îndepãrteze de la calea spiritualã” pe cei afectați de “demonii îndoielii”, ceea ce ar necesita din partea conducerii rãmase în urma gurului – o reacție promptã, pentru a salva de la disoluție școala spiritualã. Și atunci, trebuie țesut firul de legendã. Unii își vor aminti de profețiile mai vechi ale unei bãtrâne orbe, care a prevestit cã gurul nu va muri de moarte obișnuitã, ci își va dizolva în luminã corpul fizic, fãrã sã lase urme. Iar asta le va da idei discipolilor de încredere, care vor lansa probabil legenda cã gurul n-a murit, ci a translatat întro altã lume mai bunã și mai puțin pudibondã, cu ajutorul extraterestrelor blonde cu ochi albaștri din constelația Suedia Mare. Iar noi nu vom afla niciodatã adevãrul, nu vom afla dacã gurul cel iubit s-a stins de epuizare sexualã în bratele a 12 femei, sau și-a gãsit sfârșitul de la niște ciuperci fãrã etichetã și a dispãrut, dizolvându-se la propriu în lumina orbitoare a unei cãzi umplute cu acid sulfuric. Iar acest mister îi va face pe jumãtate sã plece cãtre alți guruși la fel de faimoși, în vreme ce cealaltã jumãtate va rãmâne sã îi perpetueze memoria, școala și misiunea spiritualã. Ce e mișto e faptul cã chestia asta nu e de domeniul fantasticului, al ipoteticului. Ci chiar s-a întâmplat în India în luna ianuarie anul acesta, când Sfinția Sa Shri Ashutosh Maharaj a gãsit de cuviințã sã intre întro meditație profundã – din care n-a mai ieșit nici pânã în ziua de azi. Ce e și mai mișto e faptul cã discipolii, vãzând cã gurul nu mai mișcã, l-au declarat ca fiind în Samadhi și l-a bãgat într-un congelator, unde îi pãstreazã corpul intact pânã la momentul în care gurul va decide cã are chef sã se întoarcã pe lumea asta. Faza asta nu a fost chiar pe degeaba, dacã ținem cont de faptul cã școala de yoga Divya Jyoti Jagrati Sansthan, fondatã de respectivul guru, are proprietãți evaluate la peste 100 de milioane de lire sterline ! La cașcavalul asta râvnesc însã vãduva și fiul gurului, care au deschis un proces în India, în vederea elucidãrii modului în care a ajuns în congelatorul ashramului din Assam celebrul guru. Și mai simpaticã mi s-a pãrut dezlegarea de drept datã problemei de cãtre Înalta Curte de Justiție a Statuui Punjab, care a înțeles sã infirme raportul inițial al poliției privind moartea gurului, hotãrând în aceastã spețã cã “chestiunea morții gurului este o chestiune de ordin spiritual iar discipolii gurului nu pot fi forțați sã creadã cã acesta este mort”. Cert este cã în prezent, fiul și soția gurului se judecã cu discipolii pentru trupul gurului, pe care familia dorește sã îl incinereze (și sã intre în posesia averii rãpostasului), însã pe care discipolii vor sã îl pãstreze la rece, împreunã cu banii. Și ipoteticul guru din povestea noastrã se aude cã ar avea un fiu, și tare am senzația cã Dan Diaconescu va relansa pe OTV-ul renãscut din cenușa PSD-ului, povestea Elodiei, cu guru în loc de faimoasa avocatã dispãrutã. ]]>
Related Stories
September 26, 2023
Comunitatea evreiască internațională și-a dorit dintotdeauna un instrument legal de combatere a antisemitismului, ”pentru ca…
Post Views: 193
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Juridice
December 1, 2022
În cele ce urmează voi prezenta cazul celor doi lideri ai organizației maghiare “Mişcarea de…
Post Views: 347
MR
Posted in: Cauze Naţionale
November 14, 2022
Anii copilăriei 27 ianuarie 1919, Comuna Dobrotești, județul Teleorman. Este ziua când se naște Ioan,…
Post Views: 155
MR
Posted in: Cauze Naţionale
November 5, 2022
Așa cum am anunțat într-o postare anterioară, sâmbătă 5 noiembrie 2022 a avut loc o…
Post Views: 143
MR
Posted in: Cauze Naţionale
November 2, 2022
Vă facem cunoscut că în ziua de sâmbătă, 5 Noiembrie 2022, între orele 12.30-14.30, în…
Post Views: 144
MR
Posted in: Cauze Naţionale
September 25, 2022
Zilele trecute mi-a fost șters cel de-a doilea cont de youtube. Primul, șters în timpul…
Post Views: 512
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
September 8, 2022
un articol de Larry Romanoff Adevăratele origini ale celor două războaie mondiale au fost șterse…
Post Views: 749
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
August 18, 2022
La data de 16 august 2022 a trecut în neființă ȘERBAN ALEXIANU, fiul lui GEORGE…
Post Views: 163