Corneliu-Zelea-CodreanuPrezenta în istorie a Cãpitanului Acest conducãtor exceptional este Cãpitanul. Lumea legionarã se naste din virtualitãtile sufletului românesc prin prezenta polarizatoare a Cãpitanului. Personalitatea acestui om e reprezentativ româneascã prin aceea cã e singurul om politic care crede în Dumnezeu. Nu numai cã el crede. Dar crede cã politica e supusã si ea lui Dumnezeu. Prin aceasta e pe linia româneascã a lui Stefan cel Mare. Personalitatea acestui om e unicã prin bogãtia fãrã sfârsit a tuturor însusirilor lui. Pus în fata oricãreisituatii de viatã, omul acesta a putut întotdeauna si va putea întotdeauna sã facã fatã. Pentru cã are la îndemânã toate însusirile sufletului omenesc. Omul acesta e un cerebral si un sentimental în acelasi timp, e rational si mistic, e bun si aspru, blând si neiertãtor, voluntar si domol, mândru si modest, tenace fãrã sã fie rigid, idealist fãrã sã fie utopic, vizionar al marilor latente românesti, cu o înaltã energie spiritualã, pe cât de rezistentã energie fizicã, pedagog si comandant, rãbdãtor, stãpânit, chibzuit, desi tumultos în structura temperamentului sãu, viteaz si, mai cu seamã, moral în cel mai greu înteles al cuvântului, adicã dezlegat de imperative personale – om predestinat înaltelor dominãri colective. Ceea ce e singular, dupã cum se vede, în constructia sufleteascã a acestui om, e cã în el sãlãsluiesc valabil nu numai cele mai numeroase calitãti sufletesti, ci cele mai depãrtate. Înalta lui putere de proiectie a spiritului si în acelasi timp, exceptionala lui putere de organizare materialã – surprinzãtorul lui bun simt – formeazã un contrast de o fertilitate aproape nemaiîntâlnitã. Oamenii care se bucurã de înãltime spiritualã sunt, de obicei, complet dezorientati în viata concretã. Iar organizatorii nu sunt niciodatã obsedati de imperative spirituale. Si iatã, omul acesta e valabil pentru toate planurile vietii. Omul acesta are cea mai armonioasã îmbinare a intelectului cu vointa si sentimentul, fiind prin astea omul cel mai întreg si mai sãnãtos al contemporaneitãtii, expresia cea mai plenarã a omeniei noastre românesti. Cerebralismul sãu e un cerebralism care merge pânã la luciditate, la iluminare, vointa e o vointã de otel si afectivitatea sa e uriasã, o afectivitate care proiecteazã asupra tuturor fiintelor din jur marea sa radiatie interioarã. E ceva unic – ca în pasiunea Sfântului Francisc din Assisi – în uriasa putere de iubire a acestui om pentru ceilalti oameni, pentru celelalte fãpturi ale lui Dumnezeu, pentru animale si gâzele colorate ale câmpurilor si pentru flori si pentru pãsãrile lui Dumnezeu si pentru copiii o uriasã putere de iubire, o nesfârsitã bunãtate. Aici, desigur, e însusirea esentialã care îl face un predestinat. Nimic nu s-a fãcut niciodatã în lume, fãrã iubire. Nu putem iubi, nu putem crea. E un adevãr care depãseste biologia. Porneste din divinitate, de la Isus. Cine poate închina o mare, nesfârsitã iubire acestui neam românesc, acela îl va fecunda. Cãci numai cine poate astfel iubi neamul – neamul acesta asa cum este el, socotit pãcãtos, ros de grele mosteniri istorice si pãcate atavice – numai cine îl poate iubi total si poate total sã i se jertfeascã, numai acela va putea dezmorti latentele vietii etnice, aducând la suprafatã un cu totul alt suflet românesc decât ne-am obisnuit sã-l vedem. E aici un tainic proces de fecundare, un complicat joc de dezlãntuiri lãuntrice pe care numai afectivitatea îl realizeazã în ascunsul suflet omenesc. Fenomenul politic*) românesc, adicã o mare înflorire de nãzuinte vitale, va fi posibil numai atunci când neamul acesta obijduit va simti, va simti în sfârsit asupra lui, tradusã pânã în faptele mici concrete, o mare iubire care planeazã deasupra-i, care îi va da în sfârsit sentimentul cã are pentru ce trãi, cã nu mai sunt zadarnice sfortãrile, cã e înteles, ajutat, ridicat. Creatia politicã româneascã va fi posibilã abia atunci când în locul monstruoasei abstractii a statului român actual, se va realiza, de la Cãpitan pânã la ultimul român, sentimentul marii comuniuni românesti. Si atunci se va deschide marea epocã româneascã. Un astfel de om cum e Cãpitanul, prin complexitatea însusirilor de care dispune, poate pãtrunde toatã diversitatea vietii si se aseazã în inima lucrurilor. De acolo este un punct de observatie si o perspectivã asupra vietii care îti îngãduie sã o vezi simultan în totalitatea ei. Rezolvãrile de viatã, care pornesc din acel punct de observatie centralã asupra ei, sunt rezolvãri definitive. Omul care stã în inima lucrurilor nu greseste niciodatã. Faptele lui pot sã aparã greseli – imense, monstruoase – bietilor oameni de duzinã, care rezolvã viata la suprafatã, cu perspectivele lor mediocre si momentane. E de ajuns, însã, sã se deschidã perspectiva, pe care oamenilor obisnuiti le-o deschide timpul, pentru ca toti sã-i recunoascã dreptatea. Verificarea obiectivã a celor spuse pânã aici, a marilor lui însusiri, a puterii lui creatoare, a organicitãtii faptelor sale, stã în observatia izbitoare cã, de vreo sase ani încoace, desi omul acesta n-are nici o calitate oficialã în tarã, politica oficialã a tãrii românesti a început sã se învârtã cu toate evenimentele ei importante ca simple reflexe în jurul faptelor sale. Pentru cã numai faptele sale sunt organice colectivitãtii românesti. Numai faptele sale sunt esentiale destinului românesc. _________________ *) Pãstrãm cuvântul „politic” pentru a nu izbi prea tare mentalitatea actualã. Si pentru a desemna, oarecum, aspectul realizãrilor materiale ce vor însoti viitorul fenomen românesc. Care, însã, nu se va mai putea numi fenomen politic.

de Victor P.Gârcineanu Bucuresti, 1937

sursa: apologeticum

]]>

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer

                

Share via
Copy link
Powered by Social Snap