De-a lungul timpului, au fost foarte multe discuții și dezbateri pro și contra, dacă pogorârea Luminii la Sfântul Mormânt este un fenomen spiritual sau doar o șarlatanie menită să întrețină credința creștinilor în miracolul Învierii lui Hristos. Sunt cunoscute desigur, toate măsurile luate de autorități, similare cu cele ale verificărilor făcute în cazul magicienilor sau…

Loading

46

Ador marcajele, bornele. Pentru că îți arată că ești încă pe drum. Fiecare piatră de hotar, fiecare semn indică distanța parcursă, dar și cât mai ai până la finalul drumului. Este un moment de respiro în care te oprești eventual din mers, faci un mic popas să-ți mai tragi sufletul, admiri priveliștea și te uiți…

Loading

Cineva a filmat un jurnal de știri în care prezentatorul afirmă că „oficialitățile din Sănătate numesc vaccinarea în masă ca unica cale de întoarcere la normalitate, la aproape patru luni de la (începerea) eforturilor de vaccinare,  furnizorii (de vaccinuri) aproape că au rămas fără oameni ce vor să fie eutanasiați, adică… imunizați.” Desigur, prezentatorul s-a…

Loading

  John Ioanidis nu e vreun adept al teoriilor conspirației. Nu e nici adversar al vaccinurilor. Dimpotrivă, le consideră o mare descoperire a științei și așteaptă ca un viitor vaccin să fie folosit și împotriva Covid-19, dar cu testări riguroase anterior. El amintește că au existat povești de mare succes în folosirea vaccinurilor, dar și dezamăgiri….

Loading

Ieri am făcut un mic material de prezentare al principalelor repere și întrebări legitime cu privire la oportunitatea încheierii unui acord militar de înarmare a Ucrainei de către România, cu armamentul cumpărat pe bani grei de la americani. Tratat ce echivalează cu o declarație de război împotriva Rusiei, transformându-ne direct în inamici ai acesteia și…

Loading

Ar fi interesant de aflat care este răspunsul oficial al fabricantului Pfizer, la ce anume ne uităm în imaginile de mai jos ? Dacă nici medicii care au analizat imaginile nu au reușit să identifice creatura ce se află în serul injectat împotriva covid-19, cu atât mai mult noi, oamenii obișnuiți, care “mergem pe încredere”…

Loading

Întro filmare controversată și interzisă chiar și în mediile evreiești, rabinul Yosef Tzvi Ben Porat vobrește deschis despre evrei, Hitler, “Mein Kampf” și Revoluția Bolșevică. Sunt spuse în acest video adevăruri istorice cutremurătoare, care dacă ar fi fost spuse de către oricine altcineva decât un evreu, pe deasupra și rabin, ar atrage imediat acuzația de…

Loading

Astăzi, Sakya este singura şcoală de budism tibetan ai cărei lideri provin dintr-un singur clan aristocratic. Este vorba despre clanul Khon, a cărui genealogie, ca în cazul majorităţii clanurilor tibetane, începe de dincolo de lumea oamenilor, din lumea zeilor. Cuvântul khon înseamnă „dispută”. Acest nume e explicat de povestea care spune că primul Khon s-a…

Loading

Page 37 of 660 1 35 36 37 38 39 660

Loading

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer