Legea minelor a fost adoptata, luni, de catre Comisiile reunite de Industrii si Administratie ale Camerei, in forma agreata in USL, toate amendamentele opozitiei fiind respinse. Actul normativ urmeaza sa intre marti dimineata pe ordinea de zi a Camerei, care e for decizional, conform Mediafax. Forma agreata in USL, care a fost adoptata luni de Comisiile reunite, nu a fost publicata pe site-urile Camerei sau Senatului. Presa nu a avut acces la aceasta nici in cadrul lucrarilor, iar parlamentarii au primit actul normativ xeroxat. Legea minelor se va aplica inclusiv proiectului minier Rosia Montana Legea, care prevede ca in exploatarile din Romania nu pot fi folosite tehnologii care afecteaza mediul si obliga, totodata, la folosirea celei mai avansate tehnologii, se va aplica inclusiv proiectului Rosia Montana, a precizat presedintele Comisiei de Industrii din Camera, Iulian Iancu. Noua lege a minelor, paravanul pentru Rosia Montana, a picat la limita in Senat Social-democratul a mentionat ca elementele de noutate absoluta prevazute de Legea minelor sunt cele legate de faptul ca nicio exploatare din Romania nu va putea sa inceapa fara ca inainte statul roman sa faca public acest lucru in toate etapele si fara ca sa se organizeze o licitatie in modul cel mai transparent cu putinta, impunand toate criteriile necesare, dupa ce a luat de la populatie toate observatiile privind exploatarea respectiva. El a precizat ca Legea minelor este valabila si pentru proiectele actuale, inclusiv pentru Rosia Montana. Modificarea Legii minelor a fost respinsa, anterior, in plenul Senatului, fiind exprimat un numar de voturi sub minimum necesar pentru adoptarea acesteia, dupa o serie de dispute aprinse intre senatorii PDL si cei ai puterii in ceea ce priveste prevederile acesteia. Proteste la Parlament Opozantii proiectului Rosia Montana anunta ca vor picheta, marti, sediul Parlamentului si al prefecturilor din tara. “Maine putem pierde Rosia Montana! Stare de necesitate! Romania a iesit in sfarsit in strada cand politicienii au vrut sa distruga Rosia Montana printr-o lege speciala. Atunci i-am oprit. Astazi ei incearca din nou. In Comisia reunita s-a discutat si s-a votat deja propunerea de amendare a Legii Minelor, iar maine Camera Deputatilor voteaza in plen aceasta noua lege, mult mai grava, a cianurarii si exproprierii. Hai maine in Fata Parlamentului si a fiecarei Prefecturi din tara, la ora 9.30, ca sa le spunem deputatilor sa voteze NU! NU lasa deputatii sa ucida Rosia Montana!“, se arata in manifestul publicat pe Facebook. sursa: ziare.com]]>
Related Stories
June 26, 2024
Fix în urmă cu 148 de ani, Mihai Eminescu în calitate de proaspăt colaborator al…
Post Views: 428
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
April 20, 2024
Umanitatea a ajuns într-un punct cardinal al existenței sale. Evoluția tehnologică a adus cu sine…
Post Views: 343
MR
Posted in: Cauze Naţionale, international
April 8, 2024
Trăim într-o societate plină de ”fire roșii”, teme și subiecte sensibile, de care nu trebuie…
Post Views: 260
MR
Posted in: Cauze Naţionale
April 5, 2024
INVITAȚIE Sunteți invitați sâmbătă 6 aprilie între orele 12-14 în b-dul Regina Elisabeta nr. 50, Parcul…
Post Views: 251
MR
Posted in: Cauze Naţionale
March 20, 2024
Hristos a înviat bucuria mea! Dragi oameni de bună credință, frati creștini de pretutindeni: Vă…
Post Views: 178
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Spiritualitate
January 19, 2024
Cu tristețe am aflat astăzi de plecarea dintre noi, la vârsta de 73 de ani,…
Post Views: 346
September 26, 2023
Comunitatea evreiască internațională și-a dorit dintotdeauna un instrument legal de combatere a antisemitismului, ”pentru ca…
Post Views: 293
MR
Posted in: Cauze Naţionale, Juridice
December 1, 2022
În cele ce urmează voi prezenta cazul celor doi lideri ai organizației maghiare “Mişcarea de…
Post Views: 398