Am primit multe aprecieri pentru articolul Slãbiciunea “omului bun” însã în egalã mãsurã am primit ºi critici, unele surprinzãtoare, de la persoane de la care nu mã aºteptam.

Am realizat astfel cã existã multe noþiuni de moralã care sunt prost înþelese de foarte mulþi, ºi care fac ca noi, ca ºi colectivitate, sã trãim foarte multe inechitãþi ºi situaþii injuste. Deci avem o problemã de mentalitate la nivel de societate.

Exemplul de care m-am lovit cel mai des este urmãtorul: “Dacã tu ai fi în locul lui Victor Ponta, poþi afirma cu certitudine cã nu ai fura cum furã/a furat ºi el ?”, concluzia respectivilor fiind cã trebuie sã fim “iertãtori” cãci fiecare dintre noi, pus în acea poziþie înaltã, ar deveni corupt.

CHIAR AªA SÃ FIE ?!

Pe de altã parte, mi se aruncã în faþã profesia de avocat: “cum poþi sã vorbeºti TU despre moralã, tu care aperi criminali, hoþi, violatori ºi tot felul de nenorociþi ?!

Iar dacã le rãspunzi cã fiecare om are dreptul la apãrare, cã apãrarea este un drept fundamental care nu poate fi luat nici celui mai nenorocit specimen uman ºi cã judecãtorul este cel care pronunþã totuºi hotãrârea, eºti acuzat de ipocrizie ºi fariseism, cã totuºi ajuþi un nelegiuit sã scape de pedeapsã. Cât despre judecãtori ºi procurori, ce sã mai spun ? Sunt consideraþi cei mai “rãi” ºi “nemiloºi” oameni de pe faþa Pãmântului. Nu de puþine ori mi-a fost dat sã aud de la tot felul de persoane  “elevate spiritual” opinii de genul: “îþi dai seama ce karmã de suferinþã îºi acumuleazã judecãtorul/procurorul ãla, la câþi oameni a trimis la puºcãrie ??!

CHIAR AªA SÃ FIE !?

Receptând astfel de opinii din partea unora, am sentimentul cã trãiesc într-o lume paralelã cu a unui important segment de populaþie. Sunt precum un peºte, despãrþit de ceilalþi prin pereþii unui acvariu invizibil: aparent, respirãm aceeaºi atmosferã, trãim în acelaºi mediu, dar în realitate suntem total separaþi. LA NIVEL DE CONCEPÞII.

Sã începem cu HOÞIA din primul exemplu.

Este de înþeles nãuceala ºi degringolada moralã a noilor generaþii, care adorm cu televizorul deschis pe Show-ul Pãcãtos al lui Kapatos sau pe Wow-Biz-ul ºi Antena Stars-ul unde se hãhãie Leo de la Strehaia.

Însã eu vorbesc de oameni CITIÞI, CULÞI, care au repere CULTURALE ºi SPIRITUALE.

Cum sã spui cã ai fura ºi tu dacã þi s-ar oferi ocazia ?! De ce nu o faci ºi tu ? Doar de frica pedepsei, sau din principiu moral ? Pânã la urmã, ºi Biserica ameninþã cu pedeapsa (iadul) pe cel ce pãcãtuieºte, astfel cã în aparenþã creºtinul tot de frica pedepsei se abþine de la pãcat.

DAR CHIAR AªA SÃ FIE ?

Hai sã vã spun cum se vãd lucrurile din acvariul în care trãiesc eu.

Dacã fac un bine cuiva, nu îl fac de dragul unei recompense materiale (pe lumea asta) sau spirituale (pe lumea cealaltã – gen rãsplata Raiului) ci pentru cã aºa este natura mea, mã bucur sã îl bucur pe celãlalt, trãiesc pentru aceastã bucurie, mã hrãnesc cu ea. O zi în care nu faci cuiva un bine, o zi în care nu ai fãcut pe cineva fericit printr-un gest cât de mic (o vorbã bunã, un zâmbet, un ajutor) este o zi ternã, mohorâtã, în care sufletul nu s-a bucurat deloc.

Apoi, a lua în mod deliberat, conºtient din avuþia altuia (a fura), îmi provoacã o durere moralã la fel de mare cu cea resimþitã de cea a persoanei care a pierdut beneficiul/proprietatea lucrului furat. Spontan mã pun în pielea respectivului ºi sufãr, astfel cã nu mai simt nici o plãcere sau bucurie în a mã folosi de acel bun, ºtiind cã altul plânge dupã el.

Bun, o sã ziceþi cã Statul nu are conºtiinþã, suflet, deci nu poate plânge dupã banii furaþi de la el.

AªA O FI ?!

Problema e similarã cu cea a vegetarianului din compasiune. Mulþi (cum sunt ºi eu), nu mãnâncã carne, dar folosesc pantofi de piele, ignorând cauzalitatea abstractã care a condus la produsul finit (pantoful de piele de animal) ºi suferinþa de la capãtul ei, la fel de realã ca ºi cea produsã de sacrificarea animalului pentru mâncat. Nu gândim atât de departe ºi nu ne impacteazã atât de profund.

La fel ºi cu Statul (în speþã Român). E doar o instituþie amorfã, pe care toþi o furã, înºalã ºi pãcãlesc, de parcã acesta este rolul ei primordial: sã fie furat ºi pãcãlit. Cu toþii ignorãm cã în realitate Statul Român suntem fiecare dintre noi: furând de la Stat banul public, furãm pensionarului banii de pensie, bolnavului medicamentele, copilului dreptul la o educaþie decentã, ºoferilor ºosele adevãrate, fãrã gropi, ºi exemplele pot continua.

Cu alte cuvinte, limitarea la interesul personal ne împiedicã sã vedem imaginea de ansamblu ºi sã dobândim ceea ce se numeºte “conºtiinþã civicã” care în final ne afecteazã pe toþi.

Generaþiile tinere ce vin din urmã au acest tip de formã de conºtiinþã, dezvoltatã e drept într-o formã (momentan) primitivã. Aþi observat spre exemplu cât de mulþi tineri ies în stradã pentru cauze gen Roºia Montanã sau Salvaþi Pãdurile ?! Ei simt, la nivel instinctiv, cã li se furã dreptul lor fundamental la un mediu curat, sãnãtos. ªi reacþioneazã. Urmãtorul pas este ca aceastã conºtiinþã sã se dezvolte ºi în zona socialã, iar ei sã resimtã nevoia unui mediu SOCIAL corect, ca pe un DREPT FUNDAMENTAL.

În concluzie, un astfel de tânãr cu conºtiinþã civicã dezvoltatã, ajuns în administraþie, nu va fura – ºi va rezista tentaþiei de a bãga mâna în banul public, pentru cã va simþi instinctiv cã se furã pe sine însuºi ºi pe ceilalþi, nu doar o instituþie abstractã, Statul.

Cãci ºi hoþul banului public la fel ca ºi contribuabilul de rând se va lovi de aceiaºi medici incompetenþi în spitale, îºi va rupe gâturile pe aceleaºi hârtoape – din lipsã de autostrãzi, iar când va realiza cã starea jalnicã în care trãim i se datoreazã FURÃCIUNII LUI, nu se va mai simþi atât de bine ºtiind cã el ESTE RESPONSABIL pentru toate astea.

ªtiu cã pare o naivitate, o utopie, un idealism ce scriu aici, dar aºa stau lucurile. România se va vindeca de hoþie nu prin pedepse ºi puºcãrii, ci prin evoluþia mentalitãþii.

Desigur, în prima fazã, puºcãriile sunt esenþiale. Deja hoþii au ajuns sã realizeze cã uneori (din ce în ce mai des), nici un avocat ºi nici o ºpagã nu te poate salva de Justiþie, care chiar a început sã lucreze. Însã ei nu se pot opri din furat, cãci sunt prinºi într-un adevãrat circuit al furãciunii. Banul furat se distribuie ºi trebuie sã circule. Dacã te-ai oprit, eºti scos, eliminat din sistem ºi în locul tãu este pus altul, funcþional, care furã corespunzãtor. Singura problemã a hoþului cu mentalitatea de hoþ comun este dacã suma furatã meritã pedeapsa pe care o va primi.

Noul Cod Penal, de inspiraþie germanã, a schimbat radical lucrurile. Pentru fiecare faptã în parte, o pedeapsã. Se aplicã pedeapsa cea mai mare, la care se adaugã un spor de o treime din suma aritmeticã a celorlalte pedepse, pentru celelalte fapte. Aºa ajung hoþii de meserie, cei care furã precum respirã (ºpãgarii în special) sã realizeze cã deja NU MAI MERITÃ, E PREA RISCANT SÃ FURI cu acest nou Cod Penal. Pãi ajunge un om sã primeascã pentru 10 furturi (10 acte materiale) – cam aºa: 5 ani pentru un furt, câte 2-3 pentru celelalte. Nouã fapte a câte 2 ani fac 18 ani; împãrþit la 3 dã un spor de 6 ani. Adunat cu primii 5, hoþul ajunge uºor la 11 ani închisoare, din care obligatoriu executã minim 7 !

Eu am estimat cã ºi 2 ani de puºcãrie (în condiþiile actuale din puºcãriile patriei) sunt suficienþi sã înmoaie oasele oricãrui politician sau “om de afaceri” ºi sã-l facã sã refuze ºi în somn ideea ºpãgii.

Deci cred cã undeva, cam în 10 ani, scãpãm definitiv de mentalitatea de hoþi din sistemul de administraþie actual. Timp suficient sã aparã “oamenii noi” cu tipul ãla de conºtiinþã civicã de care vorbeam mai sus.

Bine, vor fi unii care îmi vor atrage atenþia cã mã contrazic: cã se gãsesc mereu piese de schimb pentru rotiþele putrede ale Sistemului de ºpagã, cã noi românii avem hoþia în sânge ºi mereu se vor gãsi cozi de topor care sã îi înlocuiascã pe cei cãzuþi la “beciul domnesc”. Ei bine, nu e chiar aºa.

În momentul în care va vedea cã cel care a cãzut în pãcat, dupã ispãºirea pedepsei nu îºi mai gãseºte locul în societate, cu cazierul atârnat de coadã, fiind condamnat la moarte civilã, cel nou intrat în sistem se va gândi de douã ori dacã sã o apuce pe urmele celui pe care l-a înlocuit.

ªi ajungem ºi la problema judecãtorilor ºi procurorilor. Oare chiar îºi fac karmã negativã aceºti oameni ?  În fond, ei sunt utili societãþii, aplicã reguli general acceptate de toatã lumea, fãrã ei societatea ar aluneca în haos ºi anarhie.

Parafrazându-i pe Platon ºi Aristotel, legile cetãþii sunt doar o reflexie palidã a legilor imuabile ale naturii, transpuse în moralitatea vremelincã ºi schimbãtoare a Societãþii omeneºti. Iar suferinþa resimþitã de infractorul condamnat este în realitate un produs al faptelor acestuia, iar nu un rezultat al pedepsei pronunþat de cãtre judecãtorul chemat sã aplice legea. Atunci, unde este karma aia negativã a judecãtorului despre care vorbesc unii ?! Pedeapsa este datã de faptele fiecãruia, iar nu de judecãtor ca persoanã. În lipsa faptelor nu ar fi posibilã existenþa procesului, cãci nu ar avea ce judeca.

Toate aspectele pe care eu le teoretizez aici sunt doar o meditaþie asupra prezentului ºi viitorului. Nu este necesar ca oamenii sã le realizeze în mod conºtient ca atare. Însã eu cred cã societatea româneascã merge în aceastã direcþie, în mod inexorabil, chiar dacã oamenii nu sunt conºtienþi de lucrul acesta. Cãci nu este necesar ca oamenii sã filosofeze sau sã mediteze asupra acestor chestiuni. Unii vor realiza în mod intuitiv aceste adevãruri ºi se vor conforma instinctiv, datoritã schimbãrii mentalitãþii.

Cãci chiar marele nostru gânditor Lucian Blaga afirma undeva cã societatea este guvernatã de forþe subterane, irezistibile, asemãnãtoare vulcanilor submarini, înfaþa cãrora noi, oamenii de rând, suntem doar niºte simplii martori ai Istoriei.

]]>

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer