Ion Iliescu e „un tovar㺠bun“, a zis Ceauºescu, în 1965, despre cel care avea sã-l trimitã în faþa plutonului de execuþie dupã un simulacru de proces.  „Iliescu  e un bãiat foarte bun“,  a garantat ºi Maurer pentru cel care avea sã-l dea afarã din casã, scrie Lavinia Betea pentru Adevarul. La ºedinþa Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român din 1 aprilie 1965, prima „îmbunãtãþire” fãcutã de Nicolae Ceauºescu „în legãturã cu numiri în funcþii” a fost Ion Iliescu. Acesta urca din funcþia de ºef al secþiei învãþãmânt ºi sãnãtate din Direcþia de Propagandã ºi Culturã în cea de ºef al Secþiei Propagandã ºi Agitaþie a CC al PCR. Ceauºescu ºi-a susþinut propunerea, conform stenogramei ºedinþei, amintindu-le celorlalþi cã Iliescu a fost secretar la Uniunea Ascociaþiilor Studenþilor din România. Presimþindu-i protejatului un strãlucit viitor, Leonte Rãutu pluseazã, prezentându-l ca fost decan la Politehnicã. „Este un tovar㺠bun”, întãreºte Ceauºescu, fãrã a-l contrazice pe Rãutu. „Iliescu e un bãiat foarte bun”, a adãugat ºi Maurer. Dupã aceºti susþinãtori, ceilalþi nu mai aveau ce sã comenteze. Acordul a fost unanim. La Congresul al IX-lea al partidului, porþile puterii i s-au deschis ºi mai larg fostului companion al Lenuþei Petrescu în drumurile spre lagãrul din Tg.-Jiu, unde Ceauºescu fusese închis între anii 1941 ºi 1944. Ion Iliescu a devenit membru supleant al CC ºi membru plin la congresul urmãtor. Între cele douã congrese, la 9 decembrie 1967, a fost desemnat prim-secretar al CC al UTC ºi ministru pentru Problemele Tineretului. ILIESCU ªI „HULIGANII” DIN ’68 Oricâr ar pãrea de paradoxal pentru mitul disidenþei lui Ion Iliescu ºi evidenta sa charismã supravalorizatã post-Ceauºescu, demnitarul nãscut la Olteniþa se manifestase în anii ’60 nebãnuit de „stângist”. Probabil cã tocmai aceastã poziþionare i-a adus, în martie 1971, promovarea în postul de secretar al CC al PCR cu propaganda. Prezentãm douã exemple revelatoare pentru prestaþia lui Ion Iliescu din aceastã perioadã, consemnatã de stenogramele din arhive. A doua zi de Crãciun, în 1968, liderul tineretului comunist a convocat Biroul CC al UTC. Motivul? În noaptea precedentã avusese loc, dupã expresia lui Iliescu, „o manifestare huliganicã la care au luat parte câteva sute de studenþi”. Din naraþiunea lui reiese cã, dupã închiderea clubului Politehnicii, studenþii au plecat spre cãminele din Grozãveºti. „Acþiunea a luat caracter huliganic” în faþa cãminului de fete. Ar fi rãmas o „golãnie studenþeascã”, zice Iliescu, folosind acelaºi cuvânt-cheie din stilul comunicãrii sale, dacã n-ar fi preluat comanda „o serie de elemente pãcãtoase”. Au fãcut „scandal cu trompeta, cu hârtii aprinse ºi apoi au parcurs tot centrul oraºului, de la orele 2 la 5 dimineaþa, prin Piaþa Romanã, Gara de Nord”. Aºa a „degenerat” colindul. În plus, „cetãþeanca” Anca ªincai a strigat „libertate, libertate pentru studenþi”. Iar tinerii au oprit tramvaie ºi troleibuze, au aruncat cu hârtii aprinse, au scos coºurile stradale de gunoi ºi au strigat „Veniþi cu noi!” Aceasta a fost descrierea fãcutã de Ion Iliescu imediat dupã eveniment. „RIPOSTà MAI ENERGICÃ!” „Cultivãm tradiþii ale poporului, dar de ce în ajunul Crãciunului?”, a concluzionat, retoric, ºeful tineretului comunist în anul de graþie 1968. ªi a propus, pe loc, destituirea conducerii ziarelor „Amfiteatru” ºi „Scînteia tineretului”. Deºi aceste publicaþii ale tineretului studios n-au fost în vreun fel direct implicate, decizia a fost un dur avertisment „factorilor educativi” ce includeau, pe-atunci, ºi presa. „Ripostã mai energicã pentru a creºte combativitatea!”, a clamat Iliescu, ºi „mãsuri mai ferme pentru þinuta generalã a tinerilor, împotriva cazurilor de beþii, de tineri care îºi pierd vremea prin cârciumi într-o atmosferã morbidã, nesãnãtoasã”. O ripostã durã, determinatã exclusiv de presiuni superioare, ai putea crede judecând exclusiv dupã stenograme acelei ºedinþe. Au fost atunci ºi condamnãri. Iar manifestaþia din noaptea de Crãciun a anului 1968 a fost prezentatã uneori, în postcomunism, ca o revoluþie avant la lettre. MAI ATEU DECÂT CEAUªESCU Douã luni mai târziu, în atitudinea faþã de religie, Iliescu se manifestã însã, de faþã cu Ceauºescu, mai „încuiat”, mai dur ºi mai incoerent decât acesta. Iatã o mostrã din discursul viitorului lider postcomunist al României: „Am avut o discuþie, chiar în cadrul familiei mele, cu oameni mai simpli, membri de partid cinstiþi ºi devotaþi dar organizeazã botezuri, nunþi cu popi ºi îi întreb de ce fac aºa ceva la care ei îmi spun cã acum nu se mai pun problemele chiar aºa, dacã tovarãºul Ceauºescu se întâlneºte cu prelaþi externi. Deci oamenii intrepreteazã în mod greºit aceste lucruri. Trebuie sã vedem ºi ce scriu revistele literare, în care gãseºti creaþii cu nuanþe mistice. Trebuie sã manifestãm mai multã exigenþã faþã de asemenea fenomene ºi care pot avea o anumitã influenþã asupra oamenilor”. ªi iatã ce spune Ceauºescu, în concluziile dezbaterii: „Eu prefer pe membrul de partid care se duce la bisericã dar care este disciplinat în muncã, ordonat ºi îºi îndeplineºte obligaþiile decât pe cel care nu se duce la bisericã dar introduce dezordinea, indisciplina, haosul în societate. Aºa trebuie privite lucrurile”. ; 3.000 de studenþi „huligani” În aceeaºi ºedinþã din 1 aprilie 1965, deodatã cu Iliescu, a fost promovat ºi Cornel Onescu (foto). Din funcþia de fost ºef al Secþiei Cadre al CC al PMR, a trecut la cea de ministru de Interne, în locul lui Alexandru Drãghici. Cariera fostului tipograf Onescu a înregistrat anumite simetrii cu cea a lui Iliescu. ªi acesta fãcuse studii la Moscova (ªcoala Superioarã de partid de pe lângã CC al PCUS) ºi a rãmas, ca ºi Iliescu, membru al CC pânã în 1984. Amândoi au fost trimiºi, la începutul anilor ’70, la conducerea unor judeþene de partid. Ca „sã înveþe ceva”, aºa cum vrusese Dej sã procedeze, înainte de moarte, cu Nicolae Ceauºescu. Maurer a susþinut ºi candidatura lui Onescu. Pentru a fi ministru de Interne, spune Maurer, trebuie „judecatã bunã pentru a aplica ceea ce i s-a spus sã facã raþional, logic, în spiritul în care a primit instrucþiunea respectivã”. S-a arãtat ºi acesta însã mai catolic decât Papa, dupã cum rezultã din discuþiile Plenarei CC al PCR din vara lui 1967. La aprecierea lui Onescu, bunãoarã, cã „fenomenul huliganismului a luat amploare” în centrele urbane, Ceauºescu îi reteazã expozeul. „În orice caz, studenþii aceia care i-aþi tuns în Bucureºti nu erau huligani”, spune liderul partidului. ªi i-a lãmurit pe cei prezenþi cã 3.000 de studenþi fuseserã tunºi ºi bãrbieriþi forþat de Securitate. ªi „nu fãceau parte din lupta împotriva huliganismului”, l-a acoperit atunci de ridicol pe ministrul de Interne tocmai Ceauºescu. Se pare cã, de 1 aprilie 1965, promovându-i pe protejaþii sãi Ion Iliescu ºi Cornel Onescu, Nicolae Ceauºescu s-a pãcãlit singur. „Rãsplata” lui Ion Iliescu pentru susþinãtorii sãi Ajuns la putere în „focul” evenimentelor din decembrie 1989, Ion Iliescu ºi-a pedepsit foºtii tovarãºi care-l susþinuserã sã ajungã în elita partidului comunist. Nicolae Ceauºescu a fost executat în ziua de Crãciun a anului 1989, alãturi de soþia sa, Elena. Iar Ion-Gheorghe Maurer a fost evacuat din reºedinþa de pe Bulevardul Aviatorilor din Bucureºti. Mai mult, regimul fostului sãu protejat i-a „ajustat” ºi pensia.   Sursa: www.adevarul.ro]]>