Ne-a stricat Crãciunul. Ne-a blocat sarmaua în gât. Nu ai cum sã scapi: mormãitul sacadat e pe toate canalele. “Colindul Romtelecom”, pe lângã cã e enervant la culme, mai rãu decât “V-am prins vrãjitoarelor!”, “Adidas Torsion” sau “Perlan Bonux”, are ºi un lejer iz de blasfemie. “Domnul” din varianta originalã nu e nici domnul Ionescu de la etajul doi, nici domnul Popescu de la Contabilitate! Comparat însã cu reclama Red Bull de la Crãciunul trecut, în care Iosif era fãcut taur de cãtre Fecioara Maria (în varianta englezã, chiar “ox”, bou) putem spune cã anul ãsta am scãpat ieftin. Aºa cã nici prin cap nu mi-ar fi trecut sã scriu despre mizeria asta, dacã n-ar fi apãrut Victor Socaciu cu un proiect de lege inspirat de colindul pervertit. Cantautorul deputat vrea sã interzicã folosirea în reclame a simbolurilor din patrimoniul cultural naþional. Iniþiativa ar putea fi lãudabilã, dacã ar fi ºi aplicabilã. Cum procedãm? Facem un opis cu toate colindele interzise explicit în spoturi? Ar fi vorba de mii ºi tot ar scãpa, prin vreun cãtun de munte, un Lerui Ler necatalogat. O listã cu clãdiri ºi busturi intangibile? În locul lui Eminescu, în clipul de la “Catena” ar apãrea Goga sau Coºbuc. Bacovia sau Peticã. Ienãchiþã Vãcãrescu sau Traian T. Coºovei. În locul Ateneului, Nico le-ar arãta copiilor Biserica din Densuº, Vila Minovici sau casa de la Hobiþa. Soþul Marinei Almãºan pare sã se fi specializat în iniþiative abracadabrante, dupã ce mai an, voia sã dubleze filmele în limba românã, nu cumva sã se forþeze copiii sã citeascã subtitrarea! Intervenþia lui Socaciu de acum nu face decât sã arunce totul în derizoriu. Sã maimuþãreascã ideea unei dezbateri care inflameazã deja Occidentul. ªi care, odatã ºi odatã va trebui sã aibã loc ºi la noi. E vorba despre stabilirea limitelor pânã la care poate merge libertatea de expresie ºi dincolo de care începe blasfemia. În România, conservatorismul ºi toleranþa fac ca blasfemia sã fie încã un cuvânt folosit rar. Deºi nu au lipsit ocaziile: ici, o “expoziþie” cu crucifixe plasate “artistic” în pisoare, dincoace, niºte tablouri cu chriºti virili ºi excitaþi de marii magdalene cu aer de starlete porno, dincolo un oengist care a cerut interzicerea clopotelor de la biserici, pentru cã nu-i lasã pe oameni sã doarmã duminica pânã târziu. Au fost totuºi doar ecouri sporadice ale unui fenomen care în Vest a fost deja botezat “Creºtinofobie”. ªi care a iscat o cumplitã ciocnire de idei dublatã de proteste ºi manifestaþii de stradã. Franþa pare sã fie cea mai rãvãºitã de aceste lupte. În mai puþin de jumãtate de an, douã piese de teatru i-au scos pe catolici în stradã, în semn de protest. Într-una, a lui Romeo Castelucci, “Asupra conceptului de faþã a lui Dumnezeu”, actorii aruncã cu grenade ºi excremente în obrazul lui Hristos, în vreme ce în salã este emanat peste spectatori un miros pestilenþial. Într-alta, “Golgota Picnic” de Rodrigo Garcia, Hristos este numit “el puto diablo” (aproximativ curvarul diavolului) ºi este prezentat ca încarnarea barbariei ºi terorii. Rana din coastã îi este umplutã cu bancnote, în vreme ce pe jos sunt împrãºtiaþi hamburgeri în semn de “omagiu” pentru minunea înmulþirii pâinilor. Protestelor organizaþiilor catolice, care se plâng de “creºtinofobie” au primit drept replicã protestele organizaþiilor pentru drepturile omului, care nu acceptã nici un fel de îngrãdire a libertãþii de exprimare. Unde este adevãrul? Într-un editorial de un excepþional bun simþ din L’Express, gânditoarea Chantal Delsol încearcã un rãspuns, pornind de la o întrebare simplã: ce s-ar întâmpla dacã un caricaturist ar desena un cetãþean care se ºterge la fund cu Declaraþia Drepturilor Omului? Sau un cuplu homosexual desfrânat, care pretinde sã înfieze un copil pentru a-l sodomiza? Sau lagãrul de la Auschwitz cu tuºe burleºti? Ar fi aceste desene acceptate în numele libertãþii de expresie? Nici vorbã! Îndrãzneþului i s-ar pune rapid pumnul în gurã. Societatea modernã pledeazã pentru libertate totalã, fie ea ºi blasfemiatoare. Dar legea împotriva homofobiei, bunãoarã, este ea însãºi o lege împotriva unui altfel de blasfemie, observã Delsol. Una de tip nou. Poþi sã-þi râzi cât vrei de familia tradiþionalã, burghezã, dar îþi este interzis sã iei în rãspãr familia monoparentalã. Este permis sã iei în tãrbacã un bãºtinaº, dar e oripilant sã te legi de un imigrant. Existã o geometrie variabilã a dreptului de a blasfemia, constatã gânditoarea. Creºtinii sunt fãcuþi fundamentaliºti dacã sar în apãrarea valorilor pe care le venereazã. În schimb au fost inventate noi obiecte, obiceiuri, principii, moravuri, pe care societatea secularã le-a impus spre a fi venerate ºi pe care le considerã intangibile. Tabu. “Orice s-ar spune, modernitatea nu a instituit libertatea de expresie. Doar a schimbat sanctuarele”, îºi încheie Delsol pledoaria. Gânditoarea se opreºte aici. Pentru noile standarde occidentale a mers ºi aºa prea departe. Noi, însã, încã putem constata cã asistãm la impunerea unei noi religii: cea a corectitudinii politice. Care ºi-a propus sã demoleze toate principiile pe baza cãrora a apãrut ºi s-a format societatea tradiþionalã europeanã: familie, bisericã, ºcoalã. O religie arogantã ºi fundamentalistã, care impune idoli schimonisiþi în numele diversitãþii, constrânge la toleranþã ºi sileºte la iubire. Și a cãrei propagandã agresivã seamãnã înfricoșãtor cu ateismul științific și teoria omului nou din comunism. Slavã Domnului, în ciuda unor simptome rãzleþe, noi încã suntem sãnãtoºi! Încã mai deschidem uºa unei femei fãrã sã fim acuzaþi de hãrþuire sexualã ºi încã spunem bancuri cu Iþic ºi ªtrul fãrã sã fim acuzaþi de antisemitism! Încã! De Adrian Pãtruºcã – Evenimentul Zilei ]]>

CategoryCauze Naţionale
Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer

                

Share via
Copy link
Powered by Social Snap