Sunt în Asia. Mai exact, în Malaezia. Pentru prima datã (în aceastã viațã) în afara Europei. Mã simt precum un peștișor care toatã viața lui a înotat în acvariu, citind povești despre ocean, iar acum experimenteazã oceanul, cu toate minunãțiile lui.

Am auzit foarte multe sfaturi, pãreri și mai ales povești, experiențe de viațã, de la cei care au fost în Asia înaintea mea. Am realizat cã toate experiențele sunt legate de atitudinea proprie cu care întâmpinãm Necunoscutul. Cãci aici, ca nicãieri în altã parte, se dovedește cã în realitate omul își proiecteazã, își creeazã propria versiune a lumii.

Am auzit povestindu-se cã în Malaezia, în capitala Kuala Lumpur în special, ca european nu gãsești ce sã mãnânci ca lacto-ovo-vegetarian. Respectivii s-au întors acasã dupã o lunã și jumãtate slabi.

Eu am experimentat faptul cã dacã ești curajos și comunicativ, gãsești o grãmadã de locuri unde poți mânca foarte bine ca vegetarian. Ideea este sã fii flexibil, sã înțelegi modul de viațã al localnicilor, sã lași deoparte prejudecãțile.

Am descoperit, spre exemplu, cã cel mai bine se mãnâncã în micile stabilimente de familie de pe trotuarele orașului. Locurile acelea unde trei sau patru oameni gãtesc la un cazan, un wok având câteva mese de plastic sub o prelatã. De multe ori nu au nici meniuri, te înțelegi cu ei în englezã aproximativã ce dorești sã mãnânci, iar ei îți pregãtesc, mândri cã un alb a venit sã mãnânce la micul lor stabiliment.

Aici poți alege cât de iute sã îți pregãteascã mâncarea, ce ingrediente sã îți punã, ce anume sã nu punã și chiar dacã uneori mai sunt erori de comunicare, în general treaba iese bunã.

Spre exemplu, asearã veneam toți patru (eu, Sabina, Cristina și Navin), din oraș de la Mall. În fața celeilalte scãri de bloc (unde locuim), o plitã și 3 oameni. Și niște scaune din plastic, gen taburet. Specialitatea lor erau burgerii: cu carne de vitã sau pui. Pentru noi au adaptat rețeta și au fãcut pe plitã ouã ochiuri, peste care au adãugat brânzã topitã, condimente iar apoi legume și sosuri, totul într-o chiflã prãjitã și ea puțin pe plita respectivã. Sã vã spun cã a fost DEMENȚIALÃ !? Cã bãtrânica malaezianã care ne gãtea vorbea jumãtate în limba lor (malai) jumãtate în englezã stricatã, cu un accent și inflexiuni ale vocii (subțiri, stridente) care îmi aminteau de extratereștrii aceia ciudați din piețele din Star Wars ? Toate astea întregesc farmecul local, dacã îți depãșești fricile – în special cele legae de boalã, de contaminare cu tot felul de viruși și alte chestii locale.

Pot spune cã dupã burgerul de asearã (și multe alte minunãții mâncate la colțuri de stradã), nu m-am deranjat la stomac, nu m-am îmbolnãvit.

Sunt multe concluzii pe care le-am tras dupã doar câteva zile de ședere aici. În primul rând am remarcat faptul cã natura a modelat firea oamenilor de aici dupã felul ei. Localnicii sunt blânzi, prietenoși, sãritori din fire. Peste acest fond sufletesc frumos, se adaugã desigur și alte caracteristici secundare. Fiind fostã colonie britanicã, engleza este limbã oficialã secundarã, deci te înțelegi cu toatã lumea. Pe de altã parte, pretutindeni pe unde mergi ești respectat, ca om alb. Ca nicãieri în lume, în Asia ajungi sã apreciezi valoarea rasei tale, calitatea ta de om alb. Într-un mod nonverbal, prin atitudinea lor, localnicii îți recunosc superioritatea rasialã. Toți se strãduiesc sã fie cât mai albi la piele, cãci în societatea asiaticã (și la indieni, chinezi, malaezieni) cu cât ești mai alb la piele, cu atât ai un statut social mai ridicat. Mall-urile sunt pline de magazine cu produse cosmetice și tratamente de albire a pielii. Localnicii fug de soare nu pentru cã îi deranjeazã, ci pentru a-și pãstra pielea cât mai albã.  Pe scutere, își poartã gecile sau bluzele îmbrãcate pe brate, tocmai pentru a-și proteja mâinile de soare.

Femeile înstãrite poartã umbrele de soare, cãci pielea albã îți garanteazã aici un loc de muncã mai bun, o cãsãtorie mai avantajoasã. Ca peste tot în lume, cei care fac muncile de jos aici sunt cei cu pielea mai închisã la culoare. Și așa este în toatã Asia; existã un rasism al asiaticilor pe care chiar ei îl genereazã, îl perpetueazã, îl impun.

În ultimii 10 ani, aici în Penang s-a construit imens. Vezi peste tot ridicate blocuri de zeci de etaje, adevãrați zgârie-nori, ce alcãtuiesc mici cartiere, condominiuri ce înlocuiesc tradiționalele case mici, pe piloni, ale localnicilor. Penang-ul este pe locul 10 în topul mondial al locurilor în care bãtrânii ex-parții bogați aleg sã se retragã. Climã excelentã, naturã generoasã, plaje de vis, oameni frumoși și primitori, infrastructurã excelentã (au peste tot șosele cu câte 2-3 benzi), spitale cu medici de multe ori mai buni decât în România și cel mai important lucru – prețuri ridicol de mici.

Personal, am cãutat și caut în continuare sã vãd cât mai multe din chestiile pe care nu le vezi în altã parte. Desigur, dacã ti-e fricã de strãini, de necunoscut, alegi sã mãnânci numai la Mc Donalds, KFC sau Star Bucks, sã sti în mall-uri, la rãcoarea aerului condiționat, unde vei gãsi, ca peste tot în lume, mãrcile cu care ești obișnuit și acasã.

Însã dacã vrei altceva, vei ieși pe stradã, vei explora cotloanele orașului, vei încerca chestiile noi pe care ți le oferã localnicii.