mr Cu regret revin în peisajul publicistic, fãcându-mã (din nou) vârful de lance al nemulțumiților, portavocea șoaptelor avocaților de pe holurile Baroului București. Spun cu regret pentru cã mi-ar fi plãcut ca astfel de situații – precum cele descrise mai jos, sã nu existe, fie ca oamenii sã deținã onestitatea și curajul de a-și spune cu voce tare pãsurile – cum fac eu acum, și de a-și depãși indolența și lenea – participând la viața de obște a profesiei – recte Adunãrile Generale ale ilustrului nostru Barou – pentru a alege în fruntea noastrã oameni care sã le reprezinte interesele cu adevãrat. Scriu aceste rânduri nu pentru cã m-am sculat dis-de-dimineațã cu fața la cearceaf, ci pentru cã de ani de zile mã lupt sã combat (cvasi-singular din pãcate !) frauda numitã Hotãrârea Adunãrii Generale Elective a Avocaților din Baroul București din data de 21.05.2011,  unde nu am fost legal convocați și constituiți, nu s-a publicat lista avocaților cu drept de participare în condițiile legii, iar numãrarea votanților și a voturilor s-a fãcut dupã “regula Roberta Anastase”. Toate astea fac obiectul unei (unice din pãcate !) contestații (dosar nr. 14349/3/2012), aflate pe rolul Tribunalului București – Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal, cu termen… la Sfântu-așteaptã (conform bunelor practici ale Justiției Române), adicã pe undeva prin 14.06.2013… dar asta e altã poveste. Ce voiam sã spun este cã sunt obișnuit sã mã bat de unul singur cu nepãsarea unora care ne sunt colegi, și nerușinarea altora, care ne conduc prin fraude. Povestea pe care vreau sã v-o relatez astãzi este a unui avocat (în spețã eu), care în ziua de sâmbãtã 19 ianuarie anul curent, și-a depãșit comoditatea matinalã de weekend și s-a pornit spre Penitenciarul Jilava, unde avea o clientã ce staționa o zi, adusã de la Penitenciarul Târgușor în tranzit spre Arad, unde era dusã cu afaceri judiciare. Convenisem cu respecitva sã o vizitez la Jilava (pentru cã e mai aproape) pentru a-mi transmite o hotãrâre penalã stufoasã, la care urma sã îi formulez motivele de apel. Ajuns la poarta venerabilei institutiții de depozit uman pe termen mediu și lung, am depus delegația și legistimația la poartã, așteptând sã fiu primit în camera de vorbitor. Spre surpriza mea, gardianul de la poartã s-a întors rapid cu legitimația mea de avocat, spunându-mi cã “nu mai este valabilã” întrucât era emisã pe anul trecut (2012), și cã nu pot fi primit decât cu legitimație nouã de avocat, emisã pe anul 2013. Am întrebat mirat de unde a primit aceastã nãstrușnicã indicație, deoarece, din câte știu eu, legitimația face dovada calitãții de avocat erga omnes, iar cei ce doresc verificãri suplimentare pot cerceta pe site-ul Baroului București tabloul avocaților, unde figurez neântrerupt cu aceastã calitate din anul de grație 2001. Mi s-a rãspuns cã toate instituțiile publice (inclusiv uitat-ul-de-Dumnezeu-în-câmp penitenciar Jilava) au primit în primele zile ale anului 2013 o adresã semnatã de Decanul Baroului București, care le poruncește funcționarilor acestor instituții sã nu mai primeascã dupã data de 15 ianuarie 2013 avocați cu legitimații vechi, de anul trecut. L-am întrebat pe respectivul gardian de când urmeazã el dispozițiile Decanului Baroului București – care întâmplãtor încalcã legea, și dacã nu cumva ar trebui sã urmeze indicațiile superiorilor sãi, și nu ale unui ins strãin de instituția în care lucreazã. Am mai pus un mic pariu, cã nici dumnealui nu are vizatã legitimația de gardian pe 2013, și cã potrivit acelui principiul al egalitãții de tratament, nu ar trebui sã discut nici eu cu un gardian ce nu face dovada valabilitãții actualizate a funcției sale. Explic respectivului în continuare, cã nici nu s-au rãcit bine în farfurii sarmalele de Anul Nou și șprițul în pahare, cã Domnul Decan s-a și pus pe scris adrese cãtre instituțiile din cele 4 zãri, ca sã ne ușureze activitatea în profesie. Și în condițiile în care totuși am luat noul an în piept cu bune intenții, fãcând demersurile pentru noua legitimație, cei de la serviciul tehnic întâmpinã reale dificultãți în a emite 13.000 de legitimații de avocat – pânã pe 15 ianuarie, data stabilitã de dom` decan cu de la sine putere (cã n-am gãsit pe site-ul Baroului nici o decizie a Consiliului Baroului pe treaba asta). Deci nu, nu am încã legitimație, sunt programat abia pentru marțea viitoare la ridicarea ei. Ei bine, atunci reveniți marți – încheie dialogul temnicierul, trântind vizeta. Ei bine, dar marți, clienta mea va fi la Arad, redeschid eu discuția (și vizeta). Vizibil amuzat (sau îmbunat !?), de insistența mea și echilibristica logicii de avocat, respectivul mi-a lansat o micã concesie: cã mã lasã la întâlnirea cu arestata mea clientã, cu legitimația “veche” de 2012, dacã îi prezint dovada cã am achitat la barou taxele aferente !!! Respectiva derogare venise (chipurile pe firul scurt), tot de la ilustrul nostru decan. Atunci chiar m-am enervat ! Adicã au ajuns sã ne verifice la chitanțele de Barou temnicierii penitenciarelor !? Relatarea mea se încheie aici. Pentru curioși, mai spun doar cã am reușit sã intru totuși (prin “mijloacele specifice” profesiei) și sã îmi fac treaba, însã esențialul deranjant – fondul problemei – este cã domnul decan a reușit sã ne ușureze mie (și altor 3 colegi pânã la mine – dupã spusele gardianului) exercitarea profesiei, prin adrese ilegale, ce nu pot fi justificate decât de “foametea” din bugetul Baroului, devalizat recent zice-se de cheltuielile exorbitante ale Balului Avocaților de la Palatul Parlamentului. Ce și cât s-a cheltuit pe Bal, cu cât a fost plãtitã Anna Leslo sã ne încânte auzul și privirile, nu știe nimeni cu siguranțã – sau nu vrea sã spunã. Cert este cã pe holurile baroului au apãrut anunțuri prin care domnul decan anunțã cu emfazã reduceri “importante” de cheltuieli prin reducerea personalului angajat ce deservește instituția…  Oțãrându-mã (pentru a douã oarã într-o sãptãmânã) la bãieții de la tehnic, pentru întârzierea în emiterea noii legitimații de avocat, mi s-a spus cã merge greu pentru cã… au rãmas mai puțini ! Sesizați anomalia !? Domnul decan își dã cu stângul în dreptul haotic, disponibilizând oamenii esențiali pentru activitatea noastrã, solicititând însã plata în avans, pe un an a taxelor cãtre barou, pentru eliberarea unei legitimații fãrã de care nu pot fi primit la nici o instituție (conform indicațiilor exprese ale dumnealui !), pentru a ne forța sã umplem vistieria secãtuitã de zbânțuielile anuale ale balului. Nu era mai bine sã se organizeze balul pe bani mai puțini, într-o locație mai puțin… excentricã, iar banii economisiți sã fie folosiți pentru personalul și așa prost plãtit ? Mai am și alte reproșuri ale colegilor, pe care vreau sã le spun aici: – faptul cã domnul decan refuzã emiterea legitimațiilor pentru cei care au penalitãți prescrise conform legii (mai vechi de 3 sau 5 ani, depinde cum privești lucrurile), pânã ce aceștia nu fac cereri de reeșalonare (și implicit de recunoaștere la platã a acestor sume). – Faptul cã taxa de “solidaritate” a devenit peste noapte obligatorie, neplata ei constituind (zice-se) abatere disciplinarã. – Cã din taxa de solidaritate n-a vãzut nici un avocat “de rând” vre-un șfanț, în schimb se aude cã un ilustru avocat a primit 15 milioane lei vechi din aceastã taxã – pentru o rețetã de ochelari, în timp ce mãmicile avocat în concediu maternal primesc 5 milioane lei vechi pe lunã… și câte și mai câte. Chestiile astea toate, adunate, m-au determinat sã îmi depun și eu candidatura în acest an, pentru a reprezenta onor Baroul București, la Congresul UNBR, alãturi de maestrul Daniel Fenechiu, pentru a discuta și aceste abuzuri, dar și visul cu ochii deschiși al unor mai mari ai UNBR de a ne sufla banii de pensii – din casa de Asigurãri a Avocaților. Dar mai multe despre toate acestea, într-un episod viitor. Pânã atunci, dacã participați la Adunarea Baroului București pentru alegerea reprezentanților la Congresul UNBR, amintiți-vã și de mine… și votați în consecințã, dacã vã regãsiți opiniile în lista mea de nemulțumiri. avocat Rapcea Mihai sursa: adsa.ro]]>

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer