Galerie foto (6)
Dupã doi ani de la începerea celui de-al Doilea Rãzboi Mondial, la 12 decembrie 1941, România este presatã de Germania sã declare rãzboi Statelor Unite ale Americii. Deºi americanii au rãspuns abia în iunie 1942, în aceste 6 luni ei s-au interesat de comportamentul ºi obiceiurile românilor. Aºa se face cã agenþia guvernamentalã însãrcinatã cu propaganda (Office of War Information) o angajeazã pe antropologul Ruth Benedict sã scrie un studiu despre cultura ºi comportamentul românilor.
Fãrã a veni sã viziteze România, Ruth Benedict, unul din cei mai mari antropologi ai tuturor timpurilor, elevã a lui Franz Boas (supranumit ºi “pãrintele antropologiei”), scrie un studiu ºtiinþific pe baza unor interviuri cu personalitãþi româneºti, studiu pe care îl va finaliza în noiembrie 1943.
În cele 65 de pagini în care a scris despre români, Benedict a trebuit sã prezinte comportamentul ºi atitudinea pe care aceºtia o au în privinþa rãzboiului. De asemenea, guvernul american dorea sã ºtie modul în care ar putea face propagandã contra trupelor inamice, dar ºi felul în care ar putea îmbunãtãþi legãtura dintre trupele americane ºi populaþia civilã aliatã sau inamicã.
Lucrarea începe cu o scurtã trecere în revistã a istoriei românilor. Autoarea spune cã, deºi din cele mai vechi timpuri populaþiile de pe teritoriul actualei Românii au fost exploatate pe rând, mai întâi de Imperiul Roman, apoi de cel Otoman, forþaþi la muncã agricolã de grecii care au primit pãmânt de la stat ºi cuceriþi de Imperiul Habsburgic, românii au reuºit sã îºi creeze o identitate istoricã naþionalã.
Trecând apoi în contemporaneitate, studiul susþine cã românii sunt, în primul rând, preocupaþi de crearea imaginii de sine ºi analizeazã modul în care aceºtia concep formarea unei identitãþi în contextul social.
Pentru cã timpul era scurt, autoarea s-a bazat pe analizarea unor proverbe din cultura românã, care sã reliefeze modul în care românii concep dezvoltarea personalã.
Conform concluziilor cercetãtoarei, românii se bucurau din plin de viaþã, iar oportunismul ºi agresivitatea erau considerate “arme” pe care orice individ le putea utiliza împotriva celor care îi îngrãdeau fericirea.
Românii erau prezentaþi ca având o dorinþã arzãtoare de a se îmbogãþi cu orice chip ºi prin mijloace cât mai simple. Pasiunea lor pentru jocurilor de noroc, o potenþialã sursã de îmbogãþire, este consemnatã ºi ea de cãtre antropolog.
Omul din România era vãzut drept un individ impulsiv ºi violent, dar care se simþea vinovat atunci când experimenta plãceri ºi se pedepsea pentru acest lucru.
Practicile bisericeºti ºi mai ales spovedania sunt mult mai puþin apreciate decât vechile credinþe populare, practicate în zonele rurale. Autoarea consemneazã cã religia practicatã în România nu respectã canoanele creºtine, cãci preoþii sfãtuiesc mamele sã îºi trimitã bãieþii la bordel pentru a-ºi potoli ispitele.
În aceeaºi direcþie, Benedict a urmãrit ºi educaþia sexualã la români ºi a semnalat faptul cã “bãieþii, atât la sate cât ºi la oraºe, fac întreceri care e mai
tare între cei de
aceeaºi vârstã”.
Cea de-a doua preocupare a românilor, dupã dezvoltarea personalã ºi implicit îmbogãþirea, era reprezentat de îndeplinirea obligaþiilor familiale. Solidaritatea socialã avea un nivel scãzut ºi, prin urmare, nu putea fi vazutã ca o povarã, dar nici ca un ajutor real.
Bazându-se pe interpretarea unor proverbe precum “Capul plecat sabia nu-l taie” sau “Sãrutã mâna pe care nu o poþi muºca”, antropologul afirmã cã românii trãiesc într-o societate în care a sãruta mâina superiorului este o practicã comunã, ei fiind umili ºi supuºi.
Nici onoarea nu are o valoare prea mare, concluzioneazã autoarea în urma analizãrii unor zicale precum “Onoarea nu þine de foame”.
Benedict nu trece cu vederea nici evenimentele care sãrbãtoresc riturile de trecere, precum nunþile ºi înmormântãrile. Ea observã cã oamenii de aici vãd aceste evenimente ca motive de mândrie, iar studiul remarcã cum mii de pãsãri sunt fãcute sã cânte la nunþile ºi înmormântãrile românilor. Mai mult, oamenii din România înþeleg nunþile ca pe niºte evenimente unde mirii sunt trataþi ca împãraþi ºi împãrãtese.
Mândria, înþeleasã în acest fel, era consideratã o valoare naþionalã. Chiar ºi nunta era un prilej prin care pãrinþii mirilor îºi arãtau statutul. Ceea ce i se pare bizar lui Benedict este faptul cã zestrea fetei era anunþatã public ºi în detaliu.
Astfel, Benedict face o comparaþie între obiceiurile de nuntã ale americanilor ºi cele româneºti. Ea spune cã românii dau ca zestre mult prea multe bunuri, comparativ cu americanii. Atunci când tinerele cupluri americane formau o familie, primeau în dar, de la pãrinþi, doar o casã, urmând ca restul sã obþinã ei prin propriile forþe.
La români, afirmã autoarea, bãrbatul îºi alegea întodeauna o femeie frumoasã la trup, dar nu ºi la faþã. În acest fel, femeia nu ar fi fost doritã de un alt bãrbat ºi ispititã de acesta.
Pe de altã parte, antropologul remarcã în lucrarea sa cã, în cultura româneascã, bãtaia reprezintã un preludiu sexual. Ea este consideratã un atribut divin, lucru pe care românii l-au consemnat în proverbul “Bãtaia e ruptã din rai”.
De bãtaie nu scãpau nici copiii obraznici, dar Benedict noteazã cã, spre deosebire de polonezi, românii sunt mult mai blânzi cu odraslele, fiind ºi mult mai permisivi. Situaþia se schimbã totuºi atunci când în familie apare cel de-al doilea copil. În majoritatea cazurilor, românii îl neglijeazã pe primul ºi devin chiar violenþi în prezenþa acestuia.
Unul din cele mai criticate aspecte ale societãþii româneºti, în studiul lui Benedict, este lipsa unei unitãþi politice, dar ºi iredentismul politic. Antropologul susþinea cã instituþiile naþionale ale României sunt slab dezvoltate, neavând stabilitate. Politica din România se baza pe simboluri culturale, iar masele de oameni se lãsau conduse precum oile.
Trebuie remarcat faptul cã multe dintre observaþiile pe care autoarea le-a fãcut acum aproape 70 de ani sunt de o tulburãtoare actualitate.
În
Cultura ºi comportamentul la români, Ruth Benedict surprinde modul de organizare a traficanþilor de influenþã ºi al speculatorilor. “În afarã de avocaþi, existã mulþi indivizi disponibili sã ofere asistenþã în administrarea afacerilor particulare. Aceºtia sunt deopotrivã bãrbaþi ºi femei ºi se numesc “afaceriºti”. Ei acþioneazã ca intermediari în dispute, oferã bacºiº reprezentanþilor guvernamentali ºi participã la tranzacþii. […] Unii s-au specializat în obþinerea de posturi de muncã, pentru care, ca onorariu, primesc salariul pe trei luni de la postulanþi….”
Drept concluzii, antropologul a scris cã “Idealul de viaþã românesc este practic hedonismul. Oamenii ar trebui sã îºi satisfacã dorinþele”.
“Aceastã aprobare a plãcerii e substratul atitudinilor româneºti în relaþiile interpersonale. Un individ îºi bazeazã legãtura cu un alt individ pe plãcerea pe care i-o furnizeazã aceastã legãturã”.
“O relaþie omeneascã bunã care sã nu dãruiascã plãcere este pentru români o contradicþie în termeni”
“Oportunismul românesc este o expresie a hedonismului românesc”.
Deºi lucrarea
Romanian Culture and Behavior a fost terminatã în 1943, ea a fost tipãritã mult mai târziu, în România fiind tradusã abia în anii 2000.
De la predecesoarea lui Ruth Benedict, Margaret Mead, un alt mare nume al antropologiei, aflãm unele detalii legate de modul în care s-a produs cercetarea. Ea a evidenþiat în lucrarea
The Study of Culture at a Distance faptul cã pentru efectuarea studiului despre români, Benedict a avut douã surse principale: literatura de specialitate, româneascã ºi americanã, ºi unele declaraþii ale românilor din America.
Detaliile legate de sursele orale lipsesc tocmai din pricina principiului confidenþialitãþii impus în antropologie ºi aplicat strict.
În prefaþa lucrãrii, Mead susþinea cã “au fost aproximativ douãzeci ºi cinci de români [care] au depus timp ºi efort pentru a înlesni acest studiu. […] Prin aceºti români, scheletul de fraze abstracte a putut primi carnea ºi sângele experienþelor personale, astfel [încât] copilul român ºi familia românã apar descriºi într-o manierã fãrã precedent”.
Nu se cunoaºte dacã lucrarea lui Benedict a fost cu adevãrat de ajutor pentru guvernul american în implementarea strategiilor de propagandã, însã
Romanian Culture and Behavior a rãmas în istorie ca fiind unul dintre studiile ce au deschis calea metodei denumite “antropologie de la distanþã”.
sursa:
descoperã.ro]]>
Post Views: 39
În cele 65 de pagini în care a scris despre români, Benedict a trebuit sã prezinte comportamentul ºi atitudinea pe care aceºtia o au în privinþa rãzboiului. De asemenea, guvernul american dorea sã ºtie modul în care ar putea face propagandã contra trupelor inamice, dar ºi felul în care ar putea îmbunãtãþi legãtura dintre trupele americane ºi populaþia civilã aliatã sau inamicã.
Lucrarea începe cu o scurtã trecere în revistã a istoriei românilor. Autoarea spune cã, deºi din cele mai vechi timpuri populaþiile de pe teritoriul actualei Românii au fost exploatate pe rând, mai întâi de Imperiul Roman, apoi de cel Otoman, forþaþi la muncã agricolã de grecii care au primit pãmânt de la stat ºi cuceriþi de Imperiul Habsburgic, românii au reuºit sã îºi creeze o identitate istoricã naþionalã.
Trecând apoi în contemporaneitate, studiul susþine cã românii sunt, în primul rând, preocupaþi de crearea imaginii de sine ºi analizeazã modul în care aceºtia concep formarea unei identitãþi în contextul social.
Pentru cã timpul era scurt, autoarea s-a bazat pe analizarea unor proverbe din cultura românã, care sã reliefeze modul în care românii concep dezvoltarea personalã.
Conform concluziilor cercetãtoarei, românii se bucurau din plin de viaþã, iar oportunismul ºi agresivitatea erau considerate “arme” pe care orice individ le putea utiliza împotriva celor care îi îngrãdeau fericirea.
Românii erau prezentaþi ca având o dorinþã arzãtoare de a se îmbogãþi cu orice chip ºi prin mijloace cât mai simple. Pasiunea lor pentru jocurilor de noroc, o potenþialã sursã de îmbogãþire, este consemnatã ºi ea de cãtre antropolog.
Omul din România era vãzut drept un individ impulsiv ºi violent, dar care se simþea vinovat atunci când experimenta plãceri ºi se pedepsea pentru acest lucru.
Practicile bisericeºti ºi mai ales spovedania sunt mult mai puþin apreciate decât vechile credinþe populare, practicate în zonele rurale. Autoarea consemneazã cã religia practicatã în România nu respectã canoanele creºtine, cãci preoþii sfãtuiesc mamele sã îºi trimitã bãieþii la bordel pentru a-ºi potoli ispitele.
În aceeaºi direcþie, Benedict a urmãrit ºi educaþia sexualã la români ºi a semnalat faptul cã “bãieþii, atât la sate cât ºi la oraºe, fac întreceri care e mai tare între cei de
aceeaºi vârstã”.
Cea de-a doua preocupare a românilor, dupã dezvoltarea personalã ºi implicit îmbogãþirea, era reprezentat de îndeplinirea obligaþiilor familiale. Solidaritatea socialã avea un nivel scãzut ºi, prin urmare, nu putea fi vazutã ca o povarã, dar nici ca un ajutor real.
Bazându-se pe interpretarea unor proverbe precum “Capul plecat sabia nu-l taie” sau “Sãrutã mâna pe care nu o poþi muºca”, antropologul afirmã cã românii trãiesc într-o societate în care a sãruta mâina superiorului este o practicã comunã, ei fiind umili ºi supuºi.
Nici onoarea nu are o valoare prea mare, concluzioneazã autoarea în urma analizãrii unor zicale precum “Onoarea nu þine de foame”.
Benedict nu trece cu vederea nici evenimentele care sãrbãtoresc riturile de trecere, precum nunþile ºi înmormântãrile. Ea observã cã oamenii de aici vãd aceste evenimente ca motive de mândrie, iar studiul remarcã cum mii de pãsãri sunt fãcute sã cânte la nunþile ºi înmormântãrile românilor. Mai mult, oamenii din România înþeleg nunþile ca pe niºte evenimente unde mirii sunt trataþi ca împãraþi ºi împãrãtese.
Mândria, înþeleasã în acest fel, era consideratã o valoare naþionalã. Chiar ºi nunta era un prilej prin care pãrinþii mirilor îºi arãtau statutul. Ceea ce i se pare bizar lui Benedict este faptul cã zestrea fetei era anunþatã public ºi în detaliu.
Astfel, Benedict face o comparaþie între obiceiurile de nuntã ale americanilor ºi cele româneºti. Ea spune cã românii dau ca zestre mult prea multe bunuri, comparativ cu americanii. Atunci când tinerele cupluri americane formau o familie, primeau în dar, de la pãrinþi, doar o casã, urmând ca restul sã obþinã ei prin propriile forþe.
La români, afirmã autoarea, bãrbatul îºi alegea întodeauna o femeie frumoasã la trup, dar nu ºi la faþã. În acest fel, femeia nu ar fi fost doritã de un alt bãrbat ºi ispititã de acesta.
Pe de altã parte, antropologul remarcã în lucrarea sa cã, în cultura româneascã, bãtaia reprezintã un preludiu sexual. Ea este consideratã un atribut divin, lucru pe care românii l-au consemnat în proverbul “Bãtaia e ruptã din rai”.
De bãtaie nu scãpau nici copiii obraznici, dar Benedict noteazã cã, spre deosebire de polonezi, românii sunt mult mai blânzi cu odraslele, fiind ºi mult mai permisivi. Situaþia se schimbã totuºi atunci când în familie apare cel de-al doilea copil. În majoritatea cazurilor, românii îl neglijeazã pe primul ºi devin chiar violenþi în prezenþa acestuia.
Unul din cele mai criticate aspecte ale societãþii româneºti, în studiul lui Benedict, este lipsa unei unitãþi politice, dar ºi iredentismul politic. Antropologul susþinea cã instituþiile naþionale ale României sunt slab dezvoltate, neavând stabilitate. Politica din România se baza pe simboluri culturale, iar masele de oameni se lãsau conduse precum oile.
Trebuie remarcat faptul cã multe dintre observaþiile pe care autoarea le-a fãcut acum aproape 70 de ani sunt de o tulburãtoare actualitate.
În Cultura ºi comportamentul la români, Ruth Benedict surprinde modul de organizare a traficanþilor de influenþã ºi al speculatorilor. “În afarã de avocaþi, existã mulþi indivizi disponibili sã ofere asistenþã în administrarea afacerilor particulare. Aceºtia sunt deopotrivã bãrbaþi ºi femei ºi se numesc “afaceriºti”. Ei acþioneazã ca intermediari în dispute, oferã bacºiº reprezentanþilor guvernamentali ºi participã la tranzacþii. […] Unii s-au specializat în obþinerea de posturi de muncã, pentru care, ca onorariu, primesc salariul pe trei luni de la postulanþi….”
Drept concluzii, antropologul a scris cã “Idealul de viaþã românesc este practic hedonismul. Oamenii ar trebui sã îºi satisfacã dorinþele”.
“Aceastã aprobare a plãcerii e substratul atitudinilor româneºti în relaþiile interpersonale. Un individ îºi bazeazã legãtura cu un alt individ pe plãcerea pe care i-o furnizeazã aceastã legãturã”.
“O relaþie omeneascã bunã care sã nu dãruiascã plãcere este pentru români o contradicþie în termeni”
“Oportunismul românesc este o expresie a hedonismului românesc”.
Deºi lucrarea Romanian Culture and Behavior a fost terminatã în 1943, ea a fost tipãritã mult mai târziu, în România fiind tradusã abia în anii 2000.
De la predecesoarea lui Ruth Benedict, Margaret Mead, un alt mare nume al antropologiei, aflãm unele detalii legate de modul în care s-a produs cercetarea. Ea a evidenþiat în lucrarea The Study of Culture at a Distance faptul cã pentru efectuarea studiului despre români, Benedict a avut douã surse principale: literatura de specialitate, româneascã ºi americanã, ºi unele declaraþii ale românilor din America.
Detaliile legate de sursele orale lipsesc tocmai din pricina principiului confidenþialitãþii impus în antropologie ºi aplicat strict.
În prefaþa lucrãrii, Mead susþinea cã “au fost aproximativ douãzeci ºi cinci de români [care] au depus timp ºi efort pentru a înlesni acest studiu. […] Prin aceºti români, scheletul de fraze abstracte a putut primi carnea ºi sângele experienþelor personale, astfel [încât] copilul român ºi familia românã apar descriºi într-o manierã fãrã precedent”.
Nu se cunoaºte dacã lucrarea lui Benedict a fost cu adevãrat de ajutor pentru guvernul american în implementarea strategiilor de propagandã, însã Romanian Culture and Behavior a rãmas în istorie ca fiind unul dintre studiile ce au deschis calea metodei denumite “antropologie de la distanþã”.
sursa: descoperã.ro]]>
