Principatul Autonom al Pindului a fost un stat aflat intr-o stare de completa dependenta de Itlaia, stat care a luat fiinta in nord-vestul Greciei, pe teritorii din regiunile Epir, Thesalia si Macedonia de Vest, in timpul Celui De-al Doilea Razboi Mondial. Statul a luat nastere in 1941 (si a fost desfiintat in 1944), in timpul ocupatiei italiene a Greciei si a constituit un stat etnic al aromanilor din Balcani, cei aflati initial la conducerea sa intretinand stranse legaturi cu membrii Miscarii Legionare din Romania, in randurile careia se gaseau numerosi membri provenind din randurile acestei minoritati. Capitala statului era la Aminciu, iar Adunarea Nationala se intrunea la Trikala. Steagul era verde, cu o cruce a Sfantului Andrei, de culoare rosie. Conceptul autonomiei aromanilor din Peninsula Balcanica a fost initial promovat de Romania, incepand cu anii 1860. Prima incercare de a realiza acest scop i-a apartinut insa lui Alcibiade Diamandi di Samarina, care in 1917 a infiintat Republica Pindului, in sudul Albaniei ocupate de italieni. Desi statul nou format a supravietuit doar o singura zi, a semnalat inceputurile eforturilor personale ale lui Diamandi in aceasta directie (in cooperare cu italienii). Dupa capitularea armatei elene in fata germanilor, in primavara lui 1941, si dupa diviziunea administrativa a Greciei, Diamandi a format organizatia separatista si nationalista denumita A Cincia Legiune Romana, avand sprijinul autoritatilor italiene. Aceasta forta militara a reprezentat structura puterii pe baza careia a luat fiinta Principatul Autonom al Pindului, limitat la zonele amintite mai sus, desi Diamandi spera in realizarea unui stat care sa cuprinda intreg nord-vestul grecesc. In 1942, o factiune a VRMO (miscarea revolutionara macedoniana pro-bulgara) i-a oferit lui Alcibiade tronul unui presupus regat al Macedoniei, insa nu exista dovezi care sa ateste ca acesta ar fi acceptat oferta. In ciuda inexistentei acestei dovezi, un succesor al sau la carma Principatului Autonom al Pindului, Iulius I, a atasat titulaturii sale sintagma de Voievod al Macedoniei. Alcibiade a fost nevoid sa abandoneze tronul si sa se refugieze in Romania in 1942, intrucat ajunsese sa fie perceput de populatia locala ca o unealta a italienilor, iar de catre italieni era perceput ca un agent al intereselor romanesti in Balcani. Cel care i-a urmat la conducerea statului a fost Nicola Matushi, care a incercat un realizarea unui modus vivendi cu liderii grecilor, insa fara succes. ži el a fost nevoit sa se refugieze la Bucuresti odata cu pierderea controlului tarilor Axei asupra Greciei. Spre sfarsitul lui 1942, fortele de ocupatiei italiene care initial favorizau colaborarea cu elementele aromane si albaneze ale populatiei si-au schimbat brusc pozitia fata de slavii macedonieni. Conform unei surse a fostului serviciu de informatii bulgar din epoca pre-comunista, aceasta schimbare de atitudine s-a datorat interventiei lui Ivan Mihailov, liderul VRMO, la cel mai inalt nivel in Roma, interventie realizata prin intemediul lui Ante Pavelic, seful statului croat. Titulul de Voievod a fost apoi oferit familiei Csezneky, probabil drept recunoastere a meritelor sale in furnizarea de cereale catre Armata Italiana. Gyula Cdezneky a fost un aristocrat ungaro-croat, aflat in serviciu italian, care a guvernat nominal sub titulatura de Voievod Iulius intre august si septembrie 1943, desi nu si-a asumat niciodata puterea in mod efectiv. Orice umbra de autoritate care mai exista in Principat, a incetat brusc odata cu acea capitulare a italienilor in 1943, in urma careia germanii au preluat controlul teritoriului. Ultimul “guvernator” al principatului a fost comandantul M. Hatzi, recunoscut de autoritatile germane in 1944 drept lider al suporterilor locali ai ceea ce mai ramasese din Axa. Statul si-a incetat existenta de de facto odata cu retragerea fortelor germane din Grecia (ironic, determinata de lovitura de stat din …Romania). Sursa: frontpress.ro]]>

CategoryCauze Naţionale
Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer