de Mircea Platon Despãgubiri literare. O fantomã bîntuie România: Vladimir Tismãneanu. Motto: „Marea problemã a României de azi e acea descrisã de un filozof francez: dificultatea supremã e cum sã distingi fantomele de persoanele reale. Noi am luat prea multe fantome drept personaje în carne si oase” (Vladimir Tismãneanu, 1995). Acompaniat de taraful de strînsurã al prietenilor si îndatoratilor domniei-sale, care îi tin isonul jignindu-i preopinentii, domnul Tismãneanu continuã sã sustinã fie, într-o primã fazã, cã el a fost consistent de „dreapta”, un anticomunist convins, fie, într-un al doilea, ceva mai constipat, moment, cã ne va povesti în noua prefatã a cãrtii politic corecte Fantasmele salvãrii (1998) despre cum a trecut el de la „social-democratie” la „dreapta”. Dorind sã-l ajut pe dl Tismãneanu sã-si facã o autocriticã onestã în fata colectivului, voi încerca, în cele ce urmeazã, sã semnalez pozitia dlui Tismãneanu la diferite momente ale ultimelor douã decade. Un exercitiu de lecturã 1. În articolul Irepetabilul trecut, publicat în 1990, dl Tismãneanu scrie cã regimul comunist nu mai poate fi resuscitat în România: „O datã, pentru cã era esentialmente antiuman, deci potrivnic instinctelor si aspiratiilor naturale ale individului, indiferent de originea sa. Apoi, pentru cã era antinational, o scornire incongruentã cu firea acestui popor, o nãscocire a Apusului pe care un Orient sãrãcit de spirit civic si-a însusit-o în figura scheleticã si amenintãtoare a comisarului bolsevic.” Asadar, în 1990, dl Tismãneanu sustinea cã existã o incompatibilitate între „nãscocirea apuseanã” comunistã si „firea” natiunii române (notiune „esentialistã”). 2. În 1992, într-o conferintã despre „Basarabia, România, Europa” tinutã sub auspiciile Fundatiei Iuliu Maniu la New York, dl Tismãneanu a vorbit despre cum Iuliu Maniu a înteles cã ideologia comunistã amenintã „statul national”. Fãrã a spune nimic împotriva ideii de „stat national” român, pe care Constitutia la care lucreazã acum „expertii” si „elita” Presedintelui Bãsescu o considerã o idee depãsitã, reactionarã, „interbelicã”, dl Tismãneanu spunea împãciuitor: „Desigur, existã regretabile extremisme în viata politicã din tarã, existã tendinte de isterizare xenofobã, dar ele îmi par mai degrabã de periferia culturii civice care se construieste acum.” 3. Tot în 1992, dar în context anglofon de aceastã datã, dl Tismãneanu scria, în Finishing the Revolutions of East-Central Europe (articol semnat împreunã cu Patrick Clawson) si în eseul Between Liberation and Freedom, ambele texte apãrute în volumul Uprooting Leninism, Cultivating Liberty, despre cum cel mai mare pericol pentru Europa de Est si deci si pentru România nu e coruptia, controlul mass-media, oportunismul sau slãbiciunea constitutionalã: „Dintre toate pericolele care amenintã libertatea în Europa Centralã si de Est, cel mai mare e renasterea spiritului colectivist. Acesta nu e un colectivism intelectual, internationalist, cum e comunismul. E un colectivism primitiv, parohial, care se bazeazã pe concepte precum «patrie», «ntiune» sau chiar comunitatea de sînge.” Aceastã carte, din 1992, însuma rezultatele unei conferinte desfãsurate în martie 1991 la Timisoara. Cu ocazia sederii în Timisoara, dl Tismãneanu i-a dat un interviu dlui Mircea Mihãies. În acel interviu, dl Tismãneanu si cu dl Mihãies, asezîndu-i în aceeasi oalã pe un Nichifor Crainic cu istoricii comunisti Mircea Musat si Ion Ardeleanu, au cãzut de comun acord cã, de fapt, regimul iliescian e un regim fascist, o „putere de tip plebiscitar”: „VLADIMIR TISMÃNEANU e obicei, acesta e începutul fascismului. Sînt si eu de pãrerea lui Adam Michnik cã pericolul major în întreaga Europã Centralã si Rãsãriteanã este un fascism care-si va pãstra o anumitã glazurã socializantã, egalitaristã”. Si fãrã a avea vreo îndoialã cã „statul etnocratic pur functioneazã la ora actualã”, dl Tismãneanu continua: „E foarte frumos sã vorbim despre sufletul satului, sau despre sufletul românesc, care s-a nãscut la sat. Dar în Europa si în pluralism nu prin mit intrãm. De obicei, mitul e forma sigurã de iesire din Europa. MIRCEA MIHÃIES: Si din legalitate. VLADIMIR TISMÃNEANU: Fãrã îndoialã. Traditia culturalã, politicã occidentalã este traditia legalitãtii. E cam plictisitoare si obositoare dar al naibii de fertilã pentru individ!” 4. Odatã ce a redefinit lupta împotriva (neo)comunismului ca luptã împotriva fascismului si etnocentrismului, dl Tismãneanu a putut îmbina utilul cu plãcutul. Astfel, în articolul Romania’s Mystical Revolutionaries, publicat în 1994 în revista „Ptisan Review” dl Tismãneanu deplînge faptul cã intelectualii asociati Miscãrii Legionare nu si-au fãcut autocritica: „Pînã recent, activitãtile intelectualilor asociati Legiunii Arhanghelului Mihail au fost acoperite sub un vãl de tãcere si prezentate ca un amãnunt efemer, aproape nesemnificativ, al tumultuosilor lor ani de ucenicie. Nici unul dintre acesti intelectuali nu s-a apucat sã-si cerceteze constiinta pentru a detecta motivele obsesiei lor de tinerete. Ce a urmat dupã 1940 a fost un lung si, trebuie sã spunem, reusit exercitiu de amnezie voitã. Si totusi angajamentul fascist al ‘Generatiei Tinere’ si identificarea ei cu Garda de Fier au fost cea mai directã expresie a nationalismului si antisemitismului care rãspîndite astãzi în Europa de Est.” Desigur cã dl Tismãneanu stia cã, de fapt, ce a urmat anului 1940 a fost un lung sir de morti ale intelectualilor de dreapta, fie trimisi în linia întîi a frontului de cãtre Ion Antonescu, fie mãcelãriti de comunistii îndrumati ideologic si de Leonte Tismãneanu. „Vãlul de tãcere” era datorat lichidãrii multora dintre intelectualii cu pricina, iar „cercetarea constiintei” se fãcuse sub bãtãi si în cursul „reeducãrii”. În plus, istoriografia comunistã a evitat subiectul legionar din motive de cenzurã ideologicã. Mai stia dl Tismãneanu si cã unii intelectuali de dreapta fugiserã în Occident, unde încercaserã sã-si refacã viata în contextul unui climat intelectual de un stîngism extrem de agresiv care nu îngãduia „cercetarea sufletului”, ci doar (auto)denuntul „fascistilor”. Si denutînd continuã si dl Tismãneanu care, dupã ce trece în revistã articleria legionarã a unor Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica sau Nae Ionescu, îi înfiereazã insidios, în acelasi paragraf, pe Marian Munteanu si pe Gabriel Liiceanu. În viziunea lui Tismãneanu, ambii s-ar fi fãcut vinovati de „exonerarea” legionarilor: „Aceastã exonerare e în special nelinistitoare astãzi, în România post-ceausistã, cînd multi din tînãra generatie de studenti si intelectuali se identificã cu spiritul radicalilor rebeli ai anilor treizeci. De exemplu, liderul studentesc Marian Munteanu a format o organizatie numitã Miscarea pentru România si îi invocã pe Nae Ionescu si miscarea sa drept model. Atît prefata lui Nae Ionescu la romanul De douã mii de ani al lui Mihail Sebastian cît si Schimbarea la fatã a României a lui Cioran au fost recent reeditate de Editura Humanitas din România. Directorul editurii Humanitas e Gabriel Liiceanu, principalul discipol si continuator al lui Constantin Noica (si în prezent un critic îndîrjit al regimului Iliescu). În 1992, Liiceanu însusi a publicat o carte intitulatã Cearta cu filosofia în care asistãm la un lung tur de fortã în examinarea tribulatiilor teoretice ale lui Cioran fãrã nici o referire însã la trecutul fascist al lui Cioran”. În continuare, Tismãneanu criticã faptul cã Gabriel Liiceanu a reeditat Schimbarea la fatã a României fãrã o prefatã în care sã critice o carte care a fost „una dintre principalele manifeste ale fascismului european în versiunea «national bolsevicã»”. Asadar, dacã Iliescu e „fascist”, Cioran e „national bolsevic”. Ceea ce urmãrea în acest fel dl Tismãneanu era sã poatã spune cã între „nationalismul” românesc si comunism existã o continuitate, cã dictatura comunistã e o consecintã a nationalismului-legionar si cã, de exemplu, cartea lui Cioran apartine „impetusului care a ajutat la edificarea unei dictaturi fasciste în România, sîngeros preludiu al celeilalte, nu mai putin sîngeroase, tiranii comuniste.” Un „preludiu”, asadar o miscare de deschidere, o miscare care anunta comunismul, care a adus comunismul. Acum, dupã cîte stiu eu, dl Liiceanu e considerat o personalitate a „dreptei” liberale, „netotalitare”. Atunci de ce mã întreabã dl Mihãies: „Unde si cînd a atacat Vladimir Tismãneanu ‘dreapta traditionalã’? 5. E ciudat cã dl Mihãies nu stie sau nu îsi mai aminteste, deoarece, în 1995-96, dl Tismãneanu era din nou intervievat de dl Mihãies. Si, dacã „la export” dl Iliescu era prezentat ca victimã a criticilor urmasului oficial al „fascistului” Noica, în cartea Balul Mascat, liderii opozitiei democrate sînt din nou criticati pentru „lipsa de maturitate” de care au dat dovadã în încercarea lor de a se împotrivi lui Ion Iliescu. Astfel, conform dlui Tismãneanu lupta dintre Iliescu si opozitie (condusã de PNTCD) ar fi fost una dintre „bolsevicii-bolsevici” si „bolsevicii-antibolsevici”. Conform dlui Tismãneanu, „radicalismul” opozitiei era nejustificat: „Nuanta moralã trebuia sã fie si una a tolerantei si a amînãrii scadentelor. Anumite puncte importante puteau fi lãsate pe seama unor comisii de stabilire a adevãrului, alcãtuite de istorici, personalitãti intelectuale care sã gîndeascã tranzitia în termeni de compromis istoric, mai degrabã decît de conflict (…) Ceea ce cred cã s-ar fi putut realiza, în special dupã 1992, ar fi fost nu ideea de reconciliere, care e o etichetã gãunoasã, ci coabitarea.” 6.Un bun exemplu de coabitare cu neobolsevicii ne oferã în 2003 dl Tismãneanu în cartea de convorbiri cu Ion Iliescu, de care se pare cã îl leagã pasiunea comunã pentru marxismul revizionist si, mai ales, pentru scrierile lui Trotsky, a cãrui absentã din bibliografia româneascã o deplîng amîndoi. Fãrã a comenta toatã cartea, voi remarca doar cîteva aspecte. În primul rînd, Tismãneanu vorbeste iarãsi de „rigiditatea” (stiffness) opozitiei lui Corneliu Coposu si a anti-comunistilor care, dupã cum spune Ion Iliescu aprobat de Tismãneanu, au dat dovadã de „schematism, primitivism” în anti-comunismul lor. Dar atmosfera îmbîcsitã, de activisti depãnînd amintiri despre cît de frumoase erau sedintele de altãdatã de la „Stefan Gheorghiu”, de pe cînd, eheu fugaces, trecea si Silviu Brucan pe acolo, culmineazã într-o mãrturisire perfect lãmuritoare în privinta lui Vladimir Tismãneanu. Care spune asa: „Cel putin un aspect e clar din dezbaterea internationalã despre comunism versus fascism: dacã se poate vorbi despre comunism cu fatã umanã, e aproape imposibil de vorbit despre fascism sau nazism cu fatã umanã. Comunismul a lãsat cel putin loc pentru iluzia umanismului – si în traditia comunistã, poate în marxism, în antropologia filosoficã marxistã, a existat probabil o traditie umanistã complet respinsã de fascism. Dupã cum ati mentionat mai devreme, si cred cã e foarte important, cred cã la originile marxismului se aflã un fel de aspiratie democraticã.” Acesta e Vladimir Tismãneanu în 2003. În 2006, presedintele Bãsescu avea sã-l numeascã pe acest om Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Începînd cu acel moment, „anticomunismul” dlui Tismãneanu nu a mai cunoscut limite. Oricine i s-a opus a fost fie comunist, fie fascist, fie, avînd în vedere cã, în viziunea dlui Tismãneanu ambele sînt aidoma, si comunist si fascist în acelasi timp. Dar oricum e mai rãu sã fii fascist, pentru cã nu esti deloc umanist, pentru cã nu mai întretii „iluzia umanistã”. Cîteva conluzii Citind opera dlui Tismãneanu, am ajuns la concluzia cã dlui Tismãneanu îi va fi imposibil sã ne explice cum a trecut de la social-democratie la „dreapta” pentru simplul motiv cã nu se poate vorbi de o „evolutie” a dlui Tismãneanu. Pentru a întelege parcursul, fragmentat, esoteric si proteic al dlui Tismãneanu ar trebui sã tinem cont de strategiile sale de construire a carierei atît în SUA cît si în România. Apoi, trebuie sã tinem seama de cine îl plãteste. Dar, dacã dl Tismãneanu are dreptate, una dintre caracteristicile comunismului e tocmai „proteismul fenomenului si evanescenta lui. Îti scapã mereu printre degete. De aici imposibilitatea de a surpinde în toate detaliile sale fenomenul comunist.” Îmi dau deci seama cã nu pot surpinde toate detaliile scrisului dlui Tismãneanu. Dar proteismul, vesnica reinventare de sine si de altii, vesnica manipulare semanticã a istoriei si destinelor românilor, refuzul unei identitãti, toate ni-l indicã pe dl Tismãneanu ca fiind pe orbita fenomenului comunist românesc si international. Rãmînem, urmãrind zig-zagurile nedemne ale dlui Tismãneanu, fie cu impresia unui om care e o simplã portavoce a unor interese politice, un simplu activist de partid pus sã justifice ideologic niste decizii politice luate deasupra lui, fie cu imaginea unui oportunist. Dar în nici un caz cu un om de dreapta politicã. Dreapta politicã, conservatorismul adicã, nu e ideologie. Dar nu e ideologie doar în mãsura în care înseamnã apãrarea unei identitãti (sociale, culturale, politice, religioase) date. A fi om de dreapta înseamnã a apãra un dat, o identitate. În mãsura în care îti reinventezi propria identitate în permanentã, si în mãsura în care faci din identitate un lucru rãu, nu mai esti conservator. Lucrurile sînt asa cum sînt si reinventarea lor nu e, de cele mai multe ori, decît o reinventare semanticã, o redefinire abuzivã. E genul de redefinire care a fãcut din tãrani niste „dusmani de clasã” sau niste „nãpîrci reactionare”, care a fãcut din preoti niste „fanatici”, care a fãcut din evrei niste „suboameni” si care face acum din omul normal un „homofob”. E genul de redefinire care precede sau justificã crima organizatã. Lucrurile vii cresc, doar jucãriile mecanice se inventeazã. Si lucrurile vii au o origine, o naturã specificã, niste rãdãcini, un timp si un spatiu al lor. Ingineria socialã merge mînã în mînã cu lipsa de identitate personalã. Nu poti sã aperi ceva dacã nu stii cine esti. Si nu vei sti niciodatã cine esti dacã cineva îti va rescrie mereu trecutul. În lipsa acestei înrãdãcinãri în structurile de rezistentã ale realului, în antropologia crestinã, în traditia moralã si istoricã, „dreapta” nu e decît o ideologie ca oricare alta pentru cã nu exprimã nici o realitate, ci doar încearcã sã inventeze o realitate. O realitate conventionalã. Asa cum e si „realitatea” democratiei românesti din ultimii douãzeci de ani, în care oamenii cinstiti siliti sã „coabiteze” cu structurile politico-ideologice gangsteresti clocite de structurile de partid si de stat ale regimului comunist sînt condamnati, de fapt, la moarte (sufleteascã) lentã. De aceea am spus cã, dupã saizeci de ani, „douã generatii de tismãneni” sînt de ajuns. Nu mã refeream la „evrei”, ci la oportunisti. Nu i-am fãcut dlui Tismãneanu nici o vinã din faptul cã e fiul tatãlui domniei-sale, dar i-am fãcut o vinã din faptul cã foloseste acelasi limbaj ca al tatãlui domniei-sale si cã, dincolo de rasã, clasã sau religie, pregãteste o nouã generatie de oportunisti (ortodocsi, catolici etc.) care sã apere sistemul corupt din România. Si cea mai bunã dovadã cã aliatii domniei-sale sînt fie corupti, fie incompetenti, e cã nici unul dintre vasalii tismãnieni nu a îndrãznit sã constate, ca „expert”, pe tot cuprinsul acestei polemici despre stînga si dreapta, ceea ce era de constatat, si anume cã, judecat dupã scrierile sale, dl Tismãneanu nu poate fi considerat un om de dreapta. Poate fi considerat un om al stîngii antistaliniste (anticommunist Left/ liberal Left), asta ca sã fim generosi cu precizie. Lucrul acesta e dovedit nu doar de scrierile dlui Tismãneanu si ale aliatilor sãi, ci si de modul lor de a lupta. De la începutul acestei polemici, întrebãrilor sau argumentelor mele bazate pe scrierile dlui Tismãneanu li s-a rãspuns cu injurii si amenintãri la adresa mea. Nu am nici o îndoialã în privinta capacitãtii de a face rãu a „elitei” noastre. Dar am din ce în ce mai mari îndoieli în privinta dorintei ei de a face bine. De a fi onesti. Eu discut cãrti, ciracii dlui Tismãneanu cautã sã mã distrugã pe mine, personal, viseazã sã mã vadã dat afarã de la universitatea unde studiez, delireazã asupra cîte unei fotografii de-ale mele, îsi folosesc, precum dl Mihãies, pozitia oficialã, de vicepresedinte al ICR, pentru a publica pe site-ul institutiei pe care o conduc articole injurioase la adresa mea (cu alte cuvinte, se fac vinovati de abuz de putere, de vreme ce folosesc resursele statului pentru a da bãtãlii personale cu un scriitor român) etc. De ce? Fiindcã am îndrãznit sã spun cã „regele” e gol? Si oportunist? Dacã e adevãrat ce spune dl Tismãneanu, si anume cã românii sînt, colectiv, atît de insuportabil de tarati de comunism, oare cum trebuie sã fie dl Tismãneanu, crescut si educat în epicentrul aparatului ideologic represiv comunist, de care a si profitat? La urma urmelor, dl Tismãneanu continuã sã facã ce a fãcut tatãl domniei-sale, adicã sã lupte cu mapa împotriva poporului român. Eu am fost crescut si educat sã sã fac ceea ce a fãcut bunicul meu Aurel N. Platon, nãscut în 1904, antilegionar, bun prieten cu o familie de evrei din Botosani, notar liberal al comunei Vorona. Cînd trupele sovietice, care ni l-au adus si pe tatãl dlui Tismãneanu, au început sã intre în tarã, bunicul a înhãmat caii la sareta primãriei si a plecat în refugiu cãutînd sã scape de comunisti arhiva primãriei, istoria satului. Domnul Tismãneanu foloseste discursul si apucãturile celor care au distrus România. Asa a fost educat. Eu am fost educat sã apãr ce pot din România veche, integrã. În 1950, tatãlui meu i s-a spus, în scoala primarã: „Mars acasã si spune-i lu’ tat’tu sã dea pãmîntul la colectivã dacã vrea sã te mai primim la scoalã.” Bunicul meu, notar liberal în comuna Vorona, avea cinci copiii si cinci hectare de pãmînt. A dat pãmîntul, aproape tot. Dar, din cauzã cã fusese notar „burghezo-mosieresc”, l-au dat afarã de la primãrie. Si a trãit asa, aproape douã decenii, pînã cînd a împlinit vîrsta de pensie, din munca micii lui grãdini de legume, din cresterea cîtorva pãsãri si din cei doi trei pomi fructiferi pe care îi avea în curtea casei. A trãit unde se nãscuse, în curtea casei lui, în România profundã. Si prin acest om am cunoscut si eu România profundã. Autarhicã. Si deloc „primitivã” sau „sovinã”. Dar cinstitã. De zeci de ani sîntem siliti, dacã nu acceptãm coruptia sau ideologia comunistã, sã o luãm de la capãt, sã murim, sã plecãm, sã tãcem, în vreme ce urmasii celor care au distrus si distrug România, care seacã albiile de ape, muntii de minereuri, pãdurile de viatã si oamenii de suflet, ne dau lectii de moralitate si ne învatã cum sã ne dezbãrãm de strãmosi, de natiune, de credintã, de patrie, de cultura româneascã si de alte „racile ale trecutului”. „De ce sîntem atît de ticãlosi?” se întreba retoric dl Mihãies. Fiindcã puteti. Fiindcã aveti spate. Fiindcã oamenii cinstiti nu mai au cum sã vã tragã la rãspundere. Fiindcã mãsluiti continuu criteriile. Fiindcã sînteti multi si organizati. Stiu cã nu voi cîstiga bãtãlia. Dar mai stiu si cã dl Tismãneanu va pierde lupta. Si asta pentru cã domnia-sa nu se luptã cu mine, ci cu adevãrul propriei sale bibliografii. Si nimeni nu poate sãri peste propria umbrã. Deja nu mai puteti minti, desi încã nu vreti sã spuneti adevãrul. (Text apãrut în Mircea Platon, Gheorghe Fedorovici, Mãsura vremii: îndemn la normalitate, Bucuresti, Editura Predania, 2009) Vezi Mircea Mihãies: tismaneanu.wordpress.com/2009/05/06/mircea-mihaies-de-ce-sîntem-atat-de-ticalosi; Gelu Trandafir, Anca Cernea: http://tismaneanu.wordpress.com/2009/05/26/despre-radicalisme-si-diversiuni-o-scrisoare-de-la-anca-cernea-si-gelu-trandafir/. Vladimir Tismãneanu, Irepetabilul trecut, Bucuresti, Albatros, 1994, p. 13. Vezi, de exemplu, Ioan Stanomir, Stat, natiune si patriotism constitutional, „Revista 22”, 22 februarie 2006 (http://www.revista22.ro/stat-natiune-si-patriotism-constitutional-2491.html). De mentionat cã Ioan Stanomir este seful comisiei prezidentiale pentru revizuirea Constitutiei. Vladimir Tismãneanu, Irepetabilul trecut, p. „Tribalism. But of all the threats to liberty in East-Central Europe, the greatest is a revived spirit of collectivism. This is not an intellectual, internationalist sort of collectivism, like communism. It is a primitive, parochial collectivism that draws on such concepts as the fatherland, the nation, or even the blood community”. În Between Liberation and Freedom, Tismãneanu adaugã si „strãmosii” (ancestors) la notiunile tribaliste. Vezi Uprooting Leninism, Cultivating Liberty, Editura Vladimir Tismãneanu, PatrickClawson, Philadelphia, Foreign Policy Research Institute, 1992, XI, p. 39. Vladimir Tismãneanu, Ghilotina de scrum, Timisoara, Editura de Vest, 1992, 220-221. De notat cã, în Fantasmele salvãrii,Tismãneanu nu mai vorbeste de abandonarea mitului, considerate „cimentul societãtii”, ci doar de abandonarea miturilor „rele” cum ar fi nationalismul, si înlocuirea lor cu mituri „bune”, cum ar „societatea civilã” (Tismãneanu, Fantasies of Salvation, Princeton, Princeton University Press, 1998, p. 37. „Until recently, the activities of the intellectuals associated with the ‘legionnaires of the Archangel Michael’ have almost universally been glossed over with a veil of silence and presented as an ephemeral, alsmost insignificant episode in their tumultuous Lehrjahre. Nor have any of the participants engaged in soul-searching to detect the reasons for their youthful obsession. What followed after 1940 has been a long, and one must say, successful exercise of willed amnesia. Yet in the preceding decades the fascist commitment of the ‘Young Generation’ and its identification with the Iron Guardist movement was the most straightforward expression of nationalism and anti-Semitism to be found in Eastern Europe” (Vladimir Tismãneanu, Romania’s Mystical Revolutionaries, în A Partisan Century: Political Writings from Partisan Review, Editura Edith Kurzweil, New York, Columbia University Press, 1996, p. 383-384). Teza apare explicit în Fantasies of Salvation, de exemplu, unde ni se explicã faptul cã, deja nãpãditi de „sovinism, antisemitism, neîncredere în liber-cugetãtori si nationalism”, comunismul ne-a venit ca o mãnusã, încurajînd aceste caracteristici. Într-un cuvînt, Estul Europei a „mostenit o combinatie de forme monolitice de gîndire totalitarã de sorginte precomunistã si comunistã” (Frantasies of Salvation, p. 48-49). Vladimir Tismãneanu, „Romania’s Mystical Revolutionaries”, A Partisan Century, p. 389-90. Mihãies: tismaneanu.wordpress.com/2009/05/06/mircea-mihaies-de-ce-sîntem-atat-de-ticalosi. Atacul lui Tismãneanu poate fi unul din factorii care au contribuit la faptul cã, într-o primã instantã, Gabriel Liiceanu a contestat numirea lui Vladimir Tismãneanu în fruntea Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Vezi Sorin Lavric, Cum se investigheazã crimele comunismului la Români, „Adevãrul”, 4 octombrie 2006 (http://www.adevarul.ro/articole/2006/cum-se-investigheaza-crimele-comunismului-la-romani.html). Ulterior, Gabriel Liiceanu s-a reconciliat cu Vladimir Tismãneanu sub flamura presedintelui Bãsescu. Vladimir Tismãneanu, Balul mascat: Un dialog cu Mircea Mihãies, Iasi, Polirom, 1996, p. 19-21. Ion Iliescu (interviewed by Vladimir Tismãneanu), Communism, Post-Communism and Democracy: The Great Shock at the End of a Short Century, Boulder, East European Monographs, 2006, p. 41. Iliescu, Communism, 51, 62, 116-17, 120-21 (despre inoportunitatea reinstaurãrii monarhiei). Despre penibilul acestei cãrti de convorbiri cu Ion Iliescu a scris si politologul britanic Tom Gallagher, în articolele Politolog fãrã bisericute („România liberã”, 13 octombrie 2006), Netulburat în propria-i mistificare („România liberã”, 1 noiembrie 2006), „Un istoric indispendabil pentru doi presedinti români” I, II („Ziua”, 14 si 15 aprilie 2006). Vladimir Tismãneanu în Iliescu, Communism, p. 167-69. La începutul anilor ’90, Tismãneanu scria: „Dar, asa cum a arãtat recent istoricul polonez Adam Michnik, «nu existã socialism cu fatã umanã, ci doar totalitarism cu pumnul în gurã»” (Fantoma lui Gheorghiu-Dej, Bucuresti, Editura Univers, 1995, p. 101). Vladimir Tismãneanu, Ghilotina de scrum, Timisoara, Editura de Vest, 1992, p.191. Surse: Arhiva Romanilor via Convorbiri Literare Update Ziaristi OnlineDl Tismaneanu e os de taranist]]>

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer

                

Share via
Copy link
Powered by Social Snap