Obama i-a spus lui Abbas ca nu e de acord cu demersul palestinian la ONU
 Barack Obama i-a transmis, duminica, liderului palestinian Mahmoud Abbas, opozitia sa fata de ridicarea statutului Autoritatii Palestiniene la cel de stat nemembru ONU, la fel ca Vaticanul. Statutul actual al palestinienilor este de “entitate observatoare”.
Purtatorul de cuvant al lui Abbas, Nabil Abu Rudeina, a precizat ca, in cadrul unei convorbiri telefonice in care liderul palestinian l-a felicitat pe presedintele american pentru victoria in alegeri, Obama “a exprimat opozitia Statelor Unite fata de decizia palestiniana de a merge in fata Adunarii Generale a Natiunilor Unite”, a precizat purtatorul de cuvant, citat de AFP. Obama a reafirmat dorinta Washingtonului de a fi pace in Orientul Mijlociu si si-a exprimat sprijinul pentru negocieri directe intre Israel si palestinieni. Duminica, Mahmoud Abbas a reafirmat ca rezolutia destinata ridicarii Autoritatii Nationale Palestiniene la rangul de stat nemembru al ONU va fi depusa in cursul acestei luni.
“Vom merge la Natiunile Unite in noiembrie 2012, nu in 2013, nici in 2014. Nu vom renunta”, a spus liderul ANP, care a dezmintit astfel informatiile privind o eventuala amanare, sub presiunea SUA, a demersului palestinienilor de obtinere a statutului de stat nemembru al ONU.
Dacã va fi primit membru cu drepturi depline în ONU, Statul Palestinian va fi protejat de raidurile armatei evreiești, putând benefica chiar de trupe de menținere a pãcii pe teritoriul sãu.
]]>

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer