La data de 7 aprilie 2016 deputatul Partidului Naþional Democrat, avocat Daniel Fenechiu, a atras un semnal de alarmã asupra pericolului vaccinãrii copiilor, prin declaraþia politicã susþinutã de la tribuna Camerei Deputaþilor. Textul integral al declaraþiei politice intitulate “Relansarea vaccinurilor românești – produse de Institutul Cantacuzino, prioritate naționalã” îl gãsiþi pe http://danielfenechiu.ro/

Stimați colegi,

Sunt tot mai multe vocile românilor care acuzã de efecte secundare grave asupra sãnãtãții, vaccinurile aflate astãzi pe piața româneascã, în special cele destinate copiilor. Aceastã îngrijorare, referitoare la vaccinuri, este de altfel parțial întemeiatã, având în vedere și studiile recente efectuate la nivel european, și care au condus la reglementãri la nivelul UE privind eliminarea din compoziția oricãrui vaccin a timerosalului, substanțã compusã în proporție de aproape 50% din mercur. Asistãm la o nouã generație de vaccinuri, rod al dezvoltãrii și cercetãrii în domeniul medical și farmaceutic, vaccinuri despre care unii spun cã nu au fost încã suficient testate, în special pe termen lung ca efect asupra dezvoltãrii copiilor. Vaccinurile de generație nouã sunt acuzate cã produc autism, ADHD, cã încetinesc dezvoltarea fireascã a copiilor, prezentând mai multe riscuri decât beneficii pentru copii vaccinați, fapt ce determinã tot mai mulți pãrinți sã refuze vaccinarea copiilor cu vacinurile prevãzute în programul național de vaccinare. Acest fenomen nu a apãrut de ieri de azi, ci de ani de zile, însã în ultimul an, medicii au reclamat o epidemie de refuzuri ale pãrinților în privința vaccinãrii copiilor. Unii și-au amintit de epidemia de SIDA din orfelinatele românești din anii 1990, atribuitã de legendele urbane tot vaccinurilor. Cãci de unde ar fi putut avea România proaspãt ieșitã din comunismul care o izola de restul lumii occidentale, un așa noian de copii bolnavi de SIDA ?! Unde erau pãrinții lor, care și ei ar fi trebuit sã fie bolnavi de SIDA ? Cert este cã la acest moment, nivelul refuzurilor pãrinților privind vaccinarea copiilor a atins un nivel alarmant, care deja ține de securitatea naționalã. Cãci sãnãtatea publicã este o componentã a securitãții naționale, mai ales când aceasta se aflã în pericol. Sunt raportate de cãtre medici apariția unor boli eradicate de zeci de ani, care s-au dovedit fatale pentru viața unor micuți, și care sunt puse pe seama lipsei vaccinãrii. Pot fi condamnați acei pãrinți pentru refuzul de a-și fi vaccinat copii ? Aceastã problemã a ajuns subiect de disensiune și dezbatere la nivel național în mediile de socializare online, în ciuda dezinteresului arãtat fațã de acest subiect de cãtre mass-media. Cunoaștem cu toții cã existã un proiect de lege care are drept scop impunerea obligativitãții vaccinãrii copiilor pentru anumite vaccinuri. Aceasta este soluția pe care legiuitorul a propus-o acestei probleme. Însã este oare aceastã mãsurã îndeajuns ? Este ea suficientã pentru a înlãtura temerile pãrinților privitor la siguranța vaccinurilor pentru copii, sau va fi perceputã ca o mãsurã, abuzivã, cu substrat conspiraționist ? Sunt suficiente voci care acuzã industria medicalã și farmaceuticã occidentalã, de specularea în interes financiar propriu a necesitãții și oportunitãții vacinãrilor, în contexul în care numãrul de vaccinuri necesare unui copil, crește parcã de la an la an, deși în mod paradoxal, bolile contagioase clasice care bântuie lumea civilizatã devin tot mai puține. Pe vremea când eram noi copii, cu siguranțã nu am fãcut atâtea vaccinuri câte suportã copii din zilele noastre. Existã un interes financiar ascuns în aceastã acțiune medicalã cu scop preventiv ? Cifrele de afaceri ale companiilor producãtoare de vaccinuri ne spun cã este o afacere de aur, înfloritoare. Vã reamintesc faptul cã la sfârșitul anului 2014 Parlamentul a fost la un pas de a vota subvenționarea cu 50 de milioane de euro a vaccinãrii bovinelor împotriva bolii limbii albastre. Ar fi fost 50 de milioane de euro fãcuți cadou producãtorilor de vaccinuri, cãci boala limbii albastre a dispãrut ca prin minune în 2015, fãrã a fi necesar nici mãcar un singur vaccin. Și atunci, care este soluția ? Doresc sã propun adoptarea unei recomandãri adresate Executivului, în sensul relansãrii poducției de vaccinuri autohtone, produse de cãtre Institutul Cantacuzino. Acest institut este unul dintre cele mai vechi din Europa, cu peste 90 de ani de activitate, având o tradiție ce nu trebuie ignoratã. Cauzele pentru care Institutul Cantacuzino a încetat sã producã vaccinuri pentru români ar trebui poate anchetate de cãtre DNA, în condițiile în care existã suspiciuni cã marii producãtori de vaccinuri au ajutat la eliminarea acestei concurențe autohtone nedorite. Cert este cã trebuie sã le oferim românilor nu doar o lege durã, care sã îi oblige sã își vaccineze copii, dar și alternative la vaccinurile produse de marii producãtori strãini. Nocivitatea dependenței de vaccinurile de import s-a vãzut anul trecut, când datoritã blocajului tehnic al achiziționãrii de vaccinuri împotriva hepatitei B, Ministerul Sãnãtãții s-a vãzut nevoit sã achiziționeze vaccin împotriva hepatitei B din Kazahstan, o țarã aflatã în afara Uniunii Europene. Și chiar dacã acel vaccin era marca Sanofi Pasteur, s-au auzit din nou multe voci care acuzau cã acest vaccin este produs sub licențã Pasteur, ne-având nici mãcar prospectul tradus din chirilicã. Este de înțeles îngrijorarea pãrinților care voiau sã știe ce conține vaccinul, dar și neputința medicilor, care nu puteau oferi un prospect al acestuia în limba românã !!! Cum este posibil așa ceva, ne întrebãm ? Nu mai vorbim de faptul cã, potrivit informațiilor existente pe internet, producãtorul Sanofi-Pasteur a avut doar în perioada 2004-2009 o medie de 150 de procese pe an numai în Franța – deschise companiei de pãrinți ce reclamau efecte negative asupra copiilor lor vaccinați cu produsele acestei companii. În aceste condiții, apreciez cã este esențial pentru sãnãtatea românilor ca Institutul Cantacuzino sã reânceapã producția de vaccinuri autohtone, ieftine și competitive, fabricate cu substanțe sigure pentru sãnãtate, și astfel românii care au copii sã aibã o alternativã de ales atunci când vine vorba de sãnãtatea copiilor lor. Vã mulțumesc.

]]>

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer