dedic acest articol memoriei ºi muncii titanice depuse de Vasile Lovinescu

Reiau o temã dragã cercetãtorilor fondului ancestral al tezaurului nostru folcloric. Respectiv tema codificãrii unor realitãþi/procedee secrete/etape ale intinerariilor iniþiatice – în substratul unor poveºti “de adormit copii”. Chiar ideea de adormire a copiilor simbolizeazã în fapt trezirea la realitatea visului, a imaginativului, cãci pe firul poveºtii, copilul, auditoriul alunecã în lumea magicã a fanteziei, unde toate sunt cu putinþã, dobândind ºi crescând pe aripile fanteziei spre orizonturi unde imposibilul nu existã.

Aºa este ºi în cazul poveºtii “Punguþa cu doi bani”, pe care Ion Creangã a fãcut-o publicã pentru prima datã în revista Convorbiri Literare din 1 ianuarie 1876. La fel ca toate poveºtile, ºi aceasta porneºte de la o situaþie/conjuncture existentã în realitate (moºul ºi baba cei sãraci, baba având gãina iar moºul cocoºul). La nivelul interpretãrii vizuale, descriptive, ipoteza propusã de povestitor nu este una neverosimilã. Sunt pe lume doar atâþia moºi a cãror unicã avere este un cocoº, sau babe care au doar o gãinã. Însã la nivel simbolic, receptorul avizat sesizeazã deja împãrþirea: moºul ºi cocoºul – reprezintã principiul masculin; baba ºi gãina ei – principiul feminin.

Mai departe, povestitorul ne spune cã gãina babei fãcea douã ouã pe zi, în vreme ce cocoºul nu producea nimic. Este descrisã la nivel simbolic condiþia obiºnuitã a celor douã aspecte: masculin ºi feminin. În Lume, doar Principiul Feminin este capabil de Creaþie, cel masculin fiind lipsit de capacitatea de a da naºtere, de a produce multiplicare.

ªi de aici, povestea basculeazã în tãrâmul iniþiatic al neverosimilului ºi absurdului (aparent).  Moºul, la sfatul babei celei zgârcite ºi rãutãcioase, bate cocoºul “sã facã ºi el ouã”, de parcã un om trecut prin viaþã nu ºtie cã doar gãina face ouã. Aparenta “neºtiinþã” a moºului justificã de fapt necesitatea poveºtii de a avea elementul care sã declanºeze aventura. Pe plan iniþiatic însã, povestea avertizeazã cã orice drum sau parcurs spiritual începe dintr-o nevoie, dintr-o cautare a ceva ce lipseºte individului aflat în starea obiºnuitã. Fãrã aceastã nevoie – avertitzeazã povestea, nu existã evoluþie realã, nu se poate porni la drum. Cocoºul din poveste – ca vehicul spiritual al principiului masculin, nu a pornit la drum din curiozitate, sau pentru a-ºi alunga plicitiseala, sau din dorinþa sterilã de cunoaºtere intelectualã, ci dintr-o nevoie acerbã, profundã: dorinþa de a deveni creator, de a deveni “asemeni gãinii”, benefic, hrãnitor, zãmislitor.

Imperativul cocoºului este unul dramatic: el nu se poate întoarce la fel cum a plecat, adicã fãrã sã aducã ceva nou, care sã îl îmbogãþeascã, sã îl aducã la nivelul creator al gãinii. Cu alte cuvinte, ascultãtorul este avertizat de seriozitatea odiseei cocoºului, neexistând posibilitatea revenirii pur ºi simple la starea iniþialã. Este o încifratã referire la aventura Cunoaºterii, în care fiecare pas pe cale, fiecare experienþã ºi cunoºtinþã dobânditã schimbã în realitate cunoscãtorul, observatorul, fãrã putinþã de a se mai reveni la starea iniþialã de ignoranþã.

Gãsirea punguþei cu doi bani de cãtre cocoº simbolizeazã prima etapã. Cea a primei experienþe directe, în care adeptul/practicantul/cãlãtorul spiritual gãseºte/atinge în mod neaºteptat, spontan, fãrã mari eforturi, realizarea/scopul/þelul drumului sãu. Gãsirea facilã a succesului este însoþitã de bucurie, de “mândria” anticipãrii laurilor succesului la întoarcerea cãtre moº, interpretatã în plan iniþiatic drept o întoarcere la conºtiinþa mundanã, obiºnuitã.

Cei doi bani din punguþã sunt de asemenea ºi simbolul creativitãþii masculine, regãsite în plan fizic sub forma testicolelor, în “punguþa” scrotului. Aducerea punguþei cu doi bani la moº reprezintã dobândirea/redobândirea puterii masculine, virile, creatoare a bãrbatului. Însã nu este suficientã, ºi nici posibilã, atât de simplu. Apare “boierul”, proprietarul bogãþiilor nenumãrate, ce revendicã fãrã drept de apel preþioasa punguþã “gãsitã” de cocoº. Din punct de vedere simbolic, boierul este întruchiparea lui Dumnezeu, stãpânul tuturor bogãþiilor, care cere ºi stãpâneºte peste ceea ce este al sãu de drept.

Insistent ºi perseverent, cocoºul/principiul masculin urmãreºte trãsura Boierului, cerându-ºi punguþa înapoi. Pe drumul iniþiatic, la fel ca în toate poveºtile cu substrat ezoteric, apar testele. Primul este cel al elementului apã. Cocoºul este aruncat în fântânã ºi se vede nevoit sã “bea” (asimileze complet) toatã apa, înainte de a fi pregãtit sã porneascã mai departe, perseverant, în cãutarea punguþei pierdute (un veritabil graal alegoric).

Boierul porunceºte atunci aruncarea cocoºului în foc, unde acesta stinge complet flãcãrile cu ajutorul apei acumulate din fântânã, o nouã dovadã de control ºi depãºire a unui element – de data aceasta focul.

Apoi cocoºul este aruncat între animale mari (boi, tauri) în ideea de a fi “distrus” de aceºtia. Animalele mari, puternice, semnificã elementul pãmânt, bogãþia fizicã în toatã diversitatea ei. ªi pe acestea, cocoºul “le înghite” neobosit, fãrã însã a se sãtura sau fãrã a-ºi pierde þelul iniþial: revendicarea punguþei cu doi bani. Acest test al materialitãþii reprezintã un paradox evident pentru ascultãtorul ne-avizat al poveºtii: de ce îi mai trebuia o micã punguþã, fãrã prea mare valoare, când avea deja atâtea animale “îngiþite” ?! În aceastã fazã, cocºul se putea întoarce bine-mersi la moº, sã “verse” în ograda acestuia bogãþiile luate din curtea Boierului. Un cãutãtor obiºnuit, furat de mirajul materialitãþii, s-ar fi putut opri aici, fãrã alte pretenþii, cãci acesta este rolul testului: oprirea sau întârzierea cãutãtorului pe drumul sãu spre þelul final. Însã cocoºul persevereazã pe drumul sãu, revendicând în continuare punguþa cu doi bani.

ªi atunci, urmeazã ultimul test: Boierul porunceºte aruncarea cocoºului în haznaua cu galbeni, “poate va înghiþi la galbeni, i-a sta vreunul în gât, s-a îneca ºi-oiu scãpa de dânsul.”

Galbenii sunt tot bani, precum cei din punguþa revendicatã, însã ei reprezintã aici esenþa spiritualã, abundenþa principiului solar, plenitudinea puterilor divine, îmbogãþirea ce precede realizarea ultimã, cu care poate fi de altfel confundatã foarte uºor.

Chiar ºi dupã “înghiþirea” întregii comori a boierului, cocoºul tot îºi revendicã cu perseverenþã punguþa “lui”, ceea ce i se cuvine de drept. Aici, trebuie explicat faptul cã în simbolistica animalelor, cocoºul reprezintã trezirea spiritualã, focul conºtiinþei, masculinitatea în forma sa arzãtoare, vindicativã, luptãtoare. Cei doi bani din punguþã înceteazã sã mai fie doar nãzuinþa cãtre simpla putere reproductivã, creatoare. Punguþa cu doi bani devine simbolul realizãrii ultime, a Þelului Final al oricãrei creaturi.

Odatã atins Þelul, cocoºul se poate întoarce la moº încãrcat de rezultatul întregii experienþe. Aduce bogãþie materialã, dar aduce ºi “aurul” realizãrilor spirituale. El revine “acasã” însoþit de “ toate paserile din ograda boiereascã, vãzând voinicia cucoºului, s-au luat dupã dânsul, de þi se pãrea cã-i o nuntã, ºi nu altãceva”.

Tot acest alai de pãsãri – surate de aceeaºi naturã aviarã – simbolizeazã semenii însufleþiþi de aventura spiritualã a cocoºului, discipolii ce îl însoþesc pe Învingãtor pe drumul sãu cãtre “casã”.

Interesant este faptul cã gãina babei nu are acelaºi “succes” în gãsirea ºi aducerea comorii, ea gãsind o mãrgicã ºi întorcându-se bucuroasã la babã cu ea, motiv pentru care ºi este “omorâtã în bãtaie, sãraca”. Aici, gãina respectivã simbolizeazã neofitul care se plafoneazã rapid pe drumul sãu, mulþumindu-se cu un rezultat minuscul, nesemnificativ, fãrã nici o valoare.

La fel de interesant este faptul cã moºul este totuºi compasiv faþã de babã, care este pusã de dânsul, “gãinãriþã” – adicã stãpânã/îngrijitoare peste toate gãinile. Cu alte cuvinte, principiul masculin, odatã dobânditã realizarea plenitudinii sale, este compasiv, darnic, oferind babei/principiului feminin mai mult decât a pierdut, respectiv stãpânirea peste toate gãinile, fapt ceea ce constituie de asemenea o universalizare – respectiv o realizare la care poate spera principiul feminin – prin intermediul Graþiei ºi dãrniciei conferite de principiul masculin pe deplin realizat.

Iatã deci cum, încifratã într-o banalã poveste pentru copii, înþelepciunea ancestralã a umanitãþii a gãsit mijlocul de a transmite mai departe, peste veacuri, din generaþie în generaþie, prin povestea “Punguþa cu doi bani” – folositã ca o veritabilã capuslã a timpului, descrierea hãrþii secrete a drumului iniþiatic pe care fiinþele îl au de parcurs cãtre Realizarea Ultimã. Astfel, s-a dovedit folositor paradoxul specific poveºtilor, care a ajutat la transmiterea pe cale oralã a poveºtilor, a unor veritabile reþete/sfaturi iniþiatice, de la strãmoºi care cu siguranþã au ºtiut ce fac când au inventat aceste poveºti, poveºti ce sunt spuse cu rãbdare, din gurã în gurã, de la tineri la bãtrâni, aºteptându-ºi destinatarii cãrora sã le reveleze secretele Cãii.

]]>