Cu voia lui Dumnezeu, împlinesc 41 de ani chiar în ziua de Paște, de Învierea Domnului Iisus Hristos. Pentru mine este prilej de dublã bucurie, cãci am reușit sã mai adaug un an vieții mele, dar sã și sãrbãtoresc acest lucru odatã cu Învierea.

În acest an, rememorarea acestei zile speciale, cu semnificație, are rolul de a reactualiza un adevãr: venirea pe lume – în cazul meu, dar și încrederea în Dumnezeirea lui Iisus, datã de Miracolul Învierii Sale.

Sãrbãtoresc lumina cea micã a vieții mele, ce se va stinge așa cum îi este scris, la timpul rânduit – și care nu va fi ținutã minte, cu Lumina cea mare a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, care va fi rememoratã în veac de veac, pânã la sfârșitul vremurilor Umanitãții.

Și dorința mea este ca lumina mea sã devinã una cu Lumina Lumii, cu Adevãrul Vieții Veșnice a lui Hristos Dumnezeu.

Știu cã nu sunt vrednic sã ridic mãcar ochii cãtre El. Natura mea muritoare, plinã de defecte și greșeli, este mult prea departe de perfecțiunea Dumnezeirii. Și cu toate acestea, îndrãznesc, cãci acesta este singurul lucru care ne-a mai rãmas nouã, celor ce ne însemnãm cu semnul crucii: nãdejdea în Mântuire.

Cãci zi de zi și an de an ni se scurg zilele în drumul spre mormânt și nu facem altceva decât sã ne adâncim în materialism și preocupãri lumești. Iar când moartea vine, ne prinde nepregãtiți, cu inimile lipite de lucrurile din aceastã lume, deznãdãjduiți.

Mulți dintre noi suntem atât de zãpãciți și confuzi din pricina luminilor înșelãtoare ale acestei lumi strãlucitoare, pline de tentații, încât nu mai știm sã deosebim binele de rãu și adevãrul de minciunã.

Societatea însãși și-a pierdut direcția, iar oamenii bâjbâie în întunericul propriilor dorințe, cãutând fericirea în satisfacțiile oferite de simțuri. Sã mãnânci bine, sã bei, sã faci sex, sã te distrezi, sã ai bani, putere, recunoaștere socialã – acestea sunt felurile în care oamenii cautã fericirea. Am ajuns probabil la apogeul vieții mele, în care am gustat pe deplin din toate aceste așa-zise cãi de a atinge fericirea, și cu toate acestea nu sunt împãcat, nu sunt mulțumit, nu sunt fericit cu adevãrat. Rãmâne un gol, o neliniște, o tristețe pe care nu o poate umple, nu o poate acoperi nici o reușitã materialã sau socialã.

Știu cã sunt unul dintre puținii norocoși care a reușit sã realizeze și sã se bucure de tot ce oferã aceastã lume materialã, cãci alții se zbat o viațã pentru a-și împlini dorințele lumești și nu mai apucã sã realizeze cã în realitate ele nu oferã satisfacția.

Mulțumesc lui Dumnezeu și pentru faptul cã nu am cãzut în capcana acumulãrii, cãci sunt mulți cei care deși au cât le trebuie (bogãții, femei, onoruri, chiar cunoaștere), nu se saturã și devin tot mai lacomi, crezând în mod prostesc cã acumulând tot mai mult, vor umple golul care le provoacã foamea de acumulare.

Și cu toate cã am realizat inutilitatea acumulãrii, mã zbat încã în capcanele materialismului. Îmi irosesc timpul cu preocupãri inutile, absurde iar viermele din inima mea mã roade, iar nemulțumirea crește.

Înțeleg cã fiecare trebuie sã își ducã lupta cu propriul egoism, sã aleagã calea dificilã a sacrificiului de sine, dar totuși, cât de puțini urmeazã acest drum cu adevãrat !

Istoria Umanitãții nu este altceva decât o reeditare a vieții și sacrificiului Mântuitorului Iisus Hristos. Adevãrul și poruncile Dumnezeiești sunt batjocorite, hulite și ridiculizate, iar Hristos este rãstignit clipã de clipã oriunde este prins, de cãtre vajnicii urmași ai iudeilor de odinioarã.

În Istoria planetei, este un fapt de netãgãduit cã evreii – prin liderii lor sioniști, precum odinioarã iudeii prin preoții lor, atacã și distrug tot ceea ce este spre folos sufletului.

Cei mai mari proprietari de mass-media sunt evrei, și iatã ce face mass-media: promoveazã consumatorismul, sexualizarea, materialismul și ateismul, atacând fãțiș valorile creștine.

Tot evreii sunt cei ce au inventat doctrina drãceascã a comunismului. Ei au suit Basarabia pe crucea calvarului, au schingiuit neamul românesc prin comunism, distrugându-ne valorile, morala, vârfurile intelectualitãții și spiritualitãții. Și astãzi, chiar astãzi, aceiași urmași ai evreilor îi urmãresc cu o urã neâmpãcatã pe urmașii lui Hristos, pe martirii și sfinții închisorilor din temnițele comuniste, temându-se de Învierea Lor. De aceea le este atât de fricã de memoria eroilor-martiri anticomuniști:

VOI N-AÞI FOST CU NOI ÎN CELULE

Voi n-aþi fost cu noi în celule sã ºtiþi ce e viaþa de bezne, sub ghiare de fiarã, cu guri nesãtule, voi nu ºtiþi ce-i omul când prinde sã urle, strivit de cãtuºe la glezne. Voi n-aþi plâns în palme, fierbinte, strãpunºi de cuþitul trãdãrii. Sub cer fãrã stele, în drum spre morminte, voi n-aþi dus povara durerilor sfinte spre slava ºi binele þãrii. În cântec cu noi laolaltã trecând printre umbre pereþii, voi n-aþi cunoscut frumuseþea înaltã cum dorul irumpe, cum inima saltã gonind dupã harfele vieþii. Ce-i munca de braþe plãpânde, ce-i jugul, ce-i rânjet de monstru, cum scârþâie osul când frigul pãtrunde, ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveþi de unde sã spuneþi aproapelui vostru. Voi nu ºtiþi în crunta închisoare cum minte speranþa ºi visul, când uºile grele se-nchid în zãvoare, ºi-n teama de groaznica lui încleºtare pe sine se vinde învinsul. Aþi stat la ospeþe-ncãrcate gonind dupã fast ºi orgoliu, nici milã de noi ºi nici dor, nici dreptate, nici candelã-aprinsã ºi nici libertate, doar ghimpii imensului doliu. Aºa sunteþi toþi cei ce credeþi cã pumnul e singura faimã. Fãþarnici la cuget, pe-alãturi ne treceþi, când noi cu obraji ca pãmântul ºi vineþi, gustãm din osândã ºi spaimã. Când porþile sparge-se-or toate ºi morþii vor prinde sã urle, când lanþuri ºi ziduri cãdea-vor sfãrmate, voi nu ºtiþi ce-nseamnã-nvierea din moarte, cãci n-aþi fost cu noi în celule. Radu Gyr (+29 Aprilie 1975)

Evreii sioniști dau atacul final asupra Bisericii lui Hristos. Prin slugile lor, schimbã textele slujbelor religioase, în încercarea disperatã de a șterge orice referire la rãutatea și trãdarea unui întreg neam îndrãcit.

Dupã ce l-au rãstignit și omorât pe Hristosul promis lor de cãtre Dumnezeu, încearcã sã îl omoare pretutindeni, perseverând în pãcatul lor diabolic de ucidere a Adevãrului și Luminii lui Hristos, cãci nu pot îndura Prezența Lui.

Iisus in celula Azi noapte Iisus mi-a intrat in celula. O, ce trist si ce-nalt parea Crist ! Luna venea dupa El, in celula Si-L facea mai inalt si mai trist. Mainile Lui pareau crini pe morminte, Ochii adanci ca niste paduri. Luna-L batea cu argint pe vestminte Argintandu-I pe maini vechi sparturi. Uimit am sarit de sub patura sura: – De unde vii, Doamne, din ce veac ? Iisus a dus lin un deget la gura Si mi-a facut semn ca sa tac. S-a asezat langa mine pe rogojina: – Pune-mi pe rani mana ta ! Pe glezne-avea urme de cuie si rugina Parca purtase lanturi candva. Oftand si-a intins truditele oase Pe rogojina mea cu libarci. Luna lumina, dar zabrelele groase Lungeau pe zapada Lui, vargi. Parea celula munte, parea Capatana Si misunau paduchi si guzgani. Am simtit cum imi cade capul pe mana Si-am adormit o mie de ani… Cand m-am desteptat din afunda genuna, Miroseau paiele a trandafiri. Eram in celula si era luna, Numai Iisus nu era nicairi… Am intins bratele, nimeni, tacere. Am intrebat zidul: nici un raspuns ! Doar razele reci, ascutite-n unghere, Cu sulita lor m-au strapuns… –  Unde esti, Doamne ? Am urlat la zabrele. Din luna venea fum de catui… M-am pipait… si pe mainile mele, Am gasit urmele cuielor Lui.

Radu Gyr

Și exact ca și în vremurile viețuirii Lui pe Pãmânt, își vor duce la capãt planul. Vor încãtușa pas cu pas umanitatea, persecutând, crucificând pe toți cei ce trãiesc în concordanțã cu Adevãrul, iar când Hristos-Umanitatea va muri pe crucea materialismului, ucisã mișelește de uneltirele jidãnești, când totul va pãrea pierdut, când rãul va pãrea cã a triumfat, atunci Iisus Hristos se va întoarce pe Pãmânt iar Omenirea va Învia întru Adevãr.

Ne vom intoarce intr-o zi

Ne vom intoarce intr-o zi, Ne vom intoarce neaparat. Vor fi apusuri aurii, Cum au mai fost cand am plecat.

Ne vom intoarce neaparat, Cum apele se-ntorc din nori Sau cum se-ntoarce, tremurat, Pierdutul cantec, pe viori.

Ne vom intoarce intr-o zi… Si cei de azi cu pasii grei Nu ne-or vedea, nu ne-or simti Cum vom patrunde-ncet in ei.

Ne vom intoarce ca un fum, Usori, tinandu-ne de maini, Toti cei de ieri in cei de-acum, Cum trec fantanile-n fantani.

Cei vechi ne-om strecura, tiptil, in toate dragostele noi Si-n cantecul pe care si-l Vor spune altii, dupa noi.

In zambetul ce va miji Si-n orice geamat viitor, Tot noi vom sta, tot noi vom fi, Ca o samanta-n taina lor.

Noi, cei pierduti, re-ntorsi din zari, Cu vechiul nostru duh fecund, Ne-napoiem si-n disperari, Si-n rani ce-n piepturi se ascund.

Si-n lacrimi ori in mangaieri, Tot noi vom curge, zi de zi, in tot ce maine, ca si ieri, Va sangera sau va iubi.

Radu Gyr

Pânã atunci însã, suntem datori sã ducem lupta cea bunã. Sã Îl mãrturisim cu glas tare pe Hristos Dumnezeul nostru, respectându-i poruncile: sã ne iubim unii pe alții mai presus decât pe noi înșine; sã ne iertãm așa cum ne dorim ca Tatãl Nostru sã ne ierte pe noi; sã avem nãdejde și credințã; sã fim milostivi și compasivi, blânzi ca porumbeii și înțelepți precum șerpii. Sã nu ne lipim inimile de frumusețile și tentațiile înșelãtoare ale acestei lumi vremelnice; sã nu slujim la doi stãpâni, ci întãrindu-ne prin rugãciune, sã alegem partea cea bunã, fãrã compromisuri, chiar dacã material avem de pierdut.

Iar la timpul cuvenit, sã pãrãsim aceastã lume fãrã regrete, cu sufletul ușor, împodobit doar de mulțumirea faptelor bune înfãptuite.

Hristos a Înviat !

 ]]>

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer