar exista facebookul și nici o altã rețea de socializare. Pentru mulți, ideea asta ar putea fi ceva radical, care le dã fiori. Cum adicã, fãrã facebook ?! Pãi și eu unde mã mai exprim ?!

PÃI ASTA E ȘI IDEEA !!!

Fãrã facebook, probabil cã te-ai înneca de indignare, frustrat de imposibilitatea de a-ți exprima opinia, simțindu-te neputincios în fața respectivului eveniment. Iar chestia asta adunatã în câteva sute de mii sau milioane de indivizi, ar putea constitui imboldul, fermentul unor acțiuni concrete pentru a schimba starea de lucruri care ne nemulțumește.

De aceea existã facebookul. De-aia e gratuit, accesibil, dezirabil, iubit de toatã lumea, dar în special de cãtre pãstorii turmei. Pentru cã facebookul e joacã în societate rolul unui circuit de protecție pentru suprasarcinile nãscute din nemulțumirea popularã, destinat sã preia și sã disipeze orice tensiuni sociale extreme ce ar amenința sã destabilizeze Sistemul.

Desigur, facebookul poate fi folosit și ca armã împotriva Sistemului. Uneori comunicarea este vitalã pentru diseminarea mesajului și organizarea în timp real. Însã am vãzut mult prea multe acțiuni organizate în spațiul virtual, cu pagini de eveniment ce aveau mii de like-uri și promisiuni de participare, și care reușeau sã strângã în stradã sau la acțiunea respectivã doar câteva zeci de persoane. Iar asta se întâmplã deoarece atunci când o persoanã dã un like, un share sau promite cã va veni la o acțiune, jumãtate din energia nemulțumirii lui se disipeazã, este potolitã de “efortul” de a da acel simplu like, share sau particip.

Adãugând la toate astea și faptul cã facebookul provoacã dependențã similarã drogurilor, ne putem face o idee despre cui folosește în realitate aceastã “armã” și împotriva cui este ea îndreptatã în realitate.

Ca de obicei, probabil cã ne va lua ceva timp sã ne adaptãm ca specie acestei noi provocãri de ordin tehnologic.

Îndemnul meu este ca toți cei ce își manifestã opiniile pe facebook sã le transpunã și în realitate. Sã își conserve nemulțumirea, furia, indignarea, conștienți de faptul cã dacã le-au exprimat pe facebook, asta nu schimbã cu nimic lucrurile, fiind necesarã o acțiune concretã, ÎN LUMEA REALÃ.

Trebuie sã înțelegem faptul cã dacã țipãm, fie și în cor, la zidurile Ierihonului, acestea nu vor cãdea doar pentru cã noi ne dorim asta. Orice interpunere (vot, like, share) între om și Schimbare face Schimbarea sã poatã fi mai ușor falsificatã și manipulatã de beneficiarii Sistemului.

Schimbãrile reale sunt realizate doar de cãtre oameni implicați. Fã-ți timp sã muncești pentru asta, perseverent, ritmic. Marile rezultate se obțin doar prin efort susținut, continuu. Învațã sã muncești organizat, alãturi de cei ce manifestã aceleași preocupãri și idealuri ca și tine. Sã construiești, nu doar sã dãrâmi și sã contești. Sã vii cu soluții, nu doar sã arãți cu degetul problema. Fie cã e vorba de politicã, culturã, economie, sãnãtate sau spațiu civic.

]]>

CategoryUncategorized
Tags
Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer

                

Share via
Copy link
Powered by Social Snap