Înainte de Ziua Crucii se nãºtea în 1899 Corneliu Zelea Codreanu a cãrui viaþã a fost o continuã înãlþare a crucii neamului românesc, la vederea cãreia poporul a strigat “Doamne miluieºte!” înþelegând cã cel ce ridica crucea neamului era trimisul Arhanghelului dreptãþii, Mihail, iar cei ce slujeau poftelor spurcate ºi intereselor strãine au strigat “Rastigneºte-l!”, nesuferind a cãuta spre puterea ce sta sã se nascã din îndemnul lui adresat românilor de a ridica împreunã ºi fiecare în parte crucea acestui neam. Mânuieºte, Doamne, acest neam ortodox al românilor ºi binecuvânteazã moºtenirea Ta între noi; biruinþã dãruieºte mãrturisitorilor legionari asupra potrivnicilor Tãi ºi cu Sfântã Crucea Ta pãzeºte pe poporul Tãu!
13 septembrie – 113 ani de la nasterea lui
Corneliu Codreanu
ultimul Voievod Sfânt al românilor
„Aceºti ostaºi ai Împãratului celui Mare, au stãtut împotriva poruncilor tiranilor,vitejeºte n-au bãgat seamã de munciºi cãlcând toatã înºelãciunea, încununându-se dupã vrednicie, cer de la Mântuitorul pace ºi sufletelor noastre mare milã.”
(tropar al unor sfinþi mucenici)
„Þelul final, sensul ultim al neamului este învierea. Învierea în numele Mântuitorului Iisus Hristos. Creaþia, cultura, sunt doar mijloacele pentru aceasta, nu scop în sine. Sunt mijloace pentru aceastã înviere. Dar cultura este rodul capacitãþilor ºi dispoziþiilor pe care Dumnezeu le-a pus neamului nostru. Pentru aceasta purtãm toatã rãspunderea. Va veni o vreme în care neamurile pãmântului se vor întrece pentru aceastã ultimã înviere; toate neamurile, cu toþi regii pe care i-au avut. Atunci se va da fiecãrui popor locul hotãrât lui înaintea Tronului lui Dumnezeu. Aceastã clipã covârºitoare, aceastã înviere din morþi, este cel mai înalt ºi mai strãlucit þel spre care se poate pregãti o naþiune.” (Corneliu Codreanu – Pentru Legionari)Prieteni ºi duºmani, despre Corneliu Codreanu:
Nicholas Nagy-Talavera, scriitor ungur, de origine evreiasca Deodatã s-a produs o rumoare prin mulþime. Un bãrbat chipeº, smead, înalt, îmbrãcat într-un costum alb, românesc, a intrat în curte cãlãrind un cal alb. S-a oprit aproape de mine. N-am putut vedea nimic monstros sau rãu în el. Ba chiar dimpotrivã. Zâmbetul sãu copilaros, sincer, radia asupra mulþimii celor sãraci ºi pãrea sã fie una cu mulþimea ºi totodatã în mod misterios, departe de ea. Carisma este un cuvânt nepotrivit pentru a defini forþa stranie emanatã de acest om. Poate el aparþinea pur si simplu pãdurilor, munþilor, furtunilor de pe culmile Carpaþilor acoperite cu zãpadã, sau lacurilor ºi vânturilor. ªi astfel stãtea în mijlocul mulþimii în tãcere. Tãcerea sa era elocventã; pãrea mai puternicã decât noi, mai puternicã decât ordinul prefectului care i-a interzis sã vorbeascã. O þãrancã bãtrânã ºi ofilitã ºi-a fãcut cruce ºi ne-a ºoptit: “E trimis de Arhanghelul Mihail”. Apoi clopotul trist al bisericii se porni sã batã ºi slujba, care preceda întotdeauna adunãrile legionare, începu. Impresiile adânci, create în sufletul unui copil, dispar cu greu. De mai mult de un sfert de veac n-am uitat niciodatã întâlnirea cu Corneliu Zelea Codreanu. (Nagy- Talavera, Nicholas, O istorie a fascismului în Ungaria ºi România. Ed. (evreiasca) Hasefer, Bucuresti, 1996; ed. orig. 1971, în engl.). Andreas Hillgruber, istoric evreu-german Legiunea Arhanghelului Mihail, întemeiatã în 1927, era creaþia exclusivã a lui Corneliu Zelea Codreanu, un om plin de pasiune politico-religioasã. Antisemitismul Miºcãrii era de naturã religioasã ºi naþionalã, nu rasistã. Obiectivul lui Codreanu era înlãturarea pseudo-democraþiei din România ºi reînnoirea statului român printr-o conducere autoritarã, înrãdãcinatã solid în creºtinismul ortodox. Principiile Miºcãrii izvorau,fãrã îndoialã, dintr-un profund patriotism autentic.(Andreas Hillgruber, Hitler, Konig Carol und Marschall Antonescu, Ed. Franz Steiner Verlag Gmbh, Wiesbaden, 1954). Zigu Ornea, istoric evreu Toate aceste elogii despre Codreanu, ce întreþineau în jurul lui o atmosferã de cult, uimesc ºi fascineazã. Mai ales cã unele (anume alese) sunt datorate unor oameni de culturã notorii, unor strãlucite inteligenþe. Dincolo de fanatismul unui credo de atunci, e dincolo de îndoialã charisma lui Corneliu Zelea Codreanu. Dârzenia, intransigenþa, tãria convingerilor, integritatea moralã, traiul modest, aproape în sãrãcie, fanatismul credinþei ortodoxe erau, indiscutabil, calitãþi care se distingeau într-o lume scepticã ºi aranjoare, cu moravuri laxe si mereu coruptibile. Aceste trasãturi morale impresionau, convingeau, trezând admiraþie ºi respect. Charisma lui Codreanu era o realitate incontestabilã. (Zigu Ornea, Anii treizeci. Extrema dreaptã româneascã, Ed. Fundatia Culturala Româna, 1995, p.386). Iuliu Maniu, om politic, þãrãnist Recunosc cã Corneliu Zelea Codreanu a fost superior gândirii mele. Eu am încercat sã adopt în slujba ºi salvarea þãrii, cãi politice; el a ales o cale superioarã ºi anume: a realiza mai întâi caractere, educând un tineret, care pe cãi de înãlþare patrioticã, sã se dãruiascã total, moral ºi spiritual. Sã creeze mai întâi o elitã conducatoare ºi apoi un partid. (Declaraþie fãcuta la Snagov, în vara lui 1943). Traian Trifan, Dr. în Drept internaþional: Capitanul Corneliu Codreanu a deschis drumul bãtãliei spre Învierea Neamului, implantând în conºtiinþe, prin exemplul vieþii sale, responsabilitatea în faþa lui Dumnezeu pentru actele sãvârºite pe pãmânt ºi pecetluind cu sângele sãu acest crez pentru neamul nostru. (Traian Trifan, Marturisesc… Robul 1036, Ed. Scara, 1998, p. 119). Filon Verca, profesor, scriitor, jurnalist Corneliu Codreanu era profund uman, profund creºtin. El nu era anti: omul corect, omul cinstit, omul loial. El se gãsea în faþa unei forþe “dominatoare”, dupã cum a definit-o cu atâta luciditate generalul Charles de Gaulle- care a Declanºat rãzboiul subteran, contra þãrii româneºti, cu scopul de a o supune, a o aservi. Reflexul de autoaparare a justificat aceastã rezistentã, pânã la moarte, împotriva primejdiei de dispariþie ca neam. (Filon Verca, Pe meleaguri straine, Ed. Dalami, Caransebes, 2004, p. 250). Mircea Nicolau Socotesc cã era o îmbinare a unei acþiuni de teren concrete, cu o viziune de ordin religios ºi filosofic.În Corneliu Codreanu nu a existat aceastã disociere între gând ºi faptã. Între gândul lui ºi faptã era o relaþie directa. Niciodatã nu ºi-a trãdat gândul, sau nu ºi l-a falsificat în fapta lui. Socotesc cã dintre toþi oamenii care au militat pentru valorile româneºti, pentru interesele societãþii ºi neamului românesc, nici unul nu a gãsit cea mai fericitã cale de a-ºi realiza obiectivele, aºa cum a gãsit Corneliu Codreanu. (Gabriel Stanescu, Convorbiri cu Mircea Nicolau, Ed. Criterion, Bucuresti, 2007, p.32). Emil Cioran, scriitor, ganditor În noi gemea viitorul. În unul clocotea. ªi el a rupt tãcerea blîndã a existenþei noastre ºi ne-a obligat sã fim. Virtuþiile unui neam s-au întruchipat în el. România din putinþã se îndreapta spre putere. Prezenþa lui era tulburãtoare ºi n-am plecat niciodatã de la el, fãrã sã simt acel suflu iremediabil, de rãscruce, care însoþeºte existenþele marcate de fatalitate. Cãpitanul nu suferea de viciul fundamental al aºa-zisului intelectual român. Cãpitanul nu era “deºtept”, Cãpitanul era profund. Cuvintele Cãpitanului, grele ºi rare, rãsãreau din Soartã. Ele se plãmãdeau undeva departe…Acele gânduri au urzit rostul nostru. În ele respirau natura ºi cerul. ªi când au pornit spre înfãptuire, temelia istoricã a þãrii s-a zguduit. Corneliu Codreanu n-a pus problema României imediate, a României moderne sau contemporane…El a pus problema în termini ultimi, în totalitatea devenirii naþionale. El n-a vrut sã îndrepte mizeria aproximativã a condiþiei noastre, ci sã introducã absolutul în respiraþia zilnicã a României. Nu o revoluþie a momentului istoric, ci una a istoriei. Legiunea ar trebui astfel nu numai sã creeze România, dar sã-i si rãscumpere trecutul, sã insufle absenþa secularã, sa salveze, printr-o nebunie, inspiratã ºi unicã, imensul timp pierdut. Capitanul a dat românului un rost. Înclin uneori a crede cã el a cãzut din conflictul mãrimii lui cu micimea noastrã. Nu este totuºi mai puþin adevãrat, cã epoca de prigoanã a scos la ivealã caractere pe care cea mai încrezãtoare utopie nu le-ar fi putut bãnui… (“Glasul strãmoºesc”, Sibiu, anul VI, nr.10/25 Decembrie 1940). Parintele Justin Parvu Despre Corneliu Zelea Codreanu si Legiunea Arhanghelului Mihail, istoricii nostri mai vechi sau unii mai noi au avut grija sa denatureze adevarul. Au facut-o cu un scop: generatiile care le-au urmat(sau vor urma) sa nu stie adevarata istorie a romanilor. Nu s-a scris “fara ura si partinire”, asa cum ar trebui sa o faca adevaratii istorici. Corneliu Zelea Codreanu a fost inca din timpul vietii sale o legenda, iar moartea sa, care a fost o jertfa – “cea mai scumpa dintre nunti”, cum spunea cantecul legionar, a facut ca proiectarea sa mitica sa capete o deosebita profunzime. Corneliu Zelea Codreanu si Miscarea Legionara au fost insa si o realitate care apartine istoriei romanilor. N-o putem neglija si trebuie sa o intelegem. Mai mult, Corneliu Zelea Codreanu a intrat intr-un panteon al mitologiei romanesti, unde trebuia demult sa-si afle locul. Ma bucura faptul ca se studiaza acest fenomen si marturiile noastre, ale celor care mai traiesc, putini intr-adevar, pot ajuta la descrierea unei istorii care n-a beneficiat pana nu demult decat de un singur fel de prezentare, bineinteles, negativa. Caci cei care au scris erau dusmanii miscarii, cei carora le era frica de ea si ma mira faptul ca inca le mai este, astazi cand tinerii din “Fratiile de Cruce” de la sfarsitul anilor ’30 sunt octogenari sau nanogenari. Sunt tot mai putini astazi dintre cei care au trait acele vremuri si au crezut in biruinta legionara si marturia lor nu trebuie sa se piarda. Tinerii legionari erau credinciosi si au crezut in rolul crestin al Miscarii. Dupa ani sau chiar zeci de ani de temnita grea, multi dintre supravietuitori s-au indreptat catre manastiri. Aici si-au aflat linistea, loc de rugaciune, nevointa si curatenie. Candva, Codreanu gandea ca ultim mijloc, retragerea in munti, caci de veacuri, romanul a primit lupta in munti si codri. Astazi, muntele si manastirile sale raman doar locurile unde romanul lucreaza pentru mantuire. Pentru mantuirea neamului nostru. Aceasta este lupta noastra. Parintele Arsenie Papacioc Nu putem gandi Miscarea Legionara fara voia lui Dumnezeu; deci a fost voia lui Dumnezeu chiar daca a plecat de la niste cauze materiale istorice. Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa Tinand cont de cati martiri a dat, cred ca a fost de la Dumnezeu, dar oameni fiind, au facut si greseli. Parintele Ilarion Felea Nu am facut politica si nu sunt legionar, dar vorbesc ca preot: Miscarea legionara va birui sigur, caci: 1. a cucerit tinerimea tarii 2. are un cap care stie ce vrea si e ascultat 3. are la temelia ei adevarul, credinta si dragostea crestina si impotriva acestora nu avem nicio putere. Monahul Athanasie Stefanescu spunea despre idealurile si “omul nou” pe care il dorea Corneliu Codreanu ca baza a “Romaniei legionare”: Telul final nu este viata, ci Invierea. Invierea neamurilor in numele Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Neamul este, deci, o entitate care-si prelungeste viata si dincolo de pamant. Neamurile sunt realitati si in lumea cealalta, nu numai in lumea aceasta. Acest student(Corneliu Zelea Codreanu) a indrumat generatia lui avand ca arhetip pe Hristos. Lupta a fost grea, acerba, cerand sacrificii pentru credinta lor in Dumnezeu si neamul romanesc, tineretul a fost supus la un experiment unic in lume, cunoscut sub numele de experimentul Pitesti, unde toti au fost prabusiti ca asa era reteta. Dar in fata lui Dumnezeu nu conteaza caderile, ci ridicarile. Preotul Calciu a fost unul dintre acestia. Generatia acestui student, in verde imbracata si la icoane inchinata, a fost martirizata cum n-au fost decat crestinii din primele secole. Din randurile ei ridicandu-se pe treptele cele mai inalte ale eroismului si chiar sfinteniei. Daca in iuresul luptei au fost si greseli, sa nu se uite ca una este individul cu instincte morbide, care ucide dragul de a ucide si alta este individul care lupta in numele cetatii si al tarii, care a fost dintodeauna declarat erou. IPS Bartolomeu Anania Marturisesc insa ca in “Fratia de Cruce” din Seminar nu se facea politica, nici antisemitism, ci doar educatie, si ca nu am avut de invatat decat lucruri bune: iubire de Dumnezeu, de neam si de patrie, corectitudine, disciplina in munca, cultivarea adevarului, respect pentru avutul public, spirit de sacrificiu.
