Recent, a murit un om de care eram apropiat profesional. Un om care a făcut mulți bani la viața lui, dar care a plecat pe neașteptate, cel mai probabil nepregătit pentru asta. Era genul acela de om bun în principiu, însă atașat de valorile lumii acesteia. Adică cum suntem cam toți. Nu știu dacă s-a dus în Rai sau în Iad, sau poate în purgatoriu, nu știu dacă suferă sau poate este fericit acolo unde este. Se spune că din moarte nu s-a întors nimeni să ne spună cum este Dincolo. Când spun asta, mă refer la moartea reală, nu la 15-20 de minute de comă, cu tuneluri și lumini paradisiace.

Nu știu dacă mergem după moarte în Tartarul lui Hades sau în Câmpiile Elisee, în Corturile Drepților din Raiul fiilor lui Israel sau în focul Gheenei, sau dacă ne naștem din nou, în alte locuri și familii, cu alte destine. Știu însă cu certitudine că ceva supraviețuiește existenței noastre fizice.

În general, dintr-un anumit egoism, cei rămași în urmă sunt obsedați mai degrabă de suferința pierderii lor personale (au pierdut o persoană dragă, un sprijin, o sursă de venit, etc.) mai degrabă decât să se gândească la cel plecat, la cât de mare este de fapt pierderea lui. Căci dacă noi pierdem doar o persoană (mai mult sau mai puțin) dragă, cel ce moare, moare pentru întreaga lume, pentru toate lucrurile pe care le lasă în urmă. El pierde tot, începând cu corpul, viața, posesiunile și familia. Pleacă pe un drum străin lui, singur, bâjbâind în necunoscut. Și are nevoie de tot sprijinul și ajutorul pe care îl poate primi.

Sunt exprem de puțini cei altruiști, care se gândesc cu grijă la nevoile celor plecați din această lume. Iar din acești altruiști, sunt și mai puțini cei ce cred cu adevărat în supraviețuirea sufletului după moarte, în legătura celor plecați cu cei rămași în urmă și mai ales în faptul că cei morți pot fi ajutați de cei vii.

O lumânare aprinsă, o rugăciune, un gând bun, o pomană de hrană, băutură sau haine oferite pentru cel decedat valorează infinit mai mult decât o jelanie egoistă, în care ne plângem inutil pierderea.

De multe ori, ne visăm morții în perioada imediat următoare plecării lor. Uneori ne apar că nu știu să fi murit. Cei care au murit de boală, îi visăm că ne spun că se vor însănătoșii și se vor întoarce la noi. Pe alții îi visăm în diverse ipostaze, alături de cei decedați mai de mult însă cel mai des, în primele 40 de zile, cei morți ne vizitează în vise și ne cer lucruri pe care să le oferim de pomană pentru ei. Inclusiv lumină, prin aprinderea de lumânări.

Nu există pomană mai mare decât cea de a oferii pentru un mort ceea ce cere. Căci dacă un cerșetor în viață poate dobândi relativ ușor de la cei din jur ceea ce îi lipsește, cei morți nu au această posibilitate. Ei așteaptă “precum mortul colacul” să ne amintim de ei și să le oferim câte ceva.

Este o mare taină nevoia aceasta a morților de lucruri din lumea noastră, și o taină și mai mare modul în care aceste daruri ajung la ei. Pomana pentru cei morți există în toate tradițiile spirituale, în toate religiile.

Până și la hinduși, pomenirea morților se face oferindu-se pentru ei o prajitură din grâu fiert îndulcit cu miere, amestec ce se numește în sanscrită, sapindas – adică pe românește, colivă.

În hinduism, în textele sacre ale brahmanilor, este scris că dacă pentru cel decedat nu face nimeni pomeni acesta se va chinui mai multă vreme în tărâmurile întunecate ale lumii de dincolo. Ca și în biserica noastră ortodoxă, pomana este considerată ajutor pentru salvarea sau măcar alinarea din suferințele lumii de dincolo. Salvarea sufletului se face și după moarte, prin pomeni, motiv pentru care în budhismul tibetan, familia decedatului oferă jumătate din averea mortului, pentru pomelnice, rugăciuni și parastase.

La noi, în Ardeal, creștinii unitarieni nu prea fac pomeni. Ca și cei moderni, privesc cu scepticism astfel de “obiceiuri” pe care le consideră simple superstiții. Personal, am fost vizitat în vis de persoane apropiate care părăsiseră această lume, sau le-am vizitat acolo unde erau. Am fost în zone bune, mai puțin bune iar altele înfricoșătoare, trezindu-mă plângând de mila celor chinuiți acolo. Fără exagerare !

O picătură de apă oferită pentru un astfel de suflet, de pomană, valorează mai mult decât își poate imagina cineva. E drept că uneori poți oferii, iar ceea ce oferi să nu fie primit, însă întotdeauna, gestul contează. Nu putem ști cât a beneficiat cel mort de pomana oferită, dar putem ști cu certitudine că genstul nostru nu va rămâne fără urmări pentru noi, căci tot ceea ce facem rămâne scris în Cartea Vieții.

De aceea, când treceți pe lângă o biserică, amintiți-vă să aprindeți o lumânare pentru cei plecați dintre noi, să oferiți un bănuț sau ceva de mâncat, de băut sau de îmbrăcat celor în nevoie, căci contează mai mult decât credeți și în urma unui astfel de gest, toată lumea beneficiază: și cel decedat, și cerșetorul care primește pomana, și noi, cei care oferim.

CategorySpiritualitate
  1. June 24, 2021

    Nu stiu daca pomenile ajung unde trebuie, important e sa continui sa practici loving kindness and compassion.
    Fiind vorba de un amic, poti de exemplu sa dai de pomana niste gogosi calzi cu zahar. Toata lumea apreciaza o mancare cand e proaspata si calda. Ii aduni pe cei care vor sa primeasca si faci cu ei ceea ce Mantuitorul a facut cu discipolii: le dai de mancare si ei mananca.
    Hraniti poporul Meu!
    Nu stiu despre viata dupa moarte, insa foamea cand te roade, e foarte autentica. Fiind insa postul Sfintilor Petru si Pavel, trebuie sa ai grija cu cei carora oferi pomana pentru ca ei pot sa nu-ti spuna dar sa fie precum Sf. Ioan Botezatorul a carui zi o sarbatorim, care nu se atasa de cele lumesti, el predicand venirea Domnului, slava Tatalui din Ceruri! De aceea e bine sa stie daca ceea ce oferi este de post sau nu. Exact ca in ashram, unii pot tine tapas de care tu sa nu ai cunostinta. E mai bine sa intrebi.
    Tu indeplinesti ceea ce ai de indeplinit iar ceilalti in drumul lor prin samsara, au gasit cu tine un refugiu temporar fara a te obliga pe tine la prea mult si nici pe ei sa-i poti invinui de natura lor umana.
    Doamne ajuta!

  2. June 25, 2021

    Si inca o data MR initiaza o postare la care nu are de gand sa raspunda comentariilor pentru o conversatie preferandu-l pe insipidul de Florin Calin, tartorul infatuat din MISA.
    Esti un zero lipit si bagat in pamant, MR. Nu ai sa iesi niciodata in social. Ai sa fii mereu si mereu mizer intorcandu-te precum cainele la voma sa. |

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer