A apãrut pe yogaesoteric ºi partea a II-a la gãleata de lãturi intitulatã “Insulte, amenințãri și minciuni grosolane într-un articol calomnios al avocãțelului dezinformator Mihai Rapcea (II)”.

Din dorinþa de a combate afirmaþiile fãcute de mine în articolul despre Nicu Catrina, Dumitru Niþurad, Dan Voinea, se minte cum se respirã în articolul semnat de “biroul de presã MISA”, vocea adevãrului yogãi bivolariene.

Personal, nu simt nevoia sã îi combat. Nu vreau sã demonstrez nimic nimãnui, deºi aº putea sã o fac cu argumente ºi dovezi, majoritatea accesibile în online, pentru cel dornic sã cunoascã adevãrul. Însã nu am nimic de demonstrat, nimic de câºtigat sau de pierdut din treaba asta.

Pentru mine ºi majoritatea celor ce citesc acest blog, subiectul MISA rãmâne un subiect închis, asupra cãruia ne-am edificat de multã vreme.

Dacã am scris ºi încã mai scriu pe tema asta, o fac doar din douã motivaþii: una personalã, anume faptul cã nu suport minciuna ºi manipularea – indiferent de locul unde le întâlnesc, ºi una altruistã – la rugãmintea foºtilor colegi de curs, care mã roagã sã mai scriu punctual când îmi semnaleazã anumite mizerii din MISA.

Sunt foarte mulþi cei care mi-au mulþumit de-a lungul timpului pentru faptul cã, datoritã articolelor mele: mâncarea în ashramuri a devenit mai bunã; ºefii nu s-au mai comportat cu ashramiºtii atât de tiranic (de fricã sã nu aparã la “gazeta de perete” rapcea.ro); anumiþi oameni ºi-au recuperat anumite drepturi ce li se cuveneau, etc.

În schimb, articolele-replicã de pe yogaesoteric au o singurã motivaþie: sã câºtige, dacã se mai poate, minea ºi inimile cursanþilor MISA care mi-au citit articolele; sã le ofere contra-argumente (unele chiar penibile pentru un om cu gândire normalã) pentru a rãmâne în Sistemul de la MISA.

Articolele-replicã date pe yogaesoteric put a fricã. Frica de a nu pierde încrederea oamenilor. ªi tocmai de aceea, ele sunt scrise pe o tonalitate istericã, pline de invective ºi insulte de la un cap la altul, începând cu titlul. Pentru orice om cu raþiune ºi minimã inteligenþã, limbajul folosit în replicile pe care MISA mi le adreseazã, spune ceva: spune cã se simt ameninþaþi, cã pierd teren. Iar atunci când pierd teren pe tãrâmul argumentelor ºi faptelor, simt nevoia sã pluseze grobian folosind cuvinte tari, nedemne de niºte persoane cu pretenþii de echilibru ºi spiritualitate. Insulta a fost ºi va rãmâne arma prostului care a epuizat panoplia argumentelor. În plus, limbajul folosit incitã la urã ºi aversiune – emoþii cu puternicã conotaþie negativã, maleficã, chestie care nu are cum sã fie spiritualã.

Personal, nu mã simt afectat de lãturile revãrsate asupra mea. Îmi trezesc cel mult un zâmbet de compasiune, vãzând starea jalnicã de decãdere ºi disperare în care au ajuns liderii MISA. ªi aici pot sã le înþeleg necazul: cu un lider spiritual condamnat penal, aflat în puºcãrie, cu noi acuze care stau sã le batã la uºã, e normal sã simtã presiune, sã simtã cã le fuge pãmântul de sub picioare.

Am primit telefoane indignate chiar de la cursanþi de yoga din ultimul an de curs, care s-au oferit sã îmi trimitã poze cu Nicuºor Catrina cum intrã tiptil în Pipera, la cursuri – ca o dovadã cã nu este plecat în strãinãtate, cum se afirmã în articolul menþionat mai sus. Am refuzat. Deja nu mai este rãzboiul meu. Este rãzboiul cu adevãrul al mincinoºilor de la MISA, în faþa tuturor cursanþilor, care una citesc ºi alta vãd – chiar la cursurile de yoga. Nu eu am nevoie de Adevãr, ci cei care încã se mai mint singuri, acceptând minciunile liderilor MISA.

Aceastã atitudine schizofrenicã, duplicitarã, nu are cum sã dureze. Oamenii în final cedeazã, sfâºiaþi de aceastã contradicþie uriaºã între vorbe ºi fapte a liderilor din MISA.

În momentul de faþã, în MISA se trãieºte cu minciuna în casã, oamenii se prefac cã nu le pasã, ºi stau cu ea la masã, vorba unei melodii la modã. Singuri ne minþim, ce vrem sã fim…

]]>

Write a comment:

Your email address will not be published.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer