“Actul normativ prevede unele modalitãți de penalizare pentru persoanele care primesc beneficii sociale și nu plãtesc taxele și impozitele locale, astfel încât sã fie implementate prevederile Legii asistenței sociale. Astfel, se suspendã pe o perioadã de 5 luni beneficiul de asistențã socialã acelor persoane care nu își vor achita taxele și impozitele locale”, este soluþia Guvernului. De asemenea, Guvernul a decis sã introducã ºi sancțiunea de suspendare a alocaþiei pentru susþinerea familiei în situația în care titularul nu depune în termen declarația pe propria rãspundere în vederea menținerii acordãrii acestui drept. Alocaþia de stat pentru copii, indemnizaþia de creºtere a copilului, venitul minim garantat, alocaþia pentru susþinerea familiei vor fi raportate la indicatorul social de referinþã, care are valoarea de 500 lei, mai aratã textul ordonanþei. Mai mult decât atât, toate beneficiile sociale vor fi raportate la indicatorul social de referinþã, care are valoarea de 500 lei, Guvernul susþinând cã nu vor fi modificate cuantumurile beneficiilor ºi indemnizaþiilor sociale ºi cã acestea rãmân la același nivel exprimat în lei și reglementat în prezent. comentariu rapcea.ro: o astfel de mãsurã CRIMINALÃ va lipsi multe familii sãrace de orice sprijin. Dacã ai o amendã neplãtitã sau impozitul pe casã neplãtit (cum se întâmplã la mulți pensionari sau familii sãrace, cu mulți copii), Emil Boc îți IA DREPTUL la alocația pentru copii, la ajutorul pentru încãlzire sau ajutorul de șomaj. Ca sã nu mai vorbim despre persoanele cu dizabilitãți. Unde mai este echitatea și spiritul pentru care au fost adoptate mãsurile de asistențã socialã ? EMIL BOC și nenorociții care stau pe grãmezi de bani și iau astfel de mãsuri, ar trebui închiși în pușcãrii și întreținuți doar din… ajutoare sociale, sã vadã și ei cum trãiesc sãracii.]]>

CategoryCauze Naţionale
Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer