Atunci când am auzit cã existã un regizor român care a avut curajul sã facã un film despre cazul procurorului Cristian Panait, și cã nu s-a apucat de el așa, electoral, pe trendul acesta justițiar din ultimii doi-trei ani, ci lucreazã la el de 7 ani, m-a fãcut curios.

Coincidența era prea mare: umblau de multã vreme zvonuri despre faptul cã procurorul Cristian Panait fusese coleg cu actualul prezidențiabil Victor Ponta. Și mai ales, cã tânãrul Procuror Ponta n-ar fi tocmai strãin de ”sinuciderea” lui Panait. Așa cã lansarea filmului în mod simultan, în mai multe cinematografe din București, (în București filmul a rulat în premierã la Muzeul Țãranului Român dar și la sala Union) și apoi din țarã – taman înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale – a suscitat un interes general: sã fie oare puse în scenã informații ascunse din ancheta morții suspecte a unuia dintre puținii procurori români care a refuzat sã facã compromisurile dictate de puterea politicã ?
Cert este cã sala a fost plinã, s-a rulat cu casa închisã. Spre norocul meu, am beneficiat de douã bilete (eu și Sabina), cumpãrate din timp de nașul nostru, Daniel Fenechiu, care a participat și el la premierã însoțit de o bunã parte din colaboratorii și prietenii sãi.
10734047_10204854707704934_503432541612249556_n
În deschidere, ne-a vorbit regizorul filmului, Tudor Giurgiu care ne-a avertizat cã vom viziona un material aflat încã în lucru, a cãrui lansare oficialã va avea loc în primãvara anului viitor.
Și a început filmul. Extrem de bine fãcut, aș putea spune. Prim planuri atent lucrate, poate sunetul meritã un pic mai multã claritate. Dialogurile, excelente. Inclusiv din punct de vedere juridic, munca de procuror anchetator este redatã fidel. Pentru veridicitate, s-au folosit inclusiv detalii din dosarele procurorului Lele (cum ar fi nume ale personaje implicate în diverse operațiuni dubioase de la vremea respectivã – e drept ușor schimbate).
Toate bune și frumoase, pânã la finalul filmului, când Panait devine brusc – în viziunea regizorului, din bãrbatul tânãr, puternic, încrezãtor în misiunea lui justițiarã, un depresiv care nu mai mãnâncã, nu mai doarme, nu mai fute de dragul justiției. Ni se dã de înțeles cã omul se simțea în pericol, urmãrit, ascultat, înregistrat de cãtre serviciile care îi urmãreau fiecare pas. Apare o ”fracturã logico-juridicã” (vorba unui coleg – procuror de la DNA) în structura filmului: procurorul Panait fãcuse gestul suprem: își înfruntase superiorii, inclusiv pe procurorul general, dând soluția de neâncepere a urmãririi penale în dosarul procurorului Lele. Fusese trimis în concediu de odihnã forțat. Represaliile împotriva lui începuserã: inspecția CSM-ului îi verifica activitatea, îi înscenau și un dosar penal. La Facultate, unde preda, l-au pus pe liber, ca de altfel și la muncã. Erau toate acestea de naturã sã dãrâme un om puternic, sã îl determine sã-și punã capãt vieții ?! De unde toatã paranoia de a nu fi ascultat ? Sau teama de a nu lãsa pe nimeni în casã ? Sau secvența cu urcatul acela lugubru pe scãri, în blocul cufundat în întuneric, care dureazã suficient de mult ? Sau aluziile repetate la pastilele oferite de diverse persoane (vitaminele oferite de prietenã în paharul cu apã, sau pastila de dureri de cap datã de mãtușã) ? Nu cumva regizorul încearcã sã sugereze ceva despre care nu poate vorbi – cel puțin la acest moment ? Despre ceva ce nu poate prezenta în varianta actualã ”în lucru” a filmului ?
Filmul se terminã dezolant: procurorul Panait, marginalizat, lovit din toate pãrțile, trãdat de toți, alege sinuciderea, aruncându-se de pe terasa imobilului unde locuia în gazdã. Regizorul a ținut sã precizeze în rãspunsurile de la finalul proiecției, cã pentru veridicitate, a folosit chiar scena ”locului faptei”.
Dar tot el regizorul, se grãbește sã aminteascã cã filmul sãu nu este unul strict biografic, ci are la bazã ”povestea Procurorului Cristian Panait”, de care se simte legat pentru cã bla bla bla. Actorii chemați în fațã la aplauze, timorați, morocãnoși și tãcuți. Simt cã nu le place. Nu le-a plãcut varianta aleasã de regizor. Jumãtatea de adevãr, minciuna din final. Sunt convins cã s-au filmat și alte variante de final, dar cã cea aleasã pentru proiecția ”experimentalã” a fost cea ”soft” în care Cristian Panait își ia zilele singur, sub presiunea nedreptãților.
Tipic românesc. Eu cred cã acest procuror care a murit pentru cã a ales sã nu își trãdeze idealul justițiar pentru care a tocit bãncile școlii aproape toatã existența lui, MERITA MAI MULT. Merita ADEVÃRUL. Ce folos cã bagi la final, fãrã legãturã, cã Adrian Nãstase a fãcut pușcãrie cã Rodica Stãnoiu a fost ciripitoare la secu, dacã nu ai spus adevãrul gol goluț despre UCIDEREA lui Cristian Panait, dacã ai cosmetizat-o doar pentru cã nu ai avut acel ultim suflu de curaj de a spune lucrurilor pe nume pânã la capãt ?!
Italienii au fãcut serialul La Piovra (Caracatița) despre Mafie, prezentând sacrificiul comisarului Corado Catani, iar acel serial a însuflețit o generație de tineri procurori și anchetatori – inclusiv români (cunosc personal un astfel de procuror justițiar de pe la noi – nu dau nume). Noi nu meritãm un astfel de exemplu ? Memoria lui Cristian Panait nu meritã Adevãrul ?
Tot ce pot sã sper este ca Victor Ponta, cel care i-a servit ultima ”cafea” lui Cristian Panait (ultima persoanã care l-a vãzut în viațã), sã piardã alegerile. Poate atunci dl. regizor Giurgiu va avea curajul de a difuza varianta finalã. Cea adevãratã. Cãci la final m-am ridicat și i-am pus și eu o întrebare: ”Am remarcat cã ați redat anumite amãnunte din dosar, care nu au fost date publicitãții în presa de la acea vreme…” La care dumnealui a confirmat cã da, a avut acces la dosarul anchetei morții procurorului Panait. Am continuat: ”Atunci știți, desigur, cã a fost primul caz în istoria justiției române, în care s-a fãcut o expertizã psihiatricã post-mortem, pentru a justifica închiderea dosarului”. A confirmat cã așa este. ”Atunci, de ce îl prezentați pe procurorul Cristian Panait în finalul filmului, ca pe un depresiv sinucigaș !? Cred cã ar trebui sã mai lucrați la asta…” La care regizorul a lãsat capul în pãmânt și a tãcut, ca de altfel toți actorii prezenți…
10690210_10204855431563030_378057828629825581_n
Poate cã într-un fel, mai edificator a fost Cristian Danileț, membru al CSM, prezent și el în salã, care s-a ridicat și a afirmat, rãspicat: “Justița românã este in pericol sa se intoarca la ceea ce era acum 10 ani
]]>

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer