rugãciune pentru vrãșmași”, ajung sã mã rog și eu lui Dumnezeu pentru Neamul Românesc astfel: Binecuvânteazã Doamne pe dușmanii Țãrii Românești ! Binecuvânteazã-i ºi-i înmulþeºte; asmute-i ºi mai mult împotriva noastrã, a românilor, ca fuga noastrã spre Tine sã fie fãrã întoarcere; ca sã se rupã nãdejdea noastrã în forțele proprii ca pânza de pãianjen; ca smerenia sã împãrãþeascã deplin în inimile noastre; ca inimile noastre sã devinã mormântul celor rele. Ca unindu-ne sub acoperãmântul Tãu, uniți în Duhul Tãu, sã punem pumnul în pieptul furtunii și cu puterea Ta, sã fie spulberat viforul rãutãților ce încearcã cu mult amar sã înnece iubitul nostru neam românesc ! Amin ! Așa mã voi ruga lui Dumnezeu. Cãci din cele mai vechi timpuri, omul nu s-a unit cu alt om decât sub imperiul necesitãții, în fața pericolului iminent, al primejdiei de moarte. Solidaritatea exemplarã nu apare decât în condiții limitã, în care individul care își vede amenințatã existența, renunțã la orice orgolii și ambiții personale, și se unește pentru binele comun, chiar și cu vecinul sãu certãreț, amenințat și el de același pericol. Sper ca Dumnezeu sã ne ofere aceastã șansã, de a ne mãsura inamicul din priviri. Pânã acum, acesta a stat ascuns, cunoscând din trecut lecția amarã a înfrângerii unui inamic vizibil, care unește opoziția penru a înfrunta pericolul. Atunci nãlucirile și închipuirile vor dispãrea ca fumul. Vom vedea atunci cã imensa noastrã majoritate am fost – în principiu – de bunã credințã, și cã ne-am certat ca proștii, mânați de meschinãrii și orgolii. Și cã putem face mai mult, dacã ne vom acorda unii altora prezumția de nevinovãție, de bunã credințã. Dacã îi vom privi pe ceilalți așa cum ne-am dori sã fim piviți și noi înșine. Altfel, riscãm sã dispãrem ca nație, divizați, conduși în continuare de neo-comuniștii care se bucurã de ”succesul” dezbinãrii noastre.]]>