Totul a început cu o banalã mâncãrime în cur. Genul ãla de mâncãrime insistentã, profundã, care nu-ți dã pace pânã ce nu-ți bagi un deget adânc în rect, pentru a calma tegumentele gâdilicioase.
Prima datã a crezut cã e vorba de o banalã mâncãrime, cum e cea datã de o cinã picantã sau de un ras în gãoazã. Însã nici nu dãduse cu lama recent prin zonã și nici nu mâncase picant, așa cã a pus fenomenul pe seama cãldurii din acea vreme, ceea ce nu era un lucru neobișnuit, având în vedere faptul cã el de felul sãu era un gras transpirat, ce nu își ridica curu de pe scaun cam 14 ore pe zi.
Apoi a descoperit cã îl mãnâncã tot mai des în cur. Constatã cã anusul i se trezise la viațã violent, dând semne cã are o personalitate a lui, proprie. El și curul lui trãiau o viațã dublã, împãrțind același trup.
Noaptea erau în repaos amândoi, pentru ca apoi, în cursul zilei, gaura maronie sã își cearã drepturile. Dupã cãcarea de dimineațã cerea o porție bunã de scãrpinat cu degetul, despre care Hummy învãțase cã e bine sã o administreze cu un pic de sãpun sau ulei, ca sã nu își irite noul prieten. Apoi, înviorat de satisfacția lucrului bine fãcut, se pornea spre locul de muncã, cu mijloacele de transport în comun. În metrou, în înghesuialã, sfincterul îi zvâcnea dureros, cerând alinare, izbãvire de mâncãrimea înnebunitoare.
Și la birou câteodatã îl apuca o mâncãrime nebunã, în cele mai neașteptate momente. Ajunsese sã se poarte ca un ciudat, fugind la toaletã în toiul prezentãrilor și ședințelor, ajungând sã fie privit cu suspiciune de cei din jur. Se scuzase mințind cã ține o curã de slãbire nouã, care îl trimite la toaletã intempestiv, însã minciuna nu ținuse prea mult cãci colegii observaserã cã tot la shaormeria din colț se alimenteazã în pauza de masã.
În câteva zile, mâncãrimea din gãoz devenise o stare permanentã. S-ar fi zis cã acest capãt de colon devenise conștient și își exprima opinia cu privire la orice, prin tot felul de senzații, de la mâncãrimi blânde, voluptoase, pânã la junghiuri ascuțite, vindictative, cãrora nu li se putea opune. Ajunsese la disperare din aceastã cauzã.
Își luase o zi liber și se dusese la medic, pentru analize, suspectând o problemã medicalã. Îndurase supus o colonoscopie în cãutarea vre-unei probleme fiziologice, gãsind o plãcere ascunsã în introducerea fãrã anestezie a tubului scotocitor. Ne-gãsind nici o problemã acolo, trecuse la tot felul de analize: de la bacterii, ciuperci și secreții, pânã la analize de sânge, și toate fuseserã eliminate din discuție.
Se pãrea cã nu suferã de nici o problemã de sãnãtate, era cu toate rezultatele în limitele normale. Un doctor mai tinerel, cu gesturi de fetișcanã, care îi trezea emoții confuze și strângeri de anus dureroase, îi sugerase cã problema nu este de ordin fizic, ci poate psihic. Așa cã apelase la ajutorul unui psiholog. Acesta îl ascultase încruntat, punându-i tot felul de întrebãri, apoi concluzionase sec:
– Problema dvoastrã este una simplã. Suferiți de refularea unei tendințe reprimate.
– Despre ce vorbiți ? bâigui Hummy, înghițind în sec – atât el cât și anusul.
– La dumneavoastã se manifestã sindromul homosexualitãții refulate. În mod natural, dvoastrã manifestați o puternicã atracție pentru bãrbați pe care probabil cã v-ați reprimat-o datoritã educației, încã din copilãrie. Tensiunile acumulate au ieșit la suprafațã prin altã parte, provocându-vã aceastã hiper-sensibilitate la nivelul anusului, prin intermediul cãreia se manifestã liber personalitatea dumneavoastrã homosexualã.
– Glumiți, sper ! – exclamã Hummy, roșu la fațã de rușine.
– Chiar reacția dvoastrã exageratã când ating acest subiect sensibil vã dã de gol – rãsunse psihologul, privindu-l pe deasupra ochelarilor.
– Dar mie îmi plac femeile – se apãrã Hummy, cu disperare.
– Oare așa sã fie ?! replicã psihologul, sever. Când ați fost ultima oarã cu o femeie ? Conform rãspunsului dvoastrã, nu foarte de curând. Apoi toate rãspunsurile referitoare la relația cu mama, colegii, colegele, indicã o apropiere non-sexualã fațã de femei. Nu același lucru se poate spune despre reacția fațã de bãrbați – încheie psihologul.
– La ce vã referiți ? Eu nu am nici un fel de reacție la bãrbați – replicã Hummy, jenat.
– Vedeți ? Iar a apãrut ! – exclamã psihologul. Gura dumneavoastrã rostește ceva, pentru ca în același timp anusul sã vã dea de gol, exprimând exact opusul. Sunteți ca o carte deschisã pentru mine, limbajul corpului vã trãdeazã. Când ați spus cã bãrbații nu vã atrag, anusul a reacționat iar dvoastrã, instinctiv v-ați foit pe scaun încercând sã vã alinați mâncãrimea din cur.
– Și ce e de fãcut ? Nu vreau sã devin homosexual ! Și Hummy începu sã plângã încet lacrimi mari șiroindu-i pe obrajii bucãlați.
– Îmi pare rãu, dar nu este nimic de fãcut. Așa sunteți în realitate, și nu puteți schimba asta. Dacã vã opuneți va fi din ce în ce mai rãu. Mâncãrimile vor deveni insuportabile, vã vor afecta serios viața socialã, pânã când în final veți ceda.
– Dar mie nu-mi plac bãrbații, scânci Hummy. Mi-e scârbã când vãd ghei pe stradã ținându-se de mânã sau sãrutându-se. Cum e posibil ? Ce e de fãcut ?
– Pentru început, pânã vã hotãrâți, îl puteți tranchiliza pe nemernic. Pe anus, vreau sã zic. Am un prieten farmacist de unde puteți cumpãra o alifie sau niște supozitoare cu anestezic. Asta vã va da un rãgaz de gândire, însã nu puteți trãi prea mult așa. Va trebui sã luați o decizie. Când vã hotãrâți, vã aștept din nou sã lucrãm pe zona asta.
– Cum adicã, ce sã lucrãm ? – întrebã speriat Hummy.
– Adicã sã vã ajut sã vã explorați noua orientare sexualã, îi rãspunse psihologul, mângâindu-l pe picior, tandru.
Hummy se ridicã speriat, retrãgându-se spre ușã cu spatele, aruncând din mers pe masã banii de consultație, și o luã la fugã pe scãri, alergând pânã acasã fãrã oprire. A doua zi se duse la farmacie și își cumpãrã supozitoarele analgezice, pe care și le administrã cu urã, așa cum tragi cartuș dupã cartuș într-un inamic ascuns în gaura curului. Cu mâncãrimile acum calmate, începu sã gândeascã mai limpede, sã judece, sã caute soluții. Și dacã era vorba despre altceva ?
Începu sã caute pe net informații, soluții, însã treaba devenea tot mai confuzã.
În lipsã de alte alternative, apelã la Bisericã. Începu sã participe la slujbe duminica, dar anusul pãrea indiferent la cele sfinte, singurul lucru care îl calma fiind scãrpinatul sau supozitorul anestezic.
Încercã chiar și o soluție extremã propusã de un preot cam dubios, cãruia i se confesase și care îl chemase în particular sã încerce o slujbã de exorcizare. Se cutremurase tot de senzația rãcoroasã datã de stropii de agheazmã pe bucile goale, însã în zadar, demonul mâncãrimii nu îl pãrãsise, ba chiar îl chinuia și mai abitir.
Disperat, se gândise pânã și la un transplant de anus, însã avusese probleme când trebuise sã rãspundã întrebãrilor medicilor de ce dorește un transplant atât de ciudat, și fusese la un pas de internare la psihiatrie când începuse sã punã întrebãri indiscrete despre orientãrile sexuale ale posibililor donatori.
Luase în considerare pânã posibilitatea extirpãrii pe cale chirurgicalã a nesãțioasei gãuri, însã gândul de a-și petrece viața cu o pungã prin care sã-și evacueze intestinele nu îl încânta. Aveau nevoie unul de altul.
Însã lupta nu se oprise odatã cu administrarea supozitoarelor. Se surprinsese mergând fãrã țintã seara, pe alei lãturalnice și întunecoase din zone frecventate de poponari, doar doar l-o viola și pe el vre-unul sã-l scape de obsesie, însã degeaba. Nu voia sã accepte cã pierde lupta, o urmã de demnitate îi rãmãsese totuși.
Apoi, soluția sosi pe neașteptate, când pãrea cã totul e pierdut. Descoperi un articol pe net despre tatuaje, respectiv informația cã anumite incizii mai adânci produc desensibilizarea pielii în zona tatuatã. Așa cã apelã la serviciile unui specialist, care rãmase trãznit când auzi ce i se cere. Voia tatuarea pe gaura curului, pe o adâncime de 20 de centimetri, circular, a Cãii Lactee, cu toate cele 400 de milioane de stele cu planetele lor și cele peste 1000 de nebuloase, gaura din mijloc reprezentând gaura neagrã din centrul Galaxiei. Nu ceruse exactitate sau precizie în reproducere, ci doar numãr. Asta însemna o grãmadã de înțepãturi pe centimetru pãtrat de piele ! Operațiunea îl costase toate economiile sale, cãci trebuise comandatã o mașinãrie specialã de tatuat cu ac mic, acționatã pe con circular și operatã cu ajutorul unui program special, pe computer.
În final, reușise sã-și ducã la îndeplinire planul, devenind primul fericit posesor al unei Galaxii în gaura propriului cur. Evident, devenise complet insensibil și trebuia sã poarte pamperși pentru cã nu mai simțea nimic, nu mai putea face deosebirea între o bãșinã simplã și una cu cãcat. Însã biruise ! Simțea o satisfacție imensã. Își câștigase 
liniștea, se putea întoarce la viața lui banalã, bestiei din cur îi fuseserã smulși colții.
La o lunã dupã aceea însã, îl cuprinse o pasiune subitã pentru cântatul la saxofon,chiar dacã profesorii îl sfãtuiau sã se lase, cã nu are nici un talent.
]]>
Post Views: 30
