Eufrosin La începutul lunii decembrie 1989, preºedintele României socialiste, Nicolae Ceauºescu, a primit, din partea lui Iulian Vlad, un raport despre discuþiile din Malta dintre celor douã mari super-puteri de la acea vreme, Statele Unite ºi URSS. Raportul vorbeºte despre “un nou echilibru pe continentul european”, respectiv “redefinirea sferelor de influenþã”. Documentul a fost fãcut public ºi nu insistãm asupra lui. Ceea ce nu se ºtie este faptul cã, alãturi de informaþiile mai sus amintite, spionii români care s-au ocupat de operaþiunea “Malta” au mai adus ºi o hartã.
Coincidente, ei ?
Publicaþia francezã “L’evenement de Jeudi” aratã harta mai sus menþionatã, în octombrie 1992. Peste România de sud-vest scrie “Þigani”. Un asemenea document primise Ceauºescu ºi despre el vorbea ºi generalul Chelaru.
Ce spune harta ºi ce s-a întîmplat
Iatã paralele dintre datele hãrþii mai sus amintite ºi evenimentele de pe bãtrînul continent, din 1990 pînã astãzi:
– În 1993 Cehoslovacia a dispãrut de pe harta lumii ºi au apãrut Cehia ºi Slovacia. Paºnic.
– Divizarea Iugoslaviei, aºa cum vorbea documentul, a fost efectul unui ºir de conflicte armate începînd cu 1990, cînd Germania recunoaºte prima independenþa Sloveniei ºi Croaþiei. În 1991 începe rãzboiul dintre sîrbi ºi croaþi, iar în 1992 cel dintre sîrbi ºi bosniaci.
– În 1996 mafia albanezã preia controlul traficului de droguri din Balcani.
– În 1999 au loc bombardamentele NATO din Serbia.
-În februarie 2008 Kosovo îºi declara independenþa faþã de Serbia, cu recunoaºterea UE ºi SUA. Este foarte posibil sã se uneascã cu Albania în urmãtoarea perioadã.
– În noiembrie 2007, premierul regional scoþian Alex Salmond, ºeful Partidului Naþional Scoþian (SNP), a vorbit pentru prima oarã despre un calendar de separare de Marea Britanie ºi a prezis cã Scoþia va fi independentã peste 10 ani, respectiv în 2017. Salmond a promis organizarea unui referendum asupra independenþei Scoþiei înainte de alegerile regionale din 2011.
– În noiembrie 2007, flamanzii din Belgia au aprins scînteia scindãrii – deputaþii flamanzi au votat o lege care vizeazã reducerea drepturilor de vot ale francofonilor. Acest lucru s-a întîmplat pentru prima oarã de la independenþa Belgiei, în 1830.
– În vara anului 2009, guvernul Berlusconi a fost zguduit de un scandal care a readus în actualitate ideea secesiunii dintre sudul ºi nordul Italiei.
– “Eliberarea” bretonilor, consideraþi urmaºi ai celþilor veniþi din insulele britanice, de sub “opresiunea francezã”, este susþinutã de Armata Revoluþionarã Bretonã, care ºi-a început activitatea încã de la începutul anilor 1970. Nãscutã ca o copie fidelã a Armatei Republicane Irlandeze (IRA), organizaþia bretonã aparþine aripii extremiste a miºcãrii naþionaliste Emgann, miºcare al cãrei obiectiv este independenþa Bretaniei faþã de Franþa.
– În anul 2009, locuitorii din mai multe zone ale Cataloniei au participat la un referendum “simbolic” privind independenþa acestei regiuni faþã de Guvernul de la Madrid.
– “Situaþia din Craiova a scãpat de sub control ºi cred cã nu mai poate fi stãpînitã. Nu mai ai curaj sã ieºi seara pe stradã”. Afirmaþia aparþinea preºedintelui Consiliului Judeþean Dolj, Ion Preoteasa, ºi era legatã de escaladarea luptelor de stradã între clanurile mafiote din Bãnie în ultimele luni ale anului 2007. Au urmat anii 2008 ºi 2009, cînd rãzboaiele dintre clanurile de þigani din Craiova s-au derulat chiar în centrul oraºului, lîngã Tribunalul Judeþean, în plinã zi.
Chelaru: ” Oltenia urma sã se desprindã de România în decembrie 2000″
Generalul Mircea Chelaru: “La vremea respectivã (octombrie 2000) aveam informaþii precise despre enclavizarea sudului Olteniei, ºi nu numai, de comunitãþi compacte de tigani, cu implicarea unor structuri de tip mafiot. Pe vreme de pace, rolul armatei e acela de a produce starea de descurajare a unor potenþiali agresori. Tocmai în acest sens am convocat acea Conferinþã de Presã, pentru a descuraja, pentru a atrage atenþia acelor structuri cã se ºtie despre ele ºi cã existã modalitãþi de anihilare a lor. Demisia mea a fost legatã de acea declaraþie. Regret cã am avut dreptate. Fenomenul enclavizãrii e real. Oltenia urma sã se desprindã oficial de România în decembrie 2000, iar Strehaia urma sã devinã capitala enclavei. Din cîte ºtiu, nu s-a renunþat încã la acest plan. În România s-au fãcut ºi se fac greºeli politice ce intrã în categoria erorilor istorice, care, tare mã tem, nu se vor putea spãla decît cu sînge”.
Generalul Mircea Chelaru, nãscut în 1949, este doctor în ºtiinþe militare ºi a absolvit – pe lîngã ªcoala Superioarã de Ofiþeri ºi Academia Militarã din România – Colegiul de Studii Strategice ºi Economice de Apãrare din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate “George C. Marshall” din Germania, precum ºi cursuri internaþionale de drept militar. În anul 1990 a fost director al Diviziunii III de contraspionaj la Serviciul Român de Informaþii. A fost ºeful Marelui Stat Major al Amatei în anul 2000. Din anul 2008 este general cu 4 stele, în rezervã.
De ce a dispãrut Dosarul Baloteºti?
Din informaþiile pe care le deþinem, spionul român care i-a adus lui Iulian Vlad ºi, prin acesta, lui Ceuºescu, acele date de la Malta, în 1989, a decedat în catastrofa aeronauticã de la Baloteºti. Citãm declaraþia unei persoane care cunoaºte detalii din interiorul sistemului: “Omul care a adus informaþiile de la Malta în 1989 se afla în Airbusul care s-a prãbuºit la Baloteºti în 1995. Nu a fost un accident aviatic, a fost un act terorist, o execuþie, era vizatã chiar persoana care era implicatã în acþiunea româneascã de spionaj de la Malta”. O aeronavã cu destinaþia Bruxelles s-a prãbuºit, la 31 martie 1995, în jurul orelor 9, în apropierea Aeroportului Internaþional Bucureºti – Otopeni, dupã aproximativ douã minute de la decolare. În accident ºi-au pierdut viaþa toþi membrii echipajului, cei 49 de pasageri, majoritatea belgieni, inclusiv consulul Ambasadei Belgiei la Bucureºti, dar ºi funcþionari ai Comisiei Europene. Aeronava, fabricatã în 1987, aparþinea Companiei TAROM ºi efectua zboruri regulate pe ruta Bucureºti – Bruxelles.
Desigur, este greu de crezut cã în România am putea asista la o asemenea desfãºurare complexã de forþe, ca în filmele de spionaj, dar… Ce scria presa în 20 mai 2008: “Dosarul celei mai mari catastrofe aviatice din România, accidentul de la Baloteºti, este de negãsit. Consiliul Superior al Magistraturii încearcã sã afle cum au dispãrut documentele, înainte ca procurorii sã se pronunþe asupra cauzelor care au dus la catastrofa aviaticã”. Timp de mai multe luni au fost luate la puricat arhivele Parchetelor Tribunalului ºi Curþii de Apel Bucureºti, dar ºi cele ale Parchetului Curþii Supreme. Verificãrile au dus la concluzia cã dosarul accidentului aviatic nu a fost soluþionat de nici unul din aceste parchete. Cît despre dosarul în sine, acesta s-a evaporat din arhivele celor trei unitãþi de Parchet, care au preluat, pe rînd, frîiele investigaþiei. Ulterior, Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca procurorii sã reconstituie documentele care lipsesc. Nu s-a specificat cum sã le reconstituie…
România a scãpat, deocamdatã, de liniile noii ordini europene trasate pe aceastã hartã blestematã. Reamintim, însã, o idee aristotelicã, conform cãreia o comunitate în care dispare Justiþia este pe cale de disoluþie, în contextul în care România este în acest moment cel mai corupt stat din Uniunea Europeanã, iar nivelul de trai este în prãbuºire.
De ce ne urãsc fiii celor care au bolºevizat România?
Imediat dupã evenimentele din decembrie 1989, în peisajul mediatic au apãrut voci care au început sã ne rãstãlmãceascã istoria, minimalizînd ºi denaturînd faptele de glorie ale înaintaºilor, sã ne defãimeze personalitãþile devenite simboluri ºi valori ale spiritualitãþii româneºti ºi, în general, sã-i prezinte pe români ca un popor necivilizat, fãrã culturã, fãrã demnitate. La început, mai timide, aceste atacuri au crescut, treptat, în agresivitate, ajungîndu-se ca, astãzi, ele sã devinã un fapt obiºnuit, de care nu se mai simt deranjaþi nici mãcar cei direct vizaþi, adicã românii. Constrînºi sã se îngrijeascã de propria existenþã, sub presiunea unui individualism impus aproape cu brutalitate de activiºtii neoliberalismului postdecembrist, mulþi dintre ei nu ºi-au mai dat seama cã în România se instaura, cu fiecare acþiune politicã sau aºa-zisã reformã administrativã, economicã, culturalã etc., un regim de ocupaþie.
N-au sesizat, deºi s-au strãduit unii sã le deschidã ochii, cã atacurile din ce în ce mai virulente asupra valorilor noastre culturale au fost gîndite tocmai sã înlesneascã realizarea acestui obiectiv. În acest scop, trebuiau demolaþi stîlpii de rezistenþã ai unitãþii ºi coeziunii poporului, ai credinþei sale strãmoºeºti, ai dorinþei sale de a trãi într-o þarã liberã ºi independentã, în care sã se simtã stãpîn pe munca ºi bogãþiile sale, valori pentru care ºi-au dat viaþa generaþii întregi de înaintaºi.
Mulþi au fost duºi în eroare de aceste atacuri perfide, ajungînd chiar sã creadã cã trecutul istoric al poporului român, în spiritul cãruia au fost educate atîtea ºi atîtea generaþii de români, ar fi fost glorificat, artificial, de propaganda comunistã. Campania furibundã de condamnare a fostului regim, ce a reprezentat, practic, suportul ideologic al acþiunilor de demolare a structurilor instituþionale ale statului, s-a dovedit a fi extrem de beneficã ºi pentru propaganda denigratoare îndreptatã împotriva valorilor definitorii ale neamului românesc.
A trebuit, însã, sã treacã 20 de ani, sã vedem þara prãbuºitã, cu economia devastatã, cu bogãþiile ei în mîna a tot felul de aventurieri strãini, cu valorile noastre spirituale defãimate, cu învãþãmîntul, cultura, sãnãtatea ºi chiar vitalitatea poporului grav afectate, ca sã ne dãm seama cã tot ceea ce a început în acel decembrie nefericit pentru poporul român n-a fost nimic altceva decît o agresiune de mari proporþii, care continuã ºi în prezent ºi care nu are alt scop decît sã ne piardã ca neam, pentru ca aceste teritorii ºi cine or mai rãmîne pe ele sã ajungã pentru totdeauna sub stãpînire strãinã.
Dacã mai sînt unii care se îndoiesc de aceastã perspectivã ºi nu înþeleg cã tot dezastrul ce s-a produs în ultimii 20 de ani este rezultatul unor acþiuni premeditate, le supun atenþiei, ca un argument suplimentar, o scurtã analizã asupra unora dintre cei mai aprigi detractori ºi defãimãtori ai neamului românesc.
În primul rînd, cred cã nu-i o simplã coincidenþã cã, în marea lor majoritate, aceºtia sînt fiii celor care, tot într-un moment greu pentru þarã, respectiv spre sfîrºitul celui de-al II-lea rãzboi mondial, au impus, de asemenea, României un regim de stãpînire strãinã, fãcîndu-se cunoscuþi prin zelul lor nemãsurat faþã de ocupantul sovietic. Activiºti ai bolºevizãrii þãrii ºi duºmani ai poporului român, aceºtia ne-au rãmas în amintire prin cunoscutele fapte criminale din anii ’50, ce au urmãrit anihilarea fizicã a intelectualitãþii, consideratã, pe bunã dreptate, stîlpul rezistenþei naþionale. A se constata cã analizele ºi rechizitoriile asupra acestor grave evenimente i-au ocolit, cu premeditare, pe adevãraþii vinovaþi. Au fost supuºi, însã, oprobriului public tot românii, care, din ignoranþã, au devenit victime ale manipulãrii ºi au fost folosiþi în asemenea acþiuni barbare.
Adevãraþii criminali de atunci ºi-au dus traiul tihnit pînã la adînci bãtrîneþe ºi ºi-au lãsat urmaºi de nãdejde, care le continuã “opera” ºi în vremurile noastre. Iatã, doar, patru dintre aceste nume: Leonte Tismãneanu, nãscut Leonid Tismineþki, Walter Roman, nãscut Neuländer, Dionis Patapievici, nãscut Denys Patapiewicz, ºi Mihai Oiºteanu, nãscut Mihail Oigenstein. Ce au ei în comun? În primul rînd, faptul cã toþi sînt evrei, proveniþi din teritoriile unde sovieticii ºi-au pregãtit acþiunile împotriva României, toþi, dupã 1964, ºi-au românizat numele pentru a-ºi ascunde originea, dar, mai ales, crimele sãvîrºite în perioada de bolºevizare a României, toþi au ajuns, cu sprijinul Moscovei ºi al NKVD-ului, pe trepte înalte ale ierarhiei de partid, toþi ºi-au lãsat cel puþin cîte un urmaº cãrora le-a transmis atitudinea lor ostilã faþã de români ºi misiunea de a continua sã-i duºmãneascã.
Anul 1964 a marcat începutul unei perioade de dezgheþ în politica statului comunist. Românii din nomenclatura de partid ºi-au întãrit poziþiile ºi au început sã imprime propagandei ºi ideologiei de partid un caracter naþional din ce în ce mai pronunþat. S-au recunoscut ºi au fost condamnate chiar ºi o parte din greºelile ºi crimele trecutului. România se distanþa tot mai mult de Moscova ºi stabilea relaþii cu lumea occidentalã. Concomitent, aparatul de partid ºi instituþiile statului au fost curãþate de elemente alogene, barîndu-se, totodatã, prin subtile pîrghii administrative, accesul etnicilor minoritari în funcþii importante. În aceste condiþii, indivizi ca aceia nominalizaþi mai sus ºi-au pierdut poziþiile dominante în partid ºi, o datã cu ele, privilegiile importante de care beneficiau. Desigur, n-au fost aruncaþi în stradã din locuinþele luxoase pe care le ocupau, aºa cum au fãcut odraslele lor cu românii dupã 1990, dar nici nu li s-a mai permis desfrîul ºi opulenþa cu care se obiºnuiserã ºi, mai ales, favoarea pe care le-o dãdea puterea.
Cei care le-au fãcut aceastã “neplãcere” erau tocmai românii, pe care ei îi urau genetic ºi lucru acesta n-aveau cum sã-l uite. Unii au mai apucat momentul rãzbunãrii din decembrie 1989, aºa cum a fost Silviu Brucan, alt evreu cu nume schimbat, alþii au lãsat pe seama urmaºilor duºmãnia împotriva românilor ºi, din cîte se constatã, aceºtia se dovedesc extrem de zeloºi în a-ºi executa aceste obligaþii testamentare. Îi recunoaºtem, prin ostilitatea ce o manifestã faþã de români, prin înverºunarea cu care încearcã sã ne înstrãineze de valorile naþionale ºi, în general, prin rãul imens fãcut þãrii în aceºti 20 de ani, pe indivizi ca Vladimir Tismãneanu, Petre Roman, Horia Roman Patapievici sau Andrei Oiºteanu. Sînt binecunoscute blasfemiile lor împotriva personalitãþilor istorice, culturale, teologice etc. care ne-au marcat istoria ºi ne-au ridicat spiritualitatea naþionalã ce ne dã identitate, legitimitate ºi ne plaseazã în rîndul naþiunilor civilizate etc.
ªi ei, ca ºi bolºevicii din care, biologic, se trag, tot de pe funcþii de autoritate îi duºmãnesc pe români. Puterea ce le-o conferã aceste funcþii le permit sã acþioneze cu mai multã eficienþã ºi, totodatã, sã beneficieze de privilegii ºi sã ducã un trai opulent pe seama poporului pe care-l batjocoresc prin cele mai infame expresii. Dacã pãrinþii lor i-au duºmãnit pe români în numele comunismului, iatã cã ei o fac de pe poziþie de anticomuniºti. Numai vectorul s-a schimbat, scopul a rãmas însã acelaºi, adicã sã-i menþinã pe români într-o stare de înapoiere culturalã pentru a-i putea domina.
Pentru români se pun, însã, niºte întrebãri: de ce tocmai Patapievici, cel care s-a afirmat deschis ca denigrator al neamului românesc, a fost numit ºi reinvestit în funcþia de preºedinte al Institutului Cultural Român, organism care ar trebui sã ne promoveze cultura ºi valorile în lume ºi de care el, de fapt, se foloseºte pentru a ne batjocori ºi a ne expune în ipostaze umilitoare? De ce o altã odraslã de bolºevic, în speþã Tismãneanu, a ajuns “inchizitorul” comunismului, folosindu-se de aceastã ocazie, autoritate ºi, bineînþeles, fonduri substanþiale, pentru a-i ataca, de fapt, tot pe români? De ce ºi celelalte odrasle de bolºevici se situeazã bine în zona privilegiaþilor postdecembriºti, nimeni nu-i deranjeazã cu nimic, ocupã funcþii importante, duc un trai opulent pe seama românilor pe care continuã sã-i umileascã cu abjecþiile lor anticomuniste? Sunt întrebãri la care ar trebui sã rãspundã cel care le-a încredinþat aceste funcþii ºi continuã sã-i încurajeze în acþiunile lor, deºi acestea oripileazã tot mai multã lume. Sînt, desigur, întrebãri retorice pentru cã ºi individul numit Bãsescu Traian, prin tot ceea ce face, se poziþioneazã împotriva intereselor poporului român. În aceste condiþii ar trebui sã-i întrebãm pe cei care l-au votat pe acest individ dacã nu cumva prestaþia lui începe sã-i dezamãgeascã, dacã nu cumva încearcã un sentiment de culpabilitate faþã de rãul ce s-a abãtut asupra þãrii.
ALEXANDRU AMITITELOAIE]]>
