Moarte vs. Nemurire

Nu e de mirare cã nu cunoaștem nemurirea fizicã. La ce ne-ar folosi ? Viațã nelimitatã ar însemna rãbdare nelimitatã a Creatorului în a aștepta sã ne depãșim schemele în care ne refugiem. Așa cã fiecare șut în fund al Morții ne aruncã afarã din crusta împietritã în care ne stratificãm cu vârsta, înspre o nouã realitate, o nouã ipostazã a vieții. Moartea nu este în realitate decât un truc prin care Viața ne grãbește evoluția, prãbușind stavilele pe care le ridicãm în jurul nostru.

Privind duratele vieții diferitelor viețuitoare, descoperim cã spre deosebire de alte specii vii, omul are o viațã cu adevãrat lungã. Un fluture poate trãi o zi, maxim o sãptãmânã, dar care ar fi însemnãtatea lecției lui ? Un zbor nãvalnic, îmbãtat de soarele unei dupamiezi ?

Un câine trãiește maxim 20 de ani. La fel caii și aproape majoritatea mamiferelor mai prejos decât omul. De ce ? Pentru cã lecțiile lor de viațã se învațã rapid, iar a trãi mai mult ar fi inutil în economia Naturii.

Țestoasele ? Ele sunt o glumã a Creatorului, un act de bunãvoințã divinã plinã de amuzament. Și-au dorit atât de mult protecție și supraviețuire încât și-au format carapace. De aceea, Creatorul probabil cã le-a dat mai mult timp, pentru a înțelege inutilitatea supraviețuirii într-o formã defensivã greoaie. Sunt convins cã atunci când mor, țestoasele sunt atât de sãtule de încetineala și greutatea târâtului fortãreței lor pe pãmânt, încât aleg sã se reâcarneze în colibri.