Parintele Arsenie Boca: „Cei curati cu inima”

„Mãsura celor sporiþi stã sub fericirea fecioriei sau a celor curaþi cu inima. Cãci una e sã fãgãduieºti cã vei petrece în feciorie ºi alta e sã ajungi cu adevãrat starea nevinovãþiei ºi nepãtimirea. Cei ce-ºi întorc mânia ºi pofta de la cele de aici, unde altfel ar fi zãcãtorit în contra firii, aceia scapã de bãrbatul sau de femeia dintr-înºii ºi vin la starea unui suflet de fecioarã. Sufletul ajuns în starea de fecioarã are parte de crinul Bunei – Vestiri a naºterii lui Hristos într-însul. În vremea aceasta, sortitã dezvelirii darurilor dobândite prin Sfântul Mir, se întâmplã cã sufletul trebuie sã treacã prin nevoinþe fãrã de voie, neatârnãtoare de el, care însã îi vin prin dumezeiascã orânduire, împlinind ceea ce mai lipsea din lãmurirea la câtã s-a supus prin nevoinþe de bunã voie. În vremea aceasta, lucreazã asupra nevoitorilor puterea cea mai presus de fire a Duhului Sfânt. Dar, sã nu uitãm: numai dupã ce ei, prin nevoinþele cele de bunã voie, au scos toate puterile sufletului din robia lucrãrii contra firii ºi le-au adus la lucrarea potrivitã cu firea, spre care le erau date. Odatã dobânditã aceastã convertire ºi armonie lãuntricã a puterilor, vine ºi lucrarea cea mai presus de fire ºi ajutã creºterea ºi rodirea darurilor Duhului Sfânt, potrivit orânduirii lui Dumnezeu cu fiecare. Prunc nou s-a nãscut firii, pe care a întors-o la starea de fecioarã fãrã prihanã. Iar Pruncul creºtea ºi se întãrea cu Duhul, umplându-se de înþelepciune, ºi Harul lui Dumnezeu era cu El. El e steaua de dimineaþã, care rãsare în inimile credincioºilor, dupã cum zice Petru. El e Dumnezeul – luminã – lumina ta – cea care era învãluitã de întunericul neºtiinþei din vremea patimilor, care va rãsãri ca zorile ºi va grãbi tãmãduirea ta. Pe dãrâmãturile tale vechi se vor face zidiri din nou, cãrora le vei pune temelia cea strãveche: Iisus Hristos. Lumina lumii ºi lumina ta va creºte tot mai tare, Pruncul Iisus s-a fãcut, în ceata celor desãvârºiþi, bãrbat desãvârºit, ºi vine, plecându-ºi capul, sub mâna de þãrânã a zidirii Sale, arãtându-ne smerenia ca pe un botez. Duhul lui Dumnezeu, lumina cea adevãratã: Hristos, lumina care lumineazã pe tot omul ce vine în lume, ajutã sufletul sã se cunoascã cu adevãrat ce este faþã de sfinþenia lui Dumnezeu. La lumina adevãrului veºnic îºi vede mulþimea pãcatelor, loviturile tâlharilor, tãieturile fãrãdelegilor ºi întârzierea tãmãduirii. Pe mãsurã cesporeºte într-însul lumina dumnezeiascã a cunoºtinþei de sine, pe aceeaºi mãsurã vede câtã stricãciune i-a fãcut vremea închisã în necunoºtinþa de sine. Aºa se face cã sub lucrarea sfântã a Harului, nevoitorii se vãd cei mai mari pãcãtoºi – cãci e Cineva sfânt în ei ºi le aratã aceasta. Iatã cuvântul Sfântului Marcu Ascetul: Cu cât sporeºti virtutea astãzi, cu atât te-ai dovedit dator pentru ziua de ieri, fãcând arãtatã capacitatea firii. Fiindcã prin sporul de azi s-a dovedit cã nu existã un spor sau un scãzãmânt al firii, ci al voinþei. Ca atare sfinþii sunt convinþi de pãcatele lor. De aceea judecându-se pe ei înºiºi vrednici de iad, primesc de la Dumnezeu Raiul ºi în dar mântuirea. Cei înºelaþi nu-ºi vãd pãcatele, ci virtuþile.” sursa: de veghe patriei