În ultimii ani ai vieþii sale solitare, se retrãsese ºi mai mult, cãutând locuri tot mai îndepãrtate de marginile lumii civilizate. În urma lui, numele îi devenise amintire, iar amintirea – o legendã urbanã, alimentatã de flacãra aprinsã a entuziasmului celor care îl cunoscuserã ºi beneficiaserã de ajutorul sãu. Uneori, foarte rar desigur, câte un cãutãtor singuratic reuºea sã dea de el, cu toate eforturile pe care le fãcea de a-ºi ascunde prezenþa. În aceste cazuri, interpreta întâlnirea ca pe un semn favorabil celui care îl gãsise, ºi îi dãruia o învãþãturã sau un cuvânt de folos, care sã îl ajute sã îºi rezolve anumite probleme. De data aceasta, cel care îl gãsise era un tip perseverent, care în lipsa oricãror probe cã s-ar fi aflat în acea zonã, ÎL SIMÞISE ºi insistate în cãutare ºi aºteptãri prelungi în locul în care se ascundea, încât pânã la urmã îl considerase vrednic de Revelaþie ºi i se arãtase. Aºa cum simþise, tânãrul venea dupã o Invãþãturã Profundã. Nu dorea sã afle secretul îmbogãþirii, nici cel al atragerii ºi secucþiei de femei ci venise dupã Secretul Libertãþii. Voia sã fie liber. Era acel gen de suflet pur care simþise instinctiv, încã din copilãrie, strâmtoarea sufocantã în care lumea îl strângea, îl constrângea la limite, bariere ºi ipocrizie. Cãutarea lui era una instinctualã, o nãzuinþã oarbã, care fãrã a fi bine definitã, îl adusese totuºi pânã la bãtrânul ºaman. Iar acesta îºi plecase capul, în tãcere, pufãind solemn din Pipa Pãcii. Apoi, fãrã nici un avertisment, îi întinse brusc pipa, fãcându-i semn sã fumeze. ªocat de gestul mult prea familiar, de nemaiauzit, tânãrul fãcu instinctiv un pas înapoi, dar bãtrânul ºaman îl prinse de încheietura mâini, cu degetele sale descãrnate, pe care le simþi ca pe-o brãtarã de oase. Se supuse ºi trase adânc, cu veneraþie, un fum din Pipa ªamanului. Ca doi ºerpi albicioºi, ºuviþele de fum se prelinserã din miezul de luminã al pipei cãtre gâtul ºi plãmânii Adeptului, rãspândindu-i-se în corp cu vãlãtuci molateci, acaparându-l, umplându-l din cap ºi pânã-n vârful picioarelor. Vãlãtucii se ridicarã, transortându-l ºi pe el, ca un balon, cãtre sfera suavã a Purei Existenþe. Gândurile, emoþiile ºi toatã buimãceala cu care sosise, rãmãseserã undeva jos, în urma lui, precum niºte haine grele. Înþelegea acum cu adevãrat de ce se afla acolo ºi era deja pregãtit Sã Cearã Învãþãtura Libertãþii. ªi în rãstimpul unei singure inspiraþii a fumului sacru, primii revelaþia de nespus în cuvinte a realitãþii Purei Existenþe în opoziþie cu minciuna Lumii Fenomenale. Cãzut în contemplaþie, se bucura de sentimentul regãsirii cu natura sa profundã, însã corpul îºi consumase rezerva de oxigen primitã cu ultima sa insipiraþie, ºi gãsise de cuviinþã sã tuºeascã, retrãgându-l din extazul Contemplãrii Purei Existenþe. Reveni ºi îngenunche în faþa bãtrânului maestru. Acesta îl mângâie pe cap, cu bucuria celui care a împãrtãºit fericirea fãrã margini, apoi trecu la Transmisia Externã. Îl învãþã cum sã cultive Planta Sacrã, care întrupeazã în lumea oamenilor Principiul Divin al Libertãþii. Apoi îl învãþã cum sã o usuce, prepare, pãstreze ºi fumeze, precum ºi în ce cantitãþi, în funcþie de scop: 3 fumuri pentru a te scutura de problemele lumii; 6 fumuri pentru vindecare; 9 fumuri pentru experienþa spiritualã – sau rãzboi. Îi dãrui apoi secretul transei spirituale, învãþându-l cum sã se scuture, cu mânie, de aburii înºelãtori ai plantei pentru a þâºni în stratosfera Spiritului, lãsând în urmã carcasa hâdã a fiinþei lui umane. Trebuia ca cele nouã fumuri sã fie prizate încet, cu pauze prelungi, care sî-i permitã conºtientizarea instalãrii complete a spiritului plantei. Apoi, profitând de calitatea ei unicã de a se lipi de stratul grosier al fiinþei lui, dar ºi de a-i dãrui totodatã deschiderea cãtre înãlþimi, þâºnea în eterul propriei conºtiinþe, lãsându-se învãluit de nemãrginirea atemporalã a vacuitãþii Purei Existenþe. Secretul era ca, dupã al nouãlea fum sã intri în stare de alertã cognitivã, sã intensifici, sã accelerezi fluxul minþii pânã la acuitatea vârfului unui ac infinit ascuþit. Apoi, trebuia sã te scuturi, precum un câine cu blana plinã de apã, de carcasa propriei fãpturi omeneºti, sã te eliberezi cu mânia divinã a Libertãþii-ce-nu-mai-acceptã-limitãri, de tine însuþi. Tânãrul revenise în lume. Purta în el comoara ºi poarta cãtre comoarã, ca noi toþi, dar avea în plus, faþã de semenii sãi, cheia ºi calea cãtre comoarã. Iar când vremea veni, îºi pãrãsi locul sãu din þesãtura Lumii ºi luã locul bãtrânului ºaman, care pãrãsise definitiv Lumea.  ]]>

CategoryCauze Naţionale
Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer