comentariu rapcea.ro: personajul de mai jos nu mi-a atras atenþia în mod special pânã acum, nu l-am remarcat decât pasager în viaþa urbei, prin proiectele sale marca SALVAÞI BUCUREªTIUL. Iatã însã cã descopãr în acest om un crez naþionalist simplu exprimat, fãrã accente melodramatice sau exacerbãri extremiste, pe care îl împãrtãºesc în totalitate. Este probabil o altã trãsãturã specificã poporului român: fugim de extremism, iubim confortul ºi siguranþa opiniilor juste dar echilibrat exprimate. Desigur, au fost voci (concurente – cãci la români nu se poate altfel – o altã trãsãturã specificã nouã, nu-i aºa !?) care îl acuzã cã a venit de la Sorbona cu banii lui Soroº, sã facã Bucureºtiul… precum Parisul. Nu m-ar deranja, dupã ce am vãzut cum l-au dãrãpãnat primarii de pânã acum. Ba chiar l-aº da în concesiune (ca administrare) pe 99 de ani, nemþilor, ca sã îl facã mãcar precum Sibiul… Menþionez faptul cã articolul de mai jos l-am descoperit înfierat cu mult venin iudaic în newsletter-ul celor de la Revista (online) Acum, care atacã tot ce înseamnã naþionalism ºi valoare româneascã ºi laudã deschiderea spre orizonturile culturale “europene” (care or fi alea !?) – tipic jidãnesc ! Deci, cred cã îl voi vota pe acest candidat, cu care mi-am descoperit cu surprindere mai multe lucruri în comun decât cu oricare altul. Sursa: Dilema Veche Nr. 364: „NATIONALISMUL DE TOATE ZILELE” ,,o simplã declaraþie de dragoste” (…) Trei sunt notele dominante ale ºirului de afirmaþii din Dilema nr. 364 a cãrui temã este naþionalismul. Prima: naþionalismul este ºovin ºi xenofob ºi duce la neînþelegeri etnice. A doua: românul este naþionalist, se îmbatã cu apã rece gãsindu-ºi însuºiri imaginare, este inadecvat la real, incapabil sã construiascã în lumea realã. A treia: naþionalismul în România de azi este reprezentat de revista România Mare. Nu voi comenta aceste opinii, care aparþin unui „folclor anti-naþionalist”. Nu mã pot opri sã nu remarc absenþa din discuþie a referinþelor la gânditorii naþionaliºti (si cã în viziunea domnului Rãdulescu, gânditori ca Eminescu, Maiorescu sau Motru n-ar fi trecut teste minimale de inteligenþã). De asemenea, sã recomand ca lecturã celor care cautã naþionalismul românesc contemporan în România Mare, lectura cãrþii lui Rãzvan Codrescu, Spiritul dreptei, publicatã de Editura Anastasia în 1997. Întreaga disputã naþionalism – antinaþionalism în România de azi (vezi, de exemplu, Gabriel Andreescu, Naþionaliºti, antinaþionaliºtii…, Editura Polirom, 1996) cade sub semnul urmãtoarei dihotomii aparente: Poziþia anti-naþionalistã. Naþionalismul este comunitarist. Comunitarismul împiedicã desfãºurarea personalitãþii complexe a individului. În plus, necontrolat de reguli explicite, nu este eficace în planul social-economic. Pentru a ieºi din situaþia grea social-economicã, România trebuie sã preia modelul civilizaþiei occidentale. Poziþia naþionalistã. Comunitarismul este real. Existã, ca urzealã de complicitãþi, de legãturi implicite. Acestea dau identitãþii individului o componentã identitate colectivã. Modelul occidental, contractualist impune renunþarea la identitatea colectivã implicitã ºi amputeazã astfel personalitatea. Opþiunea, înainte de a fi ideologicã, este una sentimentalã ºi þine de raportarea la comunitarismul real de care vorbeam (antinaþionaliºtii nu contestã existenta acestui comunitarism, îi plâng doar efectele). Cei care îl percep sensibil sunt naþionaliºtii, cei care nu-l percep sunt anti-naþionaliºtii. Precizez cã fac o delimitare psihologicã, ºi nu o judecatã de valoare. Naþionalistul trãieºte bucuria apartenenþei la o comunitate de dragoste. Anti-naþionalistul cere lumii exterioare distanþã, reguli explicite. Contractul ne-contractual îi produce greaþã. ªi aici este drama lui. Cere societãþii româneºti,  bizantine, un contractualism pe care aceasta nu are în structura ei sã i-o ofere. Se revoltã, invidios, pe comunitatea sensibilã în care nu se integreazã. Iubesc România. Þesãtura inefabilã care face parte din identitatea mea. Flux sensibil pe care nu l-am regãsit în altã parte de lume. Trãiesc fericirea de a-mi accepta identitatea colectivã. Fericire care o cuprinde ºi pe doamna de la cantinã care mã întreabã: ,,Nu vrei, mai bine, legumiþe, mamã?“, ºi pe þiganca cu flori care ii spune þigãncii cu seminþe: ,,Tu, mã uit la ãºtia care coboarã din tramvai. Au unii niºte mutre…“, ºi pe domnul pe care îl întreb de un notar ºi îmi rãspunde ,,Sã-i ia dracu’ pe toþi. Nu ºtiu“. Fiecare din aceste replici existã ºi în mine, undeva. Iubesc complicitatea ºi îmi place sã fac cu ochiul. Recunosc acest limbaj în mine ºi mã bucur. Iubesc Grozãveºtiul, chiar cu gândaci, pentru cã am trãit în el nu doar prima dragoste, ci ºi o solidaritate umanã extraordinarã. Naþionalismul ,,meu“ ideologic este sentimentul de identificare a membrilor comunitãþii naþionale cu valorile culturale tradiþionale ºi opþiunea pentru primatul acestora în faþa altor valori culturale. Un exemplu la îndemânã. Sunt împotriva acceptãrii comportamentului homosexual în spaþiul public, în România. Consider cã aceasta ultragiazã valorile tradiþionale si, astfel, identitatea mea colectivã, legitimã. Cred în buna funcþionare a unei societãþi ne-contractualiste. Nu trebuie ca regulile sã fie explicite, pentru ca ele sã existe. Un cãlãtor german în România este uimit cã intr-o þarã aparent fãrã nici o regulã, nu existã accidente feroviare. Nu-mi pot cenzura aici o parantezã. Mã surprinde cã domnul Cristian Prada risipeºte atâta energie în capitolul Poporul meu. Cãlãtori strãini ºi naþionalism românesc din cartea Occidentul nostru, Editura Nemira, 1999, fãrã sã observe cã majoritatea relatãrilor cãlãtorilor veneau dintr-o lume catolico-protestantã. Închei cu urmãtoarele precizãri: a) Nu sunt ºovin ºi nici xenofob. Detest naþionalismul comunist ºi pe cei care îl practicã azi în România, în special C. V. Tudor ºi A. Pãunescu. b) Când vorbesc de incompatibilitatea mea la contractualismul occidental, vorbesc dintr-o experienþã. Am trãit 6 ani în Franþa (3 dintre ei, elev la Ecole Normale Supérieure, Paris, rue d’Ulm; e drept cã nu am mãrturisit la admitere coeficientul de inteligentã). c) N-am vrut sã scriu o polemicã. Am scris, dupã cum se vede, o simplã… declaraþie de dragoste. sursa: desprenicusor.wordpress.com]]>

CategoryCauze Naţionale
Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer