Decizia alegerii României ca destinaţie de debarcare a invadatorilor tăcuţi ai Islamului nu este una întâmplătoare, ba se pare că organizatorii acestei campanii de ocupaţie musulmană cunosc în avans când şi cum urmează să primim fondurile de la UE pentru migranţi. În aceste condiţii, cetăţeanul român plătitor de taxe şi impozite doarme liniştit în ideea că este apărat de poliţie, jandarmerie şi mai ales de poliţia de frontieră. Însă se pare că poliţia de frontieră asistă pasivă la debarcarea migranţilor pe plajele româneşti, fără să aplice măsurile legale prevăzute de OUG nr. 105/2001 privind frontiera de Stat a României. Căci potrivit art. 70 (1) din această ordonanţă, “Intrarea sau ieșirea din țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.” Iar potrivit pct. (2) „Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a fost săvârșită în scopul sustragerii de la executarea unei pedepse, fapta se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.” Însă de unde să ştim noi dacă migranţii respectivi sunt paşnici sau periculoşi, dacă au condamnări pentru fapte penale şi reprezintă un pericol pentru populaţia României !? N-am auzit în presă nici de întocmirea unor dosare penale care să aibă ca obiect condamnarea călăuzelor care îi aduc pe bani mulţi pe respectivii invadatori, şi nici măcar o ştire despre confiscarea navelor şi şalupelor folosite în scopul aducerii imigranţilor. Potrivit art. 71 din Ordonanţă “(1) Fapta persoanei care racolează, îndrumă sau călăuzește una sau mai multe persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, precum și a celei care organizează această activitate constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.” De asemenea, potritiv pct. (2) “Fapta de a se asocia sau a iniția constituirea unei asocieri în scopul săvârșirii faptei prevăzute la alin. (1) ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani.” Cât despre măsura confiscării, potrivit Art. 72. “Bunurile și valorile care au servit sau care au fost destinate să servească la săvârșirea infracțiunilor prevăzute la art. 70 și 71 ori care au fost obținute prin săvârșirea acestor infracțiuni, dacă sunt ale infractorului, se confiscă.” Ce este de făcut în acest caz ?! În loc să pierdem vremea inutil sunând aiurea pe la diverse autorităţi, după cum îndeamnă unii, mai bine facem plângeri penale pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, prevăzute şi pedepsite de Art. 297 (1), ce prevede că “Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.” Să vedem dacă în faţa a câtorva zeci de mii de plângeri penale depuse la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia sau Constanţa, poliţiştilor de frontieră le mai arde de luat şpăgi de la călăuzele care îi aduc pe ciuhapii veniţi cu Coranul în desagă.]]>
Related Stories
June 26, 2024
Fix în urmă cu 148 de ani, Mihai Eminescu în calitate de proaspăt colaborator al…
Post Views: 392
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
April 20, 2024
Umanitatea a ajuns într-un punct cardinal al existenței sale. Evoluția tehnologică a adus cu sine…
Post Views: 335
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
April 8, 2024
Trăim într-o societate plină de ”fire roșii”, teme și subiecte sensibile, de care nu trebuie…
Post Views: 253
MR
Posted in: Cauze Naţionale
April 5, 2024
INVITAȚIE Sunteți invitați sâmbătă 6 aprilie între orele 12-14 în b-dul Regina Elisabeta nr. 50, Parcul…
Post Views: 241
MR
Posted in: Cauze Naţionale
March 20, 2024
Hristos a înviat bucuria mea! Dragi oameni de bună credință, frati creștini de pretutindeni: Vă…
Post Views: 174
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Spiritualitate
January 19, 2024
Cu tristețe am aflat astăzi de plecarea dintre noi, la vârsta de 73 de ani,…
Post Views: 343
September 26, 2023
Comunitatea evreiască internațională și-a dorit dintotdeauna un instrument legal de combatere a antisemitismului, ”pentru ca…
Post Views: 293
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Juridice
December 1, 2022
În cele ce urmează voi prezenta cazul celor doi lideri ai organizației maghiare “Mişcarea de…
Post Views: 397