Arestatul introdus în celulã clipi buimac, privind feþele celorlalþi locatari ai camerei, care se iþiserã din paturi, curioºi sã vadã cine a mai fost adus.

Cu geanta strânsã la piept, se îndreptã ºovãielnic cãtre singurul pat rãmas liber, în care se cãþãrã cu greutate. Fuseserã douã zile halucinante, ca un vis, parcã încã nu îi venea sã creadã ce i se întâmplase.

Ziua de ieri începuse în mod obiºnuit, se trezise, se spãlase, îºi bãuse cafeaua, iar apoi pornise spre Curtea de Apel, locul lui de muncã din ultimii 15 ani. Nu intrase bine în birou cã se ºi trezise peste el cum mascaþii care îl umflaserã cu pene cu tot ºi îl conduseserã la sediul DNA. Acuzele erau cele la care se aºtepta, de frica cãrora tremurase în toþi aceºti ani: corupþie, luare de mitã. Era un om terminat, nu îºi fãcea iluzii, mai ales dupã ce vãzuse oceanul de ziariºti, de flashuri de la bliþurile aparatelor de fotografiat ºi reflectoarele camerelor de luat vederi. Aºa cã abordase o minã de om relaxat, care îºi clameazã senin, nevinovãþia. Oricum nu mai avea ce pierde. Pornise pe toboganul justiþiei ºi nimic nu îi mai putea opri cursa. Fusese reþinut pentru 24 de ore, apoi i se dãduse mandatul de arestare pe 30 de zile. Deºi cunoºtea pe dinafarã procedurile ºi etapele, nu le cunoscuse niciodatã pe dinãuntru, din ipostaza de arestat.

Acum trebuia sã îºi pãstreze aerul de bonomie faþã de colegii de camerã, care deja ºtiau de la televizor cine este ºi ce hram poartã. S-au purtat frumos cu el, l-au întrebat dacã are nevoie de ceva. Le-a rãspuns cu un aer absent cã e bine, apoi s-a lungit în pat. Îmbrãcat. Lumea se nãruia în jurul lui, tot ce construise de-o viaþã se nãruise în câteva secunde. Avea senzaþia cã se scufundã precum o corabie, cu acea senzaþie de balans pe care marea o oferã leºurilor înnecate. Respirã cu greu, ameþit. Oare cât de multe aflaserã ? Al dracului Cod Penal, tocmai acum îºi gãsise sã se schimbe. Adormi cu greu, fãcând ºi refãcând în minte calcule pe infracþiuni, cu sporul obligatoriu ºi rezultate care mai de care mai rele.

Se trezi dis de dimineaþã la apelul paznicilor. Pentru câteva clipe fu dezorientat, neânþelegând unde se aflã, apoi memoria zilelor precedente îi reveni ºi ºocul urmã amintirii, ca un pumn în stomac. Era arestat, cariera lui de judecãtor se terminase în mod ruºinos, chiar înainte de pensionare.

Dupã apel, se lungi la loc în pat, apoi când ceilalþi puserã masa, coborî ºi el. Fu invitat sã mãnânce ºi acceptã, chiar dacã nu îi era foame. Trebuia sã socializeze, sã se adapteze, sã supravieþuiascã. O sã treacã ºi asta, îºi spuse.

Spre prânz, un coleg de celulã veni sfios la patul lui ºi îl întrebã dacã poate sã îi cearã o opinie juridicã pe un dosar. Bucuros sã îºi demonstreze solicitudinea, coborî pe patul de jos ºi citi actele respectivului. Un rechizitoriu ºi o sentinþã de tribunal. Remarcã cum colegul îl urmãrea cu ochii înfriguraþi, încordat sã îi afle pãrerea. Terminã de citit, apoi îºi drese vocea ºi declamã ritos:

– aºa cum aratã lucrurile din actele astea, acesta era dosar de achitare !

Respectivul deþinut zâmbii rãutãcios, ºi o luminiþã de nebunie i se aprinse în ochi. Deodatã sãri peste el îºi începu sã îl loveascã cu pumnii ºi picioarele, urlând:

– fire-ai al dracului sã fii de jigodie ! Acu e de achitare, ai ?! Da când mi-ai dat 10 ani în apel nu era de achitare !?

Ghemuit pe jos, îndurã loviturile, icnind, pânã când colegii de celulã sãrirã sã îl imobilizeze pe bãtãuº. Când gardienii îl scoaserã din camerã ºi îl mutarã la protejaþi, plin de vânãtãi, avu brusc revelaþia cã trecutul l-a ajuns din urmã, iar astãzi întâlnise doar un mic capitol din el.

]]>

CategoryUncategorized
Tags,
Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer

                

Share via
Copy link
Powered by Social Snap