Despre eroarea ”luptei cu Ego-ul”

Vreau să clarific o prejudecată comună existentă în rândul spiritualiștilor de tip new-age de pe la noi și de-aiurea, indiferent de ”școala” din care zic că fac parte sau de ”maestrul” pe care îl urmează.

EGOUL

Foarte mulți pseudo-maeștrii și pseudo-învățături spirituale din zona orientală (yoga, budhism, advaita, etc.) se folosesc de conceptul de ego pentru a instaura controlul asupra adepților, adică pentru a-i determina să facă lucruri pe care în mod normal un om obișnuit nu le-ar face, fără motivația corespunzătoare.

Nu donezi bani, nu faci karma yoga, nu vrei să renunți la obiectivele tale personale de viață sau la familie!? E de la ego.

Ego-ul este bau-bau-l din dulapul tău cu scheleți, e inamicul ce te împiedică să evoluezi și e musai să scapi de el. Iar dovezi ale ”depășirii ego-ului” sunt să faci ce nu-ți place sau lucruri pe care nu simți să le faci (”dragoste” cu maestrul, videochat sau ”karma yoga” în baruri de striptease prin străinătate – cum e cazul pe la MISA) din cauză că pudicitatea (bunul simț și intuiția – zic eu) adică afurisitul de ego, nu te lasă să le faci. Și atunci rămâi o ființă ”larvară”, ”ne-evoluată”, care ”nu și-a transcens ego-ul”.

Evident că nu ți se explică CUM anume a apărut ego-ul, ce mecanisme îl mențin și cum se ”transcende” el cu adevărat, în mod complet și definitiv.

În aceste sisteme eronate, corupte și anti-spirituale, lupta cu ”ego-ul” este de fapt o formă de siluire a conștiințelor, de manipulare psihologică și emoțională în care ești păcălit (și îi păcălești și pe alții) să creadă că autodepășirea ego-ului înseamnă depășirea barierelor morale, emoționale sau psihologice prin abuz, auto-abuz și spălare pe creier.

În realitate, de fiecare dată când tu faci ceva ce ”nu simți” să faci, adică nu faci cu toate convingerea și cu tot sufletul, te scindezi interior, îți fragmentezi psihicul prin traumă, cosmetizând rapid cu laurii ”reușitei de a-ți depăși limitările” traumele datorate forțării într-o direcție pe care în realitate nu o dorești.

Dacă acest mecanism se perpetuează, scindarea se adâncește și se transformă într-un soi de personalitate dublă, în care pe de-o parte îți reprimi adevăratele emoții sau convingeri, auto-sugestionându-te că faci ceea ce trebuie PENTRU CĂ TREBUIE SĂ FIE AȘA și pentru că VREI SĂ CREZI CĂ ESTE ADEVĂRATĂ ȘI CORECTĂ DIRECȚIA în care ai apucat-o, iar uneori ți se pare prea greu sau prea târziu să te mai întorci din drum, iar unii nu mai au curajul și puterea să o facă. Și atunci se auto-iluzionează și auto-alimentează cu minciuni, refuzând evidența și logica bunului simț care le spune că au apucat-o pe o cărare greșită, sau care a deviat în timp.

Pe măsură ce anii trec, se instalează mecanisme psihologice ce trec acest proces al alegerii la nivel subconștient, iar adeptul merge înainte ”pe pilot automat” însă traumele se acumulează, iar în final ele erup sub forma somatizării acestor tensiuni și dezechilibre, manifestându-se ca boli, unele dintre ele foarte grave.

Această ”sfâșiere” interioară, de care mulți nici măcar nu mai sunt conștienți, devine un act de auto-sabotare, care duce la boli precum cancerul, cu deznodământ rapid.

Probabil că mulți/multe colegi/colege de la MISA se întreabă de ce, după ani de practică și armonizare prin asane, pranayama, meditație, stil de viață sănătos, sunt atât de multe cancere și morți de cancer în rândurile cursanților MISA?! De ce credeți că la femei cancerele sunt majoritatea ovariene și de sâni, la MISA?! Pentru că se somatizează dezechilibrul emoțional exact pe zona unde s-a dus ”lupta cu ego-ul”, pe zona de sexualitate!

Din cauză că auto-sabotarea de la nivel psihologic se transferă la nivel fizic iar opoziția se manifestă ca boală ce te pune în fața unei alegeri: fie îți confrunți demonii, traumele, alegerile greșite și te reconciliezi și alegi să trăiești în adevăr și astfel oprești sursa autodistrugerii, fie te încăpățânezi să continui ”până la capăt” pe drumul pe care l-ai ales.

Cei care au citit despre noua medicină germană a dr. Hammer probabil că înțeleg la ce mă refer, căci mecanismul descris de mine este preluat de acolo.

Cei care ați citit sau audiat prelegerea terapeutului Valeriu Popa sau ale elevului său, Petre Anca, despre corespondențele dintre boli, zonele care apar și tipurile de acțiuni/comportamente greșite, veți înțelege că subiectul nu e nou.

Și degeaba dai în cancer cu ”plăntuțe” dacă nu rezolvi cauza!

Cel mai bine ar fi ca atunci când cineva îți cere să faci ceva ce îți forțează limitele, să analizezi și să alegi dacă faci sau nu ceea ce ți se cere direct sau sugerează, fără promisiuni seducătoare de ”evoluție spirituală” și fără să te minți, deoarece tu va trebui să trăiești cu acea alegere, ea va face parte din tine.

Făcând lucruri doar pentru că ”așa spune maestrul”, dar fără să le înțelegem necesitatea sau semnificația, nu vom reuși decât să ne creem singuri obstacole și adversități, în viitor, chiar dacă în prezent nu le percepem ca atare.

Calea spirituală este o cale a sincerității totale în primul rând față de noi înșine, în care minciuna, ipocrizia, păstrarea aparențelor și subtrefugiul de dragul altora nu își au locul.

De multe ori, dorința de a fi extraordinari, de a fi apreciați și a ne satisface astfel forma subtilă a ego-ului sub aspectul necesității stimei de sine ia locul aspirației autentice de realizare a adevărului nostru sacru, iar în astfel de momente, alegerile noastre sunt ”contaminate” de aceste forme subtile de atașament de care poate că nici nu suntem conștienți la acel moment. De aceea, rolul unui maestru autentic pe cale este crucial!

Însă lucrurile astea probabil că mulți dintre voi le știți, chiar dacă unii dintre voi nu vreți (încă) să le acceptați. Dar vă spun că ”starea androginală glorioasă” este o stare de conștiință unificată, în care nu mai există scindări. Uniunea dintre yin și yang, masculin și feminin, uniunea contrariilor, presupune în primul rând integrarea tuturor aspectelor disonante ale personalității, dobândirea păcii prin unitate, fără de care nu este posibilă transcenderea.

Ori, atâta vreme cât tu mai ai tensiuni, bariere, scheleți în dulap, contradicții și limitări, nu vei atinge această unitate care să te ducă la liniște. Amuzant este faptul că atâta vreme cât crezi că mai există ceva de transcens, ești încă scindat.

Și totuși, cu se face transcenderea ego-ului?

În primul rând, trebuie înțeles ce este ego-ul și de ce el nu este dușmanul nostru. Ego-ul este starea noastră de conștiință iluminată, perfectă și eternă, dar care se manifestă în mod limitat și imperfect, datorită ignoranței. Această ignoranță este cu privire la propria noastră natură perfectă, unică și indivizibilă, căci atâta timp cât credem și percepem realitatea în mod dual (că există un interior și un exterior, un eu și ceilalți) trăim în iluzia multiplicității și implicit a existenței ego-ului.

Cum se formează ego-ul?

La copii, conștiința de sine se formează în jurul vârstei de 2 ani și ne însoțește, ca bază și epicentru al experiențelor de viață, ”personale”, pe parcursul întregii vieți. Ego-ul este de fapt setul de obișnuințe create prin repetiții nesfârșite ale acelorași moduri de a vedea lumea, de a percepe și de a acționa, care ne formează ”identitatea de sine” cu toate limitările ei (fizice, mentale, emoționale)

Ego-ul mai este întărit și prin atașamentul față de lucrurile care ne plac, respingerea față de cele ce nu ne plac și indiferența față de cele care nu ne creează nici atracție și nici repulsie (dar pe care totuși le percepem în mod eronat ca fiind diferite de noi).

De aceea, karma yoga, sau ”oferirea fructului acțiunii” este o metodă puternică de decondiționare prin depășirea atașamentului față de cele 3 tendințe (guna). La fel, bhakti yoga (yoga devoțiunii) ne ajută să ne depășim limitările prin iubire. Însă ele nu fac decât să diminueze atașamentele, nu le anulează complet. Ceea ce anulează complet iluzia conștiinței referențiale ale subiectului aflat mereu separat de obiectele percepției – sunt metodele de unificare a contrariilor: fie că vorbim de metodele yoghine de introducere a vânturilor în canalul central, sau celelalte metode care anulează percepția duală a realității.

O dată trăită această experiență pură, nelimitată, unificată, înțelegi de ce ego-ul nu este dușmanul tău. El este doar o manifestare parțială, limitată a conștiinței primordiale, Dumnezeu, Natura de Buddha sau cum vrei să numești Divinitatea, Absolutul. Și atunci înțelegi că eterna luptă cu propria ta natură limitată, umană, cu ”păcatul” nu constituie esența vieții spirituale, ci sunt obstacole datorate înțelegerii greșite a căii pe care o ai de urmat.