Curtea Constituționalã a României

În atenția

Domnului Președinte, Augustin Zegrean

Referitor la Referendumul pentru ”Noua Constituție” din 18-19 Octombrie 2003

Stimate Domnule Președinte,

Doresc sã supun atenției dumneavoastrã legalitatea actualei Constituții, prin prisma modului defectuos în care s-a desfãșurat Referendumul pentru aprobarea acesteia, din 18-19 Octombrie 2003. Ca orice proces electoral, toate condițiile de desfãșurare a Referendumului au fost stabilite anterior inceperii acestuia, printre care și perioada de desfãșurare. Conform legii de organizare a Referendumului, aceasta a fost stabilitã pentru data de 18 Octombrie 2003, și, la ora închiderii urnelor, dacã nu se prezentau la vot 50% dintre electori, Constituția se considera respinsã, indiferent de rezultatul voturilor exprimate. Deoarece neatingerea cvorumului conducea automat la respingerea acesteia, la nivel de cetãțean, decizia de a nu participa la Referendum era echivalentã cu exprimarea dezacordului fațã de constituția propusã. Opțiunea de a nu participa la Referendum a fost perfect legalã și cu valoare de exprimare a unei opinii fațã de subiectul pus în discuție. Din acest motiv, orice influențare a unui cetãțean de a participa, sau de a nu participa, la Referendum a fost echivalentã cu influențarea opțiunii sale și, per ansamblu, a rezultatului final al Referendumului. În opinia publicã de la vremea respectivã, au exista douã curente, pro și contra. Conform estimãrilor anterioare Referendumului, cetãțenii care erau pentru modificarea Constituției urmau sã se prezinte la vot, dar nu erau suficient de mulți pentru a atinge pragul de 50%. Din acest motiv, curentul anti-modificare, reprezentat de societatea civilã patrioticã, a solicitat populației sã adopte cea mai pragmaticã modalitate de a refuza Constituția, anume procedeul boicotãrii referendumului. Din acest motiv, grupul pro-modificare, reprezentat de Guvern și de clasa politicã, și susținut propagandistic și mediatic cu resurse bugetare, a acționat pentru crearea unei APARENȚE DE MAJORITATE, prin atragerea unei pãrți a oponenților în procesul electoral, doar pentru a suplimenta numãrul electorilor susținãtori pânã la atingerea cvorumului. Chiar dacã aceastã strategie era imoralã, deoarece ea pãcãlea o parte dintre cei care se opuneau noii Constituții și îi folosea la validarea acesteia, ea îndeplinea condițiile legale. Succesul strategiei depindea exclusiv de controlul neoficial al mass-media și de metode de persuasiune abuzive, și de care Guvernul a fãcut exces. Ca dovadã, televiziunile au transmis încontinuu îndemnuri patetice ale politicienilor de a se merge la urne și cu aceastã ocazie au intrat în mentalul colectiv sintagmele ”urna mobilã” și ”referendum cu tombolã în supermarket”. De o importanțã vitalã pentru înțelegerea fenomenului fraudãrii Referendumului este prezentarea motivului principal care a generat opoziție fațã de noua Constituție. Este vorba despre modificarea cea mai importantã pe care acesta urma sã o genereze în viitor, menționatã în articolul 44 lit. B, prin care se dãdea posibilitate strãinilor sã cumpere pãmânt în România, ca parte a procesului de aderare a României la Uniunea Europeanã. Era pentru prima oarã în istoria României când o constituție permitea aceasta și era evident cã situația economicã urma sã avantajeze strãinii în cumpãrarea unor suprafețe semnificative de pãmânt, în detrimentul cetãțenilor români. Se creau astfel premisele pentru ”palestinizarea” României, adicã pentru transferarea pe baze comerciale a pãmântului țãrii în controlul altor popoare. Deoarece refuzul cetãțenilor la o asemenea schimbare era instinctual și organic, întreaga mașinã de propagandã a Guvernului a avut ca obiectiv obturarea și minimizarea impactului acestui articol. În ziua Referendumului, 18 octombrie 2003, pe mãsura apropierii de finalul acestuia, devenise evident cã noua Constituție urma sã fie respinsã prin neatingerea cvorului. Cu cîteva ore înainte de ora de închidere a urnelor, în timp ce Referendumul era în derulare, în mod neașteptat, Guvernul a decis ca perioada de desfãșurare sã fie prelungitã cu încã o zi. Decizia de prelungire nu a avut o justificare tehnicã, cum ar fi apariția unui impediment neprevãzut pentru participarea cetãțenilor la Referendum, iar prin prelungire sã se compenseze respectivul neajuns. În mod evident, prelungirea cu încã o zi a perioadei de desfãșurare a Referendumului a avut ca unic scop acordarea de timp suplimentar pentru influențarea cetãțenilor de a participa la acesta. În acest mod, CAUZA pentru care a fost modificatã una dintre condițiile de desfãșurare a Referendumului – perioada de derulare, s-a suprapus cu una dintre condițiile de VALIDARE a rezultatului Referendumului – atingerea cvorumului. Astfel, motivul exclusiv pentru care au fost modificate condițiile de desfãșurare a fost acordarea de facilitãți pentru unul dintre grupurile implicate în campania Referendumului, iar acest fapt a fost posibil deoarece acest grup a fost reprezentat de înșiși organizatorii Referendumului! Consider cã, prin faptul cã organizatorii Referendumului nu și-au putut pãstra imparțialitatea și au efectuat o modificare a desfãșurãrii Referendumului care a influențat rezultatul în scopul dorit de aceștia, se îndeplinesc condițiile pentru a se declara fraudarea Referendumului și anularea acestuia. Neamendarea acestei fraude de cãtre organismele europene și internaționale, care au dovedit în nenumãrate rânduri cã sunt sensibile și reacționeazã la abateri mult mai insignifiante, dovedește cã a existat o înțelegere între clasa politicã din România și reprezentanții țãrilor, organismelor internaționale și organizațiilor neguvernamentale de profil, care valideazã procesele electorale democratice. Singura explicație pentru faptul cã o fraudã atât de grosierã a fost acceptatã la nivel internațional poate fi doar existența un interes comun ca România sã legitimeze cu orice preț noua Constituție, chiar și cu riscul nerespectãrii legii. Modul în care acest Referendum a fost fraudat își gãsește corespondent, ca formã și consecințe, în alegerile organizate de comuniști în 1946. Așa cum rezultatul declarat al acelor alegeri a fost folosit ca bazã juridicã pentru sovietizarea țãrii, în mod similar aceastã Constituție va fi folositã pentru o altã acțiune anti-naționalã, și anume înstrãinarea pãmântului țãrii. Faptul cã s-a decis prelungirea cu o zi a Referendumului este o dovadã cã el urma sã fie prelungit în continuare, cu încã o zi sau chiar mai multe, pânã când era atins scopul de a valida noua Constituție. În alte țãri europene dezvoltate, Irlanda de exemplu, în care s-au organizat referendumuri care au fost boicotate sau nu au fost validate de cetãțeni, guvernele respective au respectat voința popularã și s-au mulțumit sã repete acele referendumuri periodic, pânã când și-au atins scopul. Se poate spune cã decizia de a repeta obsesiv un referendum este ne-eticã, sau un abuz de putere, dar sub nicio formã nu se poate considera ne-democraticã sau ilegalã. Referendumul din 2003 din România a fost încã o dovadã cã nu existã democrație în România și cã clasa politicã actualã urmãrește niște interese care sunt strãine, sau chiar împotriva poporului pe care susțin cã îl reprezintã. Astãzi, dupã 10 ani, una dintre consecințele grave ale acelui Referendum își face efectul, și anume faptul cã Parlamentul a aprobat, în data de 17 decembrie 2013, o lege prin care strãinii vor avea voie sã cumpere pãmânt în România, începând cu 1 ianuarie 2014. Aparent, aceastã lege se impunea ca urmare a procesului de aderare a României la Uniunea Europeanã, dar, în realitate, Parlamentul avea opțiunea de a o respinge, conform Constituției. Procesul de aderare este un proces pe termen foarte lung, supus negocierilor, și chiar UE a fost cea care s-a abãtut flagrant de la acesta și a refuzat sã facã unul dintre pașii importanți la care s-a angajat. Este vorba despre momentul acceptãrii României în Spațiul Schengen, programat inițial pentru data de 1 ianuarie 2014, dar pe care o serie de state din UE au decis sã îl amâne unilateral și fãrã o justificare tehnicã. Este de notorietate declarația președintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, fãcutã la București în noiembrie 2013, prin care a recunoscut cã România își îndeplinise la acel moment toate obligațiile și cã refuzul statelor membre era datorat exclusiv unei prezumptive anxietãți a cetãțenilor proprii. Cu toatã cã termenul de ”reciprocitate” se folosește obsesiv în tot ceea ce implicã relația cu UE, clasa politicã din România nu a vrut sã ținã seama de anxietatea, realã de data aceasta, a cetãțenilor români fațã de posibilitatea ca strãinii sã poatã cumpãra suprafețe întinse de pãmânt în România. La fel ca la Referendumul din 2003, o dovadã a faptului cã interesele de a aproba aceastã lege, indiferent de voința cetãțenilor, o reprezintã modul în care presa, la unison, estompeazã mesajele de atenționare a populației fațã de consecințele pe care le va genera. Un element politic care are un rol important în deturnarea atenției cetãțenilor de la aceastã lege o constituie introducerea în agenda publicã a unei avalanșe de teme ecologice și civice, cum ar fi Roșia Montanã și gazele de șist, însoțite de o abordare mediaticã supradimensionatã. Cu toate cã existã motive suficiente sã se considere cã existã un efort concertat la nivel internațional pentru adoptarea acestei legi, singurii care poartã responsabilitatea acestui gest, din punct de vedere juridic, moral și politic, sunt parlamentarii care au votat-o. Deoarece parlamentarii români nu au avut prevederea de a amâna acest moment, așa cum au procedat cei unguri și cei bulgari, aflați în situații similare, consider cã acesta este un motiv serios de a pune în discuție însãși baza juridicã care a permis parlamentarilor aceastã trãdare a interesului național, anume Referendumul prin care s-a validat actuala Constituție. Domnule Președinte al Curții Constituționale, Mã adresez dumneavoastrã ca for ce are menirea de a analiza aceastã problemã din punct de vedere juridic. Cei zece ani scurși nu ar trebui sã fie un impediment, pentru cã nici cei 50 trecuți de la acapararea puterii de cãtre Partidul Comunist printr-o fraudã electoralã similarã, nu au putut șterge dovezile incriminatorii, astfel ca astãzi sã îl declarãm ”regim ilegitim și criminal”. În încheiere, menționez faptul cã chestiunea legalitãții Referendumului din 2003 este doar aparent juridicã, deoarece consecințele pe care le genereazã Constituția validatã prin acesta sunt de ordin politic, cu implicații la nivelul existenței statului român. Prin urmare, vã rog sã luați în considerare posibilitatea ca consecințele deciziei dumneavoastrã sã fie la un cu totul alt nivel decât cel profesional sau instituțional. Fac acest demers deoarece sunt unul dintre cetãțenii care refuzã sã se lase înșelat de aparența de legalitate a Referendumului din 2003 și, prin urmare, nu recunosc actuala Constituție, pe care o consider ”imoralã și criminalã din punct de vedere politic”. Consider cã am obligația cetãțeneascã de a atrage atenția tuturor forurilor de decizie pentru a opri crima naționalã pe care a sãvãrșit-o Parlamentul în 17 decembrie 2013, dar și de a bloca posibilitatea altor politicieni de a o repeta, folosindu-se de prezenta Constituție. Cu considerație, Mihai Tociu – tociu.ro]]>