În ajunul Zilei Limbii Române, la 30 august, mai mulți tineri au organizat o acțiune de protest în Piața Marei Adunãri Naționale, prin care au cerut autoritãților și clasei politice de la Chișinãu sã renunțe la ideea eliminãrii cursului istoriei românilor din cursul preuniversitar și sã efectueze modificãri la articolul 13 al Constituției Republicii Moldova în care se stipuleazã cã “limba moldoveneascã” este limba oficialã a statului. Protestul a fost organizat la inițiativa unui grup neformal de tineri, la care s-au alãturat și GA “Spirit românesc”, GI “Deșteptarea” și asociația„Noua Dreaptã”. La acțiune au participat istoricii Ion Varta și Alexandru Savin care s-au pronunțat pentru revenirea istoriei naționale în programul școlar. În opinia doctorului în istorie Ion Varta, subiectul disciplinei istoriei românilor ar putea deveni agenda unui Congres al Istoricilor, care ar putea oferi actualei guvernãri soluții pentru depãșirea acestei probleme. Președintele asociației „Noua Dreaptã”, Vitalie Jereghi a declarat cã eliminarea cursului de istorie a românilor ar putea avea drept consecințã degradarea moralã a tinerilor și ștergerea identãții lor entice. Sursa: AntiMedia]]>
Related Stories
June 26, 2024
Fix în urmă cu 148 de ani, Mihai Eminescu în calitate de proaspăt colaborator al…
Post Views: 384
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
April 20, 2024
Umanitatea a ajuns într-un punct cardinal al existenței sale. Evoluția tehnologică a adus cu sine…
Post Views: 333
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
April 8, 2024
Trăim într-o societate plină de ”fire roșii”, teme și subiecte sensibile, de care nu trebuie…
Post Views: 252
MR
Posted in: Cauze Naţionale
April 5, 2024
INVITAȚIE Sunteți invitați sâmbătă 6 aprilie între orele 12-14 în b-dul Regina Elisabeta nr. 50, Parcul…
Post Views: 237
MR
Posted in: Cauze Naţionale
March 20, 2024
Hristos a înviat bucuria mea! Dragi oameni de bună credință, frati creștini de pretutindeni: Vă…
Post Views: 171
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Spiritualitate
January 19, 2024
Cu tristețe am aflat astăzi de plecarea dintre noi, la vârsta de 73 de ani,…
Post Views: 343
September 26, 2023
Comunitatea evreiască internațională și-a dorit dintotdeauna un instrument legal de combatere a antisemitismului, ”pentru ca…
Post Views: 292
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Juridice
December 1, 2022
În cele ce urmează voi prezenta cazul celor doi lideri ai organizației maghiare “Mişcarea de…
Post Views: 396