Deoarece am primit sugestii și critici de la mai mulți cititori ai articolului despre fricã și necesitatea ei în evoluția spiritualã, am decis sã completez articolul respectiv cu o ultimã parte, care sã lãmureascã anumite aspecte privitoare la iudaism și creștinism – și aprecierile mele particulare asupra lor. Mi se reproșeazã, pe scurt, cã am eludat discuția fundamentalã asupra mecanismului pãcatului, fricii, pedepsei și iertãrii, ce constituie esența sistemului iudeo-creștin. Sã explic în câteva cuvinte, pentru cei care nu cunosc, în ce consta acest sistem.
- Dumnezeu a ales poporul evreu.
- Dumnezeu a fãcut un legãmânt (târg, înțelegere) cu poporul evreu: El îi va conduce cãtre Pãmântul fãgãduinței, unde curge lapte și miere, iar ei îi vor respecta cu strictețe poruncile.
- Evreii au încãlcat poruncile, iar Dumnezeu i-a pedepsit.
spiritual prin conformismul cu anumite reguli. Pentru mine, evoluția spiritualã înseamnã mult mai mult decât a urma orbește poruncile Divinitãții, sperând cã am adunat suficiente puncte de conformism pentru a accede în Împãrãția Cerurilor. Cei care vor sã se clarifice pe deplin asupra viziunii tradiționale creștine asupra sistemului de punctaj impus, le recomand lucrãrile despre Vãmile Vãzduhului prin care este nevoit sã treacã sufletul dupã moarte.
Problema este – ce se face creștinismul cu cei cuminți, proști de cuminți, banali, mediocrii, care nu sunt în stare sã iasã din starea de conformism și sã pãcãtuiascã mãcar ? M-am amuzat teribil discutând cu un preot care se chinuise o orã încheiatã sã îi gãseascã mãcar un pãcat cât e mic, din cele inventate de Bisericã, unei fete de familie bunã, bine educatã. Pânã la urmã, disperat, i-a pus în cârcã respectivei pãcatul strãmoșesc, al Evei pentru cãderea adamicã -și a încheiat enervat spovedania.
Iatã deci cã și în creștinism, mecanismul de învinovãțire-iertare nu funcționeazã cu aceeași putere la toți.
Și pentru cã tot am fost provocat sã fac comparații cu MISA, adaug urmãtoarea precizare. Și la MISA se regãsește același mecanism matematic de evoluție spiritualã, însã sub o altã formã.
Spre deosebire de creștinism/iudaism, la MISA nu aduni sau scazi pãcatele comise/iertate ci practicile spirituale, care cunosc și ele o ierarhie d.p.d.v. al eficienței. În frunte (punctaj maxim !) troneazã karma yoga (desemnatã de Gregrian Bivolaru drept cea mai rapidã cale de evoluție spiritualã – mã întreb oare de ce, și dacã nu a avut vre-un interes sã spunã asta), urmatã apoi de amorul cu continențã, spiralele și inducțiile Stãrii de Eliberare prin Miracol Divin (unde arderea karmei se face pe mii de vieți la o singurã spiralã !), pe palierul inferior al eficienței situându-se “banalele” tehnici de yoga clasicã (meditație, asane, pranayama, mudra și bandha). Înteresant este cã despre yama și nyama (regulile de comportament – care în creștinism ar duce la acumularea de pãcate prin încãlcarea lor) nu se vorbește decât la început, ca faze pregãtitoare, ele ne-fiind creditate la MISA cu nici un fel de efect eliberator.
La MISA se vorbește foarte mult despre “saltul spiritual prin acumulare” de energii ocult-subtile, deci tot un sistem cumulativ de puncte, în care Realizarea spiritualã este vãzutã drept un rezultat al efortului liniar de acumulare de energii/puncte/merite.
Interesant este cã în creștinismul ezoteric, în isihasm, lucrurile nu sunt vãzute astfel și nu funcționeazã așa.
Ca și în budhism, în special în dzogchen, se pune accentul pe realizare, adeptul fiind sfãtuit sã abandoneze orice preocupare/distragere perifericã ce i-ar putea abate atenția de la scopul ultim.
În concluzie, spun cã nu am scris în primul articol despre aceste mecanisme de tip cumulativ pentru cã nu am considerat cã ele sunt importante din perspectiva subiectului abordat.]]>
